ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1328/2015

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1328/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Deliberând asupra

recursului, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar constată

următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului Constanța sub număr de Dosar 6597/118/2012, astfel cum a fost

întregită ca temei juridic și considerente faptice la 26 martie 2014, SC

„S.R." SRL a solicitat - în contradictoriu cu pârâții SC „T.N." SA,

Consiliul Local Năvodari și Orașul Năvodari - să se dispună pe cale judiciară

declararea nulității societății pârâte T.N. SA.

La cererea

reclamantei, instanța de contencios administrativ a fost sesizată cu cercetarea

excepției de nelegalitate a dispozițiilor Hotărârii Consiliului Local Năvodari

nr. 152 din 28 iulie 2011, pricina fiind suspendată pe durata soluționării

Dosarului nr. 10496/118/2012.

Prin Sentința civilă

nr. 4965 din 19 decembrie 2012 a Tribunalului Constanța, devenită irevocabilă

potrivit Deciziei civile nr. 1568 din 18 septembrie 2013 a Curții de Apel

Constanța, excepția de nelegalitate a fost respinsă ca nefondată; autoritatea

judiciară a statuat că invocarea dispozițiilor legale enunțate de reclamantă, a

fost efectuată prin prisma motivului referitor la pretinsa încălcare a

dreptului de proprietate, prin participarea la înființarea societății

comerciale în discuție, cu aport în natură constituit din imobilele clădiri

potrivit anexei 2 la Hotărârea nr. 152 din 28 iulie 2011, pentru care reclamanta

a precizat că deține titlu de proprietate, iar pârâții au susținut că aceste

bunuri fac parte din inventarul domeniului privat al unității administrativ

teritoriale; aspectele menționate anterior au făcut trimitere la analizarea

comparativă a titlurilor de proprietate, a calității de proprietar, a dreptului

de a dispune asupra bunurilor proprietate, astfel încât privesc fondul

raporturilor juridice dintre părți; or, instanța de contencios administrativ

este abilitată să examineze pe calea aleasă de parte, concordanța actului

administrativ în discuție, cu actele normative cu forță juridică superioară, în

temeiul și în executarea cărora au fost emise.

Tribunalul Constanța,

secția a II-a civilă, prin Sentința civilă nr. 1863 din 4 iunie 2014, a respins

ca nefondată acțiunea formulată de SC „S.R." SRL, în contradictoriu cu

pârâții SC „T.N." SA, Consiliul Local Năvodari și Orașul Năvodari.

A fost obligată

reclamanta la plata sumei de 2.480 RON cheltuieli de judecată (onorariul

apărătorului ales) în favoarea pârâtului Orașul Năvodari.

În motivare, prima

instanță a reținut, în esență, că reclamanta a invocat exclusiv cauze de

nulitate absolută a societății pârâte, întemeindu-și acțiunea pe dispozițiile

Legii nr. 31/1990 - art. 36 alin. (2) lit. c), art. 56 alin. (1) lit. b), e),

f) și g) și art. 227 alin. (1) lit. b) și c).

S-a arătat că prin

crearea instituției nulității societății comerciale, legiuitorul român a

abandonat concepția tradițională privind soarta juridică a societăților nelegal

constituite, în favoarea unei concepții moderne, care urmărește să realizeze un

echilibru între nevoia de protecție a intereselor terților și imperativul

respectării dispozițiilor legale privind constituirea societăților comerciale;

în această concepție, subzistă preocuparea de salvare a societății, de

regularizare a ei, pentru a fi adusă în parametri de legalitate și, prin

aceasta, de a proteja interesele terților; nulitatea societății se declară de

tribunal numai în condițiile expres determinate de art. 56; cauzele de nulitate

a societății comerciale sunt limitativ reglementate și instanțele nu pot adăuga

acestora, teză provenind din dreptul francez și consacrată și în dreptul

comunitar al societăților comerciale, fiind vorba de un tip special de nulitate

expresă, iar nu virtuală.

Prin prisma

intereselor generale ocrotite și naturii imperative a normelor care sunt

încălcate la constituirea societății, nulitatea acesteia este o nulitate

absolută, care poate fi invocată de orice persoană interesată, oricând după

înmatricularea societății, acțiunea fiind imprescriptibilă; cu toate acestea,

efectele nulității societății comerciale sunt atipice, întrucât se produc numai

pentru viitor, nu afectează raporturile juridice încheiate între societate și

terți înainte de declararea nulității și poate fi remediată, înainte de a se

pune concluzii în fond la tribunalul sesizat cu declararea nulității.

S-a reținut că

potrivit art. 56 din Legea societăților, nulitatea unei societăți înmatriculate

în registrul comerțului poate fi declarată de tribunal numai atunci când (..)

h) toți fondatorii au fost, potrivit legii, incapabili, la data constituirii

societății; lipsește autorizarea legală administrativă de constituire a

societății; actul constitutiv nu prevede denumirea societății, obiectul său de

activitate, aporturile asociaților sau capitalul social subscris; g) s-au

încălcat dispozițiile legale privind capitalul social minim, subscris și

vărsat.

Potrivit art. 6 din

Legea societăților, prin fondatori se înțeleg semnatarii actului constitutiv

sau acele persoane care au un rol determinant în constituirea societății, chiar

dacă nu s-au numărat printre semnatarii inițiali ai actului constitutiv,

devenind, eventual, ulterior constituirii societății, asociați ai acesteia; nu

pot însă avea calitatea de fondatori incapabilii (minorii și interzișii) și

nici persoanele care au fost condamnate pentru gestiune frauduloasă, abuz de

încredere, fals, uz de fals, înșelăciune, delapidare, mărturie mincinoasă, dare

sau luare de mită, precum și pentru infracțiunile prevăzute la art. 143 - 145

din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, pentru cele prevăzute de

Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor, precum

și pentru instituirea unor măsuri de prevenire și combatere a finanțării actelor

de terorism sau pentru alte infracțiuni prevăzute de Legea societăților.

