ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 919/2014

Asupra recursurilor de față; În baza actelor si lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin sentința penală nr. 78 din 30 aprilie 2013 pronunțată de Tribunalul Buzău au fost condamnați, între alții, inculpații: - D.G.M. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de proxenetism în formă continuată, prev. de art. 329 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 320 1 C. proc. pen. În baza art. 65 C. pen. s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen. pe o perioadă de 1 an de la data executării pedepsei principale. Conform dispozițiilor art. 71 C. pen. s-a aplicat inculpatului și pedeapsa accesorie a interzicerii exercițiului drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen.

pe durata executării pedepsei. Potrivit art. 861 - 862 și art. 71 alin. (5) C. pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a pedepselor (principală și accesorie) pe durata termenului de încercare de 5 ani, perioadă în care inculpatul a fost obligat să se supună măsurilor de supraveghere prev. de art. 863 alin. (1) lit. a)-d) C. pen., astfel: a) să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Buzău; b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; c) să comunice și justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

În temeiul art. 359 C. proc. pen. s-a atras atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării obligațiilor stabilite. Totodată, s-a constatat că acest inculpat a fost reținut și arestat în perioadele 7 decembrie 2011-12 decembrie 2011 și respectiv 27 februarie 2012-2 mai 2012. - A.R.V., la două pedepse de câte 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de asociere în vederea săvârșirii de infracțiunii prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003 și respectiv complicitate la proxenetism în formă continuată prev. de art. 26 C. pen. raportat la art. 329 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., ambele cu aplicarea dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen. și la o pedeapsă de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de prostituție prev. de art. 328 C. pen.

cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 320 1 C. proc. pen. În baza art. 65 C. pen. s-au interzis inculpatei drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen. pe o perioadă de 1 an de la data executării pedepsei principale. Conform art. 33 și art. 34 C. pen. au fost contopite pedepsele aplicate, urmând ca inculpata să execute pedeapsa cea mai mare de 3 ani închisoare. Potrivit dispozițiilor art. 71 C. pen. s-a aplicat inculpatei și pedeapsa accesorie a interzicerii exercițiului drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei. Potrivit art. 861 - 862 și art. 71 alin. (5) C. pen.

s-a dispus suspendarea sub supraveghere a pedepselor (principală și accesorie) pe durata termenului de încercare de 5 ani, perioadă în care inculpata a fost obligat să se supună măsurilor de supraveghere prev, de art. 863 alin. (1) lit. a) - d) C. pen., astfel: a) să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Buzău; b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; c) să comunice și justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență. În temeiul art. 359 C. proc. pen. s-a atras atenția inculpatei asupra consecințelor nerespectării obligațiilor stabilite.

În temeiul art. 118 lit. e C. pen. s-a dispus confiscarea de la inculpați a următoarelor sume obținute în urma săvârșirii infracțiunilor: - 5.700 euro de la inculpatul D.G.M.; - 3600 Euro de la inculpata A.R.V.; toate aceste sume în lei la cursul oficial al B.N.R. de la momentul executării efective a sentinței. De asemenea, a fost menținută măsura asiguratorie luată la urmărirea penală față de suma de 1.287 lei prin ordonanța din 16 decembrie 2011 a D.I.I.C.O.T. -Biroul Teritorial Buzău depusă la C.E.C. B. Sucursala Buzău pe numele inculpatului D.G.M. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că prin rechizitoriul nr. 84/D/P/2011din 27 aprilie 2012 Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție-D.I.I.C.O.T.

- Biroul Teritorial Buzău s-a dispus, între altele, trimiterea în judecată a inculpaților: - D.G.M. pentru infracțiunea continuată de proxenetism, prevăzută de art. 329 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., constând în aceea că a înlesnit practicarea prostituției de către inculpata B.G.C. în primăvara anului 2010 și toamna anului 2011; a înlesnit practicarea prostituției de către partea vătămată N.E.I. pe teritoriul Germaniei și a tras foloase de pe urma practicării prostituției de către D.M.L. și C.L. - A.R.V. pentru infracțiunile de asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni, complicitate la proxenetism și prostituție, prevăzute de art. 8 din Legea nr. 39/2003, art. 26 C. pen.

raportat la art. 329 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 328 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., constând în aceea că în perioada martie 2009 - decembrie 2011 s-a asociat în cadrul unei înțelegeri infracționale cu D.V.G. și F.C.E. prin care s-a vizat și s-a înfăptuit tragerea de foloase de pe urma practicării prostituției de către A.R.V. și F.C.E.; a sprijinit-o pe inculpata D.V.G. în tragerea de foloase de pe urma practicării prostituției de către F.C.E. și N.E.I. prin colectarea banilor obținuți din practicarea acestei activități ilicite; în perioada ianuarie - martie 2009 inculpata s-a prostituat în mod repetat în municipiul București iar în perioada iulie 2009 - august 2010 și din primăvara anului 2011 până în decembrie 2011 pe teritoriile Germaniei și Franței.

S-a reținut prin rechizitoriu următoarea situație de fapt: Inculpatele D.V.G., A.R.V. și F.C.E. au avut relații de prietenie și împreună au practicat prostituția în diferite locații din municipiul București. Aceste rrelații au fost favorizate și de legătura de rudenie dintre inculpatele D.V.G. și A.R.V. precum și de faptul că inculpata F.C.E. și-a stabilit comun cu inculpata D.V.G.. În aceste condiții, începând cu primăvara anului 2009 și până în luna decembrie 2011, inculpatele au pus - prin înțelegeri separate, distincte, bazele unei asocieri infracționale prin care s-a vizat și înfăptuit obținerea de beneficii financiare substanțiale pentru inculpata D.V.G., provenite din practicarea prostituției de către A.R.V.

