ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4381/2010

Deliberând asupra recursului comercial de față, reține următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanța sub nr. 4602/212/2008, reclamanta SN T.G.N.T. SA Mediaș a chemat în judecată pe pârâții C.L. al Orașului Năvodari și Primăria Orașului Năvodari solicitând să se constate dreptul său de administrare și folosință asupra terenului în suprafață de 3.121 mp situat în Năvodari, pe care se află Stația de Reglare Măsură Năvodari (S.R.M. Năvodari). Reclamanta a motivat cererea prin faptul că exercită o posesie continuă și netulburată asupra acestui teren din anul 1978, achitând impozitele și taxele legale aferente. Reclamanta a justificat interesul său în promovarea acțiunii prin necesitatea completării documentației în vederea obținerii certificatului de atestare a dreptului de proprietate în conformitate cu prevederile H.G.

nr. 834/1991, precum și art. 5 din Legea nr. 15/1990 care prevede că Regia Autonomă este proprietara bunurilor din patrimoniul său. Prin sentința civilă nr. 17541 din 13 octombrie 2008, judecătorul din cadrul Judecătoriei Constanța a admis excepția de necompetență materială și a declinat cauza în favoarea Tribunalului Constanta, reținând caracterul neevaluabil în bani al cererii de chemare în judecată, precum și caracterul de litigiu comercial, dedus din calitatea de comerciant a reclamantei. Cauza a fost înregistrată sub același număr (4602/212/2008) pe rolul Tribunalului Constanța, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal. Prin sentința civilă nr. 3627/ COM din 13 mai 2009, judecătorul fondului a respins ca nefondată excepția lipsei capacității procesuale de folosință a Primăriei Orașului Năvodari, respingând, totodată, ca nefondată acțiunea reclamantei.

Excepția lipsei capacității procesuale de folosință, invocată de pârâta Primăria Orașului Năvodari, a fost respinsă în considerarea prevederilor art. 41 alin. (2) C. proc. civ., reținând că Primăria poate avea calitatea de pârâtă în cauză. Pe fondul cauzei, judecătorul a apreciat netemeinicia cererii reclamantei, reținând că se urmărește pronunțarea unei sentințe care să confirme o stare de fapt, și anume administrarea terenului pe care se află amplasată S.M.R. Năvodari pe terenul aparținând domeniului privat al C.L. Năvodari și recunoașterea dreptului de administrare asupra acestui teren. S-a mai reținut netemeinicia cererii și din perspectiva posibilității pe care o are reclamanta de a formula o acțiune în realizare întemeiată pe dispozițiile H.G.

nr. 834/1991, în raport de refuzul autorității competente de a-i recunoaște dreptul de administrare și implicit eliberarea titlului de proprietate. Sentința de fond a fost apelată de reclamanta SN T.G.N.T. SA Mediaș, care a solicitat admiterea apelului și schimbarea sentinței în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată. În cadrul apelului, pârâta intimată Primăria Orașului Năvodari a invocat excepția lipsei capacității procesuale de folosință. Prin decizia civilă nr. 149/ COM din 23 noiembrie 2009 completul de judecată din cadrul Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, a respins ca nefondate atât excepția lipsei capacității procesuale de folosință, cât și apelul declarat de reclamantă.

Excepția invocată de intimata - pârâtă Primăria Orașului Năvodari a fost respinsă, fiind reținut că intimata pârâtă stă în proces prin reprezentantul său legal, respectiv prin Primar, constatându-se respectate prevederile Legii nr. 215/2001 și cele ale art. 41 alin. (2) C. proc. civ. Apelul reclamantei a fost respins, completul de judecată reținând următoarele: reclamanta s-a înființat prin divizarea SN G.N.R. SA (H.G. nr. 334/2000 prevăzând că societățile nou înființate prin divizare preiau activul și pasivul societății divizate), dar nu a dovedit că terenul litigios a făcut parte din patrimoniul SN G.N.R. SA și că o dată cu desființarea acestei societăți a fost preluat de reclamantă; probele administrate (corespondența purtată cu intimatele pârâte) au relevat că nu există vreun act prin care terenul să fi fost dat în folosința sau administrarea SN G.N.R.