Tot în categoria

fondatorilor incapabili intră și acele persoane fizice care au semnat actul

constitutiv al unei societăți comerciale declarate ulterior nule ori care au

avut un rol determinant în constituirea acelei societăți, dar care nu puteau

să-și asume o astfel de calitate pentru că au fost condamnați anterior, fără

ca, până la momentul constituirii societății în cauză, să fi intervenit

reabilitarea de drept sau judecătorească, după caz, pentru una din categoriile

de fapte penale enumerate limitativ de art. 6 alin. (2); în situația unor

astfel de fondatori, incapacitatea persoanelor respective ar fi una specială,

astfel încât teoretic, cât și practic, ar fi posibil să se întâlnească situații

combinate în care unul sau unii dintre fondatori ar fi incapabili prin

raportare la dreptul comun iar altul sau alții ar fi incapabili, potrivit legii

speciale.

Sancțiunea nulității

societății este prevăzută însă numai dacă toți fondatorii au fost incapabili;

incapacitatea se apreciază în raport de momentul constituirii societății, deci

trebuie să fie preexistentă sau concomitentă; cum însă constituirea societății

este un întreg proces, cu mai multe etape, momentul de referință în raport de

care se apreciază incapacitatea este momentul înmatriculării societății;

incapacitățile survenite ulterior acestei date nu mai conduc la nulitatea

societății, ci la aplicarea altor sancțiuni specifice, cum ar fi dizolvarea

acesteia.

În concret, s-a

apreciat că în cauză nu s-a dovedit că vreunul dintre acționarii fondatori s-a

aflat într-unul din cazurile enumerate, pentru a fi incidente prevederile

citate.

Lipsa autorizării

legale administrative a constituirii societății vizează situațiile particulare

(ale instituțiilor de credit, instituțiilor financiare nebancare, societăților

de asigurări, de pază și protecție, societăți care produc armament ori

gestionează materiale periculoase, radioactive și altele), pentru care legea a

prevăzut o încuviințare prealabilă obligatorie din partea instituțiilor

competente, fără de care valabila constituire a societății nu poate fi admisă;

iar nerespectarea acestei cerințe legale este sancționată cu nulitatea.

S-a constatat că SC

„T.N." SA avea, la data înființării sale, ca obiect principal de

activitate, facilități de cazare pentru vacanțe și perioade de scurtă durată;

nici pentru activitatea principală, nici pentru celelalte activități,

reglementate prin art. 5 din actul constitutiv, legea nu impune autorizații sau

avize obligatorii, a căror lipsă să conducă la nulitatea absolută a

constituirii persoanei juridice.

Art. 56 lit. f)

instituie o altă cauză de nulitate - omisiunea menționării, în actul

constitutiv, a denumirii societății, a obiectului său de activitate, aporturile

asociaților sau capitalul social subscris.

Articolele 7 și 8

prevăd mențiunile pe care actul constitutiv al societății comerciale trebuie să

le cuprindă (printre care datele de identificare ale asociaților, forma

juridică, denumirea și sediul societății comerciale, obiectul de activitate,

capitalul subscris și vărsat, valoarea bunurilor aduse ca aport și modul lor de

evaluare, datele personale ale administratorilor, partea fiecărui asociat la

beneficii și pierderi, modul de dizolvare și lichidare a societății

comerciale).

Prima instanță a

arătat că dintre toate aceste mențiuni, esențiale sunt numai cele menționate la

acest art. 56, lipsa lor atrăgând nulitatea societății.

Actul constitutiv al

societății pârâte conține atât denumirea („T.N." SA), obiectul de

activitate (facilități de cazare pentru vacanțe și perioade de scurtă durată,

respectiv celelalte activități, reglementate prin art. 5 din actul

constitutiv), aporturile acționarilor (Orașul Năvodari - aport la capital de 6

milioane de RON, din care aport în natură de 4.500.000 de RON, bunurile fiind

descrise conform anexei 2 a Hotărârii Consiliului Local nr. 152/2011 și în

numerar de 1.500.000 de RON, număr de acțiuni - 600.000, respectiv SC

„D.G." SRL - aport la capital de 9 milioane de RON, număr de acțiuni

-900.000) cât și capitalul social subscris (deja enunțat).

Nulitatea intervine

și când s-au încălcat dispozițiile legale privind capitalul social minim,

subscris și vărsat; nerespectarea acestor condiții minime de capital reprezintă

o încălcare gravă a legii, introducând un element de incertitudine asupra

răspunderii societății pentru obligațiile asumate; această cauză de nulitate

afectează integralitatea actului constitutiv, deoarece asociații fondatori nu

au convenit nivelul minim de capital ce trebuie subscris și nu au stabilit nici

cuantumul ce trebuie vărsat în mod legal, pentru valabila constituire a unei

anumite forme de societate și/sau a unei anumit tip de societate, în cadrul

acelei forme; de asemenea, ipoteza enunțată are în vedere și situația în care,

deși clauzele actului constitutiv prevăd în mod legal cuantumul capitalului ce

trebuie vărsat de către fiecare asociat până la data cererii de înmatriculare,

unul, mai mulți ori toți asociații nu au vărsat acel capital stabilit prin

actul constitutiv.

În speță, pragul

minim al capitalului social pentru societatea pârâtă era - conform art. 10 din

Legea nr. 31/1990 - de 90.000 de RON; or, pârâta beneficia, în baza actului

constitutiv, de un capital de 15 milioane de RON, fiind stabilită vărsarea imediată

a aportului în natură și a numerarului de 225.000 de RON, cât și termenul

limită în care urma a se vărsa restul numerarului subscris - 15 august 2012.

Prin urmare,

mențiunile imperative ale legii au fost respectate; omisiunea vărsării efective

a aportului în numerar subscris nu mai este însă sancționată cu nulitatea

societății; la îndemâna acesteia este pusă acțiunea în realizarea dreptului de

creanță împotriva acționarului debitor, astfel cum rezultă și din art. 13 al

actului constitutiv.

