ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 549/2015

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 10191 din 16 iulie 2012 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, s-a respins ca neîntemeiată acțiunea precizată formulată de reclamanta SC P. SA în contradictoriu cu pârâta M.E.C.M.A. prin Direcția Generală, Politici Industriale și Mediu de Afaceri - Organism Intermediar pentru IMM, având ca obiect obligarea pârâtei la plata sumei de 630.000 lei cu titlu de valoare eligibilă a cererii de rambursare nr. 2(CR2), cu cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța soluția menționată, instanța de fond a reținut, în esență, că în temeiul unui contract de finanțare încheiat cu pârâta, reclamanta urma să beneficieze de acordarea unei finanțări nerambursabile în sumă de 1.072.250 lei pentru implementarea proiectului intitulat "Dezvoltarea sectorului productiv al companiei", în termen de 12 luni de la semnarea contractului; - la cererea reclamantei perioada de implementare a proiectului s-a prelungit cu 24 luni cu modificarea graficului cererilor de rambursare; - cererea de rambursare nr. 2 a fost admisă la plată de către pârâtă doar în parte deoarece clădirea achiziționată de către reclamantă în suprafață de 2401,34 mp depășea cu mult suprafața convenită prin contract, de 500 mp iar cheltuielile făcute cu achiziționarea terenului depășeau 10% din valoarea totală eligibilă stabilită prin contractul de finanțare.

Împotriva acestei sentințe civile, reclamanta a declarat apel, care, prin Decizia civilă nr. 452 din 5 noiembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, a fost respins ca nefondat.

Pentru a hotărî astfel, s-a reținut, în esență, că între părți s-a încheiat contractul de finanțare nr. 2m/161 având drept obiect acordarea unei finanțări nerambursabile de 1.072.250 lei pentru implementarea proiectului nr. 531 din 17 iunie 2009, cod SMIS 13358 intitulat "Dezvoltarea sectorului productiv al companiei". La data de 22 iunie 2010 între părți s-a semnat actul adițional nr. 1 prin care s-au modificat următoarele clauze din contractul de finanțare din 16 decembrie 2009; - art. 2 alin. (2) prin care durata contractului a fost prelungită de la 12 luni la 24 luni de la data semnării contractului; - art. 5 alin. (11) prin cererea de rambursare a cheltuielilor nr. 2 și nr. 3 pentru activități de achiziție teren + clădiri de producție în sumă de 342.209,00 lei pentru fiecare cerere, trebuiau depuse până la data de 16 martie 2011 și respectiv 16 decembrie 2011 (fila 14); și art. 3 alin. (3) referitor la valoarea proiectului care s-a modificat în raport de cererea apelantei - reclamante de prefinanțare în limita maximă de 35% din valoarea totală a ajutorului financiar nerambursabil, reprezentând 375.287,50 lei în a 7-a lună de la data semnării contractului.

S-a constatat că la data de 17 mai 2010 apelanta-reclamantă a formulat o cerere către intimată prin care a solicitat prelungirea perioadei de implementare a proiectului de la 12 luni la 24 luni și în plus (alin. penultim) acordul în privința înlocuirii activității de construire a unei clădiri industriale cu achiziția unei astfel de construcții, și creșterea standardelor de suprafață estimată de minim 4 - 5 ori față de suprafața stabilită inițial cu încadrarea în aceeași structură bugetară. Actul adițional nr. 1 din 22 iunie 2010 a fost încheiat în considerarea cererii menționate din 17 mai 2010. S-a apreciat că problema de drept care trebuie rezolvată se referă la interpretarea prevederilor actului adițional nr. 1 din 22 iunie 2010 și la deslușirea voinței reale a părților contractante existentă la data încheierii actului.

