ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 919/2014

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 919/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra

recursurilor de față;

În baza actelor

si lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 78 din 30

aprilie 2013 pronunțată de Tribunalul Buzău au fost condamnați, între alții,

inculpații:

- D.G.M. la

pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de proxenetism în

formă continuată, prev. de art. 329 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin.

(2) C. pen. și art. 320

1

C. proc. pen.

În baza art. 65

C. pen. s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza

a ll-a și lit. b) C. pen. pe o perioadă de 1 an de la data executării pedepsei

principale.

Conform

dispozițiilor art. 71 C. pen. s-a aplicat inculpatului și pedeapsa accesorie a

interzicerii exercițiului drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a ll-a și lit.

b) C. pen. pe durata executării pedepsei.

Potrivit art. 861

- 862 și art. 71 alin. (5) C. pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a

pedepselor (principală și accesorie) pe durata termenului de încercare de 5

ani, perioadă în care inculpatul a fost obligat să se supună măsurilor de

supraveghere prev. de art. 863 alin. (1) lit. a)-d) C. pen., astfel:

a) să se

prezinte la datele fixate la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul

Buzău;

b) să anunțe,

în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice

deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c) să comunice

și justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice

informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

În temeiul art.

359 C. proc. pen. s-a atras atenția inculpatului asupra consecințelor

nerespectării obligațiilor stabilite.

Totodată, s-a

constatat că acest inculpat a fost reținut și arestat în perioadele 7 decembrie

2011-12 decembrie 2011 și respectiv 27 februarie 2012-2 mai 2012.

- A.R.V., la

două pedepse de câte 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de

asociere în vederea săvârșirii de infracțiunii prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003

și respectiv complicitate la proxenetism în formă continuată prev. de art. 26

C. pen. raportat la art. 329 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C.

pen., ambele cu aplicarea dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen. și

la o pedeapsă de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de prostituție

prev. de art. 328 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 320

1

C. proc. pen.

În baza art. 65

C. pen. s-au interzis inculpatei drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a

ll-a și lit. b) C. pen. pe o perioadă de 1 an de la data executării pedepsei

principale.

Conform art. 33

și art. 34 C. pen. au fost contopite pedepsele aplicate, urmând ca inculpata să

execute pedeapsa cea mai mare de 3 ani închisoare.

Potrivit

dispozițiilor art. 71 C. pen. s-a aplicat inculpatei și pedeapsa accesorie a

interzicerii exercițiului drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a ll-a și lit.

b) C. pen. pe durata executării pedepsei.

Potrivit art. 861

- 862 și art. 71 alin. (5) C. pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a

pedepselor (principală și accesorie) pe durata termenului de încercare de 5

ani, perioadă în care inculpata a fost obligat să se supună măsurilor de

supraveghere prev, de art. 863 alin. (1) lit. a) - d) C. pen., astfel:

a) să se

prezinte la datele fixate la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul

Buzău;

b) să anunțe,

în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice

deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c) să comunice

și justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice

informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

În temeiul art.

359 C. proc. pen. s-a atras atenția inculpatei asupra consecințelor nerespectării

obligațiilor stabilite.

În temeiul art.

118 lit. e C. pen. s-a dispus confiscarea de la inculpați a următoarelor sume

obținute în urma săvârșirii infracțiunilor: - 5.700 euro de la inculpatul D.G.M.;

- 3600 Euro de la inculpata A.R.V.; toate aceste sume în lei la cursul oficial

al B.N.R. de la momentul executării efective a sentinței.

De asemenea, a

fost menținută măsura asiguratorie luată la urmărirea penală față de suma de 1.287

lei prin ordonanța din 16 decembrie 2011 a D.I.I.C.O.T. -Biroul Teritorial

Buzău depusă la C.E.C. B. Sucursala Buzău pe numele inculpatului D.G.M.

Pentru a

pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că prin rechizitoriul nr. 84/D/P/2011din

27 aprilie 2012 Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție-D.I.I.C.O.T.

- Biroul Teritorial Buzău s-a dispus, între altele, trimiterea în judecată a

inculpaților:

- D.G.M. pentru

infracțiunea continuată de proxenetism, prevăzută de art. 329 alin. (1) C. pen.

cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., constând în aceea că a înlesnit

practicarea prostituției de către inculpata B.G.C. în primăvara anului 2010 și

toamna anului 2011; a înlesnit practicarea prostituției de către partea

vătămată N.E.I. pe teritoriul Germaniei și a tras foloase de pe urma practicării

prostituției de către D.M.L. și C.L.

- A.R.V. pentru

infracțiunile de asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni, complicitate la

proxenetism și prostituție, prevăzute de art. 8 din Legea nr. 39/2003, art. 26

C. pen. raportat la art. 329 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C.

pen. și art. 328 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., constând în aceea

că în perioada martie 2009 - decembrie 2011 s-a asociat în cadrul unei

înțelegeri infracționale cu D.V.G. și F.C.E. prin care s-a vizat și s-a

înfăptuit tragerea de foloase de pe urma practicării prostituției de către A.R.V.

și F.C.E.; a sprijinit-o pe inculpata D.V.G. în tragerea de foloase de pe urma

practicării prostituției de către F.C.E. și N.E.I. prin colectarea banilor

obținuți din practicarea acestei activități ilicite; în perioada ianuarie -

martie 2009 inculpata s-a prostituat în mod repetat în municipiul București iar

în perioada iulie 2009 - august 2010 și din primăvara anului 2011 până în

decembrie 2011 pe teritoriile Germaniei și Franței.

S-a reținut

prin rechizitoriu următoarea situație de fapt:

Inculpatele D.V.G.,

A.R.V. și F.C.E. au avut relații de prietenie și împreună au practicat

prostituția în diferite locații din municipiul București. Aceste rrelații au

fost favorizate și de legătura de rudenie dintre inculpatele D.V.G. și A.R.V.

precum și de faptul că inculpata F.C.E. și-a stabilit comun cu inculpata D.V.G..

În aceste

condiții, începând cu primăvara anului 2009 și până în luna decembrie 2011,

inculpatele au pus - prin înțelegeri separate, distincte, bazele unei asocieri

infracționale prin care s-a vizat și înfăptuit obținerea de beneficii

financiare substanțiale pentru inculpata D.V.G., provenite din practicarea

prostituției de către A.R.V. și F.C.E., care au prestat această activitate pe

teritoriul Germaniei, Franței și României.