SC „D.G." SRL a

efectuat vărsăminte în contul aportului subscris la 11 august 2011 (112.500 de

RON), 21 septembrie 2011 (110.000 RON), 1 noiembrie 2011 (1.387.500 RON), 15

iunie 2012 (375.000 de RON), 16 octombrie 2012 (100.000 RON), 14 ianuarie 2013

(145.000 de RON), 27 martie 2013 (108.000 RON), 22 mai 2013 (50.000 RON), 5

iunie 2013 (150.000 RON), 22 iulie 2013 (549.500 RON), care totalizează

3.087.500 de RON; prin urmare, pentru diferență, societatea are deschisă calea

acțiunii în realizarea creanței.

Ca atare, nu au putut

fi identificate dispoziții imperative ale Legii nr. 31/1990 ori ale actului

constitutiv, care să fi fost încălcate pentru a opera sancțiunea nulității

societății.

Criticile

reclamantei, legate de împrejurarea că Orașul Năvodari ar fi adus ca aport în

natură bunuri care fac parte din patrimoniul său, iar nu din domeniul privat al

unității administrativ-teritoriale, prezintă relevanță și pot fi valorificate

într-o acțiune petitorie, în cadrul căreia să se examineze titlurile părților,

nu însă și în prezentul litigiu, în care sunt examinate numai cauzele de

nulitate a societății, reglementate prin textele deja menționate.

Chiar admițând - în

pofida obiectului învestirii sale - că instanța poate deduce lipsa validității

constituirii persoanei juridice, întrucât au fost aportate bunuri care nu

aparțineau unuia dintre acționari, societatea a beneficiat și de aport în

numerar, efectiv vărsat în perioada 11 august 2011 - 22 iulie 2013, în valoare

de 3.212.500 de RON; această sumă, chiar achitată eșalonat și cu depășirea

termenului de 15 august 2012, depășește pragul valoric minim legal, de 90.000

de RON, fiind incidente prevederile art. 57 din Legea nr. 31/1990 - nulitatea

nu poate fi declarată în situația în care cauza ei, invocată în cererea de

anulare, a fost înlăturată înainte de a se pune concluzii în fond la tribunal.

În egală măsură, nu

au putut fi primite trimiterile societății „S.R." SRL referitoare la

motivele de dizolvare a societății, întrucât această sancțiune este distinctă

de cea a nulității, beneficiază de un regim juridic diferit și presupune

existența unei cauze ulterioare, iar nu simultane înființării persoanei

juridice; din acest punct de vedere, deși - de principiu - constatarea

nulității societății este urmată de dizolvare, imposibilitatea realizării

obiectului de activitate al societății sau realizarea acestuia nu a fost

demonstrată probatoriu de către reclamantă, față de obiectul de activitate

înscris în registrul comerțului, de valoarea aporturilor în numerar și în

natură de care beneficiază societatea pârâtă.

În baza art. 36 din

Legea societăților, în termen de 15 zile de la data încheierii actului

constitutiv, fondatorii, primii administratori sau, dacă este cazul, primii

membri ai directoratului și ai consiliului de supraveghere ori un împuternicit

al acestora vor cere înmatricularea societății în registrul comerțului în a

cărui rază teritorială își va avea sediul societatea. Ei răspund în mod solidar

pentru orice prejudiciu pe care îl cauzează prin neîndeplinirea acestei

obligații; cererea va fi însoțită de (..) dovada sediului declarat.

Or, cauzele de

nulitate a societății sunt limitativ prevăzute de art. 56, lipsa dovezii

sediului fiind sancționată prin refuzul reprezentanților Oficiului Registrului

Comerțului de înmatriculare a societății.

Împotriva sentinței,

reclamanta SC S.R. SRL a declarat apel, care, prin Decizia civilă nr. 349/2014

din 16 decembrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția civilă, a fost

respins ca nefondat.

Pentru a decide

astfel, instanța de apel a reținut, în esență, că prima instanță a indicat

argumentele care i-au creat convingerea că acțiunea promovată de către SC

„S.R." SRL nu este întemeiată, argumente care s-au raportat la toate

motivele de fapt și de drept ale cererii de chemare în judecată.

S-a apreciat că

sentința instanței de fond este motivată în mod clar, convingător și în deplină

concordanță cu probele de la dosar, motivarea conducând în mod logic la soluția

din dispozitiv, astfel că aceasta realizează exigențele art. 261 pct. 5 C.

proc. civ.

Instanța de control

judiciar a constatat că SC „S.R." SRL a promovat prezentul demers judiciar

ca urmare a faptului că, prin Hotărârea Consiliului Local nr. 152 din 28 iulie

2011, Orașul Năvodari a adus ca aport în natură, la constituirea SC „T.N."

SA, bunuri imobile - clădiri, care s-ar afla, în realitate, în proprietatea și

posesia societății apelante și terenuri, care s-ar afla în folosința acesteia,

în baza Decretelor Consiliului de Stat nr. 658/1969 și nr. 365/1986 și ale HCM

nr. 929/1971 și nu în domeniul privat al unității administrativ-teritoriale.

Așa cum s-a reținut

de către instanța de fond și nu s-a contestat de către apelantă, prin Hotărârea

Consiliului Local Năvodari nr. 152 din 28 iulie 2011 (modificată prin Hotărârea

Consiliului Local nr. 210 din 15 septembrie 2011), s-a aprobat SC „T.N."

SA și actul constitutiv al acesteia, prevăzându-se, în același timp, transferul

și intabularea construcțiilor evidențiate în anexa nr. 2 a hotărârii, ca aport

în natură, precum și intabularea dreptului de folosință al terenului privat al

Orașului Năvodari, în suprafață de 581.373 mp, aferent construcțiilor, odată cu

introducerea lor, ca aport în natură la capitalul social al societății nou

înființate, în favoarea și pe durata de existență a societății.

SC „S.R." SRL a

atacat această hotărâre de consiliu local, pe calea excepției de nelegalitate,

iar aceasta a fost soluționată cu putere de lucru judecat, în sensul

respingerii, prin Sentința civilă nr. 4965 din 19 decembrie 2012 a Tribunalului

Constanța, rămasă irevocabilă prin Decizia civilă nr. 1568 din 18 septembrie

2013 a Curții de Apel Constanța.

