ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 82 din 18 decembrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, s-a dispus condamnarea inculpatului V.B.E. (necunoscut cu antecedente penale, avocat în cadrul Baroului Vaslui), la pedeapsa de 2 (doi) ani și 6 (șase) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de "înșelăciune" prev. și ped. de disp. art. 215 alin. (1), alin. (2) și alin. (3) C. pen. din 1968, cu aplicarea disp. art. 74 alin. (2) și art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen. din 1968, cu aplic. art. 5 C. pen., împotriva părții vătămate B.C.R. SA.

În baza disp. 12 din Legea nr. 187/2012 s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a - II -a și lit b C. pen. din 1968, cu titlu de pedeapsă accesorie.

În temeiul dispozițiilor art. 86

1

- 86

3

C. pen. din 1968 cu aplic. art. 5 C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului V.B.E. pe durata unui termen de încercare de 4 ani, termen în cadrul căruia, potrivit prevederilor art. 86

3

alin. (1) C. pen. din 1968, s-a stabilit că inculpatul are obligația de a se supune următoarelor măsuri de supraveghere:

- să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Vaslui;

- să anunțe Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Vaslui cu privire la orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință, orice deplasare care depășește 8 zile, precum și cu privire la întoarcere;

- să comunice Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Iași și să justifice schimbarea locului de muncă;

- să comunice Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Vaslui informații de natură a permite să îi fie controlate mijloacele de existență.

S-a atras atenția inculpatului asupra disp. art. 86

4

alin. (1) și (2) C. pen. din 1968 cu referire la art. 83 C. pen. din 1968.

În temeiul dispozițiilor art. 71 alin. (5) C. pen. din 1968 cu aplic. art. 5 C. pen., pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale, s-a suspendat și executarea pedepsei accesorii aplicate inculpatului.

S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 86

4

C. pen. din 1968 privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În baza art. 25 alin. (3) s-au desființat următoarele înscrisuri:

- declarația dată de inculpatul V.B.E. la data de 21 februarie 2008;

- declarația manuscris dată de inculpatul V.B.E. la data de 26 februarie 2008;

- contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr. 200894062, precum și toate înscrisurile subsecvente, respectiv: - anexa nr. 1 la contractul de credit bancar nr. 200894062 din 27 februarie 2008; - contractul de ipotecă nr. 200894062 din 29 februarie 2008; - încheierea de autentificare nr. 735 din 20 februarie 2008 a B.N.P. Asociați B.M.

În baza art. 25 alin. (3) și art. 397 alin. (3) C. proc. pen., s-a dispus restabilirea situației anterioare săvârșirii infracțiunii (anterior încheierii contractului de creditare nr. 200894062 din 27 februarie 2008).

În baza art. art. 397 alin. (3) C. proc. pen. s-a admis, în parte, acțiunea civilă formulată de partea civilă B.C.R. SA și a fost obligat inculpatul să plătească acesteia suma de 61.114,28 euro, reprezentând debit și dobânzi potrivit contractului de creditare nr. 200894062 din 27 februarie 2008.

În baza disp. art. 19 și 397 C. proc. pen. a fost respinsă acțiunea civilă formulată în cadrul procesului penal de numita N. (fostă C.) N.

A fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 1500 lei cheltuieli judiciare, din care 700 lei în cursul urmăririi penale și 800 lei în cursul judecății, în care s-a inclus și suma de 200 lei reprezentând onorariu apărător oficiu.

S-a dispus ca onorariul apărătorului din oficiu să fie avansat din fondurile M.J.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a arătat că, sub nr. 54/45/2014* din 30 ianuarie 2014, a fost înregistrat la instanță Dosarul nr. 20/P/2009 împreună cu rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași din 22 ianuarie 2014 prin care s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatului V.B.E. pentru comiterea infracțiunii de "înșelăciune" prev. de art. 215 alin. (1), alin. (2) și alin. (3) C. pen. din 1968.

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și materialul probatoriu administrat, Curtea a reținut, în esență, că inculpatul V.B.E. este avocat în cadrul Baroului Vaslui, înscris în tabloul avocaților definitivi începând cu data de 01 ianuarie 2004. Comisia de Disciplină a Baroului Vaslui a emis în anul 2013 o hotărâre de excludere a acestuia din avocatură, dar inculpatul a formulat contestație împotriva acestei hotărâri, astfel încât instanța de fond a constatat că inculpatul are încă această calitate, de avocat, fapt ce atrage, potrivit dispozițiilor art. 38 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. [art. 28

1

alin. (1) lit. b) în vechea reglementare], competența Curții de Apel de a soluționa cauza în primă instanță.

