ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 549/2015

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 549/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Deliberând asupra

recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 10191 din 16 iulie

2012 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, s-a respins ca

neîntemeiată acțiunea precizată formulată de reclamanta SC P. SA în

contradictoriu cu pârâta M.E.C.M.A. prin Direcția Generală, Politici

Industriale și Mediu de Afaceri - Organism Intermediar pentru IMM, având ca

obiect obligarea pârâtei la plata sumei de 630.000 lei cu titlu de valoare

eligibilă a cererii de rambursare nr. 2(CR2), cu cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța

soluția menționată, instanța de fond a reținut, în esență, că în temeiul unui

contract de finanțare încheiat cu pârâta, reclamanta urma să beneficieze de

acordarea unei finanțări nerambursabile în sumă de 1.072.250 lei pentru

implementarea proiectului intitulat "Dezvoltarea sectorului productiv al

companiei", în termen de 12 luni de la semnarea contractului; - la cererea

reclamantei perioada de implementare a proiectului s-a prelungit cu 24 luni cu

modificarea graficului cererilor de rambursare; - cererea de rambursare nr. 2 a

fost admisă la plată de către pârâtă doar în parte deoarece clădirea

achiziționată de către reclamantă în suprafață de 2401,34 mp depășea cu mult

suprafața convenită prin contract, de 500 mp iar cheltuielile făcute cu

achiziționarea terenului depășeau 10% din valoarea totală eligibilă stabilită

prin contractul de finanțare.

Împotriva acestei

sentințe civile, reclamanta a declarat apel, care, prin Decizia civilă nr. 452

din 5 noiembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă,

a fost respins ca nefondat.

Pentru a hotărî

astfel, s-a reținut, în esență, că între părți s-a încheiat contractul de

finanțare nr. 2m/161 având drept obiect acordarea unei finanțări nerambursabile

de 1.072.250 lei pentru implementarea proiectului nr. 531 din 17 iunie 2009,

cod SMIS 13358 intitulat "Dezvoltarea sectorului productiv al

companiei".

La data de 22 iunie

2010 între părți s-a semnat actul adițional nr. 1 prin care s-au modificat

următoarele clauze din contractul de finanțare din 16 decembrie 2009; - art. 2

alin. (2) prin care durata contractului a fost prelungită de la 12 luni la 24

luni de la data semnării contractului; - art. 5 alin. (11) prin cererea de

rambursare a cheltuielilor nr. 2 și nr. 3 pentru activități de achiziție teren

+ clădiri de producție în sumă de 342.209,00 lei pentru fiecare cerere,

trebuiau depuse până la data de 16 martie 2011 și respectiv 16 decembrie 2011

(fila 14); și art. 3 alin. (3) referitor la valoarea proiectului care s-a

modificat în raport de cererea apelantei - reclamante de prefinanțare în limita

maximă de 35% din valoarea totală a ajutorului financiar nerambursabil,

reprezentând 375.287,50 lei în a 7-a lună de la data semnării contractului.

S-a constatat că la

data de 17 mai 2010 apelanta-reclamantă a formulat o cerere către intimată prin

care a solicitat prelungirea perioadei de implementare a proiectului de la 12

luni la 24 luni și în plus (alin. penultim) acordul în privința înlocuirii

activității de construire a unei clădiri industriale cu achiziția unei astfel

de construcții, și creșterea standardelor de suprafață estimată de minim 4 - 5

ori față de suprafața stabilită inițial cu încadrarea în aceeași structură

bugetară.

Actul adițional nr. 1

din 22 iunie 2010 a fost încheiat în considerarea cererii menționate din 17 mai

2010.

S-a apreciat că

problema de drept care trebuie rezolvată se referă la interpretarea

prevederilor actului adițional nr. 1 din 22 iunie 2010 și la deslușirea voinței

reale a părților contractante existentă la data încheierii actului.

În rezolvarea acestui

aspect s-au avut în vedere atât înscrisurile existente în dosarul de fond,

precum și dispozițiile art. 977, art. 982 C. civ. respectiv art. 1266 și art.

1267 noul C. civ.).

Așa fiind, s-a

reținut că, atâta vreme cât părțile au convenit inițial, prin contractul de

finanțare din 16 decembrie 2009 ca suprafața constituită să fie de 500 mp (art.

5 alin. (13)), iar prin actul adițional nr. 1 din 22 iunie 2010 s-a stabilit în

mod expres modificarea numai a dispozițiilor art. 2 alin. (2), art. 5 alin.