Așa fiind, instanța

de apel a arătat că, în acest cadru procesual, nu poate analiza criticile

apelantei reclamante referitoare la pretinsa încălcare a dreptului său de

proprietate asupra clădirilor și a dreptului de folosință a terenului aferent

clădirilor respective, SC „S.R." SRL putându-și apăra dreptul de

proprietate asupra imobilelor din litigiu doar prin exercitarea unor acțiuni

petitorii, care privesc însuși fondul dreptului și care permit compararea

titlurilor de proprietate exhibate de către părțile litigante.

Distinct de cele

reținute, s-a apreciat ca fiind nefondate și criticile care vizează nulitatea

absolută a modalității de constituire a SC „T.N." SA.

Directiva 68/151/CEE

- Secțiunea a III-a a fost transpusă în dreptul intern prin modificarea adusă

Legii nr. 31/1990 prin O.U.G. nr. 32/1997, legislația națională reglementând

strict regimul juridic al nulităților în materie societară.

Pornind de la acest

fundament, instanța de apel a reținut că, potrivit dispoziției înscrise în art.

56 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 31/1990, nulitatea unei societăți

înmatriculate în registrul comerțului poate fi declarată de tribunal numai

atunci când toți fondatorii au fost, potrivit legii, incapabili, la data

constituirii societății.

Pentru a interveni

sancțiunea nulității unei societăți înmatriculate în registrul comerțului este

necesar ca toți fondatorii să fi fost, potrivit legii, incapabili, la data

constituirii societății.

În cazul în care

numai unii dintre ei au fost incapabili, această împrejurare nu va afecta

societatea în ansamblul ei, ci doar legătura dintre societate și asociații

incapabili.

Astfel, în cazul

subiectelor colective de drept, acestea ar putea fi considerate incapabile,

atât în situația în care le lipsește personalitatea juridică, cât și atunci

când au încheiat actul cu încălcarea principiului specialității capacității de

folosință.

În cauză, s-a

constatat că apelanta nu a invocat niciunul dintre aceste aspecte care ar fi

atras incapacitatea pârâtelor intimate de a constitui SC „T.N." SA, ci a

susținut, cu privire la Orașul Năvodari, că bunurile aduse de acesta ca aport

în natură nu aparțineau domeniului privat al unității administrativ-teritoriale,

ci erau în proprietatea și folosința SC „S.R." SRL, iar cu privire la SC

„D.G." SRL a pretins că societatea intimată era incapabilă să depună

capitalul social de 9.000.000 RON, în numerar, în sensul că nu dispunea de

aceste sume de bani.

S-a arătat că susținerile

apelantei referitoare la nedepunerea aportului social de către SC „D.G."

SRL, la modificarea structurii capitalului societății și a termenelor pentru

depunerea capitalului social, precum și cele referitoare la nerespectarea

prevederilor art. 13 din actul constitutiv al societății și la consecințele

prevăzute de art. 273 din Legea nr. 31/1990 nu sunt de natură să atragă

nulitatea societății.

Referitor la

incidența prevederilor art. 56 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 31/1990,

instanța de apel a reținut că formularea „obiect de activitate ilicit sau

contrar ordinii publice" trebuie interpretată în sens restrâns,

înțelegându-se acele activități care, potrivit unor dispoziții legale speciale,

nu pot face parte din obiectul de activitate al unei societăți comerciale.

În toate celelalte

situații, nesocotirea normelor legale ce stabilesc regimul exercitării unor

activități atrage sancțiuni specifice. Astfel, în desfășurarea fără licență a

activităților care, potrivit art. 2 din Legea nr. 31/1996, conform art. 13

alin. (1) și (2) din același act normativ, constituie infracțiune sau

contravenție, după caz.

În acest sens, au

fost înlăturate criticile apelantei referitoare la lipsa autorizării legale

administrative de constituire a societății și de funcționare legală a acesteia,

precum și cele referitoare la motivarea superficială a hotărârii sub aspectul

înlăturării susținerii sale referitoare la lipsa autorizării legale

administrative, întrucât instanța de fond a reținut că, în cazul SC „T.N."

SA, legea nu impunea autorizații sau avize obligatorii, iar apelanta este

nemulțumită de această motivare a instanței, fără a preciza în concret de ce

anume autorizare administrativă avea nevoie SC „T.N." SA pentru a putea

funcționa în mod legal și care este actul normativ care ar impune o asemenea

autorizare.

Nu au putut fi

primite nici criticile referitoare la lipsa unor mențiuni din actul

constitutiv.

Nulitatea actului

constitutiv va determina nulitatea societății numai dacă aceasta este totală,

dacă are în vedere actul constitutiv în întregul său, căci, în acest caz ne

regăsim în situația prevăzută de art. 56 lit. a) din Legea nr. 31/1990, anume

lipsa actului constitutiv.

S-a constatat că în

speță, nu au fost invocate motive care să vizeze nulitatea actului constitutiv

în întregul său, cererea de chemare în judecată nefiind întemeiată și pe art.

56 lit. a) din Legea nr. 31/1990, ci se referă doar la raportul juridic dintre

societate și asociat.

Totodată, s-a

apreciat că nu este incidență niciuna dintre aceste prevederile legale ale art.

56 lit. f) și g) din Legea nr. 31/1990, deoarece însăși apelanta a susținut că,

în perioada 20 aprilie 2013 - 22 iulie 2013, actul constitutiv al SC

„T.N." S.A. nu conținea structura aportului la capitalul social pe care

trebuia să-l aducă SC „D.G." SRL Năvodari, acest aspect fiind rezolvat

prin Hotărârea nr. 4 din 22 iulie 2013 a adunării generale a acționarilor a SC

„T.N." SA, prin care s-a stipulat că acest acționar va depune 7.300.000

RON, aport în natură (teren) și 1.700.000 RON, numerar.

Astfel fiind, s-a

arătat că, în actuala reglementare a societăților comerciale (Legea nr.

