ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 223/2017

Asupra recursului, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, sub nr. x/2011, la data de 29 septembrie 2011, reclamantul A. a chemat în judecata pârâții B., redactorul șef al ziarului "Jurnalul Național" și pe C. pentru obligarea acestora, în solidar, la plata unei sume cu titlul de despăgubiri pentru daunele morale și publicarea în ziar în cel mult 10 zile de la comunicarea hotărârii judecătorești irevocabile sau rămânerea definitivă a sentinței a unui articol cu titlul "Editorul D." obligat la despăgubiri în proces cu generalul A., având caracterele identice ca format și dimensiune cu titlul articolului denigrator pe prima pagină, prin reproducerea integrală a textului hotărârii în întreg tirajul pe parcursul a 5 numere consecutive și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

La data de 06 aprilie 2012, reclamantul a completat cererea de chemare în judecată, arătând că solicită obligarea pârâților la plata sumei de 4.000.000 RON, reprezentând daune morale.

La data de 04 octombrie 2012, reclamantul a completat motivarea cererii de chemare în judecată, raportat la faptul că s-au publicat 2 volume ale cărții "Împușcați-i că nu sunt oameni".

La 22 octombrie 2012, reclamantul a solicitat citarea în cauză în calitate de pârâtă a S.C. E. S.R.L., iar la data de 4 februarie 2013 reclamantul a formulat aceeași cerere și cu privire la redactorii șefi ai cotidianului, respectiv F., G., H. și I..

La data de 18 noiembrie 2013, tribunalul a constatat că pârâta S.C. B. S.A. și-a schimbat denumirea în S.C. J. S.A. conform mențiunilor efectuate de Oficiul Registrului Comerțului.

Prin sentința civilă nr. 939 din 23 iunie 2014 pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a Civilă s-a admis în parte cererea precizată și completată, formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții S.C. E. S.R.L. prin lichidator judiciar K. S.P.R.L. și H., au fost obligați pârâții S.C. E. S.R.L. și H., în solidar, la plata către reclamant a sumei de 10.000 RON cu titlul de daune morale și a sumei de 3.934,5 RON cu titlul de cheltuieli de judecată. A fost obligată pârâta S.C. E. S.R.L. să publice în ziarul "Jurnalul Național" în termen de 10 zile de la data rămânerii irevocabile a sentinței a dispozitivului acesteia în aceleași condiții de format și caractere ca și articolul publicat la data de 20.11.2009, s-a respins cererea precizată și completată formulată împotriva pârâților S.C. J. S.A., C., G., I. și F., ca nefondată.

Împotriva sentinței tribunalului au declarat apel pârâta E. S.R.L. și reclamantul A..

Prin decizia civilă nr. 486A din 21 octombrie 2015, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a admis apelul formulat de apelanta-pârâtă S.C. E. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 939/23.06.2014 pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a Civilă. A fost schimbată încheierea din 27.05.2013, și, în consecință, a fost suspendată judecata acțiunii în contradictoriu cu pârâta S.C. E. S.R.L. A fost schimbată în parte sentința apelată, în sensul că: a fost admisă în parte acțiunea precizată și completată formulată împotriva pârâtului H.. A fost înlăturată obligarea S.C E. S.R.L. la plata sumei de 10.000 RON cu titlu de daune morale și a sumei de 3.934,5 RON cu titlu de cheltuieli de judecată și la publicarea în Jurnalul Național a sentinței. A fost obligat pârâtul H. la publicarea în "Jurnalul Național" în termen de 10 zile de la rămânerea irevocabilă a deciziei, a dispozitivului acesteia în aceleași condiții de format și caractere ca și articolul publicat la data de 20.11.2009. A fost menținut restul dispozițiilor sentinței apelate.

Pentru a pronunța această hotărâre, curtea de apel a reținut următoarele:

În ceea ce privește apelul formulat de apelanta-pârâtă S.C. E. S.R.L., instanța a reținut că potrivit art. 36 alin. (1) din Legea 85/2006:" De la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acțiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanțelor asupra debitorului sau bunurilor sale, cu excepția acțiunilor exercitate în cadrul unui proces penal".

