ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 465/2019

Deliberând asupra căii de atac declarate, constată următoarele:

Prin Încheierea din data de 31 octombrie 2016, pronunțată de Judecătoria Lehliu Gară în Dosarul nr. x/2016, în baza art. 341 alin. (6) lit. a) C. proc. pen., s-a respins, ca nefondată, plângerea formulată de revizuentul A. împotriva Ordonanței de clasare nr. 1725/P/2013 din 23 mai 2016 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Lehliu-Gară.

Prin decizia penală nr. 3 din 04 ianuarie 2019, pronunțată de Judecătoria Lehliu Gară în Dosarul nr. x/2018, a fost respinsă ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva Încheierii din data de 31 octombrie 2016, pronunțată de Judecătoria Lehliu Gară în Dosarul nr. x/2016.

Prin Decizia penală nr. 426/A din 28 martie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I Penală, în Dosarul nr. x/2018, în baza art. 421 pct. 1 lit. a) teza a doua C. proc. pen. raportat la art. 452 alin. (1) C. proc. pen., art. 459 alin. (7) C. proc. pen. și art. 465 alin. (12) C. proc. pen., a fost respins, ca inadmisibil, apelul declarat de apelantul - revizuent A. împotriva Deciziei penale nr. 3 din 4 ianuarie 2019 a Judecătoriei Lehliu Gară.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea de Apel București a avut în vedere următoarele considerente:

Prin decizia pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii, nr. XVII din 19 martie 2007 vizând inadmisibilitatea caii extraordinare de atac a revizuirii împotriva hotărârilor judecătorești definitive pronunțate în temeiul art. 2781 alin. (8) lit. a) și b) din C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a stabilit ca cererea de revizuire îndreptata împotriva unei hotărâri judecătorești definitive, pronunțată în temeiul art. 2781 alin. (8) lit. a) și b) din vechiul C. proc. pen., este inadmisibila.

În contextul în care, prevederile disp. art. 2781 din vechiul C. proc. pen. se regăsesc în cele ale disp. art. 341 C. proc. pen., în mod evident decizia menționată își păstrează valabilitatea.

În speță, prin încheierea din data de 31 octombrie 2016, pronunțată de Judecătoria Lehliu Gară în Dosarul nr. x/2016, s-a respins, ca nefondată, plângerea formulată de revizuentul A. împotriva Ordonanței de clasare nr. 1725/P/2013 din 23 mai 2016 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Lehliu-Gară, această încheiere fiind definitivă, potrivit textului de lege indicat.

Contrar acestor dispoziții legale, petentul A. a formulat cerere de revizuire împotriva acestei încheieri, care a fost respinsă, ca inadmisibilă, prin Decizia penală nr. 3 din 4 ianuarie 2019 a Judecătoriei Lehliu Gară.

Totodată, conform art. 459 alin. (7) C. proc. pen.: "Încheierea prin care este admisă în principiu cererea de revizuire este definitivă. Sentința prin care este respinsă cererea de revizuire, după analiza admisibilității în principiu, este supusă aceleiași căi de atac ca și hotărârea la care se referă revizuirea."

Așadar, Decizia penală nr. 3 din 4 ianuarie 2019 a Judecătoriei Lehliu Gară este definitivă conform disp. art. 459 alin. (7) C. proc. pen., în acest sens fiind și disp. art. 465 alin. (12) C. proc. pen., potrivit cărora: "Hotărârea pronunțată este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită."

S-a mai subliniat că, potrivit art. 341 alin. (9) C. proc. pen., calea de atac a contestației poate fi exercitată doar în situația în care, urmarea plângerii împotriva soluțiilor de neurmărire sau netrimitere în judecată s-a pronunțat o încheiere prin care s-a adoptat soluția prev. de art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. c) C. proc. pen., respectiv atunci când s-a admis plângerea, s-a desființat soluția atacată și s-a dispus începerea judecății cu privire la faptele și persoanele pentru care, în cursul cercetării penale, a fost pusă în mișcare acțiunea penală, când probele legal administrate au fost considerate ca fiind suficiente, trimițându-se dosarul spre repartizare aleatorie.