31/1990), subzistă preocuparea de salvare a societății, de regularizare a

acesteia, pentru a fi adusă în parametrii de legalitate și, prin aceasta, de a

ocroti pe terți.

Întrucât legea nu

cuprinde nicio limitare, înseamnă că regularizarea prevăzută de art. 48 din

Legea nr. 31/1990 poate fi folosită în cazul sesizării oricărei incorectitudini

privind înființarea societății, indiferent de obiectul ei.

Instanța de apel a

reținut că societatea comercială are posibilitatea de a îndepărta, de bună

voie, neregularitățile constatate, chiar dacă nu a fost exercitată acțiunea în

regularizare, reglementată de art. 48, ceea ce s-a și întâmplat în prezenta

cauză prin Hotărârea nr. 4 din 22 iulie 2013 a adunării generale a acționarilor

a SC „T.N." S.A.

Nu a fost primită

nici critica referitoare la încălcarea dispozițiilor art. 16 alin. (2) din

Legea nr. 31/1990.

Aceasta întrucât,

textul prevede că aporturile în natură trebuie să fie evaluabile din punct de

vedere economic. Ele sunt admise la toate formele de societate și sunt vărsate

prin transferarea drepturilor corespunzătoare și prin predarea efectivă către

societate a bunurilor aflate în stare de utilizare.

În speță, bunurile

menționate în Hotărârea Consiliului Local Năvodari nr. 152 din 28 iulie 2011 și

care reprezintă aportul în natură al Orașului Năvodari sunt evaluabile și au

fost evaluate la suma de 4.500.000 RON.

Tot astfel, în ceea

ce o privește pe SC „D.G." SRL, prin Hotărârea Adunării Generale a

acționarilor din 22 iulie 2013 se precizează că aportul în natură este de

7.300.000 RON (terenuri - 5 corpuri) și a fost evaluat prin raportul de

evaluare întocmit de evaluator autorizat C.C.

Criticile referitoare

la neefectuarea vărsămintelor aporturilor în natură de către asociați au fost,

de asemenea, înlăturate, tribunalul reținând în mod corect că societatea are la

îndemână o acțiune în realizarea dreptului de creanță împotriva acționarului

debitor, conform art. 13 al actului constitutiv.

S-a apreciat că,

raportat la Hotărârea Consiliului Local Năvodari nr. 152 din 28 iulie 2011,

este neîntemeiată și critica apelantei referitoare la încălcarea prevederilor

art. 36 alin. (2) lit. c), în sensul că, la data înregistrării, această societate

nu deținea, cu niciun titlu legal, sediul social declarat (clădirea sediului

fiind în proprietatea, posesia și folosința SC „S.R." S.R.L).

Și criticile

referitoare la aplicarea greșită de către tribunal a prevederilor art. 227

alin. (1) lit. b) și c) din Legea nr. 31/1990 au fost găsite ca fiind

neîntemeiate, întrucât motivele de dizolvare a societății sunt distincte în

raport cu cauzele care atrag sancțiunea nulității, dizolvarea beneficiind de un

regim juridic diferit și presupunând existența unei cauze ulterioare, iar nu

simultane înființării persoanei juridice, iar apelanta nu a criticat sentința

sub acest aspect.

Pe de altă parte,

potrivit lit. b, societatea se dizolvă prin imposibilitatea realizării

obiectului de activitate al societății sau realizarea acestuia, iar susținerea

apelantei cu privire la blocarea mijloacelor fixe și a obiectelor de inventar

ce au fost aduse ca aport în natură la constituirea SC „T.N." SA nu este

suficientă pentru a se putea reține că această societate este în imposibilitate

de a-și realiza obiectul de activitate, câtă vreme în cadrul acesteia s-au adus

aporturi în numerar de către ambii acționari, iar SC „D.G." SRL Năvodari a

adus și un aport în natură (terenuri - 5 corpuri) evaluat la 7.300.000 RON.

În concordanță cu

cele reținute de prima instanță s-a constatat că imposibilitatea realizării

obiectului de activitate al societății nu a fost demonstrată probatoriu de

către reclamanta-apelantă, față de obiectul de activitate înscris în registrul

comerțului, de valoarea aporturilor în numerar și în natură de care beneficiază

societatea pârâtă.

Cât privește

dispozițiile art. 227 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 31/1990, instanța de apel

a reținut că societatea se dizolvă prin declararea nulității societății, caz în

care dizolvarea intervine ca o consecință a declarării nulității societății,

situație care nu a operat în speță.

În termen legal,

invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., împotriva

deciziei instanței de apel, reclamanta SC S.R. SRL a declarat recurs,

solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei atacate, admiterea

apelului și, în consecință, schimbarea în totalitate a sentinței apelate, în

sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată.

În opinia recurentei,

ambele instanțe au omis să cerceteze obiectul acțiunii, caracterul oarecum

atipic al situației de fapt și contextul în care s-au succedat operațiunile

juridice. Pe de altă parte, nu s-a ținut seama ori au fost combătute în mod

greșit argumentele aduse de reclamantă, nu s-au făcut referiri la probatoriile

administrate, iar relevanța juridică a acestora a fost ignorată.

După o scurtă

reiterare a celor învederate în fața instanței de fond, în dezvoltarea

motivelor de recurs, sub un prim aspect, recurenta susține că instanța de apel

a respins în mod greșit critica sa vizând nemotivarea corespunzătoare a

sentinței de către instanța de fond, considerând neîntemeiat că sunt

îndeplinitele exigențele art. 261 pct. 5 C. proc. civ.

Astfel, arată

recurenta, referindu-se, fără a le menționa expres, la argumentele reclamantei

privind nulitatea absolută a societății pârâte, judecătorul fondului a expus o

teorie, în principiu corectă, dar cu totul desprinsă de realitățile speței, cu

privire la nulitatea absolută și regimul juridic al acesteia, fără a menționa

nimic despre argumentele pe care Ie-a adus, despre dovezile administrate,

despre textele legale incidente în materie.

