Decizia nr. 2491/2020 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Cererea de chemare în judecată Prin acțiunea formulată reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției, anularea în parte a ordinului nr. 1479/C/24.05.2017 și obligarea pârâtului la emiterea unui nou ordin, prin care să fie stabilit nivelul maxim de salarizare, calculat cu luarea în considerare a valorii de referință sectoriale de 405 RON, la care să se adauge majorarea cu 15% a indemnizației de încadrare brute lunare, precum și majorarea în procent de 10%, începând cu data de 09.04.2015, până la zi și în continuare.

Soluția instanței de fond Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 4824 din 7 decembrie 2017, a admis acțiunea formulată de către reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției, a anulat în parte Ordinul nr. 1479/C/24.05.2017 emis de către pârât, respectiv în ceea ce îl privește pe reclamant și a obligat pârâtul să emită pentru reclamant un nou ordin de stabilire a drepturilor salariale, începând cu data de 09.04.2015, cu luarea în considerare a valorii de referință sectorială de 405 RON, la care se adaugă majorarea de 15% (pentru vechimea în funcție de peste 5 ani) și cea de 10% (prevăzută de Legea nr. 293/2015), până la zi și în continuare.

Calea de atac exercitată Împotriva hotărârii instanței de fond pârâtul Ministerul Justiției a declarat recurs. Recursul este întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. În motivarea recursului se arată că prin Decizia nr. 2/19.01.2015, reprezentând hotărâre prealabilă pentru dezlegarea modului de interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 2 raportat la art. 1 alin. (2) lit. e) pct. (i) și alin. (3) și ale art. 27 din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, s-a stabilit de către Înalta Curte de Casație și Justiție ca " (...) punerea în executare a hotărârilor judecătorești prin care s-au acordat unor angajați anumite drepturi salariale nu reprezintă un tratament discriminatoriu al celorlalți angajați." Așadar, reclamantul nu poate invoca cu temei discriminarea, pentru a obține recunoașterea sporului prevăzut de art. 4 din O.U.G. nr. 27/2006, abrogat prin art. 48 din Legea nr. 330/2009. Nu este vorba despre stabilirea existenței unui drept prevăzut de lege și încălcat, ci despre obținerea unei dezdăunări la care instanța a obligat în temeiul art. 296 din Codul muncii. De asemenea, discriminarea nu ar putea fi invocată nici în eventualitatea în care nu s-a acționat în instanță, pasivitatea neputând să-i profite reclamantului, cu atât mai mult cu cât în cele mai multe cazuri, acțiunile cu acest obiect au fost respinse. Decizia nr. 794 a Curții Constituționale, intervenită la finele anului 2016, nu poate fi invocată de reclamant pentru a obține majorarea indemnizației de încadrare brută lunară în raport cu vechimea numai în funcțiile prevăzute de art. 4 din O.U.G. nr. 27/2006. Această decizie poate avea relevanță cel mult din perspectiva stabilirii nivelului maxim pentru fiecare funcție, grad/treaptă, gradație, după caz, al salariului de bază/indemnizației de încadrare, astfel cum se stabilește în considerente, fără a legitima recunoașterea ca atare a procentelor astfel cum au fost prevăzute de lege pentru personalul expres și limitativ enumerat. Indexările salariale au fost acordate pentru toți magistrații, indiferent dacă se află sau nu în posesia unor astfel de hotărâri începând cu data de 01.08.2016, prin OMJ nr. 4680/2016 emis în baza art. 1 alin. (5) indice 1 din O.U.G. nr. 83/2014, în acord cu Decizia nr. 23/2016 a ÎCCJ-Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în temeiul art. 3 indice 1 alin. (1) și (3) din O.U.G. nr. 57/2015 și mai ales ca urmare a Deciziei nr. 794/2016 a Curții Constituționale privind excepția de neconstituționalitate a art. 3 indice 1 alin. (1) indice 2 din O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice pe anul 2016. Totodată, prin OMJ nr. 219/C/01.02.2017, a fost modificat OMJ nr. 4680/C/21.12.2016, la art. 1 alin. (1) din cuprinsul acestuia, prevăzându-se că: "Începând cu data de 1 octombrie 2016, judecătorii din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate și curților de apel, precum și asistenții judiciari beneficiază de o indemnizație de încadrare brută lunară, stabilită prin raportare la o valoare de referință sectorială de 405 RON, majorată cu 10%, potrivit Legii nr. 293/2015 (...)." În acest sens și având în vedere și calitatea reclamantului, respectiv, asistent judiciar, recurentul invocă dispozițiile art. 36 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 din 28 iunie 2004 republicată privind organizarea judiciară potrivit cărora: "Tribunalele sunt instanțe cu personalitate juridică, organizate la nivelul fiecărui județ și al municipiului București, și au, de regulă, sediul în municipiul reședință de județ." Așadar, instituția care efectuează în concret plata drepturilor salariale către reclamant este tribunalul, în calitate de ordonator terțiar de credite, acesteia, revenindu-i și obligația plății respectivelor diferențe salariale. Or, în acest context solicitarea îndreptată împotriva Ministerului Justiției este lipsită de temei legal, conducând la o lipsă de calitate procesuala pasivă.