În condițiile în care, prin încheierea din data de 26.11.2012 pronunțată de Tribunalul București, s-a dispus începerea procedurii simplificate de intrare în faliment a pârâtei S.C. E. S.R.L., norma imperativă enunțată mai sus fiind aplicabilă în cauză, curtea de apel a apreciat că se impune suspendarea acțiunii în contradictoriu cu această parte.

A reținut Curtea că textul reglementează unul din cazurile de suspendare de drept, pe care instanța este obligată să o pronunțe, având ca efect oprirea cursului judecății. Acțiunea în răspundere delictuală face parte din categoria acțiunilor în realizarea unei creanțe asupra debitorului, căci presupune, în caz de admitere, obligarea la plata unei sume de bani cu titlu de despăgubiri.

În consecință, a fost schimbată încheierea din 27 mai 2013 și judecata acțiunii în contradictoriu cu pârâta S.C E. S.R.L. a fost suspendată.

Apelul formulat de reclamant a fost apreciat ca nefondat pentru motivele următoare:

Apelantul - reclamant a invocat că sentința nu este aplicabilă, față de dispoziția pronunțată în contradictoriu doar cu pârâții S.C. E. S.R.L. și H., cu argumentul că societatea comercială este în faliment, iar persoana fizică, imposibil de identificat.

Curtea a reținut că suspendarea judecății în contradictoriu cu S.C. E. S.R.L., dispusă prin admiterea apelului acesteia, face inutilă analizarea motivelor de apel în raport de pârâta persoană juridică.

Cu privire la pârâtul H., Curtea a constatat că acesta a fost chemat în judecată prin cererea precizatoare de la dosarul tribunalului, procesul civil fiind guvernat de principiul disponibilității, în același timp obligația de identificare a părților revenind reclamantului, așa cum rezultă din dispozițiile art. 112 din C. proc. civ.

Susținerea din apel potrivit căreia nu există o persoană cu numele H. este contrazisă de întîmpinarea de la dosarul de apel, în care intimatul - pârât purtând acest nume s-a identificat prin cod numeric personal, indicând și adresa de domiciliu.

A considerat instanța de apel că nu i se poate imputa primei instanțe neîndeplinirea unei obligații de identificare a pârâților, atâta vreme cât art. 112 lit. a) din vechiul C. proc. civ. prevede că cererea de chemare în judecată va cuprinde numele, prenumele și domiciliul părților, iar procedura de citare a fost îndeplinită legal, prin afișare la adresa indicată de reclamant la dosar.

Curtea de apel a apreciat că este nefondată critica privind respingerea acțiunii în contradictoriu cu C., autorul articolului, schimbând însă considerentele tribunalului pe acest aspect. Astfel, reclamantul a solicitat angajarea răspunderii delictuale pentru republicarea în anul 2009 a articolului scris în 2004 de C., în condițiile în care, în intervalul de timp scurs între cele două apariții, s-au pronunțat hotărari judecătorești care au confirmat nevinovăția lui A., deci cu ignorarea noilor informații privind evenimentele revoluției de la Cluj, informații care demonstrau caracterul nereal al acuzațiilor aduse acestuia.

Instanța de apel a reținut că, într-adevăr, lipsa calității de angajat al editurii care a republicat articolul nu constituie un argument al respingerii acțiunii față de C., însă, în condițiile în care se cere repararea prejudiciului cauzat prin republicarea articolului, prin prisma existenței hotărârilor judecătorești ce constată nevinovăția reclamantului, fapta ilicită cauzatoare de prejudicii nu este conceperea articolului din 2004, ci reeditarea acestuia în 2009. Or, s-a demonstrat prin probatoriul administrat în cauză, atât la prima instanță, cât și în apel, că C. nu a avut cunoștință despre republicarea articolului scris pe baza informațiilor de la nivelul anului 2004, republicare pentru care nu i s-a cerut acordul, astfel că nu are calitatea de autor al faptei ilicite, prin urmare nu poate fi antrenată răspunderea sa în plan delictual.