Totodată, recurenta

susține că instanța de apel a considerat în mod nejustificat că instanțele nu

pot, în acest cadru procesual, analiza criticile privind încălcarea dreptului

de proprietate al reclamantei, aceasta putându-se realiza pe calea unor acțiuni

petitorii.

O asemenea

argumentație, apreciază recurenta, este lipsită de substanță și dovedește o

dată în plus faptul că instanța de apel nu a avut în vedere, la pronunțarea

hotărârii, ansamblul probator administrat în cauză, și nici modalitatea în care

acesta reclamă interpretarea corectă și particularizată la speța de față a

dispozițiilor art. 56 și 36 din Legea nr. 31/1990.

Instanța de apel s-a

limitat să facă referire la împrejurarea validării de către instanțe a HCL nr.

152/2011, pierzând din vedere cel puțin două împrejurări esențiale: excepția de

nelegalitate a fost respinsă într-adevăr, dar nu pe fond, ci reținându-se în

mod cu totul greșit că nu s-ar fi efectuat procedura prealabilă în sensul

dispozițiilor art. 7 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004

republicată, iar celelalte Hotărâri de Consiliu Local, relevante în speță, au

fost atacate în instanță, și, așa cum rezultă din actele și lucrările

dosarului, nu există nicio hotărâre definitivă care să le valideze.

Mai mult decât atât,

nu a fost avută în vedere o împrejurare esențială, aceea că Hotărârea de

Consiliu Local nr. 152/2011 este subsecventă și emisă în baza unei alte

Hotărâri a aceluiași Consiliu Local, și anume HCL nr. 144 din 28 iulie 2011,

act abuziv și nejustificat prin care Consiliul Local Năvodari și-a trecut cu de

la sine putere, în patrimoniu, bunuri proprietatea recurentei, și anume, aceleași

bunuri ce au făcut obiectul HCL nr. 152/2011, invocat de către instanțe în

acest litigiu.

Or, cu privire la

nelegalitatea HCL nr. 144/2011, în baza căreia a fost emisă HCL nr. 152/2011,

există pe rolul Tribunalului Galați un litigiu (Dosarul nr. 7909/118/2013), în

cadrul căruia, după un prim ciclu procesual, a rămas în puterea lucrului

judecat, prin admiterea recursului reclamantei împotriva hotărârii Tribunalului

Constanța (Decizia nr. 255/2015 pronunțată de Curtea de Apel Galați), că

reclamanta are calitate procesuală activă în acest dosar și că a contestat în

termenul legal HCL nr. 144/2011, instanța urmând să analizeze în acest al

doilea ciclu procesual fondul pricinii.

În opinia

recurentei-reclamante, instanța de apel a interpretat și a aplicat greșit

dispozițiile art. 36 alin. (2) lit. c), art. 56 alin. (1) lit. a), b), c), e),

f) și g) și art. 227

1

alin. (1) lit. b) și c) din Legea nr. 31/1990.

Aceasta întrucât,

toate împrejurări redate în fața instanțelor de fond și reiterate în recurs,

respectiv lipsită de cauză juridică licită, fără un obiect de activitate

posibil a fi realizat, fără un sediu social legal deținut, fără a avea asociați

capabili a-și asuma drepturi și obligații reciproce, urmărind un evident scop

ilicit, societate constituită prin aporturi constând în bunurile unei alte

persoane juridice, care nici nu erau posibil a fi vărsate, și printr-un act

constitutiv lipsit de elementele esențiale prevăzute de lege, conturează

contextul vădit nelegal în care s-a constituit societatea pârâtă.

Analizând decizia

atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile

formulate și temeiurile de drept invocate, Înalta Curte constată că recursul

este nefondat pentru considerentele care succed:

Se constată că

instanța de control judiciar, în temeiul efectului devolutiv al apelului, a

verificat legalitatea și temeinicia hotărârii primei instanțe, raportat la

scopul urmărit prin promovarea acțiunii (declararea nulității societății pârâte

T.N. SA), stabilind situația de fapt sub toate aspectele sesizate și în raport

de particularitățile speței, iar faptul că soluția pronunțată de instanța de

apel nu a corespuns voinței recurentei, nu reprezintă un motiv de nelegalitate

care să conducă la modificarea decizie atacate.

Este de amintit că

instanța de apel, ca instanță devolutivă, are plenitudine de apreciere în ceea

ce privește probele administrate în cauză, este suverană în a aprecia asupra

oportunității administrării probelor în proces din perspectiva utilității,

concludenței și pertinenței acestora, iar instanța de recurs nu poate să

procedeze la reinterpretarea probelor dispuse.

Cu alte cuvinte,

situația de fapt stabilită de instanța de fond și confirmată de instanța de

apel constituie o premisă care nu mai poate fi repusă în discuție în cadrul

controlului de legalitate exercitat pe calea recursului, iar argumentele

recurentei nu relevă nicio încălcare a dispozițiilor legale de natură să impună

modificarea soluției adoptate.

În condițiile în care

restabilirea situației de fapt și interpretarea probelor aflate la dosar exced

competenței instanței de recurs, se impune respingerea de plano a criticilor de

netemeinicie, care nu satisfac exigențele impuse de art. 304 C. proc. civ.

În cuprinsul cererii

de recurs deduse judecății, recurenta aduce în discuție inclusiv nemulțumirea

sa cu privire la considerentele sentinței apelate, ori astfel de susțineri nu

pot forma obiectul recursului, reclamanta fiind ținută să formuleze critici la

adresa deciziei din apel, ceea ce presupune indicarea punctuală de către

aceasta a motivelor de nelegalitate, prin raportare la soluția pronunțată în

apel și la argumentele folosite de instanța de control judiciar în

fundamentarea acesteia.

De altfel, instanța

de apel a verificat legalitatea sentinței apelate din perspectiva art. 261 pct.

5 C. proc. civ., iar simpla nemulțumire a recurentei cu privire la argumentele

care au format convingerea instanței, neînsușirea de către instanța de control

judiciar a apărărilor formulate de către reclamantă, sunt aspecte care nu

justifică invocarea motivului de recurs bazat pe aplicarea greșită a legii.