și F.C.E., care au prestat această activitate pe teritoriul Germaniei, Franței și României. Banii încasați de inculpata D.V.G. erau folosiți pentru restituirea unor împrumuturi făcute de aceasta către diferite persoane fizice și juridice, în special către societatea financiară SC C.N.S.C. IFN, aceasta având o creanță de 155.000 lei conform contractului de împrumut nr. 201 din 19 iulie 2007 și garantat prin ipotecă asupra imobilului proprietatea concubinului inculpatei D.V.G., S.E.D. Cu sumele obținute din această activitate infracțională inculpata D.V.G. a achitat în decursul perioadei 8 iulie 2008 - 28 aprilie 2011 suma totală de 153.616 lei. S-a mai reținut prin rechizitoriu că partea vătămată N.E.I.

a fost contactată de N.G.A. conform înțelegerii pe care aceasta a avut-o cu inculpata D.V.G. în luna septembrie 2009 și i s-a propus un loc de muncă, mai precis prestarea de servicii de masaj erotic în București. Având posibilități materiale reduse partea vătămată a acceptat această propunere și s-a deplasat în București împreuna cu N.G.A. unde sub protecția inculpatei D.V.G., într-un apartament, a desfășurat activitatea de prostituție. Partea vătămată N.E.I., precum și N.G.A. împreună cu M.M.D., își făceau fotografii într-o ținută sumară, iar inculpata D.V.G. a postat pe internet aceste fotografii și a dat anunțuri cu numerele de telefon de contact. La apelurile telefonice ale clienților răspundea inculpata D.V.G., care îi îndruma pe aceștia la adresele unde se găseau fetele și fixa tariful pentru un act sexual de 150 lei/oră.

De asemenea, s-a mai reținut în rechizitoriu că partea vătămată N.E.I. a prestat acest gen de activitate în luna septembrie - octombrie 2009, cedând toate veniturile obținute inculpatei D.V.G., suma estimată fiind de 6.000 lei din care ea a primit 400 lei de la inculpata D.V.G. Inițial înțelegerea dintre partea vătămată și inculpata D.V.G. a fost ca toți banii plătiți de clienți să-i primească inculpata D.V.G. pe baza unei evidențe, urmând ca la sfârșit partea vătămată să primească o cotă din aceste sume. În luna octombrie 2009, inculpata D.V.G. a convins-o pe partea vătămată N.E.I. și pe inculpata F.C.E. să se deplaseze în Germania să practice prostituția spunându-le că are o persoană în această țară care le poate proteja și supraveghea activitatea.

Inculpata D.V.G. a solicitat ca din sumele încasate în Germania cele două să-i plătească 25%, iar jumătate persoanei din Germania care coordona activitatea.' În aceste condiții partea vătămată N.E.I. și inculpata F.C.E. au fost conduse la aeroport de D.G.M., fratele inculpatei D.V.G. și de martorul D.N.l., unde au fost predate cetățeanului luxemburghez G.D. După ce au ajuns cu acest cetățean în Stturgart cei trei s-au deplasat într-o casă de toleranță unde partea vătămată N.E.I. și F.C.E. au ocupat două camere într-un apartament dotat cu un seif pentru introducerea banilor și cameră de luat vederi în zona în care era amplasat seiful. S-a reținut în rechizitoriu că cetățeanul luxemburghez G.D., a fost arestat ulterior în Franța pentru proxenetism, însă activitatea celor două a continuat sub coordonarea concubinei acestuia pe nume K., care răspundea Ia apelurile telefonice ale clienților dornici de favoruri sexuale pe bani și îi dirija către fete.

Din sumele încasate de cele două românce inculpata D.V.G. primea prin mandat de transfer extern o parte, însă nu pe numele acesteia ci pe numele verișoarei sale A.R.V. în acest sens, partea vătămată a transmis 400 de euro celor două inculpate, iar inculpata F.C.E.-700 de euro. La solicitarea părții vătămate N.C.E. și a inculpatei F.C.E., G.D. Ie-a condus pe acestea la aeroportul din Sttugart, suportându-le și costul călătoriei până în București. Când au ajuns în țara deoarece nu aveau nici un ban au apelat din nou la inculpata D.V.G. și la cererea acesteia au practicat din nou prostituția în diferite apartamente închiriate pe numele uneia dintre ele. Toți banii obținuți din practicarea prostituției erau predați inculpatei D.V.G., fie direct ori prin intermediul inculpatei A.R.V.

În rechizitoriu s-a reținut că inculpata A.R.V. a practicat pe teritoriul României dar și pe teritoriul Germaniei, beneficiind de supravegherea cetățeanului luxemburghez G.D. Astfel, în perioada noiembrie - decembrie 2009 inculpata A.R.V. alături de F.C.E., de partea vătămată N.E.I. și de învinuitele D.M.L. și N.G.A. au practicat prostituția în diferite apartamente din municipiul București, închiriate pe numele uneia dintre ele de către inculpata D.V.G. În perioada ianuarie 2010 - iunie 2010, inculpata A.R.V. a practicat prostituția pe teritoriile Germaniei (Sttugard, Karlsruhe, Pforzeim) și Franței (Paris, Lyon, Rennes, Strasbourg, Nancy) pentru rețeaua patronată de proxenetul G.D. În sarcina aceleiași inculpate s-a reținut că după o întrerupere, în primăvara anului 2011, a reluat activitatea de prostituție în cluburile din Kholn patronate de cetățeanul turc A., obținând în medie 100 euro/ zi.