Curtea de apel a apreciat că nu poate fi reținută nici critica privind calitatea procesuală a S.C. J. S.A, fostă B. S.R.L., a cărei menționare în caseta redacțională a cotidianului Jurnalul Național nu atrage și calitatea de autor al faptei ilicite, calitatea de editor aparținând E.. Aceasta răspunde civil pentru informația adusă la cunoștința publică, în conformitate cu art. 30 alin. (8) din Constituție care prevede că:" Răspunderea civilă pentru informația sau pentru creația adusă la cunoștință publică revine editorului sau realizatorului, autorului, organizatorului manifestării artistice, proprietarului mijlocului de multiplicare, al postului de radio sau de televiziune, în condițiile legii."

A reținut instanța de apel că, potrivit înscrisului de la dosarul tribunalului, L. S.A. a fost înregistrată la 19.01.2010 (ulterior publicării articolului), având ca obiect principal de activitate: consultanță pentru afaceri și management, în timp ce E. S.R.L. are ca obiect activitatea de editare a ziarelor.

Structura acționariatului celor două societăți comerciale sau informațiile de pe site-ul intactmediagrup nu demonstrează relația de subordonare sau dependența funcțională dintre acestea, așa cum afirmă apelantul - reclamant, raportul de prepușenie implicând îndrumarea sau direcționarea de către o persoana juridică sau fizică a activității unei persoane fizice și nu a unei persoane juridice.

A apreciat instanța de apel că, în mod temeinic și legal, prima instanță a constatat lipsa calității procesuale pasive a pârâților G., I. și F., în lipsa unor probe care să demonstreze că au avut atribuții de avizare a republicării articolului. Deși contestă veridicitatea mențiunilor din adeverințele emise de lichidatorul judiciar, reclamantul nu a produs dovezi care să susțină afirmația sa privind responsabilitățile celor trei pârâți în cadrul editurii, deși, potrivit art. 1169 vechiul C. civ., sarcina probei îi revenea. Așadar, chiar în condițiile în care adeverințele menționate sunt înlăturate de la probațiune, lipsa oricăror probe din care să rezulte calitatea de autori ai faptei cauzatoare de prejudicii a celor trei pârâți, justifică admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive, interesul reclamantului neputându-se realiza în contradictoriu cu aceștia.

În ceea ce privește cuantumul daunelor morale, apreciat de apelant ca fiind prea mic în raport de consecințele produse prin fapta ilicită, Curtea a reținut că evaluarea se face global, în echitate, pentru a se asigura atât caracterul de indemnitate, cât și caracterul de pedeapsă civilă, pentru a nu fi afectat echilibrul între gravitatea încălcării, întinderea consecințelor acesteia și justificarea sancțiunii, în acest sens pronunțându-se și Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

Față de reperele conturate în jurisprudența C.E.D.O., luând în considerare gravitatea afirmațiilor care au adus atingere demnității, onoarei și prestigiului reclamantului, curtea de apel a apreciat că suma de 10.000 RON reprezintă o reparație justă și echitabilă, fiind de natură a compensa prejudiciul produs reclamantului, aducându-i acea satisfacție de ordin moral, odată cu recunoașterea prin hotărâre a încălcării dreptului la demnitate, practica judiciară stabilind că despăgubirile morale nu trebuie să constituie un motiv de îmbogățire fără justă cauză.

A arătat, de asemenea, curtea de apel că se evită, totodată, riscul descurajării jurnaliștilor de investigație de la exprimarea cu privire la chestiuni de interes general, reglementarea exercitării libertății de exprimare fiind o îndatorire a statelor, concomitent cu cea de protecție a reputației indivizilor. Cuantumul despăgubirii este justificat și prin faptul că nu se poate contesta că jurnaliștii aveau dreptul de a supune atenției publicului subiectul legat de evenimentele din 1989.

A considerat Curtea că jurisprudența națională, indicată de apelant în scopul susținerii criticii sale asupra cuantumului despăgubirilor, nu poate fi considerată un reper în aprecierea încălcării egalității tratamentului aplicabil justițiabilului în activitatea judiciară, întrucât împrejurările concrete ale fiecărei cauze sunt cele în funcție de care se stabilește modul de reparare a prejudiciului moral.

Critica privind admiterea solicitării de publicare doar a dispozitivului hotărârii a fost considerată nefondată, instanța având dreptul de apreciere cu privire la cea mai adecvată metodă de reparare a prejudiciului moral, în raport de circumstanțele cauzei, funcția reparatorie a răspunderii civile delictuale fiind îndeplinită prin forma dispusă de tribunal.