Este de necontestat

că dreptul de proprietate nu poate fi analizat decât prin prisma atributelor ce

îl definesc, respectiv posesie, folosință și dispoziție în cadrul unei acțiuni

petitorii, în măsura în care ambele părți invocă existența unor titluri de

proprietate, stabilindu-se preferabilitatea unuia dintre ele.

Contrar susținerilor

recurentei-reclamante, instanța de apel a arătat cu justețe că în speță nu pot

fi analizate criticile reclamantei referitoare la pretinsa încălcare a

dreptului său de proprietate asupra clădirilor și a dreptului de folosință a

terenului aferent clădirilor respective, SC „S.R." SRL putându-și apăra

dreptul de proprietate asupra imobilelor din litigiu doar prin exercitarea unor

acțiuni petitorii, care privesc însuși fondul dreptului și care permit

compararea titlurilor de proprietate exhibate de către părțile litigante și

care impun cercetări diferite de cele impuse de art. 56 din Legea nr. 31/1990.

Or, ceea ce pretinde

recurenta este tocmai împrejurarea că Orașul Năvodari a adus ca aport în

natură, la constituirea SC „T.N." SA (a cărei nulitate se solicită a fi

constatată), bunuri imobile - clădiri, care s-ar afla, în realitate, în

proprietatea și posesia societății reclamante și terenuri, care s-ar ar afla în

folosința acesteia, în baza Decretelor Consiliului de Stat nr. 658/1969 și nr.

365/1986 și ale HCM nr. 929/1971 și nu în domeniul privat al unității

administrativ-teritoriale.

Cauzele de nulitate a

societății comerciale sunt expres și limitativ reglementate de art. 56 din

Legea nr. 31/1990, dar se constată că motivele invocate nu-și găsesc suportul

legal în textul menționat.

Art. 56 din Legea nr.

31/1990, transpunând în dreptul intern Directiva nr. 68/151/CEE - Secțiunea a

III-a a Comisiei europene, instituie un regim special al nulităților în materia

dreptului societar, limitând cauzele de nulitate a societăților comerciale la

următoarele:

a) lipsește actul

constitutiv sau nu a fost încheiat în formă autentică, în situațiile prevăzute

la art. 5 alin. (6);

b) toți fondatorii au

fost, potrivit legii, incapabili, la data constituirii societății;

c) obiectul de

activitate al societății este ilicit sau contrar ordinii publice;

d) lipsește

încheierea judecătorului delegat de înmatriculare a societății;

e) lipsește

autorizarea legală administrativă de constituire a societății;

f) actul constitutiv

nu prevede denumirea societății, obiectul său de activitate, aporturile

asociaților sau capitalul social subscris;

g) s-au încălcat

dispozițiile legale privind capitalul social minim, subscris și vărsat;

h) nu s-a respectat

numărul minim de asociați, prevăzut de lege.

Legea are în vedere

nulitatea societății, iar nu nulitatea actului constitutiv, nulitatea actului

constitutiv reprezintă, în anumite condiții, unul dintre cazurile de nulitate a

societății (art. 56 lit. a)) din Legea nr. 31/1990, în acest context, instanța

de apel reținând cu justețe că nulitatea actului constitutiv determină

nulitatea societății numai dacă aceasta este totală, dacă are în vedere actul

constitutiv în întregul său, căci, în acest caz ne regăsim în situația

prevăzută de art. 56 lit. a) din Legea nr. 31/1990, anume lipsa actului

constitutiv, or, în speță, nu s-au invocat motive care să vizeze nulitatea actului

constitutiv în întregul său, cererea de chemare în judecată nefiind întemeiată

și pe art. 56 lit. a) din Legea nr. 31/1990, vizând doar raportul juridic

dintre societate și asociat, neputând fi primite astfel criticile vizând lipsa

unor mențiuni din actul constitutiv.

Se constată că

instanța de control judiciar a analizat incidența în cauză a prevederilor art.

56 lit. b), e), f) și g) din Legea nr. 31/1990 invocate, iar faptul că soluția

adoptată nu a corespuns voinței recurentei nu poate conduce automat la

modificarea deciziei recurate în sensul dorit de aceasta.

S-a reținut în mod

legal că în cauză nu poate fi reținută incidența prevederilor art. 56 lit. b)

din Legea societăților, potrivit cărora nulitatea unei societăți înmatriculate

în registrul comerțului poate fi declarată de tribunal numai atunci când toți

fondatorii au fost, potrivit legii, incapabili, la data constituirii

societății, întrucât recurenta nu a invocat niciun aspect care ar fi atras

incapacitatea pârâtelor de a constitui SC T.N. SA, raportat la art. 6 din Legea

societăților comerciale, iar susținerile sale vizând incapacitatea SC

„D.G." SRL de a depune aportul social, precum și cele vizând modificarea

structurii capitalului societății și a termenelor pentru depunerea capitalului

social, precum și cele referitoare la nerespectarea prevederilor art. 13 din

actul constitutiv al societății și la consecințele prevăzute de art. 273 din

Legea nr. 31/1990 au fost înlăturate cu justețe, întrucât nu se circumscriu

motivului expres și limitativ reglementat de lit. b) a art. 56 din Legea

societăților.

În ceea ce privește

motivul reglementat de lit. c) a art. 56 din Legea nr. 31/1990 s-a reținut cu

justețe că formularea „obiect de activitate ilicit sau contrar ordinii

publice" trebuie interpretată în sens restrâns, înțelegându-se acele

activități care, potrivit unor dispoziții legale speciale, nu pot face parte

din obiectul de activitate al unei societăți comerciale.