Din banii obținuți inculpata A.R.V. a plătit inculpatei D.V.G., conform înțelegerii infracționale, aproximativ suma de 2.000 euro. În rechizitoriu s-a reținut că în aceasta perioadă conform mandatelor de transfer, inculpata A.R.V. a trimis în țară suma totală de 15.000 euro. Tribunalul, la data de 2 mai 2012, cu ocazia verificării măsurii arestului preventiv luată în faza de urmărire penală fată de D.G.M., conform art. 300 1 alin. (2) C. proc. pen. a dispus revocarea arestării preventive a acestuia și punerea de îndată în libertate de sub puterea mandatului din 25 februarie 2012 al Tribunalului Buzău, constatând că nu mai subzistă temeiurile care au determinat arestarea preventivă a acestui inculpat.

De asemenea, în cauză au fost audiați inculpații D.G.M., A.R.V., R.A.D. și B.G.C. care au recunoscut în totalitate faptele reținute în rechizitoriu și nu au solicitat administrarea de probe. Tribunalul, conform art. 320 1 C. proc. pen., a reținut această poziție a inculpaților și a dispus audierea lor. Analizând probatoriile administrate în cauză, respectiv plângerea și declarațiile părții vătămate N.E.I., declarațiile inculpaților D.G.M., A.R.V., R.A.D. și B.G.C. - care au recunoscut comiterea faptelor, declarațiile învinuitelor D.M.L., C.L. și N.G.A., procesele verbale de confruntare, înscrisurile financiar bancare de transfer a sumelor provenite din infracțiuni, procesele verbale de certificare a convorbirilor telefonice legal interceptate, înscrisurile de la SC „C.A.R.

N.S.C. IFN București”, fată de inculpații D.G.M., A.R.V., R.A.D. și B.G.C., tribunalul a reținut următoarea situație de fapt: 1. Fată de inculpatul D.G.M. s-a reținut, în fapt, că acesta a înlesnit practicarea prostituției de către inculpata B.G.C. în străinătate, respectiv o perioadă de 8 luni în cursul anului 2010 pe teritoriul' Germaniei și în toamna anului 2011. Tot acest inculpat a sprijinit-o pe inculpata D.V.G., care este sora lui, pentru a racola și pentru a practica prostituția în situația învinuitelor D.M.L. și C.L., obținând foloase materiale în urma acestei activități. A mai reținut tribunalul că același inculpat a înlesnit practicarea prostituției de către partea vătămată N.E.I.

pe teritoriul Germaniei, pentru proxenetul G.D., la inițiativa și dispoziția surorii sale, inculpata D.V.G. În drept, s-a reținut că faptele astfel săvârșite de inculpatul D.G.M. constituie infracțiunea de proxenetism în formă continuată prevăzută și pedepsită de art. 329 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. Reținând vinovăția inculpatului, tribunalul l-a condamnat pe acesta având în vedere criteriile de individualizare a pedepselor prevăzute în art. 72 C. pen., precum și dispozițiile art. 320 1 C. proc. pen., respectiv poziția procesuală a inculpatului care a recunoscut săvârșirea faptelor astfel cum au fost reținute în rechizitoriu, persoana inculpatului care nu a mai fost condamnat anterior, are un copil minor în întreținere.

2. În sarcina inculpatei A.R.V., tribunalul a reținut, în fapt, că în perioada martie 2009 - decembrie 2011, împreună cu învinuita F.C.E. au practicat prostituția în Germania, Franța precum și în București, sprijinite de inculpata D.V.G. cu scopul final să achite o datorie a inculpatei D. către SC C.N.S.C. IFN București. Tribunalul a reținut că aceeași inculpată a sprijinit-o pe inculpata D.V.G. pentru a trage foloase de pe urma practicării prostituției de către învinuita F.C.E. și de către partea vătămată N.E.I. prin colectarea banilor obținuți de către acestea. De asemenea, inculpata A.R.V. a practicat prostituția singură în București în perioada ianuarie - martie 2009, precum și teritoriile Germaniei și Franței în perioada iulie 2009 - august 2010 și în primăvara anului 2011 și luna decembrie 2011. În drept, s-a reținut că faptele astfel săvârșite de inculpata A.R.V.

constituie infracțiunile de: asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni prevăzută de art. 8 din Legea nr. 39/2003, complicitate la infracțiunea de proxenetism prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 329 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și infracțiunea de prostituție prev. de art. 328 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. Reținând vinovăția inculpatei, tribunalul a condamnat-o pe aceasta având în vedere criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. și dispozițiile art. 320 1 C. proc. pen., respectiv gradul de pericol social concret al faptelor săvârșite evidențiat prin perioada relativ mare în care inculpata a săvârșit infracțiunile, situația că a antrenat în aceasta activitate și alte persoane, dar și că a avut o poziție sinceră, a recunoscut săvârșirea infracțiunilor, este la prima încălcare a legii penale.

În latura civilă, față de recunoașterea inculpaților în faza de judecată, precum și față de documentele bancare depuse la urmărirea penală, tribunalul, în baza art. 118 lit. e) C. pen., a dispus confiscarea de la inculpați a sumelor obținute în urma săvârșirii infracțiunilor. De asemenea, a fost menținută măsura asiguratorie luată la urmărirea penală față de suma de 1.287 lei prin ordonanța din 16 decembrie 2011 a D.I.I.C.O.T. -Biroul Teritorial Buzău depusă la C.E.C. B. Sucursala Buzău pe numele inculpatului D.G.M. Împotriva acestei hotărâri au declarat apel inculpații D.G.M. și A.R.V., criticând-o pentru netemeinicie, sub aspectul individualizării pedepsei și a modalității de executare. Inculpatul apelant D.G.M.

a solicitat aplicarea art. 81 C. pen., fiind îndeplinite cerințele legii, iar el lucrează în străinătate și reducerea cuantumului cheltuielilor judiciare avansate de stat. Apelanta inculpată A.R.V. arătat că sancțiunea aplicată de prima instanță nu este corect individualizată pentru infracțiunea prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003 pentru că, deși limitele sunt de la 3 la 15 ani închisoare, pedeapsa aplicată nu poate depăși pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea în scopul căreia inculpații s-au asociat, că, în mod greșit, nu au fost reținute circumstanțele atenuante prev. de art. 74-76 C. pen., deși în considerentele hotărârii se face referire la asemenea circumstanțe, solicitând, totodată, aplicarea art. 81 C. pen.