Curtea a reținut că motivarea în drept a sentinței are ca temei inclusiv Legea nr. 3/1974, despre care tribunalul face vorbire cu mențiunea înlăturării dispozițiilor referitoare la îndatoririle ce vizau respectarea ordinii politice la momentul reglementării și care sunt fără obiect în prezent, fiind reținută îndatorirea ziaristului de a afla adevărul.

Referirea primei instanțe la codul deontologic al ziariștilor era necesară tocmai în scopul determinării îndatoririlor acestora, prin prisma cărora au fost evaluate condițiile răspunderii civile delictuale, respectiv existența faptei ilicite.

Curtea a considerat că, deși nu menționează în mod explicit hotărârile Curții Europene a Drepturilor Omului, sentința apelată reflectă aplicarea principiilor desprinse din aceasta.

Împotriva acestei decizii, pârâtul H. a declarat recurs, pentru următoarele motive:

Un prim motiv de recurs este întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 5 din vechiul C. proc. civ., recurentul invocând că, prin hotărârea dată, instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) din același cod.

Arată recurentul că, în conformitate cu dispozițiile art. 105 alin. (2) din vechiul C. proc. civ., actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale de procedură trebuie declarate nule, deoarece prin aceasta i s-a pricinuit o vătămare ce nu se poate înlătura decât aplicarea acestei sancțiuni.

Recurentul susține că a fost legal citat abia în faza de apel a cauzei după mai multe termene, reclamantul A. formulând acțiunea în răspundere civilă împotriva autorului articolului - C. - fără a indica domiciliul acestuia, iar părțile responsabile civilmente au fost schimbate de mai multe ori pe parcursul instanței de fond, fără indicarea corectă a acestora, lipsind aceste părți de dreptul de apărare.

Arată acesta că singura parte responsabilă civilmente trebuia să fie numai societatea care edita la data respectivă Jurnalul Național, respectiv S.C. E. S.R.L. - societate aflată în procedura insolvenței, situație care impunea suspendarea cauzei.

Recurentul consideră că nu putea fi angajată răspunderea pentru articolul incriminat atât cu privire la societatea care editează ziarul, cât și cu privire la toate persoanele cu funcții de conducere în cadrul D..

Arată, de asemenea, că în calitate de redactor șef care coordona în anul 2009 departamentele "Investigații" și "Reporteri speciali" a fost găsit răspunzător de publicarea articolului în litigiu și obligat de instanța de fond să răspundă solidar alături de S.C. E. S.R.L. la plata sumei de 10.000 RON cu titlu de daune morale, precum și la plata de cheltuieli de judecată și la publicarea în Jurnalul Național a sentinței, deși nu a fost legal citat și astfel a fost lipsit de dreptul la apărare.

Recurentul susține că nu a fost citat legal la instanța de fond, "la locul de muncă" - Jurnalul Național, întrucât nu mai lucra la acest ziar din 2012, iar Jurnalul National la data citării nu mai avea sediul în Piața Presei Libere, ci în Șos. București - Ploiești nr. 15 sector 1.

Arată în acest sens că în apel, la termenul la care s-a prezentat fără apărător nu cunoștea dosarul, depunând o întâmpinare, prin care a solicitat casarea hotărârii instanței de fond întrucât fusese lipsit de dreptul la apărare.

Apreciază recurentul că față de materialul probator și având în vedere întâmpinarea formulată, se impunea aplicarea art. 293 alin. (1) din vechiul C. proc. civ., în sensul că era îndreptățit, chiar după împlinirea termenului de apel, să adere la apelul făcut de partea potrivnică și să ceară admiterea căii de atac și schimbarea în tot a hotărârii pronunțate.

Recunoaște recurentul că nu a solicitat admiterea apelului, însă a cerut casarea sentinței nr. 939/23.06.2014 a Tribunalului București, ceea ce înseamnă de fapt schimbarea în tot a hotărârii atacate, la acea dată neavând avocat.