Banii încasați

de inculpata D.V.G. erau folosiți pentru restituirea unor împrumuturi făcute de

aceasta către diferite persoane fizice și juridice, în special către societatea

financiară SC C.N.S.C. IFN, aceasta având o creanță de 155.000 lei conform

contractului de împrumut nr. 201 din 19 iulie 2007 și garantat prin ipotecă

asupra imobilului proprietatea concubinului inculpatei D.V.G., S.E.D. Cu sumele

obținute din această activitate infracțională inculpata D.V.G. a achitat în

decursul perioadei 8 iulie 2008 - 28 aprilie 2011 suma totală de 153.616 lei.

S-a mai reținut

prin rechizitoriu că partea vătămată N.E.I. a fost contactată de N.G.A. conform

înțelegerii pe care aceasta a avut-o cu inculpata D.V.G. în luna septembrie

2009 și i s-a propus un loc de muncă, mai precis prestarea de servicii de masaj

erotic în București.

Având

posibilități materiale reduse partea vătămată a acceptat această propunere și

s-a deplasat în București împreuna cu N.G.A. unde sub protecția inculpatei D.V.G.,

într-un apartament, a desfășurat activitatea de prostituție.

Partea vătămată

N.E.I., precum și N.G.A. împreună cu M.M.D., își făceau fotografii într-o

ținută sumară, iar inculpata D.V.G. a postat pe internet aceste fotografii și a

dat anunțuri cu numerele de telefon de contact.

La apelurile

telefonice ale clienților răspundea inculpata D.V.G., care îi îndruma pe

aceștia la adresele unde se găseau fetele și fixa tariful pentru un act sexual

de 150 lei/oră.

De asemenea,

s-a mai reținut în rechizitoriu că partea vătămată N.E.I. a prestat acest gen

de activitate în luna septembrie - octombrie 2009, cedând toate veniturile

obținute inculpatei D.V.G., suma estimată fiind de 6.000 lei din care ea a

primit 400 lei de la inculpata D.V.G.

Inițial

înțelegerea dintre partea vătămată și inculpata D.V.G. a fost ca toți banii

plătiți de clienți să-i primească inculpata D.V.G. pe baza unei evidențe,

urmând ca la sfârșit partea vătămată să primească o cotă din aceste sume.

În luna

octombrie 2009, inculpata D.V.G. a convins-o pe partea vătămată N.E.I. și pe

inculpata F.C.E. să se deplaseze în Germania să practice prostituția

spunându-le că are o persoană în această țară care le poate proteja și

supraveghea activitatea. Inculpata D.V.G. a solicitat ca din sumele încasate în

Germania cele două să-i plătească 25%, iar jumătate persoanei din Germania care

coordona activitatea.'

În aceste

condiții partea vătămată N.E.I. și inculpata F.C.E. au fost conduse la aeroport

de D.G.M., fratele inculpatei D.V.G. și de martorul D.N.l., unde au fost

predate cetățeanului luxemburghez G.D.

După ce au

ajuns cu acest cetățean în Stturgart cei trei s-au deplasat într-o casă de

toleranță unde partea vătămată N.E.I. și F.C.E. au ocupat două camere într-un

apartament dotat cu un seif pentru introducerea banilor și cameră de luat

vederi în zona în care era amplasat seiful.

S-a reținut în

rechizitoriu că cetățeanul luxemburghez G.D., a fost arestat ulterior în Franța

pentru proxenetism, însă activitatea celor două a continuat sub coordonarea concubinei

acestuia pe nume K., care răspundea Ia apelurile telefonice ale clienților

dornici de favoruri sexuale pe bani și îi dirija către fete. Din sumele

încasate de cele două românce inculpata D.V.G. primea prin mandat de transfer

extern o parte, însă nu pe numele acesteia ci pe numele verișoarei sale A.R.V.

în acest sens, partea vătămată a transmis 400 de euro celor două inculpate, iar

inculpata F.C.E.-700 de euro.

La solicitarea

părții vătămate N.C.E. și a inculpatei F.C.E., G.D. Ie-a condus pe acestea la

aeroportul din Sttugart, suportându-le și costul călătoriei până în București.

Când au ajuns în țara deoarece nu aveau nici un ban au apelat din nou la

inculpata D.V.G. și la cererea acesteia au practicat din nou prostituția în

diferite apartamente închiriate pe numele uneia dintre ele. Toți banii obținuți

din practicarea prostituției erau predați inculpatei D.V.G., fie direct ori

prin intermediul inculpatei A.R.V.

În rechizitoriu

s-a reținut că inculpata A.R.V. a practicat pe teritoriul României dar și pe

teritoriul Germaniei, beneficiind de supravegherea cetățeanului luxemburghez G.D.

Astfel, în

perioada noiembrie - decembrie 2009 inculpata A.R.V. alături de F.C.E., de

partea vătămată N.E.I. și de învinuitele D.M.L. și N.G.A. au practicat prostituția

în diferite apartamente din municipiul București, închiriate pe numele uneia

dintre ele de către inculpata D.V.G.

În perioada

ianuarie 2010 - iunie 2010, inculpata A.R.V. a practicat prostituția pe

teritoriile Germaniei (Sttugard, Karlsruhe, Pforzeim) și Franței (Paris, Lyon,

Rennes, Strasbourg, Nancy) pentru rețeaua patronată de proxenetul G.D.

În sarcina

aceleiași inculpate s-a reținut că după o întrerupere, în primăvara anului

2011, a reluat activitatea de prostituție în cluburile din Kholn patronate de

cetățeanul turc A., obținând în medie 100 euro/ zi.

Din banii

obținuți inculpata A.R.V. a plătit inculpatei D.V.G., conform înțelegerii

infracționale, aproximativ suma de 2.000 euro.

În rechizitoriu

s-a reținut că în aceasta perioadă conform mandatelor de transfer, inculpata A.R.V.

a trimis în țară suma totală de 15.000 euro.