Prin decizia penală nr. 296 din 17 octombrie 2013 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de inculpați. Pentru a decide astfel, Curtea a observat că în fața primei instanțe inculpații au solicitat aplicarea procedurii simplificate prev. de art. 320 1 C. proc. pen., recunoscând săvârșirea faptelor imputate prin actul de sesizare și nesolicitând administrarea altor probe. Din probele administrate în faza urmăririi penale Curtea a constatat că în mod corect prima instanță a reținut că faptele imputate prin rechizitoriu există, au fost comise de apelanții inculpați și constituie infracțiunile pentru care au fost trimiși în judecată.

S-a reținut, în esență, de către prima instanță, pe baza probelor administrate (declarațiile inculpaților, declarațiile-martorilor, procesul verbal de confruntare, documentele de transfer bancar, procesul verbal de redare a convorbirilor telefonice) că inculpatul D.G.M. a înlesnit practicarea prostituției de către inculpata B.G.C. în străinătate (8 luni în anul 2010 în Germania, precum și toamna anului 2011). Totodată, apelantul inculpat a ajutat-o pe sora sa, inculpata D.V.G., să racoleze tinere pentru practicarea prostituției în Germania (cazul învinuitelor D.M.L. și C.L.), dar a și înlesnit practicarea prostituției în Germania de către N.E.I., ajutând-o pe sora sa să obțină foloase din această activitate ilicită.

În sarcina inculpatei apelante A.R.V. s-a reținut că în perioada martie 2009 - decembrie 2011, împreună cu numita F.C.E., a practicat prostituția în Germania, Franța și București, transferând bani pentru inculpata D.V.G. sub coordonarea căreia se aflau. Totodată, inculpata A.R.V. avea sarcina trasată de inculpata D.V.G. de a colecta, strânge și trimite în țară banii proveniți din prostituție. Curtea a constatat că faptele comise de inculpatul D.G.M. întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de proxenetism în formă continuată prev. de art. 329 alin. (1) C. pen., iar cele comise de inculpata A.R.V. ale infracțiunilor de prostituție, complicitate la proxenetism și asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni prev. de art. 328, art. 26 rap.

la art. 329 alin. (1) C. pen. și art. 8 din Legea nr. 3 9/2003. În ceea ce privește individualizarea pedepselor, Curtea a apreciat că prima instanță a făcut o justă aplicare a dispozițiilor art. 72 C. pen. privind criteriile de individualizare a pedepsei, avându-se în vedere limitele de pedeapsă prevăzute de lege (reduse cu 1/3 conform art. 320 1 alin. 7 C. proc. pen.), gradul de pericol social al faptelor, persoana inculpaților apelanți și împrejurările săvârșirii infracțiunilor. Curtea a apreciat că pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată inculpatului D.G.M. pentru infracțiunea de proxenetism în formă continuată este atât în limitele legale cât și corect individualizată, având în vedere că inculpatul a dat dovadă de perseverență infracțională, săvârșind o perioadă îndelungată acțiuni specifice infracțiunii de proxenetism pe teritoriul altor state.

Totodată Curtea a apreciat că, în procesul de individualizare a executării pedepsei, instanța de fond a dat dovadă de clemență, aplicându-i dispozițiile art. 861 și urm. C. pen., considerând că pedeapsa de 3 ani închisoare poate fi un serios avertisment pentru atingerea scopului pedepsei (prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni de către inculpat), mai ales că planează asupra sa riscul executării efective a acesteia în caz săvârșire a unor noi infracțiuni ori de încălcare a obligațiilor stabilite de instanță. Critica inculpatului privind cuantumul cheltuielilor judiciare nu a fost primită de instanța de apel, întrucât acesta se află în limite rezonabile fată de complexitatea dosarului și numărul termenelor de judecată.

În ceea ce o privește pe apelanta A.R.V., Curtea a apreciat că pedeapsa aplicată inculpatei apelante pentru săvârșirea, în concurs real, a infracțiunilor menționate și pentru intensa sa activitate infracțională pe timp îndelungat, nu este nici pe departe prea ridicată. Instanța de apel a avut în vedere, pe de o parte, că inculpata apelantă a desfășurat activitatea de prostituție atât pe teritoriul tării cât și pe teritoriul altor state (Germania și Franța), de unde a procurat importante sume de bani atât pentru ea cât și pentru inculpata D.V.G., iar, pe de altă parte, apelanta se ocupa și cu colectarea sumelor obținute de către celelalte persoane care practicau prostituția în afara tării, având înțelegere cu inculpata D.V.G.

în acest sens, astfel încât nu se poate reține că activitățile ilicite ale apelantei nu prezintă un grad de pericol social care să conducă la aplicarea pedepselor criticate. Susținerea inculpatei apelante în sensul că pedeapsa aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003 rap. la art. 323 C. pen. (3 ani închisoare) nu ar fi corect individualizată nu a putut fi reținută de instanța de control judiciar, deoarece aceasta se află în limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunea de proxenetism (infracțiune scop), iar pentru aspectele invocate mai sus pedeapsa a fost corect cuantificată.