(11), pct. 2.6. din Anexa VI și art. 3 alin. (3) nu și art. 5 alin. (13) din

convenție, chiar dacă actul adițional s-a încheiat în baza solicitării

apelantei din data de 17 mai 2010 în care printre altele se solicita și acordul

intimatei pentru achiziționarea unei clădiri industriale cu o suprafață de 4 -

5 ori mai mare decât cea stabilită contractual, este evident că voința

intimatei-pârâte a fost aceea de a modifica numai clauzele menționate nu și pe

aceea referitoare la creșterea suprafeței de teren ce urma a fi achiziționată.

Această interpretare

se bazează pe voința concordantă a părților manifestată în precizarea clară și

limitativă a clauzelor contractuale care urmau a fi supuse modificării, de

mențiunea că toate celelalte clauze rămâneau neschimbate, precum și pe

negocierile purtate ulterior de părți în acest sens.

Întrucât din

conținutul actului adițional nr. 1 din 22 iunie 2010 nu rezultă nici măcar în

mod incidental intenția părților de a supune modificării și clauza referitoare

la întinderea suprafeței de teren ce urma a fi achiziționată, instanța de apel

a considerat irelevant din punct de vedere juridic, sub acest aspect, faptul că

încheierea actului adițional s-a făcut în considerarea cererii din 17 mai 2010

înregistrată la O.I.I.M.M. sub nr. 176869.

Că actul adițional

s-a încheiat, având în vedere solicitarea apelantei din 17 mai 2010 este de

necontestat.

Dar a considera că,

odată ce a fost luată în calcul o astfel de cerere, aceasta a fost acceptată și

aprobată în integralitatea ei de către intimată, chiar dacă intimata nu și-a

manifestat voința în acest sens, ci dimpotrivă și-a exprimat în mod expres și

punctual acordul cu privire la modificarea anumitor clauze, ar fi o eroare

judiciară.

Această logică

juridică și de interpretare este susținută și de atitudinea și negocierile

ulterioare purtate de părți cu privire la creșterea standardelor de suprafață

de 4 - 5 ori față de suprafața stabilită inițial.

Astfel, prin adresa

din 27 iunie 2011, apelanta-reclamantă a solicitat modificarea indicatorului de

realizare "suprafața de producție modernizată/construită prin

proiect" prin majorarea acestuia de la 500 mp la 2401,34 mp.

Prin adresa din 13

iulie 2011 intimata-pârâtă și-a exprimat în mod clar și neechivoc refuzul

schimbării indicatorului de realizare menționat.

Prin notificările din

29 septembrie 2011, din 6 octombrie 2011 și din 19 decembrie 2011,

apelanta-reclamantă a revenit asupra solicitării de modificare a indicatorului

de realizare.

Prin adresele din 19

octombrie 2011 și din 26 ianuarie 2012, intimata-pârâtă O.I.I.M.M. și-a

menținut refuzul exprimat anterior prin adresele din 30 martie 2011, din 13

iulie 2011 și din 15 septembrie 2011.

În acest context este

evident faptul că intimata-pârâtă nu a avut niciun moment intenția schimbării

respectivului indicator, nici la momentul încheierii actului adițional nr. 1

din 22 iunie 2010 și nici ulterior.

Coroborând toate

aceste aspecte cu concluziile Raportului de control nr. 127926 din 19 august

2011, potrivit cărora instalația de producere și recuperare spumă poliuretanică

nu era amplasată în hala de producție achiziționată, nu era pusă în stare de

funcționare și era amplasată la altă adresă, iar suprafața clădirii

achiziționate nu corespundea cu suprafața aprobată prin contractul de finanțare

din 16 decembrie 2009, fiind mult mai mare, instanța de apel a considerat că,

intimata-pârâtă în mod corect considerând că suma solicitată prin cererea de

rambursare nr. 2 din 15 mai 2011 era neeligibilă, a respins parțial cererea de

finanțare de la plată, respectiv a suspendat de la plată cererea până la

efectuarea unei alte vizite de monitorizare la fața locului.