Tribunalul, la

data de 2 mai 2012, cu ocazia verificării măsurii arestului preventiv luată în

faza de urmărire penală fată de D.G.M., conform art. 300

1

alin. (2)

C. proc. pen. a dispus revocarea arestării preventive a acestuia și punerea de

îndată în libertate de sub puterea mandatului din 25 februarie 2012 al

Tribunalului Buzău, constatând că nu mai subzistă temeiurile care au determinat

arestarea preventivă a acestui inculpat.

De asemenea, în

cauză au fost audiați inculpații D.G.M., A.R.V., R.A.D. și B.G.C. care au

recunoscut în totalitate faptele reținute în rechizitoriu și nu au solicitat

administrarea de probe.

Tribunalul,

conform art. 320

1

C. proc. pen., a reținut această poziție a

inculpaților și a dispus audierea lor.

Analizând

probatoriile administrate în cauză, respectiv plângerea și declarațiile părții

vătămate N.E.I., declarațiile inculpaților D.G.M., A.R.V., R.A.D. și B.G.C. -

care au recunoscut comiterea faptelor, declarațiile învinuitelor D.M.L., C.L.

și N.G.A., procesele verbale de confruntare, înscrisurile financiar bancare de

transfer a sumelor provenite din infracțiuni, procesele verbale de certificare

a convorbirilor telefonice legal interceptate, înscrisurile de la SC „C.A.R.

N.S.C. IFN București”, fată de inculpații D.G.M., A.R.V., R.A.D. și B.G.C.,

tribunalul a reținut următoarea situație de fapt:

inculpatul D.G.M. s-a reținut, în fapt, că acesta a înlesnit practicarea

prostituției de către inculpata B.G.C. în străinătate, respectiv o perioadă de

8 luni în cursul anului 2010 pe teritoriul' Germaniei și în toamna anului 2011.

Tot acest inculpat a sprijinit-o pe inculpata D.V.G., care este sora lui,

pentru a racola și pentru a practica prostituția în situația învinuitelor D.M.L.

și C.L., obținând foloase materiale în urma acestei activități.

A mai reținut

tribunalul că același inculpat a înlesnit practicarea prostituției de către

partea vătămată N.E.I. pe teritoriul Germaniei, pentru proxenetul G.D., la

inițiativa și dispoziția surorii sale, inculpata D.V.G.

În drept, s-a

reținut că faptele astfel săvârșite de inculpatul D.G.M. constituie

infracțiunea de proxenetism în formă continuată prevăzută și pedepsită de art. 329

alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Reținând

vinovăția inculpatului, tribunalul l-a condamnat pe acesta având în vedere

criteriile de individualizare a pedepselor prevăzute în art. 72 C. pen., precum

și dispozițiile art. 320

1

C. proc. pen., respectiv poziția procesuală

a inculpatului care a recunoscut săvârșirea faptelor astfel cum au fost

reținute în rechizitoriu, persoana inculpatului care nu a mai fost condamnat

anterior, are un copil minor în întreținere.

inculpatei A.R.V., tribunalul a reținut, în fapt, că în perioada martie 2009 -

decembrie 2011, împreună cu învinuita F.C.E. au practicat prostituția în

Germania, Franța precum și în București, sprijinite de inculpata D.V.G. cu

scopul final să achite o datorie a inculpatei D. către SC C.N.S.C. IFN București.

Tribunalul a

reținut că aceeași inculpată a sprijinit-o pe inculpata D.V.G. pentru a trage

foloase de pe urma practicării prostituției de către învinuita F.C.E. și de

către partea vătămată N.E.I. prin colectarea banilor obținuți de către acestea.

De asemenea,

inculpata A.R.V. a practicat prostituția singură în București în perioada

ianuarie - martie 2009, precum și teritoriile Germaniei și Franței în perioada

iulie 2009 - august 2010 și în primăvara anului 2011 și luna decembrie 2011.

În drept, s-a reținut

că faptele astfel săvârșite de inculpata A.R.V. constituie infracțiunile de:

asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni prevăzută de art. 8 din Legea nr.

39/2003, complicitate la infracțiunea de proxenetism prevăzută de art. 26 C.

pen. raportat la art. 329 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C.

pen. și infracțiunea de prostituție prev. de art. 328 C. pen. cu aplic. art. 41

alin. (2) C. pen.

Reținând

vinovăția inculpatei, tribunalul a condamnat-o pe aceasta având în vedere

criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. și dispozițiile art.

320

1

C. proc. pen., respectiv gradul de pericol social concret al

faptelor săvârșite evidențiat prin perioada relativ mare în care inculpata a

săvârșit infracțiunile, situația că a antrenat în aceasta activitate și alte

persoane, dar și că a avut o poziție sinceră, a recunoscut săvârșirea

infracțiunilor, este la prima încălcare a legii penale.

În latura

civilă, față de recunoașterea inculpaților în faza de judecată, precum și față

de documentele bancare depuse la urmărirea penală, tribunalul, în baza art. 118

lit. e) C. pen., a dispus confiscarea de la inculpați a sumelor obținute în

urma săvârșirii infracțiunilor.

De asemenea, a

fost menținută măsura asiguratorie luată la urmărirea penală față de suma de 1.287

lei prin ordonanța din 16 decembrie 2011 a D.I.I.C.O.T. -Biroul Teritorial

Buzău depusă la C.E.C. B. Sucursala Buzău pe numele inculpatului D.G.M.

Împotriva acestei

hotărâri au declarat apel inculpații D.G.M. și A.R.V., criticând-o pentru

netemeinicie, sub aspectul individualizării pedepsei și a modalității de

executare.

Inculpatul

apelant D.G.M. a solicitat aplicarea art. 81 C. pen., fiind îndeplinite

cerințele legii, iar el lucrează în străinătate și reducerea cuantumului

cheltuielilor judiciare avansate de stat.

Apelanta

inculpată A.R.V. arătat că sancțiunea aplicată de prima instanță nu este corect

individualizată pentru infracțiunea prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003

pentru că, deși limitele sunt de la 3 la 15 ani închisoare, pedeapsa aplicată

nu poate depăși pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea în scopul căreia

inculpații s-au asociat, că, în mod greșit, nu au fost reținute circumstanțele

atenuante prev. de art. 74-76 C. pen., deși în considerentele hotărârii se face

referire la asemenea circumstanțe, solicitând, totodată, aplicarea art. 81 C.

pen.