În ceea ce privește criticile apelantei referitoare la neretinerea circumstanțelor atenuante deși în considerentele sentinței s-a făcut referire la acestea, Curtea a constatat că, în considerentele hotărârii atacate, prima instanță a evocat că, la individualizarea pedepsei, se va tine seama, printre altele, de poziția sinceră a inculpatei și că este Ia primul conflict cu legea penală (pagina 8), dar nu a considerat că se impune reținerea circumstanțelor prev. de art. 74 lit. a) și c) C. pen., privind atitudinea sinceră sau conduita buna anterior săvârșirii faptei, astfel încât, instanța de control judiciar a apreciat că lipsa antecedentelor penale nu conduce automat ia reținerea circumstanței atenuante prev. de art. 74 lit. a) C. pen., întrucât textul se referă la o conduită ireproșabilă a inculpatei, reliefată nu numai prin lipsa de antecedente (care este o stare firească și normală a persoanei), ci și printr-un comportament excepțional al conduitei, ceea ce nu este cazul inculpatei apelante care de o perioadă bună de timp s-a ocupat cu obținerea de foloase prin practicarea prostituției, nu are un loc de muncă, o familie etc. Totodată, Curtea a apreciat că, față de inculpata apelantă, nu pot fi reținute nici circumstanțele atenuante prev. de art. 74 lit. c) C. pen., întrucât atitudinii sincere i s-a dat valența cuvenită prin aplicarea art. 320 1 C. proc.

pen. Împotriva acestei decizii au declarat recurs, în termen legal, inculpații A.R.V. și D.G.M. În ceea ce o privește pe recurenta inculpată A.R., aceasta a solicitat, prin motivele scrise din data de 7 martie 2013 (fila 33) și 13 martie 2014 (filele 40-42), cât și cu ocazia dezbaterilor, aplicarea art. 4 C. pen. pentru infracțiunile prevăzute de art. 8 din Legea nr. 39/2003 și art. 328 C. pen. (1969), arătând că cele două infracțiuni au fost abrogate prin art. 126 din Legea nr. 187/2010 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen., motiv pentru care se impune, în temeiul art. 385 15 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. (1968), achitarea sa în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. b) din același cod.

Referitor la infracțiunea prevăzută de art. 329 alin. (1) C. pen. (1969), recurenții inculpați A.R.V. și D.G.M. au arătat că nu operează principiul aplicării legii penale mai favorabile întrucât limitele speciale ale pedepsei sunt aceleași în ambele codificări, însă au solicitat aplicarea art. 5 C. pen., precizând că noua reglementare reprezintă legea penală mai favorabilă din perspectiva modalității de executare a pedepselor întrucât art. 92 C. pen. prevede o durată a termenului de supraveghere (2-4 ani) mai redusă decât durata termenului de încercare al suspendării sub supraveghere a executării pedepsei prevăzută de art. 862 C. pen. (1969). Deși inculpata A.R., prin memoriile scrise cuprinzând motivele de recurs din data de 25 octombrie 2013 (filele 4-5), a solicitat reindividualizarea pedepsei aplicate, atât din punct de vedere al cuantumului, cât și al modalității de executare, prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc.

pen. (1968), iar inculpatul D.G.M., prin motivele scrise din data de 5 martie 2014 (filele 26-28) și 6 martie 2014 (fila 34), a criticat hotărârile pronunțate de instanțele inferioare sub aspectul cuantumului și al modalității de executare ale pedepsei aplicate, al greșitei soluționări a laturii civile, dar și al cuantumului cheltuielilor judiciare, prin prisma temeiului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 172 C. proc. pen. (1968), cu ocazia cuvântului în dezbateri, recurenții prin apărător ales au precizat că înțeleg să susțină doar aplicarea art. 4 și 5 C. pen., situație în care, aceste critici vizând netemeinicia pedepsei și a laturii civile nu vor mai forma obiectul analizei instanței de ultim control judiciar.

Examinând hotărârile recurate prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte apreciază recursul declarat de inculpatul D.G.M. ca fiind nefondat, iar recursul declarat de inculpata A.R.V. ca fiind întemeiat, însă în limitele ce se vor arăta și pentru următoarele considerente: 1. În primul rând, prealabil verificării temeiniciei susținerilor inculpaților, Înalta Curte arată că, deși la data de 1 februarie 2014, a intrat în vigoare Legea nr. 135/2010 privind C. proc. pen., iar art. 108 din Legea nr. 255/2013 a abrogat expres C. proc. pen. din 1968 (Legea nr. 29/1968), cadrul procesual în care s-a desfășurat judecarea prezentelor recursuri este cel reglementat de prevederile art. 385 1 - art. 385 19 din Legea de procedură penală anterioară, având în vedere în acest dispozițiile tranzitorii cuprinse în art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013.

2. Raportat la solicitările recurenților inculpați A.R.V. și D.G.M., referitoare la aplicarea art. 4 și art. 5 C. pen., se constată că, într-adevăr, de la data pronunțării deciziei în apel, respectiv 17 octombrie 2013, și până la data soluționării recursurilor declarate de aceștia, a intrat în vigoare Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen., cu referire, în cauza de față, la dispozițiile care guvernează aplicarea legii penale în timp și la normele care incriminează infracțiunile ce au format obiectul acuzației penale (asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni, prostituție și proxenetism) și reglementează condițiile de tragere la răspundere penală și de sancționare, fiind abrogat C. pen.

din 1969 (adoptat prin Legea nr. 15/1968) și intrând în vigoare noul C. pen. (adoptat prin Legea nr. 286/2009), concomitent cu modificarea mai multor acte normative care cuprind dispoziții penale, printre care și Legea nr. 39/2003 privind prevenirea și combaterea criminalității organizate. A. Reglementând o situație derogatorie de Ia principiul activității legii penale, art. 4 C. pen. stabilește că legea penală nu se aplică faptelor săvârșite sub legea veche, dacă nu mai sunt prevăzute de legea nouă, în acest caz executarea pedepselor, a măsurilor educative și a măsurilor de siguranță, pronunțate în baza legii vechi, precum și toate consecințele penale ale hotărârilor judecătorești privitoare la aceste fapte încetând prin intrarea în vigoare a legii noi.

