ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5173/2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată, la data de 03.07.2017, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanții A., B., C., D., E. și F. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,

- obligarea pârâtului la emiterea unui ordin de salarizare, în aplicarea Legii nr. 71/2015 și a O.U.G. nr. 20/2016, prin raportare la o valoare de referință sectorială în cuantum de 405 RON, începând cu data de 9 aprilie 2015;

- obligarea pârâtului la repararea prejudiciului creat prin neaplicarea Legii nr. 71/2015 și a O.U.G. nr. 20/2016, respectiv restituirea pentru fiecare lună, până la recunoașterea efectivă a dreptului prin emiterea unui nou ordin de salarizare, a diferenței dintre venitul pe care le-ar fi obținut potrivit Legii nr. 71/2015 și a O.U.G. nr. 20/2016 (cu indemnizația calculată prin raportare la o valoare de referință sectorială de 405 RON) și venitul efectiv plătit (prin raportare la o valoare de referință sectorială de 291,98 RON), sumă ce urmează a fi actualizată cu indicele de inflație, la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective.

Prin sentința nr. 4620 din 28 noiembrie 2017, Curtea de Apel București a respins excepția inadmisibilității, a admis în parte acțiunea reclamanților, a obligat pârâtul să emită ordin de salarizare pentru reclamanți, pentru perioada 09.04.2015-30.09.2016, prin raportare la valoarea de referință sectorială de 405 RON și a obligat pârâtul la plata către reclamanți a diferențelor dintre drepturile salariale recalculate și cele efectiv încasate, actualizate cu rata inflației, plus dobânda legală.

Împotriva acestei sentințe, pârâtul Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Parchetelor Militare a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 4 și 8 C. proc. civ., solicitând casarea în tot a hotărârii recurate și respingerea acțiunii intimaților-reclamanți.

A susținut recurentul-pârât că, deși reclamanții nu au atacat ordinul prin care li s-au acordat drepturile salariale, solicitarea obligării la emiterea unui nou ordin este similară cu atacarea celui în vigoare, ordin care este un act administrativ legal, emis în aplicarea dispozițiilor legale în vigoare.

Astfel, drepturile salariale ale reclamanților au fost recalculate prin raportare la o valoare de referință sectorială de 405 RON, majorată cu 10% potrivit Legii nr. 293/2015 privind aprobarea O.U.G. nr. 35/2015 pentru modificarea și completarea O.U.G. nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, precum și pentru modificare și completarea Legii nr. 152/1998 privind înființarea Agenției Naționale pentru Locuințe.

Temeiul legal al stabilirii drepturilor salariale îl constituie dispozițiile art. 36 din Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.

Dispozițiile O.U.G. nr. 43/2016 pentru modificarea O.U.G. nr. 57/2015 au definit sintagmele "fiecare funcție" și "instituție sau autoritate publică" prevăzute de art. 3

1

alin. (1) și au adus clarificări cu privire la modalitatea de stabilire/identificare a nivelului maxim al salariului/indemnizației de încadrare la care face referire art. 3

1

alin. (1

1

), alin. (1

2

) și alin. (1

3

).

Constituționalitatea dispozițiilor O.U.G. nr. 43/2016 a fost verificată de Curtea Constituțională prin decizia nr. 794/15.12.2016, prin care s-a constatat că dispozițiile art. 3 alin. (1

2

) din O.U.G. nr. 57/2015 sunt neconstituționale. Curtea Constituțională a reținut că, potrivit O.U.G. nr. 20/2016, începând cu august 2016, pentru fiecare funcție, grad/treaptă, gradație, vechime în funcție sau specialitate, salariul de bază sau indemnizația de încadrare urma să fie același, respectiv aceeași, stabilite la nivelul maxim.

Astfel, nu este întemeiată solicitarea de stabilire a datei de 09.04.2015 ca dată a acordării drepturilor salariale recalculate, întrucât nu exista în plată, la acel moment, în cadrul familiei ocupaționale Justiție, niciun salariu de bază lunar stabilit prin raportare la o valoare de referință sectorială de 405 RON pentru funcții de personal auxiliar de specialitate și personal conex, astfel încât nu sunt întrunite condițiile legale pentru admiterea acțiunii.

A mai apreciat recurentul-pârât că prima instanță nu a avut în vedere circumstanțele legale în care a fost emis ordinul a cărui anulare tacită se solicită, prin lege creându-se posibilitatea ca personalul încadrat în instituțiile și autoritățile publice, care avea un nivel al salariului de bază și al sporurilor mai mic decât cel stabilit la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, să fie salarizat la nivel maxim dacă îndeplinește aceleași condiții de studii, de vechime și își desfășoară activitatea în aceleași condiții.