Prin decizia

penală nr. 296 din 17 octombrie 2013 a Curții de Apel Ploiești, secția penală

și pentru cauze cu minori și de familie, au fost respinse, ca nefondate,

apelurile declarate de inculpați.

Pentru a decide

astfel, Curtea a observat că în fața primei instanțe inculpații au solicitat

aplicarea procedurii simplificate prev. de art. 320

1

C. proc. pen.,

recunoscând săvârșirea faptelor imputate prin actul de sesizare și nesolicitând

administrarea altor probe.

Din probele

administrate în faza urmăririi penale Curtea a constatat că în mod corect prima

instanță a reținut că faptele imputate prin rechizitoriu există, au fost comise

de apelanții inculpați și constituie infracțiunile pentru care au fost trimiși

în judecată.

S-a reținut, în

esență, de către prima instanță, pe baza probelor administrate (declarațiile

inculpaților, declarațiile-martorilor, procesul verbal de confruntare,

documentele de transfer bancar, procesul verbal de redare a convorbirilor

telefonice) că inculpatul D.G.M. a înlesnit practicarea prostituției de către

inculpata B.G.C. în străinătate (8 luni în anul 2010 în Germania, precum și

toamna anului 2011).

Totodată,

apelantul inculpat a ajutat-o pe sora sa, inculpata D.V.G., să racoleze tinere

pentru practicarea prostituției în Germania (cazul învinuitelor D.M.L. și C.L.),

dar a și înlesnit practicarea prostituției în Germania de către N.E.I.,

ajutând-o pe sora sa să obțină foloase din această activitate ilicită.

În sarcina

inculpatei apelante A.R.V. s-a reținut că în perioada martie 2009 - decembrie

2011, împreună cu numita F.C.E., a practicat prostituția în Germania, Franța și

București, transferând bani pentru inculpata D.V.G. sub coordonarea căreia se

aflau. Totodată, inculpata A.R.V. avea sarcina trasată de inculpata D.V.G. de a

colecta, strânge și trimite în țară banii proveniți din prostituție.

Curtea a

constatat că faptele comise de inculpatul D.G.M. întrunesc elementele

constitutive ale infracțiunii de proxenetism în formă continuată prev. de art. 329

alin. (1) C. pen., iar cele comise de inculpata A.R.V. ale infracțiunilor de

prostituție, complicitate la proxenetism și asociere în vederea săvârșirii de

infracțiuni prev. de art. 328, art. 26 rap. la art. 329 alin. (1) C. pen. și art.

8 din Legea nr. 3 9/2003.

În ceea ce

privește individualizarea pedepselor, Curtea a apreciat că prima instanță a

făcut o justă aplicare a dispozițiilor art. 72 C. pen. privind criteriile de

individualizare a pedepsei, avându-se în vedere limitele de pedeapsă prevăzute

de lege (reduse cu 1/3 conform art. 320

1

alin. 7 C. proc. pen.),

gradul de pericol social al faptelor, persoana inculpaților apelanți și

împrejurările săvârșirii infracțiunilor.

Curtea a

apreciat că pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată inculpatului D.G.M. pentru

infracțiunea de proxenetism în formă continuată este atât în limitele legale

cât și corect individualizată, având în vedere că inculpatul a dat dovadă de

perseverență infracțională, săvârșind o perioadă îndelungată acțiuni specifice

infracțiunii de proxenetism pe teritoriul altor state.

Totodată Curtea

a apreciat că, în procesul de individualizare a executării pedepsei, instanța

de fond a dat dovadă de clemență, aplicându-i dispozițiile art. 861 și urm. C.

pen., considerând că pedeapsa de 3 ani închisoare poate fi un serios

avertisment pentru atingerea scopului pedepsei (prevenirea săvârșirii de noi

infracțiuni de către inculpat), mai ales că planează asupra sa riscul

executării efective a acesteia în caz săvârșire a unor noi infracțiuni ori de

încălcare a obligațiilor stabilite de instanță.

Critica

inculpatului privind cuantumul cheltuielilor judiciare nu a fost primită de

instanța de apel, întrucât acesta se află în limite rezonabile fată de

complexitatea dosarului și numărul termenelor de judecată.

În ceea ce o

privește pe apelanta A.R.V., Curtea a apreciat că pedeapsa aplicată inculpatei

apelante pentru săvârșirea, în concurs real, a infracțiunilor menționate și

pentru intensa sa activitate infracțională pe timp îndelungat, nu este nici pe

departe prea ridicată.

Instanța de

apel a avut în vedere, pe de o parte, că inculpata apelantă a desfășurat

activitatea de prostituție atât pe teritoriul tării cât și pe teritoriul altor

state (Germania și Franța), de unde a procurat importante sume de bani atât

pentru ea cât și pentru inculpata D.V.G., iar, pe de altă parte, apelanta se

ocupa și cu colectarea sumelor obținute de către celelalte persoane care

practicau prostituția în afara tării, având înțelegere cu inculpata D.V.G. în

acest sens, astfel încât nu se poate reține că activitățile ilicite ale

apelantei nu prezintă un grad de pericol social care să conducă la aplicarea

pedepselor criticate.

Susținerea

inculpatei apelante în sensul că pedeapsa aplicată pentru săvârșirea

infracțiunii prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003 rap. la art. 323 C. pen. (3

ani închisoare) nu ar fi corect individualizată nu a putut fi reținută de

instanța de control judiciar, deoarece aceasta se află în limitele de pedeapsă

prevăzute de lege pentru infracțiunea de proxenetism (infracțiune scop), iar

pentru aspectele invocate mai sus pedeapsa a fost corect cuantificată.

În ceea ce

privește criticile apelantei referitoare la neretinerea circumstanțelor

atenuante deși în considerentele sentinței s-a făcut referire la acestea,

Curtea a constatat că, în considerentele hotărârii atacate, prima instanță a

evocat că, la individualizarea pedepsei, se va tine seama, printre altele, de

poziția sinceră a inculpatei și că este Ia primul conflict cu legea penală

(pagina 8), dar nu a considerat că se impune reținerea circumstanțelor prev. de

art. 74 lit. a) și c) C. pen., privind atitudinea sinceră sau conduita buna

anterior săvârșirii faptei, astfel încât, instanța de control judiciar a

apreciat că lipsa antecedentelor penale nu conduce automat ia reținerea

circumstanței atenuante prev. de art. 74 lit. a) C. pen., întrucât textul se

referă la o conduită ireproșabilă a inculpatei, reliefată nu numai prin lipsa

de antecedente (care este o stare firească și normală a persoanei), ci și

printr-un comportament excepțional al conduitei, ceea ce nu este cazul

inculpatei apelante care de o perioadă bună de timp s-a ocupat cu obținerea de

foloase prin practicarea prostituției, nu are un loc de muncă, o familie etc.