De asemenea, potrivit art. 3 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen., prevederile art. 4 C. pen. privind legea penală de dezincriminare sunt aplicabile și în situațiile în care o faptă determinată, comisă sub imperiul legii vechi, nu mai constituie infracțiune potrivit legii noi datorită modificării elementelor constitutive ale infracțiunii, inclusiv a formei de vinovăție cerută de legea nouă pentru existența infracțiunii.

Se observă, așadar, că ipoteza la care se referă aceste dispoziții legale vizează situația când legea nouă preia, în liniile sale generice (în esența sau natura sa), ideea de bază pe care se edificase și în legea anterioară o normă de incriminare, însă modifică forma sub care se prezintă aceasta, la nivelul unor elemente constitutive, iar, în concret, fapta ce formează obiectul acuzației penale sau pentru care s-a pronunțat deja o soluție de condamnare nu mai întrunește unul sau mai multe din aceste elemente ale noului conținut constitutiv.

Prin urmare, potrivit art. 4 C. pen., aplicarea legii penale de dezincriminare se face prin aprecierea ei in concreto, în sensul că putem vorbi de o dezincriminare și atunci când, în raport de legea nouă, fapta concretă săvârșită de inculpat nu mai atrage răspunderea penală Așadar, dispozițiile legale privitoare la dezincriminare sunt incidente în două situații: atunci când legea nouă nu mai prevede incriminarea din legea veche, fapta incriminată nemairegăsindu-se sub nicio formă în vreo incriminare din legislația penală în vigoare, sau când, prin prevederile legii noi, se restrânge sfera de incidență a unui anumit text, astfel încât fapta concretă comisă nu mai întrunește condițiile impuse de acesta.

Raportând considerațiile teoretice expuse mai sus la speța dedusă judecății, Înalta Curte constată că infracțiunea prevăzută de art. 329 C. pen. (1969) a fost dezincriminată întrucât, potrivit art. 250 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2010 privind C. pen., la data intrării în vigoare a acesteia (1 februarie 2014), a fost abrogată Legea nr. 15/1968 privind C. pen., iar în noua codificare (Legea nr. 286/2009 privind C. pen.) infracțiunea de prostituție nu mai este incriminată, nu mai are vreun alt corespondent și nici nu se mai regăsește, sub nicio formă, în alte dispoziții legale în vigoare. În consecință, Înalta Curte apreciază că, în speță, sunt incidente dispozițiile art. 4 C. pen., faptele pentru care s-a dispus condamnarea recurentei A.R.V.

- constând în aceea că, în perioada 2009-2011, a practicat prostituția în Germania, Franța și în București - fiind, dezincriminate. În ceea ce privește infracțiunea prevăzută de art. 8 din Legea nr. 39/2003, Înalta Curte apreciază că, într-adevăr, potrivit pct. 2 al art. 126 din Legea nr. 187/2012, art. 8 din Legea nr. 39/2003 a fost abrogat, însă abrogarea normei de incriminare a faptei nu are valoarea unei dezincriminări dacă fapta continuă să existe incriminată sub o altă denumire sau este incriminată ca o modalitate a altei infracțiuni, așa cum este cazul pentru infracțiunea sus menționată, elementele constitutive ale acesteia regăsindu-se în art. 367 din noul C. pen.

Analizând conținutul noii incriminări se constată că acțiunile care reprezintă elementul material al laturii obiective a infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat prevăzut de art. 367 din noul C. pen., respectiv inițierea, constituirea, aderarea sau sprijinirea, sunt identice cu acțiunile care constituiau elementul material al infracțiunii prevăzute de art. 8 din Legea nr. 39/2003, singura modificare operată de legiuitor reprezentând-o extinderea noțiunii de grup infracțional organizat, în sensul că acesta are ca scop comiterea uneia sau mai multor infracțiuni. Prin urmare, rezultă că noua dispoziție a art. 367 din noul C. pen. a preluat prevederile art. 8 din Legea nr. 39/2003, faptele prevăzute de acest text de lege nefiind dezincriminate.

În consecință, în raport cu considerentele anterioare, își găsesc incidența dispozițiile art. 3 alin. (2) din Legea nr. 187/2012, potrivit cărora dispozițiile art. 4 C. pen. referitoare la legea de dezincriminare nu se aplică în situația în care fapta este incriminată de legea nouă sau de o altă lege în vigoare, chiar sub o altă denumire, faptele prevăzute de art. 8 din Legea nr. 39/2003 fiind incriminate de noul C. pen. în art. 367 sub denumirea de "Constituirea unui grup infracțional organizat". Doar în situația în care, în concret, nu este îndeplinită condiția privind numărul de 3 persoane prevăzută în art. 367 alin. (6) C. pen., devin incidente dispozițiile sus menționate ale art. 3 alin. (1) din Legea nr. 187/2012, însă, raportat la speța dedusă judecății, din situația de fapt reținută atât prin rechizitoriu, cât și de instanțele inferioare, grupul organizat a fost format din 3 persoane, respectiv A.R.V., D.V.G.