În rezolvarea acestui aspect s-au avut în vedere atât înscrisurile existente în dosarul de fond, precum și dispozițiile art. 977, art. 982 C. civ. respectiv art. 1266 și art. 1267 noul C. civ.). Așa fiind, s-a reținut că, atâta vreme cât părțile au convenit inițial, prin contractul de finanțare din 16 decembrie 2009 ca suprafața constituită să fie de 500 mp (art. 5 alin. (13)), iar prin actul adițional nr. 1 din 22 iunie 2010 s-a stabilit în mod expres modificarea numai a dispozițiilor art. 2 alin. (2), art. 5 alin. (11), pct. 2.6.

din Anexa VI și art. 3 alin. (3) nu și art. 5 alin. (13) din convenție, chiar dacă actul adițional s-a încheiat în baza solicitării apelantei din data de 17 mai 2010 în care printre altele se solicita și acordul intimatei pentru achiziționarea unei clădiri industriale cu o suprafață de 4 - 5 ori mai mare decât cea stabilită contractual, este evident că voința intimatei-pârâte a fost aceea de a modifica numai clauzele menționate nu și pe aceea referitoare la creșterea suprafeței de teren ce urma a fi achiziționată. Această interpretare se bazează pe voința concordantă a părților manifestată în precizarea clară și limitativă a clauzelor contractuale care urmau a fi supuse modificării, de mențiunea că toate celelalte clauze rămâneau neschimbate, precum și pe negocierile purtate ulterior de părți în acest sens.

Întrucât din conținutul actului adițional nr. 1 din 22 iunie 2010 nu rezultă nici măcar în mod incidental intenția părților de a supune modificării și clauza referitoare la întinderea suprafeței de teren ce urma a fi achiziționată, instanța de apel a considerat irelevant din punct de vedere juridic, sub acest aspect, faptul că încheierea actului adițional s-a făcut în considerarea cererii din 17 mai 2010 înregistrată la O.I.I.M.M. sub nr. 176869. Că actul adițional s-a încheiat, având în vedere solicitarea apelantei din 17 mai 2010 este de necontestat. Dar a considera că, odată ce a fost luată în calcul o astfel de cerere, aceasta a fost acceptată și aprobată în integralitatea ei de către intimată, chiar dacă intimata nu și-a manifestat voința în acest sens, ci dimpotrivă și-a exprimat în mod expres și punctual acordul cu privire la modificarea anumitor clauze, ar fi o eroare judiciară.

Această logică juridică și de interpretare este susținută și de atitudinea și negocierile ulterioare purtate de părți cu privire la creșterea standardelor de suprafață de 4 - 5 ori față de suprafața stabilită inițial. Astfel, prin adresa din 27 iunie 2011, apelanta-reclamantă a solicitat modificarea indicatorului de realizare "suprafața de producție modernizată/construită prin proiect" prin majorarea acestuia de la 500 mp la 2401,34 mp. Prin adresa din 13 iulie 2011 intimata-pârâtă și-a exprimat în mod clar și neechivoc refuzul schimbării indicatorului de realizare menționat. Prin notificările din 29 septembrie 2011, din 6 octombrie 2011 și din 19 decembrie 2011, apelanta-reclamantă a revenit asupra solicitării de modificare a indicatorului de realizare.

Prin adresele din 19 octombrie 2011 și din 26 ianuarie 2012, intimata-pârâtă O.I.I.M.M. și-a menținut refuzul exprimat anterior prin adresele din 30 martie 2011, din 13 iulie 2011 și din 15 septembrie 2011. În acest context este evident faptul că intimata-pârâtă nu a avut niciun moment intenția schimbării respectivului indicator, nici la momentul încheierii actului adițional nr. 1 din 22 iunie 2010 și nici ulterior.

Coroborând toate aceste aspecte cu concluziile Raportului de control nr. 127926 din 19 august 2011, potrivit cărora instalația de producere și recuperare spumă poliuretanică nu era amplasată în hala de producție achiziționată, nu era pusă în stare de funcționare și era amplasată la altă adresă, iar suprafața clădirii achiziționate nu corespundea cu suprafața aprobată prin contractul de finanțare din 16 decembrie 2009, fiind mult mai mare, instanța de apel a considerat că, intimata-pârâtă în mod corect considerând că suma solicitată prin cererea de rambursare nr. 2 din 15 mai 2011 era neeligibilă, a respins parțial cererea de finanțare de la plată, respectiv a suspendat de la plată cererea până la efectuarea unei alte vizite de monitorizare la fața locului.