Totodată, lipsa

autorizării legale administrative a constituirii societății la care face

referire art. 56 lit. d) din Legea nr. 31/1990 invocat de recurentă, vizează

situațiile particulare (ale instituțiilor de credit, instituțiilor financiare

nebancare, societăților de asigurări, de pază și protecție, societăți care

produc armament ori gestionează materiale periculoase, radioactive și altele),

pentru care legea a prevăzut o încuviințare prealabilă obligatorie din partea

instituțiilor competente, fără de care valabila constituire a societății nu

poate fi admisă, or în condițiile în care pentru SC „T.N." SA legea nu

impunea autorizații sau avize obligatorii, iar recurenta nu a precizat în

concret de ce anume autorizare administrativă avea nevoie SC „T.N." SA

pentru a putea funcționa în mod legal și care este actul normativ care ar

impune o asemenea autorizare, în mol legal instanța de apel a apreciat ca fiind

nejustificată invocarea acestui motiv de nulitate.

Apelul, prin efectul

său devolutiv, repunând în discuție chestiunea judecată la prima instanță, a

permis instanței de apel să concluzioneze că, în speță, nu este incidență

niciuna dintre prevederile legale ale lit. f), respectiv ale lit. g) ale art.

56 din Legea nr. 31/1990.

În acest context, s-a

reținut cu justețe că bunurile menționate în Hotărârea Consiliului Local

Năvodari nr. 152 din 28 iulie 2011 și care reprezintă aportul în natură al

Orașului Năvodari sunt evaluabile și au fost evaluate la suma de 4.500.000 RON.

Cu adevărat, în

actuala reglementare a societăților comerciale - Legea nr. 31/1990 - subzistă

preocuparea de salvare a societății, de regularizare a acesteia, pentru a fi

adusă în parametrii de legalitate și, prin aceasta, de a ocroti pe terți,

societatea comercială are posibilitatea de a îndepărta, de bună voie,

neregularitățile constatate, chiar dacă nu a fost exercitată acțiunea în

regularizare, reglementată de art. 48, ceea ce s-a și întâmplat în prezenta

cauză prin Hotărârea nr. 4 din 22 iulie 2013 a adunării generale a acționarilor

a SC „T.N." S.A. prin care, în ceea ce o privește pe SC „D.G." SRL

s-a precizat că aportul în natură este de 7.300.000 RON (terenuri - 5 corpuri)

și a fost evaluat prin raportul de evaluare întocmit de evaluator autorizat

C.C.

Raportat la Hotărârea

Consiliului Local Năvodari nr. 152 din 28 iulie 2011 prin care s-a aprobat

înființarea SC „T.N." SA și actul constitutiv al acesteia, prevăzându-se,

în același timp, transferul și intabularea construcțiilor evidențiate în anexa

nr. 2 a hotărârii, ca aport în natură, precum și intabularea dreptului de

folosință al terenului privat al Orașului Năvodari, în suprafață de 581.373 mp,

aferent construcțiilor, odată cu introducerea lor, ca aport în natură la

capitalul social al societății nou înființate, în favoarea și pe durata de

existență a societății, nu pot fi primite criticile recurentei vizând încălcarea

prevederilor art. 36 alin. (2) lit. c), în sensul că, la data înregistrării,

această societate nu deținea, cu niciun titlu legal, sediul social declarat

(clădirea sediului fiind în proprietatea, posesia și folosința SC „S.R."

SRL).

Din perspectiva dispozițiilor

art. 227 alin. (1) lit. b) și c) din Legea nr. 31/1990, instanța de apel a

arătat în mod legal că motivele de dizolvare a societății sunt distincte în

raport cu cauzele care atrag sancțiunea nulității, dizolvarea beneficiind de un

regim juridic diferit și presupunând existența unei cauze ulterioare, iar nu

simultane înființării persoanei juridice, iar apelanta nu a criticat sentința

sub acest aspect.

Nu s-a putut reține

incidența lit. b) a textului de lege menționat, în condițiile în care imposibilitatea

realizării obiectului de activitate al societății nu a fost demonstrată, iar

cât privește lit. c), s-a arătat în mod corect că dizolvarea intervine ca o

consecință a declarării nulității societății, situație care nu a operat în

prezenta cauză.

Fără a reitera

considerentele anterior expuse, se constată că niciuna dintre cele două ipoteze

ale art. 304 pct. 9 C. proc. civ. (hotărârea recurată este lipsită de temei

legal sau hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a

legii) nu a fost demonstrată.

Pentru rațiunile

înfățișate, constatând că nu se confirmă motivul de nelegalitate instituit pct.

9 al art. 304 C. proc. civ., invocat de recurentă, hotărârea recurată fiind la

adăpost de orice critică, în raport de argumentele evocate și cu aplicarea

prevederilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge

recursul declarat de reclamanta SC S.R. SRL împotriva Deciziei civile nr.

349/2014 din 16 decembrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția

civilă, ca nefondat, menținând decizia recurată ca fiind legală.

Cu privire la

solicitarea intimaților-pârâți Consiliul Local al Orașului Năvodari și Orașul

Năvodari prin Primar de acordare a cheltuielilor de judecată, câtă vreme

pârâții nu au făcut dovada pretențiilor, în sensul art. 274 alin. (2) C. proc.

civ., instanța de judecată nu va putea acorda cheltuieli de judecată fără

documente justificative, motiv pentru care, în lipsa înscrisurilor care să

ateste faptul că s-au efectuat astfel de cheltuieli, Înalta Curte va respinge

cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de intimații-pârâți

Consiliul Local al Orașului Năvodari și Orașul Năvodari prin Primar.

În acest sens este și

jurisprudența Curții europene a Drepturilor Omului, care, învestită fiind cu

soluționarea pretențiilor de rambursare a cheltuielilor de judecată, în care

sunt cuprinse și onorariile avocaților, a statuat că acestea urmează a fi

recuperate numai în măsura în care cheltuielile solicitate sunt dovedite (Cauza

Croitoru contra României, Hotărârea din 9 noiembrie 2004, Cauza Iacob contra

României, Hotărârea din 3 februarie 2005).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de reclamanta SC S.R. SRL împotriva Deciziei civile nr. 349/2014 din

16 decembrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția civilă, ca

nefondat.

Respinge cererea de

acordare a cheltuielilor de judecată formulată de intimații-pârâți Consiliul

Local al Orașului Năvodari și Orașul Năvodari prin Primar.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 13 mai 2015.

Procesat de GGC - LM