Totodată,

Curtea a apreciat că, față de inculpata apelantă, nu pot fi reținute nici

circumstanțele atenuante prev. de art. 74 lit. c) C. pen., întrucât atitudinii

sincere i s-a dat valența cuvenită prin aplicarea art. 320

1

C. proc.

pen.

Împotriva acestei

decizii au declarat recurs, în termen legal, inculpații A.R.V. și D.G.M.

În ceea ce o

privește pe recurenta inculpată A.R., aceasta a solicitat, prin motivele scrise

din data de 7 martie 2013 (fila 33) și 13 martie 2014 (filele 40-42), cât și cu

ocazia dezbaterilor, aplicarea art. 4 C. pen. pentru infracțiunile prevăzute de

art. 8 din Legea nr. 39/2003 și art. 328 C. pen. (1969), arătând că cele două

infracțiuni au fost abrogate prin art. 126 din Legea nr. 187/2010 pentru

punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen., motiv pentru care se

impune, în temeiul art. 385

15

pct. 2 lit. b) C. proc. pen. (1968),

achitarea sa în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit.

b) din același cod.

Referitor la

infracțiunea prevăzută de art. 329 alin. (1) C. pen. (1969), recurenții

inculpați A.R.V. și D.G.M. au arătat că nu operează principiul aplicării legii

penale mai favorabile întrucât limitele speciale ale pedepsei sunt aceleași în

ambele codificări, însă au solicitat aplicarea art. 5 C. pen., precizând că

noua reglementare reprezintă legea penală mai favorabilă din perspectiva

modalității de executare a pedepselor întrucât art. 92 C. pen. prevede o durată

a termenului de supraveghere (2-4 ani) mai redusă decât durata termenului de

încercare al suspendării sub supraveghere a executării pedepsei prevăzută de art.

862 C. pen. (1969).

Deși inculpata A.R.,

prin memoriile scrise cuprinzând motivele de recurs din data de 25 octombrie

2013 (filele 4-5), a solicitat reindividualizarea pedepsei aplicate, atât din

punct de vedere al cuantumului, cât și al modalității de executare, prin prisma

cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen.

(1968), iar inculpatul D.G.M., prin motivele scrise din data de 5 martie 2014

(filele 26-28) și 6 martie 2014 (fila 34), a criticat hotărârile pronunțate de

instanțele inferioare sub aspectul cuantumului și al modalității de executare

ale pedepsei aplicate, al greșitei soluționări a laturii civile, dar și al

cuantumului cheltuielilor judiciare, prin prisma temeiului de casare prevăzut

de art. 385

9

pct. 172 C. proc. pen. (1968), cu ocazia cuvântului în

dezbateri, recurenții prin apărător ales au precizat că înțeleg să susțină doar

aplicarea art. 4 și 5 C. pen., situație în care, aceste critici vizând netemeinicia

pedepsei și a laturii civile nu vor mai forma obiectul analizei instanței de

ultim control judiciar.

Examinând

hotărârile recurate prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte apreciază

recursul declarat de inculpatul D.G.M. ca fiind nefondat, iar recursul declarat

de inculpata A.R.V. ca fiind întemeiat, însă în limitele ce se vor arăta și

pentru următoarele considerente:

rând, prealabil verificării temeiniciei susținerilor inculpaților, Înalta Curte

arată că, deși la data de 1 februarie 2014, a intrat în vigoare Legea nr. 135/2010

privind C. proc. pen., iar art. 108 din Legea nr. 255/2013 a abrogat expres C.

proc. pen. din 1968 (Legea nr. 29/1968), cadrul procesual în care s-a

desfășurat judecarea prezentelor recursuri este cel reglementat de prevederile art.

385

1

- art. 385

19

din Legea de procedură penală

anterioară, având în vedere în acest dispozițiile tranzitorii cuprinse în art. 12

alin. (1) din Legea nr. 255/2013.

solicitările recurenților inculpați A.R.V. și D.G.M., referitoare la aplicarea art.

4 și art. 5 C. pen., se constată că, într-adevăr, de la data pronunțării

deciziei în apel, respectiv 17 octombrie 2013, și până la data soluționării

recursurilor declarate de aceștia, a intrat în vigoare Legea nr. 187/2012 pentru

punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen., cu referire, în cauza

de față, la dispozițiile care guvernează aplicarea legii penale în timp și la

normele care incriminează infracțiunile ce au format obiectul acuzației penale

(asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni, prostituție și proxenetism) și

reglementează condițiile de tragere la răspundere penală și de sancționare,

fiind abrogat C. pen. din 1969 (adoptat prin Legea nr. 15/1968) și intrând în

vigoare noul C. pen. (adoptat prin Legea nr. 286/2009), concomitent cu

modificarea mai multor acte normative care cuprind dispoziții penale, printre

care și Legea nr. 39/2003 privind prevenirea și combaterea criminalității

organizate.

A. Reglementând

o situație derogatorie de Ia principiul activității legii penale, art. 4 C.

pen. stabilește că legea penală nu se aplică faptelor săvârșite sub legea

veche, dacă nu mai sunt prevăzute de legea nouă, în acest caz executarea

pedepselor, a măsurilor educative și a măsurilor de siguranță, pronunțate în

baza legii vechi, precum și toate consecințele penale ale hotărârilor

judecătorești privitoare la aceste fapte încetând prin intrarea în vigoare a

legii noi.

