Decizia nr. 2626/2020 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Circumstanțele cauzei. Cererea de chemare în judecată. Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în temeiul prevederilor art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015 și art. 19 din Legea nr. 503/2004, reclamantul A. a formulat contestație împotriva deciziei nr. 17757/12.11.2018 emisă de Fondul de Garantare a Asiguraților, prin care s-a admis parțial cererea de plată nr. x/11.04.2017, depusă în dosarul de daună nr. BU0030B16, deschis la B. S.A.- în faliment și preluat de Fondul de Garantare a Asiguraților. A solicitat anularea parțială a deciziei nr. 17757/12.11.2018 și obligarea pârâtei și la plata următoarelor sume: I. În principal la plata: - sumei de 42.065 RON reprezentând diferență din indemnizația de asigurare de 30.000 Euro datorată de pârâtă pentru avarierea bunului imobil asigurat; - sumei de 13.200 RON reprezentând contravaloarea indemnizației de asigurare datorată de pârâtă pentru avarierea bunurilor mobile asigurate; - a dobânzii legale datorate, de la data scadentei, 11.04.2016 până la plata debitului; - a sumei de 4.744,92 RON reprezentând cheltuieli de judecată; II. În subsidiar, la plata: - sumei de 21.881 RON reprezentând diferență din indemnizația de asigurare de 113.796 RON datorată de pârâtă pentru avarierea bunului imobil asigurat; - sumei de 13.200 RON reprezentând contravaloarea indemnizației de asigurare datorată de pârâtă pentru avarierea bunurilor mobile asigurate; - a dobânzii legale datorate, de la data scadentei, 11.04.2016 până la plata debitului; - a sumei de 4.744,92 RON reprezentând cheltuieli de judecată În motivarea cererii a arătat că prin Decizia nr. 1.498/27.07.2016, Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a dispus retragerea autorizației de funcționare și solicitarea intrării în procedura de faliment a societății B. S.A.

Hotărârea primei instanțe. Prin sentința civilă nr. 2213 din data de 16 iulie 2019, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis în parte cererea de chemare în judecată, formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, a dispus obligarea pârâtei să emită o decizie, prin care să soluționeze cererea de despăgubiri formulată de reclamant, pentru suma de 13.200 reprezentând contravaloarea despăgubirilor pentru bunurile din imobil, a respins ca neîntemeiată cererea de anulare a Deciziei FGA nr. 17757/12.11.2018 și a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 1350 RON cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru și onorariu de avocat, proporțional cu admiterea cererii de chemare în judecată.

Cererile de recurs. Împotriva sentinței civile nr. 2213 din data de 16 iulie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților și recurs incident reclamantul A.. În dezvoltarea motivelor de recurs, pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților arată că instanța de fond a pronunțat hotărârea cu încălcarea dispozițiilor art. 13 alin. (3) din Legea 213/2015, hotărârea având o motivare contradictorie, motivele de recurs fiind prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. Hotărârea astfel pronunțată este vădit contradictorie de vreme ce instanța de fond a menținut ca temeinic și legal actul administrativ atacat, considerând prin urmare că atât sumele admise și plătite intimatului-reclamant sunt corecte precum si cele respinse la plată, dar totodată, consideră în mod greșit că nu s-ar fi dispus cu privire la cererea intimatului privitor la plata despăgubirii în cuantum de 13.200 RON aferentă bunurilor din imobil, fapt pentru care recurentul-pârât a fost obligat la soluționarea acestui capăt de cerere. Or, atât timp cât instanța de fond a reținut ca fiind corectă suma plătită intimatului și a reținut toate sumele respinse la plată ca fiind "cheltuieli cu CAS, sănătate, șomaj, fond de risc, concedii și indemnizații calculate în procent de 22,88%, Profit 5 %, TVA 20% pentru manoperă, diferența TVA calculat pentru cheltuieli transport ce nu se acceptă la plată, diferență costuri instalații încălzire, diferență costuri instalație electrică, diverse, organizare, proiectare", înseamnă că suma de 91.915 RON include și suma de 13.200 RON privind bunurile din locuință, în enumerarea reținută corect de instanță a sumelor respinse nefiind inclusă și contravaloarea bunurilor din locuință. Totodată, dacă această sumă nu ar fi fost admisă la plată, atunci nu ar exista nicio justificare