A mai susținut recurentul că solicitarea intimaților-reclamanți încalcă principiul neretroactivității legii, iar instanța a încălcat acest principiu cu privire la data de la care se acordă drepturile salariale pretinse, care se raportează la Decizia nr. 794/15.12.2016.

Însă, solicitarea acordării drepturilor salariale începând cu 09.04.2015 este vădit neîntemeiată, pentru că la acea dată nu exista un salariu la care se putea raporta, acesta fiind statuat prin Decizia nr. 794/15.12.2016 a Curții Constituționale.

Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

4.1. Preliminar, Înalta Curte reține că, deși recurentul-pârât a invocat și motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., nu a precizat, în niciun fel, în ce constă depășirea atribuțiilor puterii judecătorești de către prima instanță.

Acest motiv de recurs privește un "exces de putere" al instanței, care derivă din principiul constituțional al separației puterilor în stat și vizează imixtiunea instanțelor judecătorești în domeniul atribuțiilor puterii legislative sau executive, prin săvârșirea unor acte care intră în atribuțiile unor organe aparținând altei autorități constituite în stat decât cea judecătorească.

Or, recurentul-pârât nu a precizat în niciun fel modalitatea în care instanța de fond și-ar fi depășit atribuțiile, astfel că acest motiv de recurs a fost invocat formal, fără a fi argumentat.

4.2. Nici motivul de recurs prevăzut de pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ. nu poate fi reținut de instanța de control judiciar.

Intimații-reclamanți au învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune având ca obiect, în esență, obligarea pârâtului Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție la emiterea unor ordine de încadrare salarială, cu stabilirea unui cuantum al salariului de bază și al sporurilor la nivelul maxim acordat personalului cu funcții similare, conform art. 1 alin. (5

1

) din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 71/2015.

Înalta Curte reține că instanța de fond a procedat la o analiză detaliată a stării de fapt și a temeiurilor juridice în legătură cu modalitate de stabilire a salarizării procurorilor odată cu intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 83/2014.

Recurentul-pârât Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație prin critica sentinței recurate are în vedere, în esență, termenul la care se pot stabili drepturile salariale astfel cum au fost solicitate de intimații-reclamanți, apreciind că prin soluția instanței de fond se încalcă principiul neretroactivității legii.

În acord cu argumentele prezentate de instanța de fond în considerentele sentinței recurate, Înalta Curte apreciază că soluția adoptată de această instanță este temeinică și legală.

În conformitate cu prevederile art. 1 alin. (1) și (5

1

) din O.U.G. nr. 83/2014 așa cum a fost modificată, s-a stabilit ca regulă că în anul 2015 cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menține la același nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2014, dar s-a prevăzut și că, prin excepție de la regulă, personalul din aparatul de lucru al Parlamentului și din celelalte instituții și autorități publice, "salarizat la același nivel", care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază și al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, "va fi salarizat la nivelul maxim dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții".

În acord cu opinia instanței de fond, Înalta Curte apreciază că, voința legiuitorului a fost ca, începând cu data de 09.04.2015, să fie înlăturate inechitățile dintre salariații care, deși își desfășurau activitatea în aceleași condiții, primeau salarii diferite.

Înalta Curte apreciază că, în susținerea soluției instanței de fond prezintă relevanță, atât evoluția legislativă în materie, cât și interpretările oferite de Înalta Curte ce Casație și Justiție și Curtea Constituțională.

Așadar, în interpretarea dispozițiilor art. 1 alin. (5

1

) din O.U.G. nr. 83/2014, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a stabilit prin Decizia nr. 23/2016 a stabilit că "sintagma salarizat la același nivel are în vedere personalul (…) din cadrul celorlalte autorități și instituții publice enumerate de art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare; nivelul de salarizare ce va fi avut în vedere în interpretarea și aplicarea aceleiași norme este cel determinat prin aplicarea prevederilor art. 1 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 83/2014, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, în cadrul aceleiași autorități sau instituții publice".

În anul 2016, legiuitorul a continuat eforturile de înlăturare a inechităților din salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Astfel, prin O.U.G. nr. 57/2015, așa cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 20/2016 și prin O.U.G. nr. 43/2016, la art. 1 s-a stabilit într-un mod mai exact regula conform căreia, în anul 2016, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menține la același nivel cu cel din luna decembrie 2015, iar la art. 3

1

alin. (1) a stabilit excepția de la regulă în sensul că, începând cu luna august 2016, personalul plătit din fonduri publice care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază/indemnizațiilor de încadrare, aferent unui program normal al timpului de muncă, mai mic decât cel stabilit în plată la nivel maxim pentru fiecare funcție, grad/treaptă, gradație, vechime în funcție sau în specialitate, după caz, va fi salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare din cadrul instituției sau autorității publice respective, dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții. Sintagma "fiecare funcție" s-a stabilit prin art. 3

1

alin. (1

1

) că reprezintă funcțiile prevăzute în aceeași anexă, capitol, literă, număr și număr curent în Legea-cadru nr. 284/2010, iar pentru stabilirea nivelului maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare din cadrul instituției sau autorității publice respective, s-a stabilit prin art. 3

1

alin. (1

2

) că se iau în considerare numai drepturile salariale prevăzute în actele normative privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu excludea drepturilor stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătorești.