Așa cum rezultă și

din Raportul de control nr. 127926 din 19 august 2011, intimata-pârâtă a

respins de la plată suma de 468.874,64 lei din valoarea totală neeligibilă de

669.820,91 lei, reprezentând contravaloarea cererii de rambursare nr. 2/2011

pentru faptul că, potrivit contractului de finanțare suprafața aferentă

clădirii era de 500 mp în loc de 2401,34 mp cât a fost achiziționată de către apelanta-reclamantă

prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 880 din 22 aprilie 2011 încheiat cu

C.A.C. (reținere sumă de 415.686,03 lei (593.837,19 lei valoarea neeligibilă).

Întrucât suma

aferentă suprafeței de 1901,34 mp (2.401,34 mp - 500 mp) era neeligibilă, s-a

apreciat că în mod corect aceasta nu a fost rambursată apelantei-reclamante.

Referitor la

respingerea de la plată a sumei de 53.188,60 lei (75.983,72 lei - valoare

totală neeligibilă) reprezentând cheltuieli efectuate cu achiziția terenului,

instanța de apel a constatat că și această măsură este justificată (în raport

de dispozițiile art. 3 alin. (4) din contractul de finanțare care prevăd că

beneficiarul nu poate efectua modificări asupra bugetului decât în limita a 10%

din valoarea totală eligibilă), de vreme ce acestea depășesc 10% din valoarea

totală eligibilă stabilită contractual.

În termen legal,

împotriva deciziei instanței de apel, reclamanta SC P. SA a declarat recurs,

solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei atacate în

sensul admiterii acțiunii și, în consecință obligarea pârâtului M.E.C.M.A. prin

Direcția Generală, Politici Industriale și Mediu de Afaceri - Organism

Intermediar pentru IMM, la plata sumei de 630.000 lei cu titlu de valoare

eligibilă a cererii de rambursare nr. 2 (CR2) la care se adaugă suma de 67.885

lei reprezentând dobânda achitată de reclamantă către B. - G.S.G. în perioada

mai 2011 - iunie 2012 pentru linia de credit deschisă de reclamanta SC P. SA.

S-a arătat că motivul

de recurs este cel prevăzut de art. 304 pct. 9 teza III C. proc. civ. vizând

greșita aplicare a legii iar legea greșit aplicată o constituie dispozițiile

art. 969 C. civ., dar și ale art. 977 - 982 C. civ.

În argumentarea

recursului, reclamanta a susținut că instanța de apel a reținut încheierea

actului adițional din 22 iunie 2010 însă, aplicând greșit legea, nu a înțeles

ce anume a modificat acest act producător de efecte juridice. Art. 5 alin. (11)

("rambursarea cheltuielilor"), punctele 2 și 3 au fost modificate față

de contractul de finanțare din 16 decembrie 2009 în sensul că activitatea

pentru care se rambursează sumele de 342.209 lei + 342.209 lei devine aceea de

"achiziția terenului + achiziția clădirii de producție" în locul

celei de "construcție clădire". Este evident așadar că, odată ce

modifici clauza de construcție cu cea de achiziție, implicit suprafața se poate

modifica -ceea ce s-a și întâmplat de altfel - în funcție de ofertele primite.

Mai mult decât atât,

deși instanța de apel a reținut ca fiind de necontestat faptul că "actul

adițional s-a încheiat având în vedere solicitarea apelantei din 17 mai

2010" și a reținut că în această notificare se solicita "și acordul

intimatei pentru achiziționarea unei clădiri industriale cu o suprafață de 4 -

5 ori mai mare decât cea stabilită contractual", în mod neîntemeiat a

apreciat că intenția părților contractante și litigante nu a fost cea de

creștere și a suprafeței de teren achiziționate.

Instanța de apel își

motivează logica juridică și de interpretare privind voința părților pe

"atitudinea și negocierile ulterioare purtate de părți cu privire la

creșterea standardelor de suprafață de 4 - 5 ori față de suprafața stabilită

inițial" făcând referire la corespondența dintre părți fără a avea în

vedere însă prima și cea mai importantă adresă, respectiv notificarea din 20

aprilie 2011 prin care recurenta-reclamantă SC P. SA i-a adus la cunoștință

intimatei despre primirea singurei oferte pentru achiziție teren și hală

industrială în suprafață de 2401,34 mp, încadrându-se prin această achiziție în

plafonul bugetar al proiectului.

