ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 12.11.2019

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2047/2019

HOTĂRÂRE
12.11.2019
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2047/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Asupra contestației în anulare de față, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 29 mai 2019, sub nr. x/2019, petentul A. a solicitat strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2012 al Tribunalului Gorj, secția a II-a civilă.

Prin Încheierea nr. 1600 din 3 octombrie 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2019, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, a admis cererea formulată de petentul A.; a dispus strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2012 al Tribunalului Gorj, secția a II-a civilă, la Tribunalul Olt și a păstrat actele de procedură îndeplinite.

Împotriva acestei încheieri, B. SRL, prin lichidator judiciar C. I.P.U.R.L. a formulat contestație în anulare, prin care invocat motivul prevăzut de art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. din 1865.

În motivare, contestatoarea a susținut, în esență, că nu a fost citată pentru termenul la care s-a judecat cererea de strămutare.

Intimatul A. a depus întâmpinare la 21 octombrie 2019, prin care a solicitat respingerea contestației în anulare ca inadmisibilă.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 137 alin. (1) C. proc. civ. din 1865, excepția inadmisibilității invocată din oficiu, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. din 1865, "hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare, pentru motivele arătate mai jos, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului: când procedura de chemare a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii".

Din analiza dispozițiilor legale anterior evocate rezultă că obiectul contestației în anulare îl formează numai hotărârile judecătorești irevocabile.

Conform art. 40 alin. (4) teza I C. proc. civ. din 1865, "hotărârea asupra strămutării se dă fără motivare și nu este supusă nici unei căi de atac".

Textul de lege anterior evocat stabilește că nu sunt supuse niciunei căi de atac hotărârile pronunțate asupra strămutării.

Nefiind supusă niciunei căi de atac, rezultă că hotărârea dată asupra strămutării nu poate forma obiectul căilor de atac de reformare și nici de retractare.

Pornind de la aceste texte de lege, instanța supremă constată că, prin Încheierea nr. 1600 din 3 octombrie 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2019, Înalta Curte a soluționat cererea de strămutare formulată de A..

Fiind atacată o hotărâre pronunțată asupra unei cereri de strămutare, rezultă că această hotărâre nu este supusă niciunei căi de atac, conform art. 40 alin. (4) teza I C. proc. civ. din 1865, astfel încât nu este susceptibilă de a fi atacată pe calea contestației în anulare.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 40 alin. (4) teza I, raportat la art. 317 alin. (1) C. proc. civ. din 1865, Înalta Curte va respinge ca inadmisibilă contestația în anulare formulată de contestatoarea B. SRL, prin lichidator judiciar C. I.P.U.R.L., împotriva Încheierii nr. 1600 din 3 octombrie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2019.

Respinge ca inadmisibilă contestația în anulare formulată de contestatoarea B. SRL, prin lichidator judiciar C. I.P.U.R.L., împotriva Încheierii nr. 1600 din 3 octombrie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2019.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 12 noiembrie 2019.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2019-09-26
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1501/2019
Ședința publică din data de 26 septembrie 2019 Asupra cererii de recurs de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția I civilă, formulată în cadrul soluționării recursurilor declarate de re
ÎCCJ 2019-06-07
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1241/2019
anulare, care să poată fi încadrate în dispozițiile legale evocate, ci invocarea textului art. 317 din C. proc. civ. din 1865, ca temei al contestației în anulare, este pur formală. Totodată, Înalta Curte subliniază că, în conformitate cu d
ÎCCJ 2019-05-16
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 955/2019
Analizând recursul, Înalta Curte constată următoarele: Prin Decizia civilă nr. 46 din data de 21 ianuarie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, a fost respins, ca inadmisibil, recursul declarat de intimatul A. împotriv
ÎCCJ 2019-10-08
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1665/2019
Ședința publică din data de 8 octombrie 2019 Asupra contestației în anulare de față, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Prin cererea de revizuire înregistrată pe rolul Curții de Apel Brașov la 21 februarie 2018, sub nr
ÎCCJ 2019-11-12
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2039/2019
decât cea care fusese dată până în acel moment. Așadar, nu pot forma obiectul revizuirii hotărârile prin care calea de atac nu a fost soluționată pe fond. Prin raportare la aceste considerații, instanța supremă constată că revizuirea din pr
Sursă