S-a mai reținut că, la data de 24 septembrie 2005 inculpatul s-a căsătorit cu numita C.N., iar la scurt timp după încheierea căsătoriei au demarat formalitățile pentru cumpărarea din fondul locativ al Consiliului Local Vaslui a unui apartament cu 2 camere (având o suprafață utilă de 50,86 mp) situat la adresa Vaslui, str. Ș.M., bl. 337, et. 3, sc. C, ap 7. În acest sens, s-a încheiat mai întâi un contract de închiriere a apartamentului sus-menționat între inculpat și Consiliul Local Vaslui - reprezentat prin SC G. Vaslui SA, respectiv contractul nr. 1103 din data de 06 decembrie 2005, în baza căruia inculpatul și soția sa au ocupat apartamentul respectiv. Ulterior, la data de 27 ianuarie 2006, inculpatul a formulat o cerere de cumpărare a locuinței în care locuia în calitate de chiriaș, cerere care a fost admisă, astfel că la data de 06 februarie 2006 s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare nr. 17176/2006, prețul apartamentului fiind de 3485,09 lei RON. Conform anexei contractului, s-a convenit ca plata prețului să se facă în rate, în decurs de 10 ani.

Ca urmare a neînțelegerilor dintre soți, prin luna noiembrie 2006 numita C.N. a părăsit locuința comună, cei doi soți separându-se în fapt. Aceasta a introdus acțiune de divorț, iar prin Sentința civilă nr. 4 din 05 februarie 2007 a Judecătoriei Vaslui s-a dispus desfacerea căsătoriei încheiată la data de 24 septembrie 2005 între inculpatul V.B.E. și numita C.N., prin acordul părților. Totodată fosta soție a inculpatului a formulat și acțiune de partaj. Acțiunea a fost înregistrată inițial pe rolul Judecătoriei Vaslui - Dosar nr. 607/333/2007, iar ulterior s-a admis cererea de strămutare, dosarul fiind strămutat la Judecătoria Tecuci.

În timp ce pe rolul Judecătoriei Tecuci se afla în curs de judecată acțiunea de partajare a bunurilor comune dobândite în timpul căsătoriei (Dosar nr. 1528/324/2007), inculpatul a solicitat de la B.C.R. SA acordarea unui credit de 43.500,00 euro, încheindu-se la data de 27 februarie 2008 contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr. 200894062. Creditul a fost garantat cu apartamentul situat în Vaslui, str. Ș.M., bl. 337, et. 3, sc. C, ap. 7, asupra căruia s-a constituit în favoarea băncii o ipotecă de rangul I, autentificată prin încheierea nr. 735 din data de 29 februarie 2008 de Biroul Notarilor Publici Asociați B.M. și C.R.D.

În cadrul verificărilor impuse de încheierea contractului de credit sus-menționat, inculpatul a dat în fața funcționarilor de la unitatea bancară două declarații pe proprie răspundere, respectiv:

- declarația din 21 februarie 2008, prin care a arătat că apartamentul cu care urma să garanteze creditul "este liber de orice sarcini sau urmăriri de orice natură, asupra lui nu există litigiu pe rol, aflându-se de la data dobândirii și până în prezent în mod legal și continuu" în proprietatea sa (declarație dată prin completarea cu datele personale a unui formular tipizat);

- declarația din data de 26 februarie 2008, în care a arătat că apartamentul respectiv este bun propriu, la data încheierii contractului nr. 17176/2006 cu SC G. Vaslui, el nefiind căsătorit (declarație olografă).

Prin Sentința civilă nr. 1027 pronunțată la data de 19 mai 2008 de Judecătoria Tecuci (Dosar nr. 1528/324/2007) s-a admis acțiunea de partajare a bunurilor comune dobândite de inculpat și fosta sa soție în timpul căsătoriei, iar apartamentul cu nr. 7 din Vaslui, str Ș.M., bl. 337, et. 3, sc. C, evaluat la suma de 160.400 lei, a fost atribuit inculpatului, care a fost obligat să-i plătească fostei soții o sultă de 1507,84 lei, reprezentând contravaloarea cotei din suma pe care aceasta a achitat-o pentru apartament. Apelul și recursul declarate de inculpat împotriva sentinței instanței de fond au fost respinse.

Numita C.N. a aflat despre faptul că inculpatul a ipotecat apartamentul în momentul în care a formulat cerere de înscriere a Sentinței civile nr. 1027 din 19 mai 2008 în cartea funciară a imobilului, iar ulterior, când inculpatul a refuzat să-i achite de bunăvoie sulta la plata căreia a fost obligat de Judecătoria Tecuci, ea nu a putut obține scoaterea la vânzare silită a acestui imobil,  întrucât BCR avea înscrisă deja ipoteca prin care inculpatul a garantat restituirea creditului de 43.500,00 euro obținut în anul 2007.

