ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 568/2019

Asupra recursului, constată următoarele: Prin Decizia nr. 328 din 3 noiembrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă în dosarul nr. x/2014.1.1.1, a fost admisă excepția perimării contestației în anulare, invocată din oficiu și, pe cale de consecință, s-a constatat perimată contestația în anulare, formulată de contestatoarea A., împotriva Deciziei civile nr. 672 din 22 octombrie 2015, pronunțate de Curtea de Apel Ploiești. Împotriva acestei decizii, contestatoarea A. a declarat recurs, arătând că instanța trebuia să se pronunțe asupra excepției perimării prin încheiere și nu prin decizie și că soluția este pronunțată greșit, motivat de faptul că aceasta a formulat cerere de repunere pe rol ca urmare a suspendării recursului în dosarul nr. x/2014.1.1.1 de la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Analizând recursul sub aspectul îndeplinirii cerințelor prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) din noul C. proc. civ., având în vedere și dispozițiile art. 499 din același cod, Înalta Curte constată următoarele: Potrivit dispozițiilor imperative ale textului legal mai sus arătat, cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, aceste obligații nefiind îndeplinite de către recurent. În conformitate cu prevederile art. 486 alin. (3) din C. proc. civ.

"Mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității.", art. 489 alin. (2) din același cod prevăzând că sancțiunea nulității intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488. Așa fiind, încadrarea motivelor de recurs în cele enumerate de lege este o cerință care consacră legislativ o practică îndelungată și stabilă a instanțelor judecătorești, în condițiile în care și sub imperiul vechii legi de procedură sancțiunea nulității exista și era reglementată atunci când, nefiind structurate, criticile din recurs nu puteau fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc.

civ. de la 1865. Din dispozițiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se reține că instanțele au obligația de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488, iar dacă această cerință nu este îndeplinită, operează sancțiunea nulității recursului. Simpla nemulțumire a părții cu privire la hotărârea pronunțată nu este suficientă, fiind necesar ca recursul să fie întemeiat pe cel puțin unul din motivele prevăzute expres și limitativ de lege. Criticile din cererea de recurs nu pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute limitativ de dispozițiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ. Având în vedere cele reținute mai sus, Înalta Curte va anula recursul declarat de recurenta A. împotriva Deciziei nr. 328 din 3 noiembrie 2016, pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă .

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Anulează recursul declarat de recurenta A. împotriva Deciziei nr. 328 din 3 noiembrie 2016, pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă. Definitivă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 20 martie 2019. GGC - CL