SA, aspectul achitării taxelor și impozitelor legale nefiind suficient pentru a dovedi darea în folosință sau administrare. Din această perspectivă judecătorii au înlăturat incidența în cauză a art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990, în condițiile nedovedirii că terenul se afla în patrimoniul său. De asemenea, au fost reținute ca incidente în cauză prevederile Legii nr. 213/1998 care menționează că darea în administrare se realizează, după caz, prin hotărâre a Guvernului, a consiliului județean sau prin hotărâre a consiliului local. Decizia de apel a fost recurată de reclamanta SN T.G.N.T. SA Mediaș, solicitând admiterea recursului și modificarea hotărârilor pronunțate în cauză în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată.

Reclamanta a invocat prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., criticile sale vizând greșita aplicare a H.G. nr. 834/1990, cu următoarele considerente: susține că S.R.M. Năvodari a fost construită cu respectarea legislației în materie, reprezentând obiectiv de utilitate publică, doar dintr-o eroare nefiind emis decretul de dare în administrare la momentul efectuării investiției. Or, în lipsa acestui decret, neemis la momentul efectuării investiției și pentru întocmirea documentației în vederea eliberării certificatului de atestare a dreptului de proprietate, reclamanta a apreciat să se impunea admiterea acțiunii, întrucât fără constatarea dreptului de administrare nu se poate finaliza procedura de atestare a dreptului de proprietate.

Prin întâmpinare, pârâții - intimați au solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind ca legală decizia de apel din perspectiva acțiunii reclamantei care tinde la constatarea unei stări de fapt. Mai susțin că nu există dovezi care să ateste deținerea terenului în litigiu de către autoarea reclamantei. Nu au fost depus înscrisuri noi în calea de atac. Analizându-se actele și lucrările dosarului în raport de criticile formulate și de apărările invocate, se apreciază că recursul nu este fondat. Astfel, nu se poate reține o greșită aplicare și interpretare a prevederilor H.G. nr. 834/1991. Se constată că reclamanta a formulat acțiunea în considerarea completării documentației necesare pentru obținerea certificatului de atestare a dreptului de proprietate.

Se constată, totodată, că reclamanta a solicitat în principal constatarea dreptului său de administrare asupra terenului. Or, potrivit legislației specifice în materie (Legea nr. 213/1998) dreptul de administrare se poate acorda doar pentru terenurile aflate în proprietatea publică a statului ori a unităților administrativ teritoriale, terenul în litigiu aflându-se în domeniul privat al unității administrativ teritoriale. în consecință, se apreciază că în mod corect au reținut judecătorii instanțelor inferioare că nu se poate constata dreptul de administrare, solicitat de reclamantă, pentru un teren aflat în domeniul privat al unității administrativ teritoriale. De asemenea, în ce privește constatarea dreptului de folosință, se reține legala soluționare a litigiului, din perspectiva caracterului subsidiar al acțiunii în constatare, întemeiată pe dispozițiile art. 111 C. proc.

civ., față de acțiunea în realizare. De altfel, reclamantei i s-a recunoscut acest drept de folosință, aspect ce rezultă din corespondența purtată cu pârâții intimați (a se vedea înscrisul aflat la fila 67 din dosarul Curții de Apel Constanța, prin care Primăria Orașului Năvodari atestă achitarea de către reclamantă a taxei pentru folosirea terenului). Litigiul de față a fost legal soluționat și din perspectiva nedovedirii condițiilor prevăzute de art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990, reclamanta neprobând că autoarea sa (SN G.N.R. SA) a avut în patrimoniul terenul vizat prin cererea de chemare în judecată. Pentru considerentele reținute, și constatându-se legalitatea deciziei pronunțate de completul de apel, în temeiul art. 312 C. proc.

civ., recursul reclamantei va fi respins ca nefondat. Va fi respinsă, totodată, solicitarea intimaților de obligare a recurentei la plata cheltuielilor de judecată, actele depuse la dosar nefiind relevante sub aspectul dovedirii efectuării unor asemenea cheltuieli.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta - reclamantă SN T.G.N.T. SA Mediaș împotriva deciziei nr. 149/ COM din 23 noiembrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. 4602/212/2008. Respinge cererea intimaților de obligare a recurentei la plata cheltuielilor de judecată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică azi, 14 decembrie 2010.