Prima instanță a mai reținut că, pentru ipotecarea imobilului, care în momentul încheierii contractului de credit și a contractului de ipotecă avea calitatea de bun comun (hotărârea judecătorească prin care apartamentul a fost atribuit exclusiv inculpatului este pronunțată ulterior încheierii contractului de credit bancar și de ipotecă), nu a existat și acordul celuilalt coproprietar, respectiv al numitei C.N., inculpatul trecând sub tăcere calitatea de bun comun a imobilului, astfel încât a existat o acțiune de inducere în eroare a funcționarilor de la unitatea bancară la încheierea contractului de credit bancar pentru persoane fizice nr. 200894062.

S-a arătat de către instanță, că pentru acordarea împrumutului este esențial ca persoana care îl solicită să aducă o garanție de solvabilitate, de o valoare apropiată de cea a creditului, astfel că în lipsa acestei garanții contractul se putea încheia în alte condiții.

Prin adresa nr. DJ 25422 R emisă la data de 10 ianuarie 2013 de către B.C.R. - Direcția Juridică s-a comunicat că, în situația în care banca ar fi cunoscut împrejurarea că inculpatul V.B.E. nu era unicul proprietar al imobilului cu care s-a garantat creditul de 45.000 euro, pentru acordarea creditului era necesar fie ca celălalt coproprietar să fie de acord cu constituirea ipotecii, fie ca împrumutatul să garanteze cu un alt imobil. S-a mai menționat, de asemenea, și faptul că inculpatul V.B.E. a efectuat plăți lunare pentru rambursarea creditului doar până la data de 30 aprilie 2009, în prezent fiind demarată procedura de executare silită împotriva sa în vederea recuperării acestui credit.

Față de aceste precizări exprese, s-a considerat că rezultă fără echivoc faptul că B.C.R. nu ar fi încheiat contractul de credit nr. 200894062 din 27 februarie 2008 în condițiile stipulate dacă ar fi cunoscut aspectele nereale declarate de inculpat, respectiv dacă ar fi cunoscut că acesta nu este unicul proprietar al imobilului din Vaslui, str. Ș.M., bl. 337, et. 3, sc. C, ap. 7.

Instanța de fond a constatat că inducerea în eroare a funcționarilor bancari a avut loc prin intermediul celor două declarații date de inculpat la 21 și 26 februarie 2008, în care acesta a învederat instituției financiare două situații neadevărate, în vederea obținerii unui folos, respectiv acordarea unui împrumut, cele două declarații fiind obligatorii în procedura de verificare preliminară încheierii contractului de credit.

S-a apreciat că activitatea de inducere în eroare exercitată de inculpat a fost facilitată de două situații preexistente încheierii contractului de credit, și anume:

- de faptul că în documentația întocmită de SC G. SA Vaslui doar inculpatul a fost menționat ca titular al contractelor de închiriere, respectiv de vânzare-cumpărare a locuinței, întrucât, conform declarației numitei S.R. (angajată a SC G. SA Vaslui, care avea ca atribuții de serviciu întocmirea contractelor), nu se efectuau verificări privind starea civilă a beneficiarilor contractelor de închiriere a locuinței în momentul Încheierii acestora, ci se luau în considerare numai precizările beneficiarului, iar inculpatul nu a arătat că ar fi fost căsătorit. Martora a declarat și faptul că la încheierea contractului de vânzare-cumpărare se aveau în vedere mențiunile din contractul de închiriere încheiat anterior, acesta fiind motivul pentru care În cele două contracte sus-menționate nu s-a precizat la rubrica titularului de contract și numele soției inculpatului și nici măcar faptul că inculpatul era căsătorit. Audiată în fața instanței martora a menținut aspectele reiate în cadrul declarației din cursul urmăririi penale, precizând în plus că numita C.N. s-a prezentat în câteva rânduri la birou, în calitate de soție a inculpatului și, implicit, beneficiar al locuinței, pentru a achita fie contravaloarea chiriei, fie ratele aferente.

- de faptul că după încheierea contractului de vânzare-cumpărare imobilul nu a fost intabulat la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Vaslui, intabularea având loc în cadrul procedurii preliminare încheierii contractului de credit bancar (fiind obligatorie pentru a putea fi efectuate formele de publicitate în cazul ipotecii), iar intabularea a avut loc, evident, în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 17176/2006, în care, așa cum s-a arătat anterior, figura ca și cumpărător, doar inculpatul V.B.E.

