ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 811/2017

HOTĂRÂRE

09.05.2017

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2017
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 811/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța, secția I civilă sub nr. x/2017, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta B. ca instanța să dispună instituirea sechestrului asigurător asupra acțiunilor în număr de 49.595 pe care societatea pârâtă le deține în calitate de acționar la S.C. C. S.A., CUI x, până la concurența sumei de 28.752 USD echivalentul în RON la cursul BNR din data introducerii cererii de sechestru, 1 USD fiind 4,2254 RON, reprezentând suma calculată de 121.489 RON.

În drept, s-au invocat art. 953 alin. (1) și art. 954 C. proc. civ.

La termenul din data de 27.03.2017 fixat de instanță în cameră de consiliu s-a invocat din oficiu excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Constanța.

Prin încheierea nr. 22 Tribunalul Constanța, secția I civilă a admis excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare în favoarea Tribunalului Prahova.

Pentru a pronunța această sentință instanța a reținut că, potrivit art. 954 alin. (1) C. proc. civ., cererea de sechestru asigurător se adresează instanței care este competentă să judece procesul în primă instanță.

Totodată, s-a constatat că pe rolul Tribunalului Constanța s-a înregistrat la data de 14.03.2017 sub nr. x/2017 cererea formulată de același reclamant A. în contradictoriu cu pârâtele B. și D. S.A. prin care a solicitat: obligarea pârâtelor, în solidar la plata drepturilor bănești constând în salarii restante, aferente perioadei decembrie 2015- februarie 2016 în cuantum total de 28.752 USD sau echivalentul în RON la cursul BNR din ziua plăți; obligarea pârâtelor, în solidar, la plata dobânzii legale de 6% pe an, calculată de la data datorării drepturilor bănești și până la plata efectivă și integrală a debitelor și obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea prezentei cauze.

S-a reținut că, în drept, această din urmă cerere a fost întemeiată pe dispozițiile art. 10 și art. 166 Codul muncii, iar în motivarea cererii s-a arătat că aceste sume de bani sunt datorate de societățile pârâte în temeiul a două contracte de ambarcare încheiate cu acestea din urmă în datele de 04.12.2015 și 10.02.2016, rezultând astfel că instanța a fost învestită cu soluționarea unui conflict individual de muncă în sensul art. 1 lit. p) din Legea nr. 62/2011.

Instanța a mai reținut că, din interpretarea sistematică a prevederilor art. 210 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social cu cele ale C. proc. civ., respectiv "Reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente", cu aplicarea dispozițiilor art. 216 din Legea nr. 62/2011, rezultă că în cazul cererilor de chemare în judecată având ca obiect conflicte de muncă, competența teritorială este una alternativă, (fie cea de la locul unde își are domiciliul reclamantul, fie cea de la locul de muncă al acestuia), reclamantul fiind cel care face alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente.

În cauza de față, s-a constatat că domiciliul reclamantului la momentul sesizării instanței este în loc. Ploiești, jud. Prahova.

În ceea ce privește cel de-al doilea criteriu în funcție de care se poate determina instanța competentă, prevăzut de art. 210 din Legea nr. 62/2011, respectiv tribunalul în circumscripția căruia se află locul de muncă al reclamantului, s-a reținut că, în raport de cuprinsul contractului de muncă încheiat de părți, un astfel de loc nu se poate stabili, astfel încât competența instanței se poate analiza doar în raport de criteriul domiciliului reclamantului, care, după cum cum s-a indicat mai sus, se află în loc. Ploiești, jud. Prahova.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Prahova sub nr. x/2017.

Prin încheierea din 7 aprilie 2017, pronunțată de Tribunalul Prahova, secția I civilă, a fost admisă excepția necompetenței teritoriale a instanței, invocată din oficiu, fiind dispusă declinarea competenței de soluționare a cererii în favoarea Tribunalului Constanța; constatându-se ivit conflictul negativ de competență, s-a dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru soluționarea conflictului de competență.

Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul Prahova a reținut, în esență, următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța, sub nr. x/2017, reclamantul A., a solicitat în contradictoriu cu pârâtele B. și D. obligarea pârâtelor în solidar, la plata drepturilor bănești constând în salarii restante, aferente perioadei decembrie 2015 - februarie 2016, în cuantum total de 28.752 USD sau echivalent în RON la cursul BNR din ziua plății, obligarea pârâtelor în solidar, la plata dobânzii legale în cuantum de 6% pe an, precum și obligarea la plata cheltuielilor de judecată, precum și, pe calea prezentului demers judiciar, instituirea sechestrului asigurător asupra acțiunilor, în număr de 48.595, pe care pârâta B. le deține în calitate de acționar la C. S.A., această din urmă cerere fiind declinată în favoarea Tribunalului Prahova.

Acțiunea principală a rămas în continuare la Tribunalul Constanța, în procedura de verificare și regularizare, la data de 14.03.2017, instanța dispunând regularizarea cererii de chemare în judecată.

Așadar, instanța a constatat că, la acest moment, acțiunea principală se află pe rolul Tribunalului Constanța, judecătorul dispunând măsuri în procedura de regularizare a cererii reglementată prin dispozițiile art. 200 C. proc. civ., iar cererea având ca obiect măsura sechestrului asigurător a fost trimisă spre soluționare Tribunalului Prahova, Tribunalul Constanța apreciind că, raportat la obiectul cererii principale, care este un litigiu de muncă, în temeiul art. 954 alin. (1) în referire la art. 210 din legea nr. 62/2011, aceasta este instanța competentă să o soluționeze.