S-a observat că, în speță, prin încheierea din data de 31 octombrie 2016, pronunțată de Judecătoria Lehliu Gară în Dosarul nr. x/2016, în baza art. 341 alin. (6) lit. a) C. proc. pen., s-a respins, ca nefondată, plângerea formulată de revizuentul A. împotriva Ordonanței de clasare nr. 1725/P/2013 din 23 mai 2016 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Lehliu-Gară, astfel încât soluția respectivă, și din această perspectivă, este una definitivă, motiv pentru care respingându-se cererea de revizuire formulată împotriva acestei încheieri, și decizia astfel pronunțată este una definitivă, neputând fi atacată pe calea apelului, așa cum a procedat petentul în speță.

În aceste condiții și având în vedere și cele statuate în mod obligatoriu de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii, nr. XVII din 19 martie 2007, excepția invocată de instanță din oficiu a fost admisă și a fost respins, ca inadmisibil, apelul declarat de apelantul revizuent A., împotriva Deciziei penale nr. 3 din 4 ianuarie 2019 a Judecătoriei Lehliu Gară.

Împotriva Deciziei penale nr. 426/A din 28 martie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. x/2018, recurentul A. a declarat o cale de atac intitulată "recurs, conform art. 465 alin. (12) C. proc. pen., art. 483 pct. 3 și art. 13 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Fundamentale ale Omului", solicitând a-i fi admis recursul și arătând, printre altele, că "se constituie victimă a instituțiilor statului român" și că "solicită daune morale, materiale și interese pentru genocidul suferit în democrația românească".

Examinând calea de atac formulată, Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă, pentru considerentele care vor fi expuse în cele ce urmează.

Conform art. 16 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, "Hotărârile judecătorești pot fi desființate sau modificate numai în căile de atac prevăzute de lege și exercitate conform dispozițiilor legale."

În această ordine de idei, se constată că inadmisibilitatea reprezintă o sancțiune procedurală care intervine atunci când părțile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum și în situația când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală.

Dând eficiență principiului stabilit prin art. 129 din Constituția României privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, precum și celui privind liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigențelor art. 13 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, C. proc. pen. a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru toate persoanele aflate în situații juridice identice.

C. proc. pen. reglementează hotărârile susceptibile de a fi supuse examinării, căile de atac ordinare care pot fi exercitate împotriva acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârilor.

Se constată că, prin Decizia penală nr. 426/A din 28 martie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. x/2018, a fost respins, ca inadmisibil, apelul declarat de apelantul - revizuent A. împotriva Deciziei penale nr. 3 din 4 ianuarie 2019 a Judecătoriei Lehliu Gară, reținându-se, în esență, că hotărârea atacată este definitivă, fiind astfel exercitată o cale de atac neprevăzută de lege.

La rândul ei, și Decizia penală nr. 426/A din 28 martie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I Penală, în Dosarul nr. x/2018, este o hotărâre definitivă, cum de altfel era menționat și în dispozitivul acesteia.

Prin urmare, petentul recurent a formulat recurs împotriva unei hotărâri definitive, cale de atac ce nu este prevăzută de lege.

Or, dacă s-ar recunoaște promovarea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de lege, s-ar ajunge la încălcarea principiului legalității căilor de atac, consfințit prin art. 129 din Constituție, ceea ce este inadmisibil.

Recunoașterea unei căi de atac în situații neprevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul A. împotriva Deciziei penale nr. 426/A din 28 martie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I Penală, în Dosarul nr. x/2018.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul A. împotriva Deciziei penale nr. 426/A din 28 martie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I Penală, în Dosarul nr. x/2018.

Obligă recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 1 octombrie 2019.

GGC - LM