Adresa din 27 iunie

2011 în raport de care instanța de apel a reținut că SC P. SA a solicitat

"modificarea indicatorului de realizare - suprafața de producție - prin

majorare de la 500 mp la 2.401,34 mp" este de fapt, astfel cum se

menționează în această notificare (paragraful 2) "revenire la adresa

anterioară datată 19 aprilie 2011 înregistrată la M.E.C.M.A.-OI prin care vă

notificăm asupra modificării indicatorului de proiect suprafața de producție modernizată/construită

prin proiect de la 500 mp cât am estimat la 2401,34 mp cât am primit o

ofertă".

Este adevărat că prin

adresa din 13 iulie 2011 intimatul-pârât a refuzat schimbarea suprafeței însă

acesta și-a motivat refuzul pe faptul că solicitarea din partea SC P. SA ar fi

fost făcută ulterior finalizării proiectului, precizând că nu a fost analizată

notificarea din 20 aprilie 2011, transmisă în cadrul perioadei de implementare

a proiectului și anterior încheierii contractului de vânzare-cumpărare din 29 aprilie

2011 aferent achiziției halei industriale și terenului, întrucât aceasta nu se

află în posesia O.I.I.M.M., susținere făcută însă cu rea-credință de pârât

având în vedere că această notificare, deși neînlăturată dintre mijloacele de

probațiune dar ignorată atât de instanța de fond cât și de cea din apel, a fost

depusă de însuși intimatul-pârât, ca anexă la întâmpinarea formulată în cadrul

fondului. Oricum, aceste notificări unilaterale, ca și răspunsurile

pârâtului-intimat de altfel, sunt lipsite de consecințe juridice, având în

vedere că acordul de voință inter partes s-a realizat cu prilejul modificării

contractului bilateral prin actul adițional din 22 iunie 2010.

În ceea ce privește

concluziile raportului de control din 19 august 2011, însușite neîntemeiat de

instanța de apel, se impune a se observa că acestea nu își găsesc temeiul în

prevederile contractuale având în vedere că recurenta-reclamantă, deși a

achiziționat o suprafață de 2.401,34 mp, astfel cum notificase deja pe

pârâtul-intimat, contrar opiniei instanței, s-a încadrat în aceleași costuri

stabilite prin contract, nedepășindu-se valoarea totală a proiectului convenită

de părți.

Un motiv de critică a

deciziei instanței de apel vizează și lipsa oricărei referiri ori motivări

privind nerambursarea nici a sumei de 161.125,36 lei, sumă suspendată la plată

de pârâtul-intimat "până la efectuarea unei vizite de monitorizare la fața

locului" având în vedere că recurenta - reclamantă SC P. SA a arătat că

această vizită la fața locului nu a avut loc și nici suma nu a fost rambursată.

Voința părților

contractante în jurul căreia își conturează întreaga motivare instanța de apel

a fost în realitate, încă de la semnarea contractului de finanțare din 16

decembrie 2009, modificat prin actul adițional din 22 iunie 2010, acordarea

finanțării nerambursabile de către pârâtul-intimat pentru "modernizarea

activității de producere spumă poliuretanică a SC P. SA prin achiziția unui

teren, a unei clădiri/hale industriale și a două instalații noi de producție",

acest obiectiv fiind în totalitate atins de către societatea recurentă de

astăzi, încadrându-se în bugetul stabilit prin convenția părților.

Astfel, se impune a

se observa de către instanța de recurs că recurenta-reclamantă și-a îndeplinit

obligațiile contractuale, acest aspect fiind confirmat și prin nota de

informare din 2 iulie 2012 transmisă SC P. SA de către Corpul de Control al

Ministerului Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri prin care se atestă

existența halei de producție în care se găseau și cele două utilaje

achiziționate, respectiv instalația de recuperare și producere spumă

poliuretanică, ambele montate și în stare de funcțiune, pe raza Orașului Horezu

existând o singură construcție cu destinația de hală industrială, respectiv cea

situată în Oraș Horezu, str. S. și achiziționată de SC P. SA.

La data de 16

ianuarie 2014 recurenta-reclamantă a depus cerere modificatoare, prin care a

precizat că înțelege să-și micșoreze câtimea obiectului cererii în cadrul

recursului de la 697.885 lei la suma totală de 483.571 lei, ca urmare a

rambursării parțiale de către pârât a sumei de 214.313,97 lei la data de 18

octombrie 2013.

Intimatul-pârât

Ministerul Fondurilor Europene a formulat întâmpinare prin care a solicitat, în

esență, respingerea recursului.

În recurs a fost

încuviințată proba cu înscrisuri, recurenta depunând la dosar adresa

Ministerului Fondurilor Europene din 21 iunie 2013.