Așa cum rezultă și din Raportul de control nr. 127926 din 19 august 2011, intimata-pârâtă a respins de la plată suma de 468.874,64 lei din valoarea totală neeligibilă de 669.820,91 lei, reprezentând contravaloarea cererii de rambursare nr. 2/2011 pentru faptul că, potrivit contractului de finanțare suprafața aferentă clădirii era de 500 mp în loc de 2401,34 mp cât a fost achiziționată de către apelanta-reclamantă prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 880 din 22 aprilie 2011 încheiat cu C.A.C. (reținere sumă de 415.686,03 lei (593.837,19 lei valoarea neeligibilă). Întrucât suma aferentă suprafeței de 1901,34 mp (2.401,34 mp - 500 mp) era neeligibilă, s-a apreciat că în mod corect aceasta nu a fost rambursată apelantei-reclamante.

Referitor la respingerea de la plată a sumei de 53.188,60 lei (75.983,72 lei - valoare totală neeligibilă) reprezentând cheltuieli efectuate cu achiziția terenului, instanța de apel a constatat că și această măsură este justificată (în raport de dispozițiile art. 3 alin. (4) din contractul de finanțare care prevăd că beneficiarul nu poate efectua modificări asupra bugetului decât în limita a 10% din valoarea totală eligibilă), de vreme ce acestea depășesc 10% din valoarea totală eligibilă stabilită contractual. În termen legal, împotriva deciziei instanței de apel, reclamanta SC P. SA a declarat recurs, solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei atacate în sensul admiterii acțiunii și, în consecință obligarea pârâtului M.E.C.M.A.

prin Direcția Generală, Politici Industriale și Mediu de Afaceri - Organism Intermediar pentru IMM, la plata sumei de 630.000 lei cu titlu de valoare eligibilă a cererii de rambursare nr. 2 (CR2) la care se adaugă suma de 67.885 lei reprezentând dobânda achitată de reclamantă către B. - G.S.G. în perioada mai 2011 - iunie 2012 pentru linia de credit deschisă de reclamanta SC P. SA. S-a arătat că motivul de recurs este cel prevăzut de art. 304 pct. 9 teza III C. proc. civ. vizând greșita aplicare a legii iar legea greșit aplicată o constituie dispozițiile art. 969 C. civ., dar și ale art. 977 - 982 C. civ. În argumentarea recursului, reclamanta a susținut că instanța de apel a reținut încheierea actului adițional din 22 iunie 2010 însă, aplicând greșit legea, nu a înțeles ce anume a modificat acest act producător de efecte juridice.

Art. 5 alin. (11) ("rambursarea cheltuielilor"), punctele 2 și 3 au fost modificate față de contractul de finanțare din 16 decembrie 2009 în sensul că activitatea pentru care se rambursează sumele de 342.209 lei + 342.209 lei devine aceea de "achiziția terenului + achiziția clădirii de producție" în locul celei de "construcție clădire". Este evident așadar că, odată ce modifici clauza de construcție cu cea de achiziție, implicit suprafața se poate modifica -ceea ce s-a și întâmplat de altfel - în funcție de ofertele primite.

Mai mult decât atât, deși instanța de apel a reținut ca fiind de necontestat faptul că "actul adițional s-a încheiat având în vedere solicitarea apelantei din 17 mai 2010" și a reținut că în această notificare se solicita "și acordul intimatei pentru achiziționarea unei clădiri industriale cu o suprafață de 4 - 5 ori mai mare decât cea stabilită contractual", în mod neîntemeiat a apreciat că intenția părților contractante și litigante nu a fost cea de creștere și a suprafeței de teren achiziționate.

Instanța de apel își motivează logica juridică și de interpretare privind voința părților pe "atitudinea și negocierile ulterioare purtate de părți cu privire la creșterea standardelor de suprafață de 4 - 5 ori față de suprafața stabilită inițial" făcând referire la corespondența dintre părți fără a avea în vedere însă prima și cea mai importantă adresă, respectiv notificarea din 20 aprilie 2011 prin care recurenta-reclamantă SC P. SA i-a adus la cunoștință intimatei despre primirea singurei oferte pentru achiziție teren și hală industrială în suprafață de 2401,34 mp, încadrându-se prin această achiziție în plafonul bugetar al proiectului.