Soluția instanței de recurs Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent, a dispozițiilor legale incidente pricinii, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat. Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate. Din actele și lucrările dosarului rezultă că obiectul acțiunii îl reprezintă plângerea formulată de reclamant împotriva refuzului pârâtului Ministerul Justiției de a soluționa cererea privind emiterea unor noi ordine de salarizare. La data de 09.04.2015 a intrat în vigoare Legea nr. 71/2015 pentru aprobarea O.U.G. nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, și prin care s-a introdus alin. (1) la art. 1 din O.U.G. nr. 83/2014, care prevede că "Prin excepție de la prevederile alin. (1) și (2), personalul din aparatul de lucru al Parlamentului și din celelalte instituții și autorități publice, salarizat la același nivel, precum și personalul din cadrul Consiliului Concurenței și al Curții de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituții, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază și al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, va fi salarizat la nivelul maxim dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții". Rezultă, așadar, din cuprinsul art. 1 alin. (1) din Legea nr. 71/2015 că legiuitorul a aprobat O.U.G. nr. 83/2014, stabilind că în cursul anului 2015 cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menține la același nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2014 în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții cu excepția personalului din aparatul de lucru al Parlamentului și din celelalte instituții și autorități publice, salarizat la același nivel, precum și personalul din cadrul Consiliului Concurenței și al Curții de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituții, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază și al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, care va fi salarizat la nivelul maxim dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții". Prin Legea nr. 71/2015 s-a creat posibilitatea ca personalul încadrat în instituțiile și autoritățile publice care avea un nivel al salariului de bază și al sporurilor mai mic decât cel stabilit la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, să fie salarizat la nivelul maxim dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții. Această prevedere se aplică și în cadrul stabilirii cuantumului gradațiilor de care a beneficiat personalul care a avansat în gradație după anul 2010. Or, în contextul în care autoritatea legiuitoare a înțeles să aprobe cu modificări O.U.G. nr. 83/2014, în scopul eliminării discriminărilor existente între persoane care ocupă aceleași funcții, în aceleași condiții de studii și vechime, aceasta fiind motivarea amendamentului ce a condus la adoptarea art. 1 alin. (5) indice 1 din O.U.G. nr. 83/2014, este greu de susținut și mai mult decât discutabil din punct de vedere al respectării prevederilor art. 16 din Constituția României că eliminarea unor atare discriminări a avut în vedere doar anumite categorii de salariați și nu toți destinatarii actului normativ în discuție, aflați în aceeași situație, respectiv cei care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază și al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație. Asupra chestiunii legate de aplicarea și interpretarea dispozițiilor art. 1 alin. (5)/1 din O.U.G. nr. 83/2014 a fost pronunțată Decizia nr. 23/2016 de către Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept și s-a stabilit că: "În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (51) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, sintagma "salarizat la același nivel" are în vedere personalul din cadrul aparatului de lucru al Parlamentului, personalul din cadrul Consiliului Concurenței, al Curții de Conturi, precum și din cadrul celorlalte autorități și instituții publice enumerate de art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare; nivelul de salarizare ce va fi avut în vedere în interpretarea și aplicarea aceleiași norme este cel determinat prin aplicarea prevederilor art. 1 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, în cadrul aceleiași autorități sau instituții publice." Pentru a motiva această soluție s-a arătat că: Suprapunând cele două texte, prin coroborarea art. 1 alin. (51) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, cu art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea-cadru nr. 284/2010, cu modificările și completările ulterioare, dar și cu observarea principiului reglementat la art. 3 lit. c) din același act normativ, rezultă că personalul din "celelalte autorități și instituții publice" la care se referă textul supus interpretării sunt: Administrația Prezidențială, autoritatea