ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 24.11.2017

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1780/2017

HOTĂRÂRE
24.11.2017
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1780/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)

Asupra cauzei de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin contestația la executare înregistrată pe rolul Judecătoriei Baia-Mare, secția Civilă, contestatorii A. și B. au invocat excepția prescripției dreptului material de a cere executarea silită, raportat la momentul încheierii actelor, la data scadentă a obligației de plată și la momentul demarării executării silite și excepția perimării executării silite, raportat la momentul emiterii somației imobiliare și la momentul emiterii Publicației de vânzare imobiliară.

Judecătoria Baia-Mare, secția Civilă, prin sentința nr. 6347 din 9 iulie 2014 a respins cererea de repunere pe rol.

A admis contestația formulată de reclamanții A. și B., împotriva pârâtei C. S.A., cu privire la formele de executare silită demarate în dosarul execuțional nr. 7/ex./2013 al BEJ D. și a admis contestația formulată de reclamantul A..

A dispus anularea tuturor actelor de executare demarate împotriva reclamanților A. și B., în dosarul execuțional nr. x/2013 al BEJ D..

A respins cererea reclamantului A. formulată împotriva formelor de executare silită demarate în dosarul execuțional nr. x/2013 al BEJ D. împotriva C. S.A..

Împotriva acestei hotărâri au formulat recurs - recalificat de instanță în apel apelanții C. S.A. și A. junior.

Tribunalul Maramureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 434/A din 31 martie 2017, a respins ambele apeluri.

Împotriva acestei decizii au formulat recurs recurenții C. S.A. și A. junior, recursul fiind înregistrat pe rolul Curții de Apel Cluj.

Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, prin decizia nr. 193 din 12 septembrie 2017, a admis excepția de necompetență materială a Curții de Apel Cluj.

A declinat competența soluționării recursurilor declarate de A. junior și C. S.A. împotriva deciziei civile nr. 434 din 31 martie 2017 pronunțată în dosarul nr. x/2013 al Tribunalului Maramureș, în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În fundamentarea acestei soluții Curtea a reținut următoarele:

Potrivit art. 483 alin. (3) și (4) C. proc. civ., recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, recursul urmând a fi soluționat de către instanța ierarhic superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată doar în cazurile prevăzute de lege.

În speță ipoteza normei legale enunțate anterior este întrunită întrucât acest recurs nu este dat spre soluționare instanței ierarhic superioare celei care a pronunțat hotărârea atacată respectiv curții de apel, competența materială de soluționare a recursului revenind Înaltei Curți de Casație și Justiție, deoarece s-a stabilit prin însăși încheierea de recalificare a căii de atac din data de 29 mai 2015, incidența prevederilor art. 402 alin. (2) raportat la art. 401 alin. (2) C. proc. civ., date fiind prevederile art. 282

1

alin. (2) din C. proc. civ., ceea ce face ca norma aplicabilă cauzei să fie dispozițiile art. 483 alin. (3) și (4) din C. proc. civ.

Nu în ultimul rând, Curtea a constatat că și din perspectiva deciziei nr. 369 din data de 30 mai 2017 pronunțată de către Curtea Constituțională a României, competența materială de soluționare a recursului revine Înaltei Curți de Casație și Justiție, judecătorul constituțional statuând că "în viziunea actualului C. proc. civ., recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu excepțiile prevăzute de lege, examinarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Înalta Curte va admite excepția de necompetență materială invocată din oficiu pentru motivele ce se vor arăta.

Cu privire la legea de procedură aplicabilă din perspectiva principiului tempus regit actum se impun a fi precizate următoarele aspecte.

Procedura de executare silită a fost demarată de Biroul Executor Judecătoresc D. în cadrul a două dosare execuționale, nr. 7/ex/2013 și nr. 8/ex/2013, urmare a înregistrării la data de 7 ianuarie 2013 a două cereri de executare silită formulate de creditoarea C. împotriva debitorilor A. și B..

În dosarul execuțional nr. x/2013 executarea silită a fost încuviințată prin încheierea nr. 252 din 15 ianuarie 2013 pronunțată de Judecătoria Baia-Mare iar în dosarul execuțional nr. x/2013 executarea silită a fost încuviințată prin încheierea aceleiași instanțe nr. 314 din 16 ianuarie 2013.

Conform dispozițiilor tranzitorii și de punere în aplicare a Noului C. proc. civ. inserate în art. 3 alin. (1) din Legea nr. 71/2013, dispozițiile C. proc. civ. se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acestuia în vigoare.

În aplicarea evocatelor dispoziții legale, față de faptul că procedura de executare silită a fost inițiată anterior datei de 15 februarie 2013, momentul la care a intrat în vigoare Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, legea de procedură aplicabilă prezentei cauzei este reprezentată de Codul de procedură de la 1865.

Sub aspectul competenței materiale de soluționare a prezentei cauze sunt incidente dispozițiile art. 3 alin. (3) prima teză C. proc. civ. potrivit cărora curțile de apel judecă, ca instanțe de recurs, recursurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel, ipoteză în care se situează și prezenta cauză, iar conform art. 299 alin. (2) C. proc. civ. recursul se soluționează de instanța imediat superioară celei care a pronunțat hotărârea în apel.

Așadar, în constatarea celor ce preced, Înalta Curte va admite excepția invocată din oficiu, va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă.

Admite excepția de necompetență materială a ICCJ, invocată din oficiu.

Declină competența de soluționare a cauzei având ca obiect recursurile declarate de recurentul-reclamant A. și de recurenta-pârâtă C. S.A. împotriva deciziei civile nr. 434/A din 31 martie 2017, pronunțate de Tribunalul Maramureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în favoarea Curții de Apel Cluj, secția a II-a Civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședința publică, astăzi 24 noiembrie 2017.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2021-02-11
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 327/2021
Ședința publică din data de 11 februarie 2021 Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 27 aprilie 2016 pe rolul Judecătoriei Baia Mare, secția Civi
ÎCCJ 2018-05-16
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1948/2018
Ședința publică din data de 16 mai 2018 Asupra cererii de recurs de față Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 2342/20.09.2017 pronunțată de Judecătoria Sighetu Marmației s-a respins excepția li
ÎCCJ 2021-11-03
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2299/2021
Ședința publică din data de 3 noiembrie 2021 Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 27 aprilie 2016 pe rolul Judecătoriei Baia Mare, secția Civilă, sub nr.
ÎCCJ 2018-02-21
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 448/2018
rea formulată de reclamanta B., în contradictoriu cu pârâtul A. Apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței mai sus menționate a fost respins prin Decizia civilă nr. 362/Ap din 13 octombrie 2014 a Tribunalului Satu Mare, secția I civi
ÎCCJ
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3715/2018
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 391 din 30 mai 2017, Judecătoria Târnăveni a admis contestația la executare formulată de contestatorul A., în contradictoriu cu intimatul B., a admis excepția prescripție
Sursă