De asemenea,

potrivit art. 3 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a

Legii nr. 286/2009 privind C. pen., prevederile art. 4 C. pen. privind legea

penală de dezincriminare sunt aplicabile și în situațiile în care o faptă

determinată, comisă sub imperiul legii vechi, nu mai constituie infracțiune

potrivit legii noi datorită modificării elementelor constitutive ale

infracțiunii, inclusiv a formei de vinovăție cerută de legea nouă pentru

existența infracțiunii. Se observă, așadar, că ipoteza la care se referă aceste

dispoziții legale vizează situația când legea nouă preia, în liniile sale

generice (în esența sau natura sa), ideea de bază pe care se edificase și în

legea anterioară o normă de incriminare, însă modifică forma sub care se

prezintă aceasta, la nivelul unor elemente constitutive, iar, în concret, fapta

ce formează obiectul acuzației penale sau pentru care s-a pronunțat deja o

soluție de condamnare nu mai întrunește unul sau mai multe din aceste elemente

ale noului conținut constitutiv.

Prin urmare,

potrivit art. 4 C. pen., aplicarea legii penale de dezincriminare se face prin

aprecierea ei in concreto, în sensul că putem vorbi de o dezincriminare și

atunci când, în raport de legea nouă, fapta concretă săvârșită de inculpat nu

mai atrage răspunderea penală

Așadar,

dispozițiile legale privitoare la dezincriminare sunt incidente în două

situații: atunci când legea nouă nu mai prevede incriminarea din legea veche,

fapta incriminată nemairegăsindu-se sub nicio formă în vreo incriminare din

legislația penală în vigoare, sau când, prin prevederile legii noi, se

restrânge sfera de incidență a unui anumit text, astfel încât fapta concretă

comisă nu mai întrunește condițiile impuse de acesta.

Raportând

considerațiile teoretice expuse mai sus la speța dedusă judecății, Înalta Curte

constată că infracțiunea prevăzută de art. 329 C. pen. (1969) a fost

dezincriminată întrucât, potrivit art. 250 din Legea nr. 187/2012 pentru

punerea în aplicare a Legii nr. 286/2010 privind C. pen., la data intrării în

vigoare a acesteia (1 februarie 2014), a fost abrogată Legea nr. 15/1968

privind C. pen., iar în noua codificare (Legea nr. 286/2009 privind C. pen.)

infracțiunea de prostituție nu mai este incriminată, nu mai are vreun alt

corespondent și nici nu se mai regăsește, sub nicio formă, în alte dispoziții

legale în vigoare.

În consecință, Înalta

Curte apreciază că, în speță, sunt incidente dispozițiile art. 4 C. pen.,

faptele pentru care s-a dispus condamnarea recurentei A.R.V. - constând în

aceea că, în perioada 2009-2011, a practicat prostituția în Germania, Franța și

în București - fiind, dezincriminate.

În ceea ce

privește infracțiunea prevăzută de art. 8 din Legea nr. 39/2003, Înalta Curte

apreciază că, într-adevăr, potrivit pct. 2 al art. 126 din Legea nr. 187/2012, art.

8 din Legea nr. 39/2003 a fost abrogat, însă abrogarea normei de incriminare a

faptei nu are valoarea unei dezincriminări dacă fapta continuă să existe

incriminată sub o altă denumire sau este incriminată ca o modalitate a altei

infracțiuni, așa cum este cazul pentru infracțiunea sus menționată, elementele

constitutive ale acesteia regăsindu-se în art. 367 din noul C. pen.

Analizând

conținutul noii incriminări se constată că acțiunile care reprezintă elementul

material al laturii obiective a infracțiunii de constituire a unui grup

infracțional organizat prevăzut de art. 367 din noul C. pen., respectiv

inițierea, constituirea, aderarea sau sprijinirea, sunt identice cu acțiunile

care constituiau elementul material al infracțiunii prevăzute de art. 8 din

Legea nr. 39/2003, singura modificare operată de legiuitor reprezentând-o

extinderea noțiunii de grup infracțional organizat, în sensul că acesta are ca

scop comiterea uneia sau mai multor infracțiuni.

Prin urmare,

rezultă că noua dispoziție a art. 367 din noul C. pen. a preluat prevederile art.

8 din Legea nr. 39/2003, faptele prevăzute de acest text de lege nefiind

dezincriminate.

În consecință,

în raport cu considerentele anterioare, își găsesc incidența dispozițiile art. 3

alin. (2) din Legea nr. 187/2012, potrivit cărora dispozițiile art. 4 C. pen.

referitoare la legea de dezincriminare nu se aplică în situația în care fapta

este incriminată de legea nouă sau de o altă lege în vigoare, chiar sub o altă

denumire, faptele prevăzute de art. 8 din Legea nr. 39/2003 fiind incriminate

de noul C. pen. în art. 367 sub denumirea de "Constituirea unui grup

infracțional organizat".

Doar în

situația în care, în concret, nu este îndeplinită condiția privind numărul de 3

persoane prevăzută în art. 367 alin. (6) C. pen., devin incidente dispozițiile

sus menționate ale art. 3 alin. (1) din Legea nr. 187/2012, însă, raportat la

speța dedusă judecății, din situația de fapt reținută atât prin rechizitoriu,

cât și de instanțele inferioare, grupul organizat a fost format din 3 persoane,

respectiv A.R.V., D.V.G. și F.C.E.

Având în vedere

toate aceste considerente, Înalta Curte apreciază că nu sunt incidente în speță

prevederile art. 4 C. pen. și art. 3 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 pentru

punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen., faptele pentru care

s-a dispus condamnarea recurentei A.R.V. - constând în aceea că, în perioada

2009-2011, inculpata A.R. împreună cu alte persoane (D.V.G. și F.C.E.) au pus,

prin înțelegeri separate, distincte, bazele unei asocieri infracționale prin

care s-a vizat și înfăptuit obținerea de beneficii din practicarea prostituției

și a sprijinit această grupare pentru a trage foloasele pe urma practicării

prostituției) - fiind, în continuare, prevăzute și pedepsite ca infracțiune de

dispozițiile art. 367 alin. (1) din noul C. pen. t

B. Așa cum s-a

arătat anterior, fiind vorba de o succesiune de legi penale în timp intervenită

între momentul săvârșirii faptei și data soluționării definitive a cauzei, se

impune, din perspectiva art. 5 C. pen., stabilirea și aplicarea acelei legi

care este mai favorabilă inculpaților, ceea ce presupune o comparare a

prevederilor din ambele Coduri în raport cu fiecare criteriu de determinare

(condiții de incriminare, de tragere la răspundere penală și de sancționare) și

cu privire la fiecare instituție incidență în speță și, în plus, o evaluare

finală a acestora, în vederea alegerii aceleia dintre cele două legi penale

succesive care este mai blândă, în ansamblul dispozițiilor sale, conducând, în

concret, la un rezultat mai avantajos pentru inculpați.