Instanța a reținut că partea civilă C.N. a formulat acțiune pentru constatarea nulității absolute a contractului de ipotecă autentificat de B.N.P. B.M. prin Încheierea nr. 735 din 29 februarie 2008, care a fost respinsă inițial de Judecătoria Galați (prin Sentința civilă nr. 5028 din 10 mai 2010), prin admiterea excepției lipsei calității procesuale active și a lipsei de interes, pe considerentul că numita C.N. ar fi un terț față de contractul respectiv, dar în apel, Tribunalul Galați a reținut că numita C.N. are un interes în cauză, dat fiind faptul că la momentul încheierii contractului de ipotecă era proprietara codevălmașă a bunului respectiv și a desființat hotărârea instanței de fond, cu trimitere spre rejudecare.

În prezent judecata este suspendată în această cauză, conform art. 244 alin. (1) pct. 2 C. proc. pen. din 1968 până la soluționarea prezentei cauze.

Instanța de fond a notat că, potrivit art. 103 C. proc. pen., probele nu au o valoare dinainte stabilită, iar aprecierea fiecăreia se face de organul judiciar în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului. În luarea deciziei asupra existenței infracțiunii și a vinovăției inculpaților, instanța hotărăște motivat, cu trimitere la toate probele evaluate. Condamnarea se dispune doar atunci când judecătorul are convingerea că acuzația a fost dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă.

Coroborând toate probele administrate în ambele faze ale procesului penal, Curtea a constatat că inculpatul, avocat, a dat două declarații pe propria răspundere, învederând în fața unei instituții financiare, situații neadevărate - respectiv că apartamentul nu este în litigiu și că la data dobândirii acestuia nu era căsătorit, în vederea producerii de consecințe juridice, consecințe constând în acordarea unui împrumut bancar.

Pe baza acestor declarații, banca a acordat împrumutul, existând certitudinea (potrivit adresei înaintate de serviciul corespunzător din cadrul instituției bancare), că în lipsa acestor declarații, respectiv dacă s-ar fi cunoscut situația reală a imobilului, contractul nu s-ar fi încheiat.

Prin considerentele sentinței s-a precizat că intenția, ca element subiectiv al infracțiunii de înșelăciune, presupune atitudinea subiectivă în raport cu care se poate reproșa conduita persoanei acuzate. Răspunderea penală intervine, deoarece persoana acuzată și-a folosit capacitatea de înțelegere și prevedere a faptelor în scopul unui rezultat fraudulos. În cazul intenției, atingerea rezultatului fraudulos este chiar sursa actului de conduită, criteriile de evaluare a vinovăției decurgând, așadar, din comportamentul exterior al persoanei acuzate, de natură să clarifice sensul și scopul acțiunilor întreprinse de aceasta. Motivația actului de conduită este reflectată de modul în care persoana a acționat.

Situația de fapt mai sus expusă, a fost reținută din colaborarea probelor administrate în cursul cercetării judecătorești și a în cursul urmăririi penale, respectiv: - declarațiile părții civile C.N.; - extras din Registrul de căsătorie al Primăriei Vaslui nr. 45815 din 18 iulie 2013; - documentația privind încheierea între inculpatul V.B.E. și SC G. SA Vaslui a contractului de vânzare-cumpărare nr. 17176/2006; - declarațiile martorei S.R.; - documentație transmisă de Serviciul de Publicitate Imobiliară Vaslui; - documentația privind încheierea contractului de credit bancar nr. 200894062; - adresa nr. DJ 25422 R din 10 ianuarie 2013 a BCR; - adresa nr. DJ 51430 R din 19 iulie 2013 a BCR; - adresa nr. 52241 R din 29 iulie 2013 a BCR; - Sentința civilă nr. 4 din 05 februarie 2007 a Judecătoriei Vaslui; - Sentința civilă nr. 1027 din 19 mai 2008 a Judecătoriei Tecuci și hotărârile pronunțate în căile de atac; - declarațiile inculpatului V.B.E.; declarațiile martorei S.R. și ale martorei M.M. (audiată la propunerea numitei C.N., în dovedirea acțiunii civile formulate de către aceasta); Sentința penală nr. 56 din 27 mai 2010 a Curții de Apel Iași; Decizia nr. 560 din 15 februarie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție; Încheierea penală nr. 33 din 20 iunie 2014, pronunțată în Dosarul nr. 286/45/2014 a Curții de Apel Iași; adresa OCPI către (V.)C.N.

Constatând că fapta exista, a fost săvârșită de inculpat și constituie infracțiune în accepțiunea art. 15 C. pen., în temeiul art. art. 396 alin. (2) C. proc. pen., instanța a dispus condamnarea inculpatului la o pedeapsă cu închisoarea la individualizarea căreia a avut în vedere dispozițiile din legea penală identificată ca fiind mai favorabilă.

Potrivit art. 72 C. pen. din 1968 la stabilirea și aplicarea pedepselor s-a ținut seama de împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și de mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura și gravitatea consecințelor infracțiunii, motivul săvârșirii faptei și scopul urmărit, natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului, conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal, nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială a inculpatului.

