ÎCCJ, Decizia nr. 22/2020

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin încheierea din 4 noiembrie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 judecători, în Dosarul nr. x/2019, s-a admis în parte cererea formulată de recurenta A. SA A fost sesizată Curtea Constituțională cu privire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 493 alin. (4), (5) și (6) și ale art. 200 alin. (5) din C. proc. civ.. A fost respinsă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu privire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 200 alin. (2) - (4), (6) și (7) din C. proc. civ.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut, în esență, că excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 493 alin. (4), (5), (6), precum și a dispozițiilor art. 200 alin. (5) din C. proc. civ. formulată de recurentă, în raport cu dispozițiile art. 29 din Legea nr. 47/1992, îndeplinește condițiile de admisibilitate prevăzute de lege, în sensul că a fost formulată în fața unei instanțe învestite cu soluționarea căii de atac și privește dispoziții cuprinse în legi în vigoare, care se află în legătură cu soluționarea cauzei, litigiului de față aplicându-i-se procedura filtrului, iar calea de atac formulată vizând legala aplicare a art. 200 alin. (5) din C. proc. civ., astfel încât a fost sesizată Curtea Constituțională.

În ce privește excepția de neconstituționalitate a art. 200 alin. (2) - (4), (6) și (7) din C. proc. civ. formulată de recurentă, instanța a constatat că cererea de sesizare a Curții Constituționale nu îndeplinește condiția legăturii cu soluționarea cauzei, întrucât obiectul cauzei îl reprezintă recursul declarat de A. SA împotriva Deciziei nr. 30 din 17 ianuarie 2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, prin care a fost respinsă cererea de revizuire ca inadmisibilă în temeiul art. 200 alin. (5) din C. proc. civ., fără a se analiza probleme de fond ale procedurii regularizării.

Or, având în vedere stadiul concret în care se află cauza, soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor invocate de recurenta A. SA nu poate avea o înrâurire cu privire la soluția ce se pronunță în cauză, dispozițiile respective neavând legătură cu soluționarea cauzei și echivalând cu repunerea în discuție a unei chestiuni de drept tranșate prin hotărâre definitivă, ceea ce contravine ordinii de drept.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs A. SA, solicitând casarea hotărârii recurate și sesizarea, prin încheiere motivată, a Curții Constituționale și cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 200 alin. (2) - (4), (6) și (7) din C. proc. civ.

Recurenta susține că este neîntemeiată respingerea excepției de neconstituționalitate a prevederilor legale menționate, iar motivele sunt identice cu cele indicate la sesizarea de neconstituționalitate admisă de instanță cu privire la prevederile art. 493 alin. (4), (5), (6), precum și ale art. 200 alin. (5) din C. proc. civ.

Analizând hotărârea atacată în raport cu actele dosarului, cu criticile formulate de recurentă, precum și cu reglementările legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele următoare:

Potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

În speță, excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 200 alin. (2) - (4), (6) și (7) din C. proc. civ. a fost invocată în cadrul soluționării unui recurs declarat împotriva hotărârii prin care a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de revizuire a încheierii din 17 ianuarie 2019, cu motivarea că demersul juridic s-a îndreptat împotriva încheierii prin care s-a dispus anularea cererii reclamantului de chemare în judecată, în raport cu dispozițiile art. 200 alin. (4) din C. proc. civ., or această încheiere nu poate fi atacată decât cu cerere de reexaminare, conform art. 200 alin. (5) din C. proc. civ.

Fiind învestită de către recurentă cu solicitarea de sesizare a Curții Constituționale, pentru ca aceasta să se pronunțe asupra conformității cu legea fundamentală a dispozițiilor art. 200 alin. (2) - (4), (6) și (7) din C. proc. civ., instanța de recurs a apreciat că nu sunt îndeplinite cerințele art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, pentru a da curs unui asemenea demers.

În mod just, instanța a reținut că, raportat la particularitățile speței, nu este îndeplinită cerința existenței unei veritabile legături între soluționarea excepției de neconstituționalitate și judecarea căii de atac deduse judecății.

Într-adevăr, prefigurarea unei soluții vizând neconstituționalitatea textului procedural criticat nu creează premisele aplicării directe a acestei norme de către instanța de recurs la speța dedusă judecății, dat fiind faptul că obiectul cauzei îl reprezintă recursul declarat de A. SA împotriva Deciziei nr. 32 din 17 ianuarie 2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, prin care a fost respinsă cererea de revizuire ca inadmisibilă, în temeiul art. 200 alin. (5) din C. proc. civ., fără a se analiza probleme de fond ale procedurii regularizării.

Or, normele legale criticate, ce vizează probleme de fond ale procedurii regularizării cererii de chemare în judecată, nu au aplicabilitate directă, întrucât nu influențează soluționarea cererii de recurs.

Cu alte cuvinte, și în ipoteza în care s-ar constata neconstituționalitatea dispozițiilor art. 200 alin. (2) - (4), (6) și (7) din C. proc. civ., această împrejurare nu ar avea înrâurire cu privire la soluția ce se pronunță în speță, având în vedere stadiul concret în care se află cauza.

În acest context și în temeiul acestor considerente, instanța de recurs a concluzionat în sensul lipsei legăturii dintre norma contestată și soluționarea cauzei.

Or, criticând această soluție, autoarea recursului nu demonstrează de ce este nelegal raționamentul instanței.

Argumentul recurentei în sensul că motivele pentru care sesizarea Curții Constituționale cu privire la prevederile legale criticate este admisibilă sunt identice cu cele cu ale art. 493 alin. (4), (5), (6) și ale art. 200 alin. (5) C. proc. civ., pentru care a fost admisă sesizarea, nu poate fi reținut, întrucât relevanța pe care fiecare din dispozițiile legale pretins neconstituționale o are asupra soluționării cauzei trebuie evaluată în raport cu circumstanțele cauzei, prin prisma interesului procesual concret pe care îl prezintă declanșarea controlului de neconstituționalitate, ținând seama de chestiunile litigioase supuse dezbaterii și de stadiul în care se află litigiul.

Față de cele ce preced, instanța de recurs a făcut o corectă interpretare și aplicare a prevederilor art. 29 alin. (1) și (5) din Legea nr. 47/1992, republicată, atunci când a stabilit că nu poate fi primită cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 200 alin. (2) - (4), (6) și (7) din C. proc. civ., nefiind îndeplinite cumulativ condițiile de reglementate de lege.

Pentru toate considerentele expuse, se reține legalitatea și temeinicia încheierii atacate, în ceea ce privește soluția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 200 alin. (2) - (4), (6) și (7) din C. proc. civ., urmând a fi respins, ca nefondat, recursul declarat de A. SA

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de A. SA împotriva încheierii din 4 noiembrie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 judecători, în Dosarul nr. x/2019.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27 ianuarie 2020.

GGC - GV