pentru suma de 91.915 RON, această sumă fiind compusă din: 66.636,69 RON - despăgubiri pentru construcția propriu-zisă, 12.078,53 RON despăgubiri pentru instalații și 13.200 RON - despăgubiri pentru bunurile mobile asigurate (suma asigurată 3000 euro x 4,4 RON/Euro, la data evenimentului). Dacă suma de 13.200 RON nu era cuprinsă în totalul de 91.915 RON, atunci suma aprobată și plătită intimatului-reclamant ar fi fost numai de 78.714,69 RON, și ar fi vizat exclusiv construcția afectată de incendiu și instalațiile acestei, potrivit raportului de expertiză evaluatorie în construcții, efectuat în cadrul dosarului înregistrat pe rolul Judecătoriei sectorului 3 București sub nr. x/2016, depus în susținere de intimat. De asemenea, se constată că prin decizia menținută de instanța fondului ca fiind legală și temeinică, este indicat preambulul sau sumele solicitate prin cererea de plată - inclusiv suma de 13.200 RON reprezentând contravaloare despăgubire pentru bunurile din imobil -, iar în privința sumelor respinse se indică atât cuantumul sumei solicitate cât și natura acestora, înseamnă că suma de 13.200 RON reprezentând contravaloare despăgubire pentru bunurile din imobil este în mod necesar inclusă în suma admisă și plătită, respectiv 91.915 RON. Mai este de observat faptul că tot în mod corect instanța de fond a reținut în sentința recurată faptul că în concluziile orale s-a învederat faptul că suma de 13.200 RON reprezentând contravaloare despăgubire pentru bunurile din imobil a fost admisă și plătită (încheierea din 25.06.2019), si acest lucru a fost reținut și în considerente, în cadrul paragrafului 7 al pag. 6 precum și în cadrul paragrafului 9 al pag. 9, dar aceste mențiuni au fost infirmate în mod greșit de soluția pronunțată în cauză. Totodată, instanța de fond a reținut și explicația detaliată prin întâmpinare a sumei de 91.915 RON, astfel: "Prin urmare, având în vedere concluziile expertizei administrată în dosar nr. x/2016, coroborat cu dispozițiile restrictive în ce privește acordarea de sume înainte ca acestea să fie efectiv angajate/plătite, a rezultat faptul că, în privința construcției propriu-zise, din suma de 83.571,27 RON stabilită de expert, s-a acordat suma de 66.636,69 RON, stabilită prin calculul FGA, în baza obligației de instrumentare proprie a dosarelor, stabilită de art. 13 alin. (3) din Lege 213/2015. Totodată, din suma de 30.225,21 RON stabilită de expert în privința instalațiilor, s-a stabilit și acordat, potrivit calcului FGA suma de 12.078,53 RON" - considerente, paragraful 8 pag. 9 din sentință, dar nici aceste explicații detaliate ale sumei reținută ca fiind corectă - odată cu menținerea deciziei prin care a fost stabilită -, nu au fost suficient analizate de instanța fondului, fapt pentru care, în mod nelegal, recurentul-pârât a fost obligat la a mai analiza încă o dată cererea intimatului sub aspectul despăgubirii pentru bunurile din imobilul afectat de incendiu și pentru care asigurătorul B. a emis polița PAJ nr. x. Față de aceste motive, recurentul-pârât solicită admiterea recursului, casarea sentinței civile și, reținând cauza spre soluționare, respingerea în tot a contestației formulată de intimatul-reclamant. Prin motivele de recurs formulate, recurentul-reclamant A. arată că prin cererea de plată nr. x/11.04.2017 a înțeles să solicite valoarea despăgubirii pentru avariile imobilului astfel cum acestea au fost stabilite prin raportul de expertiză efectuat în dosarul procesual nr. x/2016, valoare care a fost stabilită în cuantum de 113.796 RON pentru avarii imobil. Deși FGA nu a fost în mod direct parte în litigiul dosarului înregistrat sub nr. x/2016, însă este fără putință de tăgadă că raportul de expertiză efectuat în acest dosar este opozabil Fondului de Garantare a Asiguraților. Ținând cont de faptul că suma stabilită în urma raportului de expertiză, care vizează strict despăgubirea pentru avariile imobilului produse în urma incendiului în cuantum de 113.796 RON, se poate constata că în mod greșit Curtea de Apel a apreciat că raportul de expertiză nu poate fi opozabil FGA și că, în consecință, valoarea sumei la care poate fi obligat FGA pentru plata acestei despăgubiri este doar în cuantum de 91.915 RON, sumă pe care FGA a stabilit-o prin Decizia nr. 17757/12.11.2018, în urma propriului calcul. În ceea ce privește suma de 13.200 RON reprezentând contravaloarea indemnizației de asigurare datorată de pârâtă pentru avarierea bunurilor mobile