Decizia nr. 21/2018 — ÎCCJ, Secția a II-a civilă

Prin acțiunea înregistrată, la data de 16 iulie 2015, la Tribunalul București, reclamantele G. SRL, A. și B. au chemat în judecată pe pârâții C. și D., solicitând să se dispună anularea contractului autentificat sub nr. x din 23.12.2014 de către Notarul Public E. având ca obiect darea în plată a următoarelor bunuri imobile (în continuare Terenurile): Teren fâneață, situat în extravilanul Comunei Rășinari, în punctul numit Bliderei - Păltiniș, jud. Sibiu, identificat cu nr. cadastral x, nr. topografic x, înscris în CF nr. x a localității Rășinari; Teren fâneață, situat în Com. Rășinari, jud. Sibiu, identificat cu nr. cadastral x înscris în CF nr. x a localității Rășinari; Teren fâneață, situat în Com. Rășinari, zona Păltiniș, jud. Sibiu, identificat cu nr. topografic x înscris în CF nr. x Rășinari, CF vechi nr. x; Teren fâneață, situat în extravilanul Com. Rășinari, în punctul numit Bliderei - Păltiniș, jud. Sibiu, identificat cu nr. cadastral x, nr. topografic x înscris în CF nr. x a localității Rășinari. Repunerea părților actului anulat în situația anterioară încheierii lui, respectiv lăsarea terenurilor în deplină proprietate și liniștită posesie a reclamantei G. SRL. În drept, s-au invocat dispozițiile art. 194 din C. proc. civ., art. 72, art. 73 din Legea nr. 31/1990, art. 218, art. 1304 și art. 1492 din C. civ., art. 1537, art. 1539 din vechiul C. civ., art. 378 din C. com.

Prin Sentința civilă nr. 673 din 30 mai 2016 pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, a fost admisă acțiunea formulată de reclamantele G. SRL, A. și B. împotriva pârâților C. și D. și a fost anulat contractul de dare în plată autentificat sub nr. x/23.12.2014 de BNP E. și F.. S-a dispus repunerea părților în situația anterioară încheierii convenției și a fost obligată pârâta la plata sumei de 13.619 RON reprezentând taxa judiciară de timbru.

Apelul declarat de pârâta C. împotriva Sentinței civile nr. 673 din 30 mai 2016 pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin Decizia nr. 974 A din 14 decembrie 206.

Împotriva acestei decizii, pârâta C. a declarat recurs, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei atacate și respingerea cererii reclamantelor. În argumentarea recursului s-a susținut că este necesară casarea sentinței instanței de fond deoarece hotărârea cuprinde motive contradictorii, respectiv străine de natura cauzei, precum și faptul că aceasta a fost pronunțată cu încălcarea, respectiv aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin sentință s-a procedat nu doar la aplicarea greșită a normelor de drept interne și la o interpretare greșită a practicii judiciare naționale, dar s-a generat inclusiv încălcarea principiilor de drept și a normelor de drept european. Totodată, sentința a fost pronunțată fără a fi analizate toate aspectele invocate de către pârâtă și a condus printr-o greșită interpretare a probelor și a cadrului normativ incident, la o apreciere eronată a situației pendinte. Dezvoltarea motivelor de recurs au la bază aceleași argumente arătate în motivele de apel și redate pe larg în cererea de recurs, aspecte ce vizează situația de fapt referitoare la împrumutul în valoare de 1.714.310 RON acordat de recurenta-pârâtă C. către intimata-reclamantă G. SRL, contractul de dare în plată a cărui nulitate s-a solicitat fiind încheiat în scopul diminuării pasivului debitoarei-reclamante. S-a mai arătat de către recurenta-pârâtă C. faptul că, a acționat cu bună-credință, că a contractat un expert contabil care să efectueze un raport de certificare a creanței sale rezultate din împrumuturile acordate societății și că a contractat un evaluator imobiliar. Or, această situație de fapt ce corespunde și celei de drept, instituită de prevederile art. 1304 C. civ., nu a fost avută în vedere de către instanțele anterioare, instanța de apel apreciind în mod subiectiv că această normă legală ar fi fost incidentă "numai dacă adunarea generală a asociaților societății intimate ar fi încuviințat încheierea actului de dare în plată în condițiile arătate". Instanța de apel a apreciat în mod greșit că "apelanta (...) a comisionat întocmirea unor rapoarte de evaluare (...) pe care tot ea și le-a însușit în numele societății nu este de natură să înlăture conflictul de interese", deși aceste rapoarte, prin natura lor nu trebuia a fi însușite, ele fiind constatări ale unor experți autorizați cu privire la valoarea de piață a terenurilor date în plată. Aceste rapoarte de specialitate nu aveau nevoie de o ratificare din partea adunării generale a asociaților, pentru că dacă s-ar accepta această ipoteză s-ar pune la îndoială chiar menirea și obiectivitatea experților, precum și competențele funcționale ale acestora. Recurenta-pârâtă a mai învederat faptul că nu a făcut altceva decât să diminueze pasivul societății prin efectuarea unei plăți, preferând în locul recuperării efective a creanței transferul proprietății asupra unor bunuri a căror valorificare este foarte dificilă în condițiile scăderii vertiginoase a tranzacțiilor din piața imobiliară din ultimii ani.