Examinând decizia

recurată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile

formulate și temeiul de drept invocat, Înalta Curte constată că recursul este

nefondat, urmând a-l respinge, pentru următoarele considerente:

Pornind de la cadrul

legal instituit de art. 969 C. civ., conform căruia convențiile legal făcute au

putere de lege între părțile contractante, este în obligația instanței de apel

să examineze în mod real voința părților semnatare ale contractului încheiat,

or, în cauză, aceste aspecte au fost pe deplin analizate, instanța de apel

făcând o corectă interpretare a clauzelor convenite prin contractul de

finanțare din 16 decembrie 2009 și actului adițional din 22 iunie 2010, dând

eficiență regulilor de interpretare a contractelor prevăzute de art. 977, art.

982 C. civ., de care se prevalează recurenta.

Este de necontestat

că la data de 16 decembrie 2009 între reclamantă în calitate de beneficiar și

intimat în calitate de Organism Intermediar s-a încheiat contractul de

finanțare nr. 2m/161 având drept obiect acordarea unei finanțări nerambursabile

de 1.072.250 lei pentru implementarea proiectului din 17 iunie 2009, cod SMIS

13358 intitulat "Dezvoltarea sectorului productiv al companiei".

Potrivit art. 2 alin.

(2) din contract perioada de implementare a Proiectului a fost stabilită la 12

luni de la data semnării contractului.

Conform art. 5 alin.

(11) părțile au convenit stabilirea unui grafic de rambursare a cheltuielilor,

după cum urmează:

Cererea 1 de

rambursare pentru activități de achiziție teren + construire clădire de

producție în sumă de 355.390.00 lei, pentru luna I de la data semnării

contractului; cererea de rambursare nr. 2 pentru activitatea de construire

clădiri de producție + achiziționare și montare echipamente, în sumă de

363.928,00 lei, în luna a V- a de la semnarea contractului și achiziționarea și

montarea echipamentelor în sumă de 352.932,00 lei în luna a XI-a de la semnare

a contractului.

Potrivit art. 5 (13

1

)

din contract "în cazul în care beneficiarul nu realizează integral

indicatorii de realizare asumați prin contract și obiectivul proiectului nu

este atins, finanțarea nerambursabilă va fi retrasă integral".

Printre indicatorii

de proiect stabiliți, părțile au convenit că suprafața de producție

modernizată/construită prin proiect să fie de 500 mp (art. 5 alin. (13

1

).

Conform art. 5 (14)

intimatul putea suspenda, aproba parțial sau respinge la plată o cerere de

rambursare în cazul detectării unei cheltuieli neeligibile sau în cazul

nerespectării prevederilor contractuale.

La data de 22 iunie

2010 părțile au semnat actul adițional nr. 1 prin care s-au modificat

următoarele clauze din contractul de finanțare din 16 decembrie 2009; - art. 2

alin. (2) prin care durata contractului a fost prelungită de la 12 luni la 24

luni de la data semnării contractului; - art. 5 alin. (11) prin cererea de

rambursare a cheltuielilor nr. 2 și nr. 3 pentru activități de achiziție teren

+ clădiri de producție în sumă de 342.209,00 lei pentru fiecare cerere,

trebuiau depuse până la data de 16 martie 2011 și respectiv 16 decembrie 2011;

și art. 3 alin. (3) referitor la valoarea proiectului care s-a modificat în raport

de cererea apelantei-reclamante de prefinanțare în limita maximă de 35% din

valoarea totală a ajutorului financiar nerambursabil, reprezentând 375.287,50

lei în a 7-a lună de la data semnării contractului.

La data de 17 mai

2010 reclamanta a formulat o cerere către pârât prin care a solicitat

prelungirea perioadei de implementare a proiectului de la 12 luni la 24 luni și

în plus (alin. penultim) acordul în privința înlocuirii activității de

construire a unei clădiri industriale cu achiziția unei astfel de construcții,

și creșterea standardelor de suprafață estimată de minim 4 - 5 ori față de

suprafața stabilită inițial cu încadrarea în aceeași structură bugetară.