S-a mai reținut că, într-adevăr, potrivit art. 954 alin. (1) C. proc. civ., cererea de sechestru asigurator se adresează instanței care este competentă să judece procesul în primă instanță și că, în speță, raportat la obiectul cererii principale deduse judecății, competența de soluționare a litigiului în primă instanță ar putea reveni Tribunalului Prahova, situație față de care, în temeiul evocatului text de lege, și cererea de sechestru asigurător ar trebui să fie soluționată tot de către tribunal.

Cu toate acestea, s-a considerat că, în condițiile în care, la acest moment, acțiunea principală se află pe rolul Tribunalului Constanța, judecătorul cauzei dispunând măsuri de regularizare a acesteia, în temeiul art. 200 C. proc. civ., soluția de trimitere a cererii de sechestru asigurător spre competentă soluționare Tribunalului Prahova, apare ca fiind nejustificată.

S-a reținut că, față de dispozițiile art. 200 alin. (1) C. proc. civ., câtă vreme judecătorul căruia i s-a repartizat cauza a dispus deja măsuri de regularizare a cererii de chemare în judecată, în temeiul art. 200 alin. (3) C. proc. civ., înseamnă că acesta a apreciat că litigiul este de competența instanței din care face parte și, prin urmare, poate păși mai departe în procedura de regularizare.

Câtă vreme una din condițiile de admisibilitate a cererii de sechestru asigurător este intentarea acțiunii pentru realizarea dreptului de creanță, prima având caracter accesoriu față de cea de-a doua, și, câtă vreme Tribunalul Constanța nu s-a dezînvestit de soluționarea capetelor de cerere principale ci, dimpotrivă, a luat măsuri de regularizare a cererii de chemare în judecată în temeiul art. 200 alin. (3) C. proc. civ., apreciind, deci, că poate soluționa pe fond litigiul, Tribunalul Prahova a reținut că se impune ca aceeași instanță să soluționeze și cererea de sechestru asigurător, această cerere neputând fi privită în mod individual și abstract, ci doar în contextul procesual (este adevărat, atipic) creat în raport de acțiunea principală cu privire la care, de altfel, a și fost formulată.

Înalta Curte, constatând că în cauză există un conflict negativ de competență în sensul art. 133 pct. 2 C. proc. civ. ivit între cele două instanțe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, va pronunța regulatorul de competență, stabilind competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanța, secția I civilă, pentru următoarele considerente:

Delimitarea atribuțiilor instanțelor se realizează în cadrul celor două forme ale competenței, materială și teritorială.

În principiu, normele de competență teritorială sunt norme juridice de ordine privată, cu excepția situațiilor în care au fost instituite norme de competență teritorială exclusivă, de ordine publică.

În speță, Înalta Curte constată că, prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța, sub nr. x/2017, reclamantul A., a solicitat în contradictoriu cu pârâtele B. și D. obligarea pârâtelor în solidar, la plata drepturilor bănești constând în salarii restante, aferente perioadei decembrie 2015 - februarie 2016, în cuantum total de 28.752 USD sau echivalent în RON la cursul BNR din ziua plății, obligarea pârâtelor în solidar, la plata dobânzii legale în cuantum de 6% pe an, precum și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

De asemenea, se constată că, prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța, secția I civilă sub nr. x/2017, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta B. ca instanța să dispună instituirea sechestrului asigurător asupra acțiunilor în număr de 49.595 pe care societatea pârâtă le deține în calitate de acționar la S.C. C. S.A., CUI x, până la concurența sumei de 28.752 USD echivalentul în RON la cursul BNR din data introducerii cererii de sechestru, 1 USD fiind 4,2254 RON, reprezentând suma calculată de 121.489 RON.

Se reține că, acțiunea principală, ce formează obiectul dosarului nr. x/2017, a rămas în continuare la Tribunalul Constanța, în procedura de verificare și regularizare, iar acțiunea având ca obiect sechestru asigurător a fost declinată în favoarea Tribunalului Prahova.

Înalta Curte reține că, în cauzele având ca obiect sechestru asigurător, cum este cazul litigiului pendinte, legiuitorul a instituit o competență teritorială exclusivă, astfel cum reiese din dispozițiile art. 954 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora cererea de sechestru asigurator se adresează instanței care este competentă să judece procesul în primă instanță.

Totodată, se reține că față de dispozițiile art. 953 alin. (2) C. proc. civ. una din cele două condiții pentru înființarea sechestrului asigurător este intentarea acțiunii pentru realizarea dreptului de creanță, prima având caracter accesoriu față de cea de-a doua.

Așadar, cum litigiul principal se află pe rolul Tribunalului Constanța și această instanță nu s-a dezînvestit de soluționarea acțiunii principale, apreciind deci, că o poate soluționa pe fond, cererea având ca obiect sechestru asigurător nu poate atrage competența Tribunalului Prahova, față de simplul fapt că domiciliul reclamantului se află în localitatea Ploiești și în raport de dispozițiile legale mai sus amintite, care instituie o competență teritorială exclusivă.

Înalta Curte reține că cererea de sechestru asigurător în legătură cu care s-a ivit conflictul negativ de competență pendinte are caracter accesoriu în raport cu acțiunea principală, prin care instanța a fost învestită cu soluționarea unui conflict individual de muncă, astfel că Tribunalul Constanța este competent să soluționeze și acest demers judiciar.

Prin urmare, raportat la situația concretă a litigiului, la stadiul procesual în care acesta se află, Tribunalul Constanța este instanța competentă să soluționeze cererea de sechestru asigurător câtă vreme a rămas învestită cu cererea principală.

Așa fiind, în raport cu considerentele expuse, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanța, secția I civilă.