Instanța de fond a apreciat că, în operațiunea de stabilire a pedepsei pentru fapta cu privire la care s-a dispus condamnarea, se impune orientarea acesteia sub minimul special, prin reținerea circumstanțelor atenuante în condițiile prevăzute de art. 74 alin. (2) C. pen. din 1968.

Curtea a reținut că, la data de 01 februarie 2014, a intrat în vigoare Legea nr. 286/2009 prin care a fost adoptat un nou C. pen., care reglementează și sancționează, într-o concepție unitară și într-o modalitate diferită activitatea desfășurată de inculpat, astfel că, din această perspectivă, s-a analizat aplicarea art. 5 C. pen. privind legea penală mai favorabilă.

Instanța a procedat la analizarea incidenței dispozițiilor art. 5 C. pen., privind legea penală mai favorabilă, făcând o apreciere în concordanță cu cele statuate prin Decizia nr. 265 din 6 mai 2014 a Curții Constituționale, potrivit căreia această apreciere se va realiza în mod global pe instituții, și nu în mod autonom.

Analizând în concret legea penală favorabilă inculpatului, conform art. 5 C. pen., prin examinarea succesivă a următoarelor aspecte:

Apreciind că pedeapsa va constitui un avertisment suficient pentru inculpat de a nu mai săvârși fapte cu caracter penal în viitor și care corespund intru totul ca natură și cuantum scopului sancționator și preventiv (general și special) al pedepsei edictat de dispozițiile art. 52 C. pen. din 1968, instanța evaluând, prin coroborare, toate criteriile prevăzute de art. 74 Cod pen. din 1968, respectiv "atât gradul de pericol social concret al faptei săvârșite, împrejurările în care aceasta a fost comisă, urmarea produsă", dar și "circumstanțele personale ale inculpatului care nu este cunoscut cu antecedente penale, a apreciat că scopul educativ al pedepsei poate fi atins și fără executarea efectivă a acesteia prin privare de libertate, astfel încât a dispus suspendarea sub supraveghere a executării sancțiunii aplicate. Apreciind, de asemenea, că procesul de reeducare al inculpatului a și început, s-a considerat că reinserția socială a acestuia se poate realiza cu succes și fără executarea pedepsei în regim de detenție și privarea de libertate a inculpatului, nefiind oportună modalitatea executării pedepsei prin izolarea inculpatului, și constatând îndeplinite condițiile legale a făcut aplicarea dispozițiilor art. 86

1

și următoarele C. pen. din 1968.

În temeiul art. 71 alin. (1) și (2) C. pen. cu referire la Decizia nr. 74/2007 dată în interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justiție, instanța a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II și lit. b) C. pen. din 1968, ca pedeapsă accesorie, rezultând, raportat la natura faptei săvârșite, existența unei nedemnități în exercitarea drepturilor de natură electorală constând în dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și respectiv dreptul de a ocupa o funcție- ce presupune exercițiul autorității de stat, activități ce presupun responsabilitate civică, încrederea publică sau exercițiul autorității - motiv pentru care exercițiul acestora a fost interzis din momentul în care prezenta hotărâre de condamnare va rămâne definitivă și până la terminarea executării pedepsei, până la grațierea totală sau a restului de pedeapsă ori până la împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei. Instanța nu a interzis inculpatului exercițiul dreptului prev. de art. 64 alin. (1) lit. c) C. pen. întrucât inculpatul nu s-a folosit la comiterea infracțiunilor de vreo funcție, profesie sau activitate și nici dreptul de a alege întrucât faptele comise nu au conotație electorală, având în vedere exigentele Curții Europene a Drepturilor Omului, reflectate în Hotărârea din 6 octombrie 2005 în cauza Hirst împotriva Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, în care Curtea a apreciat ca nu se impune interzicerea ope legis a drepturilor electorale, acestea trebuind a fi dispusă în funcție de natura faptei și gravitatea acesteia.

Sub aspectul laturii civile, s-a arătat că, prin adresa nr. DJ 25422 R emisă la data de 10 ianuarie 2013, B.C.R. SA a comunicat că se constituie parte civilă în cauză cu suma de 68.055,25 euro - reprezentând debit și dobânzi calculate în baza contractului de credit nr. 2008940628 din 29 februarie 2008, respectiv cu suma de 44.212,83 lei - reprezentând debit și dobânzi calculate în baza contractului de credit nr. 23185 din 16 noiembrie 2007.

Instanța de fond a reținut că prejudiciul este consecința directă și nemijlocită a infracțiunii de înșelăciune în convenții și s-a produs la momentul încheierii contractului de credit.