Instanța de fond a făcut referire și la Decizia nr. 794/2016 a Curții Constituționale, prin care aceasta a constatat că sunt neconstituționale dispozițiile art. 3

1

alin. (1

2

) din O.U.G. nr. 57/2015, întrucât contravin principiului egalității în fața legii, consacrat prin art. 16 din Constituție, deoarece stabilesc că persoanele aflate în situații profesionale identice, dar care nu au obținut hotărâri judecătorești prin care să li se fi recunoscut majorări salariale, au indemnizații de încadrare diferite (mai mici) față de cei cărora li s-au recunoscut astfel de drepturi salariale, prin hotărâri judecătorești, generând diferențe în stabilirea salariului de bază/indemnizației de încadrare. În această interpretare, Curtea Constituțională a concluzionat că "personalul care beneficiază de aceleași condiții trebuie să fie salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare din cadrul aceleiași categorii profesionale și familii ocupaționale, indiferent de instituție sau autoritate publică".

Înalta Curte este așadar în acord cu opinia instanței de fond conform căreia până în anul 2016 inclusiv, pentru stabilirea nivelului maxim al salariului în plată, nu s-a făcut diferențiere între drepturile stabilite prin act normativ și cele recunoscute prin hotărâri judecătorești.

Astfel în raport de prevederile indicate, dar și a practicii judiciare, instanța de fond a reținut în mod corect că la nivelul autorității judecătorești și familiei ocupaționale "Justiție", din anexa VI la Legea - cadrul nr. 284/2010, valoarea de referință sectorială care determină nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare în plată este de 405 RON, valoare care este o constantă. În acest context a reținut instanța că reclamanții sunt îndreptățiți să obțină calcularea indemnizației de încadrare prin raportare la valoarea de referință sectorială de 405 RON începând cu data de 09.04.2015, iar începând cu data de 01.12.2015 până la data de 01.10.2016, prin raportare la o valoare de referință sectorială de 405 RON, majorată cu 10%, conform Legii nr. 293/2015.

Reține Înalta Curte că prezintă relevanță în cauză și punctul de vedere exprimat de către Plenul Consiliului Superior al Magistraturii exprimat în ședința din 17.01.2017 conform căruia, " ... Plenul Consiliului Superior al Magistraturii recomandă ordonatorilor de credite, în raport de Decizia nr. 794/15.12.2016 a Curții Constituționale, ca în cadrul aceleiași categorii profesionale și familiale ocupaționale să nu existe o salarizare diferită, raportată la mai multe valori sectoriale, valoarea de referință sectorială fiind o constantă, astfel că, diferențele de salarizare în cadrul familiei ocupaționale "Justiție" trebuie să rezulte exclusiv din coeficienții de multiplicare specifici fiecărei funcții și grad, care se aplică valorii de referință sectorială maximă, aflată în plată, de 405 RON, la care se adaugă majorarea de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2015."

Cu privire la data la care se aplică această valoarea de referință sectorială, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii în ședința din 04.07.2017 a recomandat ordonatorilor de credite "aplicarea în mod unitar a unei valori de referință sectoriale în cuantum de 405 RON la nivelul familiei ocupaționale "Justiție" începând cu data de 9 aprilie 2015 și în cuantum de 405 RON +10%, începând cu data de 1 decembrie 2015, în raport cu specificul fiecărei instituții."

Având în vedere cele prezentate anterior, toate criticile recurentului-pârât privitoare la încălcarea principiului neretroactivității legii, astfel cum acesta este reglementat de art. 15 alin. (2) din Constituție și art. 6 alin. (1) din C. civ., sunt neîntemeiate.

În susținerea acestei opinii, Înalta Curte apreciază că, la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015, respectiv la 09.04.2015, valoarea sectorială de referință în cuantum de 405 RON stabilită prin anexa VI la Legea - cadrul nr. 284/2010, era confirmată de practica judiciară în materie, iar, ulterior, recomandările Plenului Consiliului Superior al Magistraturii au reiterat că practica instanțelor judecătorești este corectă.

4.3. Pentru toate considerentele expuse, reținând că instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală, Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Parchetelor Militare împotriva sentinței nr. 4620 din 28 noiembrie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 15 octombrie 2020.