Examinând cauza

din perspectiva dispozițiilor art. 5 din noul C. pen. și realizând o comparare

a prevederilor din ambele legi penale succesive, în raport cu fiecare criteriu

de determinare, înalta Curte constată că, dintre acestea, cea care conduce, în

concret, la un rezultat mai avantajos pentru recurenții inculpați este legea

penală anterioară, privită atât prin raportare la fiecare instituție de drept

penal aplicabilă în speță, cât și în urma aprecierii globale a acestora și a

evaluării, în ansamblul lor, a tuturor dispozițiilor incidente în cauza dedusă

judecății.

Astfel,

inculpații A.R.V. și D.G.M. au fost trimiși în judecată și condamnați de

instanțele inferioare pentru comiterea, în formă continuată, a infracțiunii

prevăzută de art. 329 alin. (1) C. pen. (1969)(pentru inculpata A.R. sub forma

complicității) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969), pedepsită cu

închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea unor drepturi, reținându-se în

privința ambilor recurenți art. 320

1

C. proc. pen.(1968), rezultând,

așadar, limite de pedeapsă de la 1 an și 4 luni la 4 ani și 8 luni

închisoare.

În noua

reglementare (art. 213 alin. (1) C. pen. pentru inculpatul D.G.M., respectiv art.

48 raportat la art. 213 alin. (1) C. pen. pentru inculpata A.R.V.),

infracțiunea este sancționată cu închisoare tot de 2 la 7 ani și interzicerea

exercitării unor drepturi, astfel încât, în urma aplicării dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen. (1968) (pentru ambii inculpați) rezultă aceleași limite de

pedeapsă (de la 1 an și 4 luni la 4 ani și 8 luni închisoare) ca și în reglementarea

anterioară, astfel încât pentru această infracțiune nu se pune problema

determinării legii penale mai favorabile,

Referitor la

sancționarea infracțiunii continuate reținută în sarcina ambilor inculpați

pentru infracțiunea de proxenetism, se observă că ambele legi penale succesive

reglementează, în acest caz, stabilirea pedepsei în limitele prevăzute de lege

pentru infracțiunea săvârșită, precum și posibilitatea aplicării unui spor

facultativ, dacă se apreciază că maximul pedepsei este neîndestulător. Deși C.

pen. în vigoare (art. 36) prevede un spor mai redus (până Ia 3 ani, față de 5

ani, cum prevedea legea anterioară în cazul pedepsei închisorii), această

împrejurare nu prezintă relevanță în cauză sub aspectul determinării legii mai

favorabile, din moment ce instanțele inferioare nu au dat eficiență acestei

cauze de agravare a pedepsei.

Pe de altă

parte, se observă, însă, că noua lege penală generală este mai puțin favorabilă

decât cea anterioară prin introducerea condiției suplimentare de existență a

infracțiunii continuate constând în unitatea subiectului pasiv (în înțelesul

dat prin art. 238 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr.

286/2009 privind C. pen.), cu consecința restrângerii sferei de incidență a

dispozițiilor privind forma continuată în care se poate stabili că s-a săvârșit

un ansamblu infracțional faptic și extinderea corelativă a situațiilor de

reținere a unui concurs de infracțiuni (situație care, evident, este mai puțin

favorabilă inculpaților), al cărui tratament penal constă în cumulul juridic cu

spor fix și obligatoriu (art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen.), spre deosebire de

legea anterioară, mai favorabilă, care prevede cumulul juridic cu spor

facultativ (art. 34 C. pen. 1969).

În plus,

inculpata A.R.V. a mai fost trimisă în judecată și condamnată pentru comiterea

infracțiunii prevăzută de art. 8 din Legea nr. 39/2003 sancționată cu pedeapsa

închisorii de la 3 la 15 ani, reținându-se dispozițiile art. 320

1

C.

proc. pen. (1968), rezultând, așadar, în urma aplicării acestor prevederi,

limite de pedeapsă cuprinse între 2 și 10 ani închisoare, infracțiune care își

găsește corespondent în dispozițiile art. 367 alin. (1) C. pen., sancționată cu

pedeapsa închisorii de la 1 la 5 ani și interzicerea exercitării unor drepturi,

astfel încât, în urma aplicării dispozițiilor art. 320

1

C. proc.

pen. (1968) rezultă limite de pedeapsă de Ia 8 luni și 3 ani și 4 luni

închisoare.

Se observă,

așadar, că noua lege prevede limite ale pedepsei pentru infracțiunea prevăzută

de art. 367 alin. (1) C. pen. mai reduse decât cele stabilite de. legea

anterioară, însă sancțiunea penală cu închisoarea stabilită în cazul inculpatei

pentru infracțiunea incriminată de legea specială (Legea nr. 39/2003) se

situează în limitele prevăzute în noua reglementare, astfel încât nu se impune

modificarea cuantumului acesteia în recurs, în acest sens, Înalta Curte arată

că, prin Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor

judecătorești, s-a realizat o nouă limitare a devoluțieî recursului, în sensul

că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate

substanțial sau incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct.

172 al art. 385

9

C. proc. pen.(1968), intenția clară a legiutorului,

prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul

judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale

ordinară de atac, doar la chestiuni de drept. Astfel, prin același act normativ

a fost modificat și art. 385

9

alin. (1) pct. 14 C. proc. pen.

(1968), în sensul includerii în sfera de cenzură a Înaltei Curți doar a

aspectelor ce vizează nelegalitatea sancțiunii penale stabilite de instanțele

inferioare, chestiune ce nu se regăsește, însă, în speță, pedeapsa aplicată

inculpatei A.R.V. respectând principiului constituțional al legalității.

Legea

anterioară apare ca fiind mai favorabilă inculpatei A.R.V. și din perspectiva

tratamentului penal al pluralității de infracțiuni sub forma concursului

(infracțiunile prevăzute de art. 8 din Legea nr. 39/2003 și art. 26 raportat la

art. 329 alin. (1) C. pen.), constând în cumulul juridic cu spor facultativ (art.