asigurate, recurentul-reclamant solicită menținerea dispozițiilor primei instanțe, deoarece în mod corect s-a reținut că FGA nu a exprimat un punct de vedere cu privire la acceptarea sau refuzarea plății pentru capătul de cerere privind suma de 13.200 RON, reprezentând contravaloarea despăgubirii pentru bunurile din imobil. În ceea ce privește sumele pretinse cu titlu de penalități de întârziere și de cheltuieli de judecată, în mod greșit Curtea de Apel a reținut că aceste sume nu au legătură cu raportul de asigurare și în consecință a respins acest capăt de cerere. Potrivit art. 4 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 213/2015 prin creanță de asigurare se înțelege "creanțele creditorilor de asigurări care rezultă dintr-un contract de asigurare, inclusiv sumele rezervate pentru acești creditori atunci când unele elemente ale datoriei nu sunt cunoscute încă. Se consideră creanțe de asigurări sumele achitate creditorilor de asigurări din disponibilitățile Fondului, reprezentând despăgubiri/indemnizații, precum și primele datorate de către asigurătorul debitor pentru perioada în care riscul nu a fost acoperit de acesta, ca urmare a încetării contractelor de asigurare". Per a contrario, FGA este obligat să plătească pe lângă creanțele care sunt cunoscute ca întindere la data încheierii contractului de asigurare, și toate sumele rezervate creditorilor chiar și atunci când unele elemente ale datoriei nu sunt cunoscute încă. Astfel, în această categorie de sume care nu sunt determinate prin contractul de asigurare, dar care sunt datorate în urma acestui raport contractul, sunt incluse și penalitățile precum și cheltuielile de judecată care au fost acumulate din culpa asigurătorului în faliment. Față de aceste aspecte, FGA are obligația achitării și a acestor sume reprezentând penalități și cheltuieli de judecată avansate pentru recuperarea creanței de asigurări, având posibilitatea de a le recupera la rândul său, de la debitoare falită, în cadrul procedurii falimentului.

Apărările formulate în cauză. Intimatul-reclamant a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului declarat de pârât, ca nefondat. Intimatul-pârât a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului declarat de reclamant, ca nefondat.

Procedura de soluționare a recursului. Cu privire la examinarea recursului în completul filtru În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal. Față de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) și art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispozițiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. și dispozițiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, prin rezoluția din 17 ianuarie 2020 s-a fixat termen de judecată la data de 17 iunie 2020.

Examinând cererea formulată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile incidente, Înalta Curte va admite recursul declarat de recurentul-pârât și va respinge recursul declarat de recurentul-reclamant, pentru următoarele considerente. Reclamantul A. a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere prin care a solicitat anularea parțială a deciziei nr. 17757/12.11.2018 emisă de Fondul de Garantare a Asiguraților, prin care s-a admis parțial cererea de plată nr. x/11.04.2017, depusă în dosarul de daună nr. BU0030B16, deschis la B. S.A.- în faliment și preluat de Fondul de Garantare a Asiguraților. Prima instanță a admis, în parte, cererea de chemare în judecată, a dispus obligarea pârâtei să emită o decizie, prin care să soluționeze cererea de despăgubiri formulată de reclamant, pentru suma de 13.200 RON reprezentând contravaloarea despăgubirilor pentru bunurile din imobil, a respins ca neîntemeiată cererea de anulare a Deciziei FGA nr. 17757/12.11.2018 și a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 1350 RON cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru și onorariu de avocat, proporțional cu admiterea cererii de chemare în judecată. Învestită cu soluționarea cererilor de recurs, Înalta Curte va răspunde punctual motivelor invocate. Înalta Curte constată motivul de recurs formulat de recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților și întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., potrivit căruia, casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, a fost invocat în mod formal și pe cale de consecință, hotărârea primei instanțe nu va fi analizată din perspectiva acestui motiv. Însă, criticile de recurs subsumate motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., republicat, potrivit cărora casarea unei hotărâri se poate cere în cazul în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, sunt fondate și vor fi admise. Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, precum și cele pentru care s-au admis ori s-au înlăturat cererile părților. Obligația legală a instanței de a-și motiva hotărârea adoptată, are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant, și, nu în ultimul rând, raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată. Plecând de la aceste coordonate teoretice, instanța de control judiciar constată că hotărârea pronunțată de prima instanță nu satisface cerințele prevăzute de art. 425, alin. (1), lit. b) din C. proc. civ., republicat, în considerentele acesteia regăsindu-se motivele contradictorii. Astfel, cu privire la situația de fapt, prima instanță a reținut în mod corect că, prin Decizia nr. 17757/12.11.2018 emisă de FGA, a fost admisă în parte cerere de plată formulată de către reclamant pentru suma de 91.915 RON și s-a respins cererea de plată pentru suma de 39.826 RON. Din considerentele acestei decizii rezultă că prin cererea de plată înregistrata sub nr. x/11.04.2017 reclamantul a solicitat pârâtei FGA plata următoarelor sume: - 113.796 RON reprezentând contravaloare despăgubiri pentru avarii imobil; - 13.200 RON reprezentând contravaloare despăgubire pentru bunurile din imobil; - dobânda legală penalizatoare aferentă întregii sume în cuantum de 126.996 RON calculată de la data scadenței, respectiv 11.04.2016 și până la data plății integrale a debitului; - 4.744,92 RON cu titlu de cheltuieli de judecată". Verificând legalitatea și temeinicia cererii de plată, recurentul-pârât a avut în vedere considerentele raportului de expertiză evaloatorie efectuată în dosarul nr. x/2016, din care a rezultat că 2016 nu au fost acceptate la plată următoarele tipuri de cheltuieli cu sumele aferente: • Cheltuieli cu CAS, sănătate, șomaj, fond de risc, concedii și indemnizații calculate în procent de 22,88%: 5.097,14 RON; în cazul acestui dosar de daună nu s-au prezentat acte de reparație, respectiv factură fiscală și deviz de reparație. Aceste costuri reprezintă sume care se virează la bugetul asigurărilor sociale, iar în condițiile în care petentul nu a făcut dovada că a efectuat reparația cu o firmă specializată nu există o obligație de plată a acestor sume. • Profit 5%: 3.316,32 RON; în cazul acestui dosar de daună nu s-au prezentat acte de reparație, respectiv factură fiscală și deviz de reparație. În acest caz costurile cu profitul sau beneficiul nu pot fi avute în vedere întrucât nu a fost cazul unei societăți comerciale ce ar fi efectuat lucrările de construcții. • TVA 20% pentru manoperă: 8.011,42 RON; taxa pe valoarea adaugată (TVA) este un impozit indirect, bazat pe criteriul deductibilității. Din punct de vedere economic valoarea adăugată este un indicator care permite măsurarea valorii nou create de întreprindere în urma activității sale. Literatura de specialitate îl definește ca un cost de gestiune pentru întreprindere. Societățile comerciale au rolul de a colecta impozitul în contul fiscalității și de a vira diferența dintre TVA colectată și TVA deductibilă la bugetul de stat. Taxa pe valoarea adaugată (TVA) se calculează asupra creșterii de valoare, adăugată de fiecare agent economic care participă la ciclul realizării unui produs sau la executarea unei lucrări care intra sub incidența acestui impozit. TVA este un impozit neutru și unic, deoarece se aplică asupra tuturor activităților economice, iar nivelul ei este independent de întinderea circuitului economic. Deci, taxa pe valoarea adăugată este un impozit care se virează către stat de societatea care a livrat bunuri sau a prestat servicii. Or, în acest caz petentul nu a depus la dosar facturi de reparație pentru manopera ce cuprind TVA. S-a avut în vedere doar acordarea de despăgubire pentru partea de TVA ce revine materialelor necesare efectuării reparațiilor. Deci este evident că nu se poate avea în vedere la calculul despăgubirii și a acestui impozit, respectiv TVA, pentru partea de manoperă întrucât nu avem un agent economic care sa colecteze TVA și să-l vireze către stat. • Diferența TVA calculat pentru Cheltuieli transport ce nu se acceptă la plată: 509,52 RON. • Diferența costuri instalații încălzire: 1.074,20 RON; având la bază modalitatea de calcul a despăgubirii din raportul de expertiză, conform "Îndreptar Tehnic pentru evaluarea imediată la prețul zilei a costurilor elementelor și construcțiilor de locuințe - iunie 2016" costul în RON/mp este de 111,56 RON și nu cum în mod eronat a calculat expertul, respectiv de 141,30 RON/mp. • Diferența costuri instalație electrică: 37,93 RON; având la bază modalitatea de calcul a despăgubirii din raportul de expertiză, conform "Îndreptar Tehnic pentru evaluarea imediată la prețul zilei a costurilor elementelor și construcțiilor de locuințe - iunie 2016" costul în RON/mp este de 77,78 RON și nu cum în mod eronat a calculat expertul de 78,83 RON/mp. • Diverse, organizare, proiectare: 17.034,55 RON; aceste costuri nu pot fi avute în vedere întrucât îndreptarul tehnic face mențiunea că aceste costuri sunt calculate per mp în cazul construirii unui imobil de tip bloc de locuințe P + 4; dosarul de daună este avizat pentru un apartament de tip mansardă, construit în anul 2011 peste etajul 4 al blocului existent; aceste costuri au fost avute în vedere la construirea/edificarea blocului de locuințe, nemaiputând fi luate în calcul ca atare pentru mansarda din care face parte garsoniera reclamantului. Or, în măsura în care reclamantul nu a depus înscrisuri care să ateste cheltuielile efective ale organizării de șantier și proiectării pentru mansarda din care face parte garsoniera afectată de incendiu, nu pot fi folosite sume care ar fi fost avute în vedere la edificarea integrală a unui bloc cu patru etaje. Prin urmare, având în vedere concluziile expertizei administrată în dosar nr. x/2016, coroborat cu dispozițiile restrictive în ce privește acordarea de sume înainte ca acestea să fie efectiv angajate/plătite, a rezultat faptul că, în privința construcției propriu-zise, din suma de 83.571,27 RON stabilită de expert, s-a acordat suma de 66.636,69 RON, stabilită prin calculul FGA, în baza obligației de instrumentare proprie a dosarelor, stabilită de art. 13 alin. (3) din Lege 213/2015, iar din suma de 30.225,21 RON stabilită de expert în privința instalațiilor, s-a stabilit și acordat, potrivit calcului FGA suma de 12.078,53 RON. Totodată, în ce privește bunurile mobile asigurate, s-a învederat instanței de judecată că reclamantul a fost despăgubit integral, acordându-se acestuia suma solicitată, respectiv 13.200 RON (suma asigurată 3000 euro x 4,4 RON/Euro, la data evenimentului). În mod corect prima instanță a reținut că reclamantul nu a formulat nicio critică efectivă de nelegalitate și de netemeinicie la adresa Deciziei FGA nr. 17757/12.11.2018, iar motivele de fapt și de drept invocate prin cererea de chemare în judecată nu se află într-o legătură directă cu considerentele Deciziei FGA nr. 17757/12.11.2018 și nu reprezintă o veritabilă critică de nelegalitate și de netemeinicie la adresa actului administrativ a cărui anulare se solicită. De asemenea, s-a reținut că, prin cererea de chemare în judecată, intimatul-reclamant a prezentat în mod neutru dispozițiile legale prevăzute de Legea nr. 213/2015 privind Fondul de garantare a asiguraților, a procedat la descrierea incendiului care a avut loc la data de 9.03.2016 și la consecințele produse de acest eveniment, a procedat la descrierea raporturilor contractuale existente între acesta și asigurătorul B. și a învederat conținutul dosarelor înregistrate pe rolul Judecătoriei sectorului 3 București, având ca obiect asigurare de dovezi, nr. 11101/300/2016, și pretenții civile, nr. 11095/300/2016, însă, aceste susțineri nu se constituie într-o veritabilă critică de nelegalitate și de netemeinicie la adresa Deciziei FGA nr. 17757/12.11.2018, nefiind de natură să conducă la anularea acesteia. În acest context, exercitarea dreptului de apreciere a autorității publice asupra cuantumului despăgubirilor materiale cuvenite intimatului-reclamant în urma incendiului care a avut loc la data de 9.03.2016 s-a făcut prin emiterea de către pârâtă a Deciziei FGA nr. 17757/12.11.2018, prin care a fost admisă în parte cerere de plată formulată de către reclamant pentru suma de 91.915 RON și s-a respins cererea de plată pentru suma de 39.826 RON. Prin urmare, suma cuvenită în mod legal și întemeiată pe înscrisurile aflate la dosarul de daună stabilită și plătită efectiv de recurentul-pârât, intimatului-reclamant, este de 91.915,22 RON - sumă evident mai mare decât oferta de plată primită de la asiguratorul B., respectiv 67.945 RON -, respingându-se doar de 39.826 RON, din care 4744,92 RON cheltuieli de judecată și 