Adresa din 27 iunie 2011 în raport de care instanța de apel a reținut că SC P. SA a solicitat "modificarea indicatorului de realizare - suprafața de producție - prin majorare de la 500 mp la 2.401,34 mp" este de fapt, astfel cum se menționează în această notificare (paragraful 2) "revenire la adresa anterioară datată 19 aprilie 2011 înregistrată la M.E.C.M.A.-OI prin care vă notificăm asupra modificării indicatorului de proiect suprafața de producție modernizată/construită prin proiect de la 500 mp cât am estimat la 2401,34 mp cât am primit o ofertă". Este adevărat că prin adresa din 13 iulie 2011 intimatul-pârât a refuzat schimbarea suprafeței însă acesta și-a motivat refuzul pe faptul că solicitarea din partea SC P. SA ar fi fost făcută ulterior finalizării proiectului, precizând că nu a fost analizată notificarea din 20 aprilie 2011, transmisă în cadrul perioadei de implementare a proiectului și anterior încheierii contractului de vânzare-cumpărare din 29 aprilie 2011 aferent achiziției halei industriale și terenului, întrucât aceasta nu se află în posesia O.I.I.M.M., susținere făcută însă cu rea-credință de pârât având în vedere că această notificare, deși neînlăturată dintre mijloacele de probațiune dar ignorată atât de instanța de fond cât și de cea din apel, a fost depusă de însuși intimatul-pârât, ca anexă la întâmpinarea formulată în cadrul fondului.

Oricum, aceste notificări unilaterale, ca și răspunsurile pârâtului-intimat de altfel, sunt lipsite de consecințe juridice, având în vedere că acordul de voință inter partes s-a realizat cu prilejul modificării contractului bilateral prin actul adițional din 22 iunie 2010. În ceea ce privește concluziile raportului de control din 19 august 2011, însușite neîntemeiat de instanța de apel, se impune a se observa că acestea nu își găsesc temeiul în prevederile contractuale având în vedere că recurenta-reclamantă, deși a achiziționat o suprafață de 2.401,34 mp, astfel cum notificase deja pe pârâtul-intimat, contrar opiniei instanței, s-a încadrat în aceleași costuri stabilite prin contract, nedepășindu-se valoarea totală a proiectului convenită de părți.

Un motiv de critică a deciziei instanței de apel vizează și lipsa oricărei referiri ori motivări privind nerambursarea nici a sumei de 161.125,36 lei, sumă suspendată la plată de pârâtul-intimat "până la efectuarea unei vizite de monitorizare la fața locului" având în vedere că recurenta - reclamantă SC P. SA a arătat că această vizită la fața locului nu a avut loc și nici suma nu a fost rambursată.

Voința părților contractante în jurul căreia își conturează întreaga motivare instanța de apel a fost în realitate, încă de la semnarea contractului de finanțare din 16 decembrie 2009, modificat prin actul adițional din 22 iunie 2010, acordarea finanțării nerambursabile de către pârâtul-intimat pentru "modernizarea activității de producere spumă poliuretanică a SC P. SA prin achiziția unui teren, a unei clădiri/hale industriale și a două instalații noi de producție", acest obiectiv fiind în totalitate atins de către societatea recurentă de astăzi, încadrându-se în bugetul stabilit prin convenția părților.

Astfel, se impune a se observa de către instanța de recurs că recurenta-reclamantă și-a îndeplinit obligațiile contractuale, acest aspect fiind confirmat și prin nota de informare din 2 iulie 2012 transmisă SC P. SA de către Corpul de Control al Ministerului Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri prin care se atestă existența halei de producție în care se găseau și cele două utilaje achiziționate, respectiv instalația de recuperare și producere spumă poliuretanică, ambele montate și în stare de funcțiune, pe raza Orașului Horezu existând o singură construcție cu destinația de hală industrială, respectiv cea situată în Oraș Horezu, str. S. și achiziționată de SC P. SA.

La data de 16 ianuarie 2014 recurenta-reclamantă a depus cerere modificatoare, prin care a precizat că înțelege să-și micșoreze câtimea obiectului cererii în cadrul recursului de la 697.885 lei la suma totală de 483.571 lei, ca urmare a rambursării parțiale de către pârât a sumei de 214.313,97 lei la data de 18 octombrie 2013. Intimatul-pârât Ministerul Fondurilor Europene a formulat întâmpinare prin care a solicitat, în esență, respingerea recursului.