Contrar susținerilor

recurentei, instanța de control judiciar a reținut cu justețe că atâta vreme

cât părțile au convenit inițial, prin contractul de finanțare din 16 decembrie

2009 ca suprafața constituită să fie de 500 mp, iar prin actul adițional din 22

iunie 2010 s-a stabilit în mod expres modificarea numai a dispozițiilor art. 2

alin. (2), art. 5 alin. (11), pct. 2.6. din Anexa VI și art. 3 alin. (3) nu și

art. 5 alin. (13) din convenție, chiar dacă actul adițional s-a încheiat în

baza solicitării reclamantei din data de 17 mai 2010 în care printre altele se

solicita și acordul pârâtului pentru achiziționarea unei clădiri industriale cu

o suprafață de 4 - 5 ori mai mare decât cea stabilită contractual, este evident

că voința intimatului-pârât a fost aceea de a modifica numai clauzele

menționate nu și pe aceea referitoare la creșterea suprafeței de teren ce urma

a fi achiziționată.

În mod corect s-a

reținut că din conținutul actului adițional din 22 iunie 2010 nu a rezultat

intenția părților de a supune modificării și clauza referitoare la întinderea

suprafeței de teren ce urma a fi achiziționată, fiind irelevantă din punct de

vedere juridic, împrejurarea că încheierea actului adițional s-a făcut în

considerarea cererii din 17 mai 2010 înregistrată la O.I.I.M.M. sub nr. 176869,

câtă vreme intimatul și-a exprimat în mod expres și punctual acordul doar cu

privire la modificarea anumitor clauze.

Apelul, prin efectul

său devolutiv, repunând în discuție chestiunea judecată la prima instanță, a

permis instanței de apel să concluzioneze că, în speță, intimatul-pârât nu a

avut niciun moment intenția schimbării indicatorului de realizare, nici la

momentul încheierii actului adițional din 22 iunie 2010 și nici ulterior.

În acest context

juridic este de reținut că, în speță, nu se poate face abstracție de principiul

esențial în dreptul civil al libertății de voință, astfel că acordul părților

cu privire la modificarea suprafețelor nu poate fi complinit de instanța de

judecată, întrucât ar presupune o încălcare a dispozițiilor art. 969 C. civ.,

ceea ce este inadmisibil, și nici adresa Ministerului Fondurilor Europene din

21 iunie 2013 depusă de reclamantă ca înscris nou în recurs nu poate face

dovada că intimatul ar fi achiesat la schimbarea indicatorilor de realizare.

Prin urmare, se

justifică admiterea doar în parte de către pârât a cererii de rambursare nr. 2,

în condițiile în care potrivit contractului de finanțare suprafața aferentă

clădirii era de 500 mp în loc de 2401,34 mp, cât a fost achiziționată de către

reclamantă prin contractul de vânzare-cumpărare din 22 aprilie 2011 încheiat cu

C.A.C., recurenta nefiind îndreptățită la rambursarea sumei aferente diferenței

de 1901,34 mp, aspect reținut în mod legal și de instanța de apel.

De asemenea, cât

privește suma 53.188,60 lei reprezentând cheltuielile efectuate cu achiziția

terenului, instanța de apel a apreciat legal că respingerea de la plată a

acestei sume se justifică în raport de dispozițiile art. 3 alin. (4) din

contractul de finanțare, întrucât depășesc 10% din valoarea totală eligibilă

stabilită contractual.

În condițiile în care

restabilirea situației de fapt și interpretarea probelor aflate la dosar exced

competenței instanței de recurs, se impune respingerea de plano a criticilor de

netemeinicie, care nu satisfac exigențele impuse de art. 304 C. proc. civ.

Fără a reitera

considerentele anterior expuse, se constată că niciuna dintre cele două ipoteze

ale art. 304 pct. 9 C. proc. civ. (hotărârea recurată este lipsită de temei

legal sau hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a

legii) nu a fost demonstrată.

Pentru rațiunile înfățișate,

constatând că nu se confirmă motivul de nelegalitate instituit de pct. 9 al

art. 304 C. proc. civ. și invocat de recurentă, hotărârea recurată fiind la

adăpost de orice critică, în raport de argumentele evocate și cu aplicarea

prevederilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge

recursul declarat de reclamanta SC P. SA prin administrator judiciar cabinet

individual de insolvență Ș.O.A. împotriva Deciziei civile nr. 452 din 5

noiembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, ca

nefondat, menținând decizia instanței de apel ca fiind legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de reclamanta SC P. SA prin administrator judiciar cabinet individual

de insolvență Ș.O.A. împotriva Deciziei civile nr. 452 din 5 noiembrie 2012

pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 18 februarie 2015.

Procesat

de GGC - NN