judecătorească, Guvernul, ministerele, celelalte organe de specialitate ale administrației publice centrale, autorități ale administrației publice locale, alte autorități publice, autorități administrative autonome (altele decât Consiliul Concurenței și Curtea de Conturi), precum și instituțiile din subordinea acestora, finanțate integral din bugetul de stat, bugetele locale, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale. Concluzia anterioară este susținută și de împrejurarea că aparatul de lucru al Parlamentului, personalul din cadrul Consiliului Concurenței și al Curții de Conturi (care se adaugă autorităților și instituțiilor publice de mai sus) sunt enunțate de o manieră explicită în textul art. 1 alin. (51) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare; pe de altă parte, Consiliul Concurenței este o autoritate administrativă autonomă, potrivit art. 3 din Legea concurenței nr. 21/1996, republicată, constatare valabilă și pentru Curtea de Conturi, astfel cum reiese din art. 1 alin. (3) din Legea nr. 94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi, republicată, cu modificările și completările ulterioare, astfel încât, aceste autorități administrative se încadrează în una dintre categoriile enumerate limitativ de art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea-cadru nr. 284/2010, cu modificările și completările ulterioare - autorități administrative autonome. Ca atare, rezultă că, în contextul art. 1 alin. (51) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, sintagma "salarizat la același nivel" privește personalul tuturor autorităților și instituțiilor publice enumerate la art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea-cadru nr. 284/2010, cu modificările și completările ulterioare, în rândul cărora sunt incluse și autoritățile și instituțiile publice indicate în mod expres de text, respectiv Parlamentul, Consiliul Concurenței și Curtea de Conturi. Către această dezlegare conduc și principiile reglementate de art. 3 din aceeași Lege-cadru nr. 284/2010, cu modificările și completările ulterioare, în special cel definit la lit. c): "echitate și coerență, prin crearea de oportunități egale și remunerație egală pentru muncă de valoare egală, pe baza principiilor și normelor unitare privind stabilirea și acordarea salariului și a celorlalte drepturi de natură salarială ale personalului din sectorul bugetari". În privința criticilor referitoare la obligarea la plata drepturilor salariale de către Ministerul Justiției se constată că și acestea sunt nefondate. Ministerul Justiției este ordonatorul principal de credite și emitentul ordinului de salarizare, astfel că nu prezintă relevanță faptul că reclamantul este angajat al tribunalului. Astfel fiind, Înalta Curte constată că în cauză Ministerul Justiției are calitate procesuală pasivă. Una dintre condițiile generale de exercitare a acțiunii civile, calitatea procesuală, presupune existența unei identități între persoana reclamantului și cel care este titularului dreptului afirmat (calitate procesuală activă), precum și între persoana chemată în judecată (pârâtul) și cel care este subiect pasiv în raportul juridic dedus judecății (calitate procesuală pasivă). În cauză, reclamantul contestă modalitatea de calculare a drepturilor salariale, solicitând recalcularea și plata acestora în cuantumul cuvenit, potrivit legii, respectiv obligarea la emiterea de noi ordine de încadrare salarială dar și la plata sumelor cuvenite. Cât timp plata drepturilor salariale presupune recunoașterea dreptului la o anumită modalitate de calcul și la un anumit cuantum, aspecte executabile prin concursul ordonatorului principal de credite, apărările recurentului, factor decizional în materie, în sensul că plata s-ar face de către tribunale și/sau curți de apel este neîntemeiată. De asemenea, Înalta Curte constată că și celelalte critici formulate sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect, legal, starea de fapt dedusă judecății, hotărârea pronunțată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului și a probatoriilor administrate. Astfel fiind, Înalta Curte constată că instanța de fond în mod corect a admis acțiunea, a anulat în parte ordinul nr. 1479/C/24.05.2017, respectiv în ceea ce îl privește pe reclamant, și a obligat pârâtul să emită pentru reclamant un nou ordin de stabilire a drepturilor salariale, începând cu data de 09.04.2015, cu luarea în considerare a valorii de referință sectorială de 405 RON, la care se adaugă majorarea de 15% (pentru vechimea în funcție de peste 5 ani) și cea de 10% (prevăzută de Legea nr. 293/2015), până la zi și în continuare. Prin urmare, instanța constată că susținerile și criticile recurentului sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiind nefondat.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.