În recurs a fost încuviințată proba cu înscrisuri, recurenta depunând la dosar adresa Ministerului Fondurilor Europene din 21 iunie 2013. Examinând decizia recurată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate și temeiul de drept invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, urmând a-l respinge, pentru următoarele considerente: Pornind de la cadrul legal instituit de art. 969 C. civ., conform căruia convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante, este în obligația instanței de apel să examineze în mod real voința părților semnatare ale contractului încheiat, or, în cauză, aceste aspecte au fost pe deplin analizate, instanța de apel făcând o corectă interpretare a clauzelor convenite prin contractul de finanțare din 16 decembrie 2009 și actului adițional din 22 iunie 2010, dând eficiență regulilor de interpretare a contractelor prevăzute de art. 977, art. 982 C. civ., de care se prevalează recurenta.

Este de necontestat că la data de 16 decembrie 2009 între reclamantă în calitate de beneficiar și intimat în calitate de Organism Intermediar s-a încheiat contractul de finanțare nr. 2m/161 având drept obiect acordarea unei finanțări nerambursabile de 1.072.250 lei pentru implementarea proiectului din 17 iunie 2009, cod SMIS 13358 intitulat "Dezvoltarea sectorului productiv al companiei". Potrivit art. 2 alin. (2) din contract perioada de implementare a Proiectului a fost stabilită la 12 luni de la data semnării contractului.

Conform art. 5 alin. (11) părțile au convenit stabilirea unui grafic de rambursare a cheltuielilor, după cum urmează: Cererea 1 de rambursare pentru activități de achiziție teren + construire clădire de producție în sumă de 355.390.00 lei, pentru luna I de la data semnării contractului; cererea de rambursare nr. 2 pentru activitatea de construire clădiri de producție + achiziționare și montare echipamente, în sumă de 363.928,00 lei, în luna a V- a de la semnarea contractului și achiziționarea și montarea echipamentelor în sumă de 352.932,00 lei în luna a XI-a de la semnare a contractului.

Potrivit art. 5 (13 1 ) din contract "în cazul în care beneficiarul nu realizează integral indicatorii de realizare asumați prin contract și obiectivul proiectului nu este atins, finanțarea nerambursabilă va fi retrasă integral". Printre indicatorii de proiect stabiliți, părțile au convenit că suprafața de producție modernizată/construită prin proiect să fie de 500 mp (art. 5 alin. (13 1 ). Conform art. 5 (14) intimatul putea suspenda, aproba parțial sau respinge la plată o cerere de rambursare în cazul detectării unei cheltuieli neeligibile sau în cazul nerespectării prevederilor contractuale.

La data de 22 iunie 2010 părțile au semnat actul adițional nr. 1 prin care s-au modificat următoarele clauze din contractul de finanțare din 16 decembrie 2009; - art. 2 alin. (2) prin care durata contractului a fost prelungită de la 12 luni la 24 luni de la data semnării contractului; - art. 5 alin. (11) prin cererea de rambursare a cheltuielilor nr. 2 și nr. 3 pentru activități de achiziție teren + clădiri de producție în sumă de 342.209,00 lei pentru fiecare cerere, trebuiau depuse până la data de 16 martie 2011 și respectiv 16 decembrie 2011; și art. 3 alin. (3) referitor la valoarea proiectului care s-a modificat în raport de cererea apelantei-reclamante de prefinanțare în limita maximă de 35% din valoarea totală a ajutorului financiar nerambursabil, reprezentând 375.287,50 lei în a 7-a lună de la data semnării contractului.

La data de 17 mai 2010 reclamanta a formulat o cerere către pârât prin care a solicitat prelungirea perioadei de implementare a proiectului de la 12 luni la 24 luni și în plus (alin. penultim) acordul în privința înlocuirii activității de construire a unei clădiri industriale cu achiziția unei astfel de construcții, și creșterea standardelor de suprafață estimată de minim 4 - 5 ori față de suprafața stabilită inițial cu încadrarea în aceeași structură bugetară. Contrar susținerilor recurentei, instanța de control judiciar a reținut cu justețe că atâta vreme cât părțile au convenit inițial, prin contractul de finanțare din 16 decembrie 2009 ca suprafața constituită să fie de 500 mp, iar prin actul adițional din 22 iunie 2010 s-a stabilit în mod expres modificarea numai a dispozițiilor art. 2 alin. (2), art. 5 alin. (11), pct. 2.6.