De asemenea, arată că a solicitat ca instanța de apel să analizeze dacă în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 294 alin. (1) din vechiul C. proc. civ., respectiv să verifice dacă în fața primei instanțe au fost îndeplinite procedurile de citare cu intimații-pârâți C. și H., fiind corect citați abia în faza de apel.

Următorul motiv de recurs este întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 din vechiul C. proc. civ., recurentul considerând că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.

Arată în acest sens că instanța de apel nu a motivat respingerea cererii de casare a hotărârii instanței de fond și de rejudecare a cauzei pentru lipsa de procedură în ceea ce îl privește.

De asemenea, consideră că instanța de apel nu a motivat respingerea cererilor sale privind aplicarea art. 293 alin. (1) și respectiv art. 294 alin. (1) din vechiul C. proc. civ.

Un ultim motiv de recurs este întemeiat pe art. 304 pct. 9, recurentul considerând că hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

Arată că unica sa calitate și legătură cu articolul reclamat este de prim cititor al acestuia, în preziua apariției, în 12 mai 2004, la acea dată deținând funcția de șef al departamentului "Investigații" al Ziarului "Jurnalul Național". Colegul și superiorul său ierarhic, C., la acea dată redactor șef adjunct, i-a oferit spre primă lectură și formulare de critici, observații și corecturi, în manuscris, articolul în cauză, ce urma a fi tipărit a doua zi pe 13 mai.

Cu această ocazie, a înțeles de la autorul articolului că a avut mai multe surse, respectiv dosarul penal de la Parchetul Militari, declarații de la persoanele prezente la evenimentele menționate în articol, unele cu funcții militare.

Totodată autorul articolului i-a adus la cunoștință că a cerut un punct de vedere de la numitul A. și acesta a refuzat să-l comunice.

În intervalul 2004-2009, la adresa redacției nu a sosit nici un drept la replică de la A., nici o cerere de rectificare din partea acestuia.

Arată că în cursul anului 2004 colegul său C. a părăsit redacția, iar recurentul a ocupat postul de redactor șef adjunct și ulterior de redactor șef, până în august 2012, când a părăsit la rândul său redacția.

Consideră că instanțele au făcut o gravă confuzie între locul apariției în ziar în 2009, când s-a republicat articolul în cauză, respectiv în pagina cu sigla "Special" și departamentul "Special" pe care îl conducea, fiind vorba despre un "Remember 1989".

În anul 2009, Jurnalul Național a comemorat 20 de ani de la evenimentele din 1989, republicând sub sloganul "Remember 1989" anchetele publicate anterior pe această temă. Decizia a fost luată în consiliul de conducere al ziarului, la ședință participând directorul ziarului, redactorii șefi și alți editori și șefi de departamente.

Arată că procesul de republicare nu a presupus demersuri investigative, întrucât toate articolele publicate anterior erau neproblematice, nefăcând obiectul unor contestări publice sau în instanță.

Republicarea articolelor pe tema "Revoluției" s-a făcut pe toată durata ultimului trimestru a anului 2009, iar anterior, serialul a fost anunțat de un material care făcea cunoscut acest demers de rememorare. Totodată, lângă coloncifrul fiecărui articol era specificat cu caractere distincte "Remember 1989" pentru a fi eliminată orice confuzie între articolele de actualitate și cele de arhivă.

Arată că fiecare număr al ziarului era coordonat de un șef de număr, printre redactorii șefi și șefii de departamente cu experiență, șefii departamentelor "Sport" sau "Cultură" îndeplineau, prin rotație, această sarcină, iar lipsa lor de vinovăție este evidentă pentru a mai necesita explicație.

Apreciază recurentul că invocarea departamentului special de către reclamant se datorează celor apărute pe coloncifrul paginilor în care era publicat articolul incriminat cu sigla "Special" cu referire la o pagină specială, așa cum tot coloncifrul indică - pagina "Remember 1989", apariția articolului incriminat pe o pagină cu sigla "Special" neavând nicio legătură cu compartimentul "Special" coordonat de acesta.