35.081,08 RON cheltuieli materiale nedatorate/nedovedite. Având în vedere aceste considerente, Înalta Curte constată că actul administrativ supus cenzurii instanței respectă cerințele impuse de art. 13 alin. (3) și (4) din Legea nr. 213/2015, aspect în raport de care dispoziția primei instanțe cu privire la obligarea recurentei-pârâte de a emite o decizie, prin care să soluționeze cererea de despăgubiri formulată de intimatul-reclamant, pentru suma de 13.200 RON, reprezentând contravaloarea despăgubirilor pentru bunurile din imobil, este greșită și va fi înlăturată. Cu privire la recursul incident formulat de recurentul-reclamant A., Înalta Curte constată că acesta este întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., potrivit căruia, casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța deși a recurs la textele de lege aplicabile speței, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit. În cauza de față acest motiv nu este incident, având în vedere că întreaga critică a recurentului-reclamant se bazează pe o interpretare greșită a dispozițiilor Legii nr. 213/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraților, în ceea ce privește soluționarea capătului de cerere privind penalități de întârziere și de cheltuieli de judecată. Înalta Curte constată că sumele pretinse cu titlu de penalități de întârziere și de cheltuieli de judecată nu au legătură cu raportul de asigurare și în consecință, în mod corect au fost respinse. Potrivit dispozițiilor Legii nr. 213/2015 și ale Normei nr. 16/2015, Fondul, ca schemă de garantare în domeniul asigurărilor, este constituit cu scop și destinație specifice, nu se substituie asigurătorului aflat în insolvență și nu preia obligațiile asigurătorului asumate în urma încheierii contractului de asigurare, scopul Fondului fiind de a proteja interesele creditorilor de asigurări de consecințele insolvenței unui asigurător, permițând acestora să obțină despăgubiri/indemnizații, rezultate din contractele de asigurări facultative și obligatorii, încheiate în condițiile legii cu asigurătorul în faliment, în cazul falimentului unui asigurător, însă numai în condițiile și limitele impuse de legea de înființare a Fondului. Dispozițiile legale arată că Fondul nu are obligația de a acoperi toate tipurile de creanțe, ci doar creanțele de asigurări, categorie definită în mod expres de dispozițiile art. 4 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 213/2015. Potrivit art. 4 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 213/2015, noțiunea de creanță de asigurări este definită ca fiind creanțele creditorilor de asigurări care rezultă dintr-un contract de asigurare, inclusiv sumele rezervate pentru acești creditori atunci când unele elemente ale datoriei nu sunt cunoscute încă. Se consideră creanțe de asigurări sumele achitate creditorilor de asigurări din disponibilitățile Fondului, reprezentând despăgubiri/indemnizații, precum și primele datorate de către asigurătorul debitor pentru perioada în care riscul nu a fost acoperit de acesta, ca urmare a încetării contractelor de asigurare. Prin urmare, legiuitorul a definit în mod expres noțiunea creanței de asigurări, un element esențial al calificării unei pretenții ca fiind creanța de asigurări fiind izvorul său direct, respectiv contractul de asigurare, norma juridică încadrând în această categorie doar "despăgubirile/indemnizațiile" și "primele", nu și alte categorii de creanțe stabilite în sarcina asigurătorului în faliment, pentru care creditorii au posibilitatea de a urma procedura insolventei și a formula cerere de înscriere la masa credală. În acest context, Înalta Curte constată că nu poate fi primită critica recurentului-reclamant conform căreia obligația de a achita penalitățile de întârziere și cheltuielile de judecată pot fi achitate în temeiul contractul de asigurare, deoarece această obligație nu reprezintă o creanță de asigurare în sensul avut în vedere de legiuitor. Prin urmare, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentului-reclamant sunt neîntemeiate în raport de motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și vor fi respinse.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților, va casa, în parte, sentința recurată și rejudecând: va respinge în tot cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților și va respinge recursul incident declarat de recurentul-reclamant A., împotriva aceleiași sentințe, ca nefondat. PENTRU ACESTE MOTIVE,