din Anexa VI și art. 3 alin. (3) nu și art. 5 alin. (13) din convenție, chiar dacă actul adițional s-a încheiat în baza solicitării reclamantei din data de 17 mai 2010 în care printre altele se solicita și acordul pârâtului pentru achiziționarea unei clădiri industriale cu o suprafață de 4 - 5 ori mai mare decât cea stabilită contractual, este evident că voința intimatului-pârât a fost aceea de a modifica numai clauzele menționate nu și pe aceea referitoare la creșterea suprafeței de teren ce urma a fi achiziționată. În mod corect s-a reținut că din conținutul actului adițional din 22 iunie 2010 nu a rezultat intenția părților de a supune modificării și clauza referitoare la întinderea suprafeței de teren ce urma a fi achiziționată, fiind irelevantă din punct de vedere juridic, împrejurarea că încheierea actului adițional s-a făcut în considerarea cererii din 17 mai 2010 înregistrată la O.I.I.M.M.

sub nr. 176869, câtă vreme intimatul și-a exprimat în mod expres și punctual acordul doar cu privire la modificarea anumitor clauze. Apelul, prin efectul său devolutiv, repunând în discuție chestiunea judecată la prima instanță, a permis instanței de apel să concluzioneze că, în speță, intimatul-pârât nu a avut niciun moment intenția schimbării indicatorului de realizare, nici la momentul încheierii actului adițional din 22 iunie 2010 și nici ulterior.

În acest context juridic este de reținut că, în speță, nu se poate face abstracție de principiul esențial în dreptul civil al libertății de voință, astfel că acordul părților cu privire la modificarea suprafețelor nu poate fi complinit de instanța de judecată, întrucât ar presupune o încălcare a dispozițiilor art. 969 C. civ., ceea ce este inadmisibil, și nici adresa Ministerului Fondurilor Europene din 21 iunie 2013 depusă de reclamantă ca înscris nou în recurs nu poate face dovada că intimatul ar fi achiesat la schimbarea indicatorilor de realizare.

Prin urmare, se justifică admiterea doar în parte de către pârât a cererii de rambursare nr. 2, în condițiile în care potrivit contractului de finanțare suprafața aferentă clădirii era de 500 mp în loc de 2401,34 mp, cât a fost achiziționată de către reclamantă prin contractul de vânzare-cumpărare din 22 aprilie 2011 încheiat cu C.A.C., recurenta nefiind îndreptățită la rambursarea sumei aferente diferenței de 1901,34 mp, aspect reținut în mod legal și de instanța de apel. De asemenea, cât privește suma 53.188,60 lei reprezentând cheltuielile efectuate cu achiziția terenului, instanța de apel a apreciat legal că respingerea de la plată a acestei sume se justifică în raport de dispozițiile art. 3 alin. (4) din contractul de finanțare, întrucât depășesc 10% din valoarea totală eligibilă stabilită contractual.

În condițiile în care restabilirea situației de fapt și interpretarea probelor aflate la dosar exced competenței instanței de recurs, se impune respingerea de plano a criticilor de netemeinicie, care nu satisfac exigențele impuse de art. 304 C. proc. civ. Fără a reitera considerentele anterior expuse, se constată că niciuna dintre cele două ipoteze ale art. 304 pct. 9 C. proc. civ. (hotărârea recurată este lipsită de temei legal sau hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii) nu a fost demonstrată. Pentru rațiunile înfățișate, constatând că nu se confirmă motivul de nelegalitate instituit de pct. 9 al art. 304 C. proc. civ. și invocat de recurentă, hotărârea recurată fiind la adăpost de orice critică, în raport de argumentele evocate și cu aplicarea prevederilor art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta SC P. SA prin administrator judiciar cabinet individual de insolvență Ș.O.A. împotriva Deciziei civile nr. 452 din 5 noiembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, ca nefondat, menținând decizia instanței de apel ca fiind legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC P. SA prin administrator judiciar cabinet individual de insolvență Ș.O.A. împotriva Deciziei civile nr. 452 din 5 noiembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 februarie 2015. Procesat de GGC - NN