Prin întâmpinarea formulată, intimatul-reclamant A. a solicitat respingerea recursului ca inadmisibil, motivat de faptul că recurentul a solicitat casarea deciziei civile nr. 486A din 21 octombrie 2015, dar și a sentinței civile nr. 939 din 23 iunie 2014 a Tribunalului București. În subsidiar, solicită respingerea recursului ca nefondat, cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată, argumentele sale fiind reluate prin notele de concluzii scrise depuse în ședința publică din data de 15 februarie 2017.

Recurentul-pârât H. a depus concluzii scrise.

Primul motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 5 din vechiul C. proc. civ., potrivit căruia prin hotărârea recurată, instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) din același cod, este nefondat.

A susținut recurentul că a fost legal citat abia în faza apelului, fiind lipsit de dreptul la apărare.

Potrivit dispozițiilor art. 85 din vechiul C. proc. civ., "Judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfățișarea părților, afară numai dacă legea nu dispune altfel."

De asemenea, art. 107 din același cod obligă instanța să amâne judecarea pricinii ori de câte ori se constată că partea care lipsește nu a fost citată cu respectarea cerințelor impuse de lege, sub sancțiunea nulității.

Cazurile de nulitate sunt prevăzute de art. 105 din vechiul C. proc. civ., care la alin. (2) statuează că "Actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale sau de un funcționar necompetent se vor declara nule numai dacă prin aceasta s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor. În cazul nulităților prevăzute anume de lege, vătămarea se presupune până la dovada contrarie."

Neregularitatea procedurii de citare în fața instanței de fond reprezintă o nulitate relativă în sensul art. 105 alin. (2) din vechiul C. proc. civ.

Conform art. 108 alin. (2) și alin. (3) din același cod nelegala citare nu poate fi invocată decât de partea care are interes, până la prima zi de înfățișare ce a urmat după această neregularitate și înainte de a pune concluzii în fond, în caz contrar neregularitatea fiind acoperită.

Raportat la textele de lege mai sus arătate, Înalta Curte constată că la data de 05 februarie 2015, pârâtul H. a formulat întâmpinare în fața instanței de apel, fără a invoca nelegala citare în fața primei instanțe.

Mai mult decât atât, așa cum reiese din încheierea de ședință de la 03 iunie 2015 pârâtul H. a fost reprezentat de apărător ales, ca de altfel și la termenul de judecată de la 23 septembrie 2015, când instanța a rămas în pronunțare pe apelurile declarate în cauză, fără ca nulitatea relativă derivând din nelegala citare a sa în fața primei instanțe să fie invocată.

Nelegala citare a pârâtului H. în fața instanței de fond a fost invocată după închiderea dezbaterilor prin notele de concluzii formulate de intimații C., H., I. și G., cu încălcarea limitelor temporale în care această nulitate relativă putea fi invocată, conform dispozițiilor art. 108 alin. (3) din același cod.

Motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 din vechiul C. proc. civ. este, de asemenea, nefondat.

Așa cum Înalta Curte a arătat mai sus, prin notele de concluzii formulate de intimații C., H., I. și G., după închiderea dezbaterilor, s-a solicitat aplicarea dispozițiilor art. 293 alin. (1) și art. 294 alin. (1) din vechiul C. proc. civ.

După terminarea cercetării judecătorești, instanța de apel nu putea fi învestită cu cereri noi, aceasta neputând să analizeze o cerere cu care nu fusese legal învestită.

În argumentarea ultimului motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 din vechiul C. proc. civ., recurentul invocă exclusiv aspecte legate de situația de fapt, așadar aspecte de temeinicie ale hotărârii atacate, care exced controlului instanței de recurs, având în vedere că în această cale extraordinară de atac se exercită un control judiciar numai cu privire la legalitatea hotărârii atacate.

Având în vedere cele reținute mai sus, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursul declarat de recurentul-pârât H. împotriva deciziei civile nr. 486 A din 21 octombrie 2015, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

În temeiul art. 274 C. proc. civ. va obliga recurentul-pârât la plata cheltuielilor de judecată către intimatul-reclamant A., reprezentând cheltuieli de deplasare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-pârât H. împotriva deciziei civile nr. 486 A din 21 octombrie 2015, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, ca nefondat.

Obligă recurentul-pârât H. la plata sumei de 717,40 RON - cheltuieli de deplasare, către intimatul-reclamant A., cu titlu de cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 februarie 2017.