Instanța a reținut că infracțiunea de înșelăciune în convenții așa cum aceasta este reglementată în dispozițiile art. 215 alin. (1) și (3) C. pen. din 1968, se consumă în momentul când respectiva convenție ia naștere, în speța de față acest moment fiind cel al semnării contractului de credit, când inculpatul a făcut declarații nereale cu privire la situația imobilului ce constituia garanția (ipoteca) băncii.

Cu privire la soluționarea laturii civile a cauzei, instanța a constatat că prejudiciul cauzat părții civile B.C.R. SA este dovedit într-un cuantum egal cu cel produs și efectiv suferit, în sumă de 68.055,25 euro, întrucât activitatea infracțională cu privire la care a fost trimis în judecată și condamnat inculpatul, vizează doar contractul de credit nr. 2008940628 din 29 februarie 2008.

S-a precizat că fapta ilicită cauzatoare de prejudicii declanșează o răspundere civilă delictuala al cărei conținut îl constituie obligația civilă de reparare a prejudiciului cauzat. Pentru angajarea răspunderii civile delictuale se cer a fi îndeplinite condițiile instituite prin art. 998 și 999 C. civil, referitoare la existenta unui prejudiciu, a unei fapte ilicite, a unui raport de cauzalitate între fapta ilicita și prejudiciu și respectiv, existenta vinovăției și a capacității delictuale a celui ce a săvârșit fapta ilicita.

În aceste condiții repararea prejudiciului în cadrul răspunderii delictuale are drept scop sa înlăture integral efectele faptei ilicite.

Din conținutul actelor dosarului s-a reținut că valoarea prejudiciului creat și rămas nerecuperat prin activitatea infracționala a inculpatului este de 68.055,25 euro - reprezentând debit și dobânzi calculate în baza contractului de credit nr. 2008940628 din 29 februarie 2008, prejudiciu la plata căruia inculpatul va fi obligat.

Instanța a arătat că, potrivit art. 371 C. proc. pen. instanța este obligată să se pronunțe numai în limitele investirii sale, respectiv cu privire la faptele și persoanele arătate în actul de sesizare, respectiv în rechizitoriu. Așa fiind, instanța a menționat că, câtă vreme contractul de credit nr. 23185 din 16 noiembrie 2007 nu a făcut obiectul investirii instanței, solidar ea părții civile BRD privind obligarea inculpatului și la plata sumei de 44.212,83 lei - reprezentând debit și dobânzi calculate în baza acestui contract nu poate fi primită.

Așa fiind, în baza art. art. 397 alin. (3) C. proc. pen. s-a admis, în parte, acțiunea civilă formulată de partea civilă B.C.R. S.A, și a fost obligat inculpatul să plătească acesteia suma de 61.114,28 euro, reprezentând debit și dobânzi potrivit contractului de creditare nr. 200894062 din 27 februarie 2008.

De asemenea, în baza art. 25 alin. (3) cod proc. pen, instanța a desființat următoarele înscrisuri: declarația dată de inculpatul V.B.E. la data de 21 februarie 2008; declarația manuscris dată de inculpatul V.B.E. la data de 26 februarie 2008; contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr. 200894062, precum și toate înscrisurile subsecvente, respectiv: - anexa nr. 1 la contractul de credit bancar nr. 7 200894062 din 27 decembrie 2008; - contractul de ipotecă nr. 200894062 din 29 februarie 2008; - încheierea de autentificare nr. 735 din 20 februarie 2008 a B.N.P. Asociați B.M.

S-a precizat că, deși nu s-a constatat că aceste înscrisuri ar fi false, ele constituie mijlocul fraudulos prin care s-a realizat infracțiunea de înșelăciune în dauna părții civile B.C.R. SA, astfel că, în aceste condiții lipsesc cu desăvârșire elementele esențiale, structurale ale actului juridic.

Prima instanță a mai reținut că plângerea penală împotriva inculpatului V.B.E. a fost formulată de fosta soție a acestuia, C.N., care s-a constituit parte civilă în cauză încă de la data formulării plângerii (19 ianuarie 2009), solicitând daune morale în valoare de 20.000 lei. Ulterior, la data de 22 mai 2013 (cu prilejul ultimei audieri) a arătat că solicită și daune materiale în cuantum de 78.692,5 lei, reprezentând valoarea sultei neachitată de inculpat, precum și suma de 1.507,84 lei, reprezentând contravaloarea din suma achitată de ea din prețul apartamentului în litigiu.

Sub aspectul analizei temeiniciei acțiunii civile promovate de numita C.N. instanța a arătat că aceasta se face prin raportare la dispozițiile art. 998 - 999 C. civ. (în vigoare la data comiterii faptei imputate inculpatului), rezultând că pentru angajarea răspunderii civile delictuale, este necesar să existe o faptă ilicită, fapta ilicita să fi cauzat un prejudiciu, între fapta ilicită și prejudiciu să existe un raport de cauzalitate, iar făptuitorului să îi fie imputabilă fapta ilicită comisa, adică acesta să se facă vinovat de săvârșirea faptei ilicite cauzatoare de prejudiciu - elemente pe care instanța nu le-a constatat îndeplinite cu privire la numita C.N.