34 C. pen. 1969), spre deosebire de legea nouă, care prevede cumulul juridic cu

spor fix și obligatoriu (art. 39 C. pen.).

Totodată, Înalta

Curte apreciază că dispozițiile părții generale a C. pen. din 1969 creează o

situație mai avantajoasă pentru recurenții inculpați și din perspectiva

modalității de executare a pedepselor stabilite prin hotărârile pronunțate de

instanțele inferioare.

Sub acest

aspect, este de menționat că, potrivit art. 16 alin. (2) din Legea nr. 187/2012

pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen., pentru

determinarea legii penale mai favorabile cu privire la suspendarea sub

supraveghere a executării pedepsei conform art. 5 C. pen., instanța va avea în

vedere sfera obligațiilor impuse condamnatului și efectele suspendării potrivit

legilor succesive, cu prioritate față de durata termenului de încercare sau

supraveghere.

Astfel, în ceea

ce-i privește pe inculpații D.G.M. și A.R.V., condamnați la pedepse cu

suspendarea sub supraveghere, Înalta Curte constată că, deși art. 92 C. pen.

prevede o durată a termenului de supraveghere mai redusă decât durata

termenului de încercare al suspendării sub supraveghere a executării pedepsei

prevăzută de art. 862 C. pen. (1969), noua lege penală generală nu mai prevede

ca efect al împlinirii termenului de supraveghere reabilitarea de drept a

condamnatului (așa cum prevedea art. 866 C. pen. anterior), iar art. 93 C. pen.

instituie obligativitatea impunerii unui set de obligații, ce anterior aveau

caracter facultativ, situație în care, din această perspectivă, legea penală

mai favorabilă este C. pen. anterior.

Având în vedere

toate aceste aspecte, Înalta Curte constată că legea care conduce, în concret,

la un rezultat mai blând pentru inculpați este C. pen. anterior care, în

ansamblul dispozițiilor sale, raportat la condițiile de incriminare și de

sancționare a faptelor ce formează obiectul acuzației penale, precum și la

instituțiile incidente în cauză și care influențează răspunderea penală a

recurenților, creează acestora o situație mai avantajoasă.

având în vedere motivele expuse la pct. 2.A din considerente, doar sub aspectul

aplicării legii penale de dezincriminare, în temeiul art. 4 C. pen., Înalta Curte,

în conformitate cu dispozițiile art. 385

15

pct. 2 lit. d) C. proc.

pen., va admite recursul declarat de inculpata A.R.V., va casa, în parte,

hotărârile instanțelor inferioare, iar, în rejudecare, va descontopi pedeapsa

rezultantă de 3 ani închisoare și 1 an interzicerea drepturilor prevăzute de art.

64 lit. a) teza a ll-a și b) C. pen., în pedepsele componente, pe care le va

repune în individualitatea lor.

În baza art. 11

pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen. cu aplicarea art. 4 C.

pen. o va achita pe inculpata A.R.V. sub aspectul infracțiunii prevăzute de art.

328 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În baza art. 33

lit. a), art. 34 lit. b) și art. 35 C. pen., va contopi cele două pedepse de

câte 3 ani închisoare aplicate inculpatei pentru săvârșirea infracțiunilor

prevăzute de art. 8 din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 320

1

C.

proc. pen. și respectiv de art. 26 C. pen. raportat la art. 329 alin. (1) C.

pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 320

1

C. proc.

pen. și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit.

a) teza a ll-a și b) C. pen. pe o perioadă de 1 an, inculpata urmând să execute

pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare și 1 an interzicerea drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a și b) C. pen.

Va menține

modalitatea de executare a pedepsei rezultante stabilită prin sentința penală nr.

78 din 30 aprilie 2013 a Tribunalului Buzău.

De asemenea,

având în vedere motivele expuse pe larg la pct. 2.B din considerente, Înalta Curte

va menține celelalte dispoziții ale hotărârilor atacate, urmând ca, în temeiul art.

385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să respingă, ca nefondat,

recursul declarat de inculpatul D.G.M.

În baza art. 192

alin. (2) C. proc. pen., se va dispune obligarea recurentului inculpat la plata

sumei de 375 Iei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 75 lei,

reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din

fondul Ministerului Justiției.

Onorariul

apărătorului desemnat din oficiu pentru recurenta inculpată A.R.V., în sumă de

75 de lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELEXEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de inculpata A.R.V. împotriva Deciziei penale nr. 206 din 17 octombrie

2013 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu

minori și de familie.

Casează, în

parte, decizia penală atacată și sentința penală nr. 78 din 30 aprilie 2013 a

Tribunalului Buzău, Secția penală și rejudecând:

Descontopește

pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare și 1 an interzicerea drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a și b) C. pen., în pedepsele

componente, pe care le repune în individualitatea lor.

În baza art. 11

pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen. cu aplicarea art. 4 C.

pen. achită pe inculpata A.R.V. sub aspectul infracțiunii prevăzute de art. 328

C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În baza art. 33

lit. a), art. 34 lit. b) și art. 35 C. pen., contopește cele două pedepse de

câte 3 ani închisoare aplicate inculpatei pentru săvârșirea infracțiunilor

prevăzute de art. 8 din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 320

1

C.

proc. pen. și respectiv de art. 26 C. pen. raportat la art. 329 alin. (1) C.

pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 320

1

C. proc.

pen. și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit.

a) teza a ll-a și b) C. pen. pe o perioadă de 1 an, inculpata urmând să execute

pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare și 1 an interzicerea drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a și b) C. pen.

Menține

modalitatea de executare a pedepsei rezultante stabilită prin sentința penală

nr. 78 din 30 aprilie 2013 a Tribunalului Buzău.

Menține

celelalte dispoziții ale hotărârilor atacate.

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul D.G.M. împotriva aceleiași decizii.

Obligă

recurentul inculpat la plata sumei de 375 lei cheltuieli judiciare către stat,

din care suma de 75 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din

oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Onorariul

apărătorului desemnat din oficiu pentru recurenta inculpată A.R.V., în sumă de

75 de lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, azi 13 martie 2014.