Intimata-reclamantă G. SRL, prin întâmpinare, a solicitat respingerea recursului ca nefondat. În esență, s-a susținut de către intimata-reclamantă că instanța de apel a reținut în mod corect situația de fapt descrisă în cererea de chemare în judecată, precum și faptul că recursul este nemotivat. Cu privire la nemotivarea recursului s-a arătat că recurenta și-a întemeiat calea de atac exercitată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., însă fără a aduce vreo critică pertinentă.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ. Prin încheierea din camera de consiliu din 26 septembrie 2017 s-a dispus comunicarea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului potrivit dispozițiilor art. 494 alin. (4) C. proc. civ. Recurenta-pârâtă C. a formulat punct de vedere la raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, susținând că recursul său nu este nul, întrucât prin cererea de recurs au fost invocate motive de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin greșita interpretare de către instanța de apel în sensul că art. 1304 alin. (1) C. civ. e de plano inaplicabil. Intimata-reclamantă G. SRL, prin punctul de vedere la raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului formulat în cauză, a solicitat admiterea excepției nulității recursului. 6. Înalta Curte a luat în examinare cu prioritate excepția nulității recursului întemeiată pe dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., în conformitate cu prevederile art. 248 C. proc. civ., reținând următoarele: Potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar conform art. 487 alin. (1) din același Cod, "recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs." Dispozițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ. prevăd că, în cazul în care completul este în unanimitate de acord că recursul nu îndeplinește cerințele de formă, că motivele de casare invocate și dezvoltarea lor nu se încadrează în cele prevăzute de art. 488 C. proc. civ., anulează sau respinge recursul printr-o decizie motivată, pronunțată fără citarea părților, care nu este supusă niciunei căi de atac. Astfel, pentru a se putea considera că recursul este motivat, autorul căii de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea deciziei pe care a atacat-o, iar dezvoltarea motivelor de nelegalitate presupune încadrarea lor într-unul dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ. Recursul nu poate fi astfel considerat ca motivat, în condițiile legii, dacă recurentul, deși invocă dispozițiile art. 488 pct. 1 - 8 C. proc. civ., nu dezvoltă critici concrete care să corespundă, în susținerea lor, motivelor de nelegalitate prevăzute de lege. Nu este suficient a se invoca pct. 6 și 8 din art. 488, dacă motivarea concretă a recursului constă doar în enunțarea dispozițiilor legale, iar recurentul nu justifică, în memoriul său, care sunt nelegalitățile comise în judecata apelului. În speță, se constată că, deși au fost invocate motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., criticile dezvoltate de către recurenta-pârâtă C. în susținerea recursului nu se subscriu niciunuia dintre motivele de recurs reglementate de C. proc. civ. În realitate, prin criticile invocate în susținerea recursului se tinde fie la o nouă evaluare a situației de fapt, fie la interpretarea probatoriului, care să conducă la dovedirea dreptului de proprietate al recurentei-pârâte asupra mai multor bunuri imobile aflate în deplină proprietate și liniștită posesie în patrimoniul reclamantei G. SRL, aspecte inadmisibile ce nu mai pot fi puse în discuție în această etapă procesuală. Astfel, în raport de generalitatea criticilor formulate de recurenta-pârâtă C., prin care se invocă aspecte de netemeinicie, fără a se formula critici cu privire la nelegalitatea deciziei recurate, Înalta Curte urmează să aplice sancțiunea nulității recursului, prevăzută de dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ. Referitor la cererea privind acordarea cheltuielilor de judecată formulată de intimata-reclamantă SC G. SRL, prin întâmpinare, Înalta Curte urmează să o respingă întrucât nu a fost dovedită existența și întinderea acestora, în raport cu dispozițiile art. 452 C. proc. civ.