S-a arătat că, față de condițiile concrete și data încheierii contractului de credit bancar, nu rezultă că în momentul în care a desfășurat acțiunea de inducere în eroare a reprezentanților unității bancare, inculpatul a prevăzut și urmărit să nu-i plătească fostei soții sulta, hotărârea judecătorească prin care s-a instituit în sarcina sa această obligație fiind pronunțată ulterior încheierii contractului (respectiv la data de 19 mai 2008), așa încât calitatea de parte vătămată o are unitatea bancară. Fosta soție a inculpatului a suferit indirect un prejudiciu, neexistând o legătură de cauzalitate directă între acțiunea de inducere în eroare a funcționarilor bancari și neplata sultei, astfel că, a constatat instanța, numita C.N. nu poate avea calitatea de parte vătămată față de faptele pentru care este cercetat inculpatul V.B.E. în prezenta cauză. Mai mult, drepturile asupra cotei din bunul imobil cu care inculpatul, în mod fraudulos, a garantat creditul contractat cu B.C.R., au fost recunoscute și acordate numitei C.N. prin soluționarea acțiunii de partaj, prin care s-a dispus obligarea inculpatului la plata unei sume echivalente cu cota de contribuție dovedită de către aceasta.

S-a mai notat că, "pentru existența infracțiunii de înșelăciune în convenții, prev. de art. 215 alin. (3) C. pen., este necesară desfășurarea unei activități de inducere sau de menținere în eroare, fără de care persoana vătămată nu ar fi încheiat actul dăunător".

Or, în speță, inculpatul a desfășurat acțiunea inducere sau de menținere în eroare strict în dauna părții civile B.C.R. SA, care nu ar fi încheiat contractul de creditare ipotecară din litigiu dacă ar fi cunoscut că împrejurările esențiale declarate de inculpat în privința imobilului ipotecat nu sunt conforme cu realitatea.

Instanța a reținut că fapta ilicită a inculpatului nu a produs prejudicii numitei C.N., în sensul că nu există un raport de cauzalitate între paguba reclamată de aceasta și acțiunea inculpatului de inducere în eroare - element esențial al infracțiunii de înșelăciune.

Așa fiind, s-a concluzionat că, din moment ce numita N. (fostă C.) N. nu are calitatea de parte vătămată în cadrul infracțiunii de înșelăciune, nefiind indusă în eroare în scopul obținerii unui folos material injust de către inculpat, aceasta nu poate avea nici calitatea de parte civilă.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel partea civilă B.C.R. SA prin care a învederat că inculpatul a fost obligat prin sentință la plata doar a sumei de 61.114,28 euro reprezentând credit și dobânzi, deși acesta datorează băncii suma de 72.561,94 euro calculată la data de 15 mai 2014 plus dobânda contractuală până la data achitării integrale a creditului.

Totodată, partea civilă a criticat sentința apelată întrucât prima instanță a anulat toate documentele contractuale, inclusiv contractul de credit care constituie titlu executoriu și în baza căruia, anterior pronunțării sentinței, unitatea bancară a început procedura de executare silită împotriva inculpatului.

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate, precum și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept numai cu privire la persoana care a declarat apel, la persoana la care se referă declarația de apel și numai în raport cu calitatea pe care apelantul o are în proces, Înalta Curte consideră că apelul declarat de partea civilă B.C.R. SA este întemeiat pentru considerentele următoare:

Cu prioritate, se constată că partea civilă B.C.R. ȘA a exercitat, în termen, calea de atac a apelului.

Potrivit art. 420 alin. (1) C. proc. pen., pentru procuror, persoana vătămată și părți, termenul de apel este de 10 zile, dacă legea nu dispune altfel, și curge de la comunicarea copiei minutei.

În cauză, copia minutei Sentinței nr. 82 din 18 decembrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, a fost comunicată părții civile B.C.R. SA, la data de 29 decembrie 2014 (dosar prima instanță), termenul de 10 zile calculat de zile libere conform art. 269 alin. (2) C. proc. pen. fiind împlinit la data de 9 ianuarie 2015 (vinerea). Cum partea civilă a formulat apel la data de 8 ianuarie 2015 (data poștei - dosar instanță apel), adică în interiorul termenului de declarare a apelului, este nefondată solicitarea de a respinge apelul părții civile B.C.R. SA, ca tardiv formulat.