și F.C.E. Având în vedere toate aceste considerente, Înalta Curte apreciază că nu sunt incidente în speță prevederile art. 4 C. pen. și art. 3 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen., faptele pentru care s-a dispus condamnarea recurentei A.R.V. - constând în aceea că, în perioada 2009-2011, inculpata A.R. împreună cu alte persoane (D.V.G. și F.C.E.) au pus, prin înțelegeri separate, distincte, bazele unei asocieri infracționale prin care s-a vizat și înfăptuit obținerea de beneficii din practicarea prostituției și a sprijinit această grupare pentru a trage foloasele pe urma practicării prostituției) - fiind, în continuare, prevăzute și pedepsite ca infracțiune de dispozițiile art. 367 alin. (1) din noul C. pen.

t B. Așa cum s-a arătat anterior, fiind vorba de o succesiune de legi penale în timp intervenită între momentul săvârșirii faptei și data soluționării definitive a cauzei, se impune, din perspectiva art. 5 C. pen., stabilirea și aplicarea acelei legi care este mai favorabilă inculpaților, ceea ce presupune o comparare a prevederilor din ambele Coduri în raport cu fiecare criteriu de determinare (condiții de incriminare, de tragere la răspundere penală și de sancționare) și cu privire la fiecare instituție incidență în speță și, în plus, o evaluare finală a acestora, în vederea alegerii aceleia dintre cele două legi penale succesive care este mai blândă, în ansamblul dispozițiilor sale, conducând, în concret, la un rezultat mai avantajos pentru inculpați.

Examinând cauza din perspectiva dispozițiilor art. 5 din noul C. pen. și realizând o comparare a prevederilor din ambele legi penale succesive, în raport cu fiecare criteriu de determinare, înalta Curte constată că, dintre acestea, cea care conduce, în concret, la un rezultat mai avantajos pentru recurenții inculpați este legea penală anterioară, privită atât prin raportare la fiecare instituție de drept penal aplicabilă în speță, cât și în urma aprecierii globale a acestora și a evaluării, în ansamblul lor, a tuturor dispozițiilor incidente în cauza dedusă judecății. Astfel, inculpații A.R.V. și D.G.M. au fost trimiși în judecată și condamnați de instanțele inferioare pentru comiterea, în formă continuată, a infracțiunii prevăzută de art. 329 alin. (1) C. pen.

(1969)(pentru inculpata A.R. sub forma complicității) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969), pedepsită cu închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea unor drepturi, reținându-se în privința ambilor recurenți art. 320 1 C. proc. pen.(1968), rezultând, așadar, limite de pedeapsă de la 1 an și 4 luni la 4 ani și 8 luni închisoare. În noua reglementare (art. 213 alin. (1) C. pen. pentru inculpatul D.G.M., respectiv art. 48 raportat la art. 213 alin. (1) C. pen. pentru inculpata A.R.V.), infracțiunea este sancționată cu închisoare tot de 2 la 7 ani și interzicerea exercitării unor drepturi, astfel încât, în urma aplicării dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen.

(1968) (pentru ambii inculpați) rezultă aceleași limite de pedeapsă (de la 1 an și 4 luni la 4 ani și 8 luni închisoare) ca și în reglementarea anterioară, astfel încât pentru această infracțiune nu se pune problema determinării legii penale mai favorabile, Referitor la sancționarea infracțiunii continuate reținută în sarcina ambilor inculpați pentru infracțiunea de proxenetism, se observă că ambele legi penale succesive reglementează, în acest caz, stabilirea pedepsei în limitele prevăzute de lege pentru infracțiunea săvârșită, precum și posibilitatea aplicării unui spor facultativ, dacă se apreciază că maximul pedepsei este neîndestulător. Deși C. pen.

în vigoare (art. 36) prevede un spor mai redus (până Ia 3 ani, față de 5 ani, cum prevedea legea anterioară în cazul pedepsei închisorii), această împrejurare nu prezintă relevanță în cauză sub aspectul determinării legii mai favorabile, din moment ce instanțele inferioare nu au dat eficiență acestei cauze de agravare a pedepsei.

Pe de altă parte, se observă, însă, că noua lege penală generală este mai puțin favorabilă decât cea anterioară prin introducerea condiției suplimentare de existență a infracțiunii continuate constând în unitatea subiectului pasiv (în înțelesul dat prin art. 238 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen.), cu consecința restrângerii sferei de incidență a dispozițiilor privind forma continuată în care se poate stabili că s-a săvârșit un ansamblu infracțional faptic și extinderea corelativă a situațiilor de reținere a unui concurs de infracțiuni (situație care, evident, este mai puțin favorabilă inculpaților), al cărui tratament penal constă în cumulul juridic cu spor fix și obligatoriu (art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen.), spre deosebire de legea anterioară, mai favorabilă, care prevede cumulul juridic cu spor facultativ (art. 34 C. pen.

1969). În plus, inculpata A.R.V. a mai fost trimisă în judecată și condamnată pentru comiterea infracțiunii prevăzută de art. 8 din Legea nr. 39/2003 sancționată cu pedeapsa închisorii de la 3 la 15 ani, reținându-se dispozițiile art. 320 1 C. proc. pen. (1968), rezultând, așadar, în urma aplicării acestor prevederi, limite de pedeapsă cuprinse între 2 și 10 ani închisoare, infracțiune care își găsește corespondent în dispozițiile art. 367 alin. (1) C. pen., sancționată cu pedeapsa închisorii de la 1 la 5 ani și interzicerea exercitării unor drepturi, astfel încât, în urma aplicării dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen. (1968) rezultă limite de pedeapsă de Ia 8 luni și 3 ani și 4 luni închisoare.