Apoi, prealabil analizei motivelor de apel prezentate în scris de partea civilă B.C.R. SA, Înalta Curte constată că intimatul inculpat V.B.E. a decedat la data de 21 noiembrie 2014 (dosar instanță apel), adică în perioada de timp dintre momentul dezbaterilor pe fondul cauzei în fața primei instanțe (20 noiembrie 2014) și momentul pronunțării sentinței (18 decembrie 2014).

Potrivit art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., acțiunea penală nu poate fi pusă în mișcare, iar când a fost pusă în mișcare nu mai poate fi exercitată dacă a intervenit decesul inculpatului, soluția fiind cea a încetării procesului penal conform art. 396 C. proc. pen.

Este real că, în cauză, calea de atac ordinară a apelului a fost exercitată de partea civilă B.C.R. SA numai în ceea ce privește latura civilă a cauzei, dar în conformitate cu dispozițiile art. 19 alin. (1) C. proc. pen., acțiunea civilă exercitată în cadrul procesului penal are ca obiect tragerea la răspundere penală civilă delictuală a persoanelor responsabile potrivit legii civile pentru prejudiciul produs prin comiterea faptei care face obiectul acțiunii penale.

Or, imposibilitatea exercitării, în continuare, a acțiunii penale din cauza decesului intimatului inculpat, împiedică soluționarea acțiunii civile, ceea ce legiuitorul a și prevăzut prin dispozițiile art. 25 alin. (5) C. proc. pen., în conformitate cu care, în caz de încetare a procesului penal în baza art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., instanța lasă nesoluționată acțiunea civilă.

Ca regulă, în ipoteza apelului părții civile care devoluează numai latura civilă a cauzei, instanța de apel are nu numai dreptul, dar și obligația de a examina dacă fapta imputată există, dacă aceasta întrunește elementele constitutive ale infracțiunii și dacă a produs vreo pagubă.

Instanța de apel trebuie să constate dacă există o infracțiune care a produs prejudiciul pentru că numai astfel este îndrituită să soluționeze acțiunea civilă, însă această verificare este exclusă în situația în care nu se mai exercită acțiunea penală din cauza decesului inculpatului, în cadrul procesului penal acțiunea civilă fiind alăturată acțiunii penale.

Înalta Curte mai constată că, prin lăsarea nesoluționată a acțiunii civile exercitate de B.C.R. SA în procesul penal, nu se încalcă principiul neagravării situației în propria cale de atac deoarece această parte își poate promova interesele pe calea unei acțiuni în fața instanței civile.

În contextul celor expuse, instanța de apel nu poate decât să pronunțe o nouă hotărâre procedând potrivit regulilor referitoare la soluționarea acțiunii penale și a acțiunii civile la judecata în fond, în limitele efectului devolutiv al apelului care a fost promovat de partea civilă B.C.R. SA.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte va admite apelul declarat de partea civilă B.C.R. SA împotriva Sentinței penale nr. 82 din data de 18 decembrie 2014 pronunțată în Dosarul nr. 54/54/2014* de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori.

Va desființa hotărârea atacată, cu excepție soluției de respingere a acțiunii civile formulate în cadrul procesului penal de numita N. (fostă C.) N. și, rejudecând, în temeiul art. 396 rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. va înceta procesul penal pornit împotriva inculpatului V.B.E. pentru infracțiunea de înșelăciune prev. de art. 215 alin. (1), alin. (2) și alin. (3) C. pen. anterior, ca urmare a intervenirii decesului acestuia.

În temeiul art. 397 C. proc. pen. coroborat cu art. 25 alin. (5) C. proc. pen. va lăsa nesoluționată acțiunea civilă exercitată de partea civilă B.C.R. SA.

În baza art. 275 C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

Onorariile avocaților desemnați din oficiu pentru inculpatul V.B.E., la judecarea în primă instanță și în apel, în cuantum de câte 200 lei, se vor plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite apelul declarat de partea civilă B.C.R. SA. împotriva Sentinței penale nr. 82 din data de 18 decembrie 2014 pronunțată în Dosarul nr. 54/45/2014* de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori.

Desființează hotărârea atacată, cu excepția soluției de respingere a acțiunii civile formulate în cadrul procesului penal de numita N. (fostă C.) N. și, rejudecând:

În temeiul art. 396 rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului V.B.E. pentru infracțiunea de înșelăciune prev. de art. 215 alin. (1), alin. (2) și alin. (3) C. pen. anterior, ca urmare a intervenirii decesului acestuia.

În temeiul art. 397 C. proc. pen. coroborat cu art. 25 alin. (5) C. proc. pen., lasă nesoluționată acțiunea civilă exercitată de partea civilă B.C.R. SA

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariile avocaților desemnați din oficiu pentru inculpatul V.B.E., la judecata în primă instanță și în apel, în cuantum de câte 200 lei, se plătesc din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 29 mai 2015.

Procesat de GGC - GV