Se observă, așadar, că noua lege prevede limite ale pedepsei pentru infracțiunea prevăzută de art. 367 alin. (1) C. pen. mai reduse decât cele stabilite de. legea anterioară, însă sancțiunea penală cu închisoarea stabilită în cazul inculpatei pentru infracțiunea incriminată de legea specială (Legea nr. 39/2003) se situează în limitele prevăzute în noua reglementare, astfel încât nu se impune modificarea cuantumului acesteia în recurs, în acest sens, Înalta Curte arată că, prin Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, s-a realizat o nouă limitare a devoluțieî recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanțial sau incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 172 al art. 385 9 C. proc.

pen.(1968), intenția clară a legiutorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept. Astfel, prin același act normativ a fost modificat și art. 385 9 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. (1968), în sensul includerii în sfera de cenzură a Înaltei Curți doar a aspectelor ce vizează nelegalitatea sancțiunii penale stabilite de instanțele inferioare, chestiune ce nu se regăsește, însă, în speță, pedeapsa aplicată inculpatei A.R.V. respectând principiului constituțional al legalității. Legea anterioară apare ca fiind mai favorabilă inculpatei A.R.V. și din perspectiva tratamentului penal al pluralității de infracțiuni sub forma concursului (infracțiunile prevăzute de art. 8 din Legea nr. 39/2003 și art. 26 raportat la art. 329 alin. (1) C. pen.), constând în cumulul juridic cu spor facultativ (art. 34 C. pen.

1969), spre deosebire de legea nouă, care prevede cumulul juridic cu spor fix și obligatoriu (art. 39 C. pen.). Totodată, Înalta Curte apreciază că dispozițiile părții generale a C. pen. din 1969 creează o situație mai avantajoasă pentru recurenții inculpați și din perspectiva modalității de executare a pedepselor stabilite prin hotărârile pronunțate de instanțele inferioare. Sub acest aspect, este de menționat că, potrivit art. 16 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen., pentru determinarea legii penale mai favorabile cu privire la suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei conform art. 5 C. pen., instanța va avea în vedere sfera obligațiilor impuse condamnatului și efectele suspendării potrivit legilor succesive, cu prioritate față de durata termenului de încercare sau supraveghere.

Astfel, în ceea ce-i privește pe inculpații D.G.M. și A.R.V., condamnați la pedepse cu suspendarea sub supraveghere, Înalta Curte constată că, deși art. 92 C. pen. prevede o durată a termenului de supraveghere mai redusă decât durata termenului de încercare al suspendării sub supraveghere a executării pedepsei prevăzută de art. 862 C. pen. (1969), noua lege penală generală nu mai prevede ca efect al împlinirii termenului de supraveghere reabilitarea de drept a condamnatului (așa cum prevedea art. 866 C. pen. anterior), iar art. 93 C. pen. instituie obligativitatea impunerii unui set de obligații, ce anterior aveau caracter facultativ, situație în care, din această perspectivă, legea penală mai favorabilă este C. pen.

anterior. Având în vedere toate aceste aspecte, Înalta Curte constată că legea care conduce, în concret, la un rezultat mai blând pentru inculpați este C. pen. anterior care, în ansamblul dispozițiilor sale, raportat la condițiile de incriminare și de sancționare a faptelor ce formează obiectul acuzației penale, precum și la instituțiile incidente în cauză și care influențează răspunderea penală a recurenților, creează acestora o situație mai avantajoasă. 3. Ca urmare, având în vedere motivele expuse la pct. 2.A din considerente, doar sub aspectul aplicării legii penale de dezincriminare, în temeiul art. 4 C. pen., Înalta Curte, în conformitate cu dispozițiile art. 385 15 pct. 2 lit. d) C. proc.

pen., va admite recursul declarat de inculpata A.R.V., va casa, în parte, hotărârile instanțelor inferioare, iar, în rejudecare, va descontopi pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare și 1 an interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a și b) C. pen., în pedepsele componente, pe care le va repune în individualitatea lor. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen. cu aplicarea art. 4 C. pen. o va achita pe inculpata A.R.V. sub aspectul infracțiunii prevăzute de art. 328 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) și art. 35 C. pen., va contopi cele două pedepse de câte 3 ani închisoare aplicate inculpatei pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 8 din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 320 1 C. proc.

pen. și respectiv de art. 26 C. pen. raportat la art. 329 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 320 1 C. proc. pen. și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a și b) C. pen. pe o perioadă de 1 an, inculpata urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare și 1 an interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a și b) C. pen. Va menține modalitatea de executare a pedepsei rezultante stabilită prin sentința penală nr. 78 din 30 aprilie 2013 a Tribunalului Buzău. De asemenea, având în vedere motivele expuse pe larg la pct. 2.B din considerente, Înalta Curte va menține celelalte dispoziții ale hotărârilor atacate, urmând ca, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., să respingă, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.G.M. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., se va dispune obligarea recurentului inculpat la plata sumei de 375 Iei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 75 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru recurenta inculpată A.R.V., în sumă de 75 de lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELEXEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de inculpata A.R.V. împotriva Deciziei penale nr. 206 din 17 octombrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Casează, în parte, decizia penală atacată și sentința penală nr. 78 din 30 aprilie 2013 a Tribunalului Buzău, Secția penală și rejudecând: Descontopește pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare și 1 an interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a și b) C. pen., în pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen. cu aplicarea art. 4 C. pen. achită pe inculpata A.R.V. sub aspectul infracțiunii prevăzute de art. 328 C. pen.

cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) și art. 35 C. pen., contopește cele două pedepse de câte 3 ani închisoare aplicate inculpatei pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 8 din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 320 1 C. proc. pen. și respectiv de art. 26 C. pen. raportat la art. 329 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 320 1 C. proc. pen. și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a și b) C. pen. pe o perioadă de 1 an, inculpata urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare și 1 an interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a și b) C. pen.

Menține modalitatea de executare a pedepsei rezultante stabilită prin sentința penală nr. 78 din 30 aprilie 2013 a Tribunalului Buzău. Menține celelalte dispoziții ale hotărârilor atacate. Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.G.M. împotriva aceleiași decizii. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 375 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 75 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru recurenta inculpată A.R.V., în sumă de 75 de lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 13 martie 2014.