ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4381/2010

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4381/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Deliberând asupra recursului comercial

de față, reține următoarele:

Prin

cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanța sub nr. 4602/212/2008,

reclamanta SN T.G.N.T. SA Mediaș a chemat în judecată pe pârâții C.L. al

Orașului Năvodari și Primăria Orașului Năvodari solicitând să se constate

dreptul său de administrare și folosință asupra terenului în suprafață de 3.121

mp situat în Năvodari, pe care se află Stația de Reglare Măsură Năvodari (S.R.M.

Năvodari). Reclamanta a motivat cererea prin faptul că exercită o posesie

continuă și netulburată asupra acestui teren din anul 1978, achitând impozitele

și taxele legale aferente. Reclamanta a justificat interesul său în promovarea

acțiunii prin necesitatea completării documentației în vederea obținerii

certificatului de atestare a dreptului de proprietate în conformitate cu

prevederile H.G. nr. 834/1991, precum și art. 5 din Legea nr. 15/1990 care

prevede că Regia Autonomă este proprietara bunurilor din patrimoniul său.

Prin sentința civilă nr. 17541 din 13

octombrie 2008, judecătorul din cadrul Judecătoriei Constanța a admis excepția

de necompetență materială și a declinat cauza în favoarea Tribunalului

Constanta, reținând caracterul neevaluabil în bani al cererii de chemare în

judecată, precum și caracterul de litigiu comercial, dedus din calitatea de

comerciant a reclamantei.

Cauza a fost înregistrată sub același

număr (4602/212/2008) pe rolul Tribunalului Constanța, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal.

Prin sentința civilă nr. 3627/ COM din

13 mai 2009, judecătorul fondului a respins ca nefondată excepția lipsei

capacității procesuale de folosință a Primăriei Orașului Năvodari, respingând,

totodată, ca nefondată acțiunea reclamantei.

Excepția lipsei capacității procesuale

de folosință, invocată de pârâta Primăria Orașului Năvodari, a fost respinsă în

considerarea prevederilor art. 41 alin. (2) C. proc. civ., reținând că Primăria

poate avea calitatea de pârâtă în cauză.

Pe fondul cauzei, judecătorul a

apreciat netemeinicia cererii reclamantei, reținând că se urmărește pronunțarea

unei sentințe care să confirme o stare de fapt, și anume administrarea

terenului pe care se află amplasată S.M.R. Năvodari pe terenul aparținând

domeniului privat al C.L. Năvodari și recunoașterea dreptului de administrare

asupra acestui teren. S-a mai reținut netemeinicia cererii și din perspectiva

posibilității pe care o are reclamanta de a formula o acțiune în realizare

întemeiată pe dispozițiile H.G. nr. 834/1991, în raport de refuzul autorității

competente de a-i recunoaște dreptul de administrare și implicit eliberarea

titlului de proprietate.

Sentința de fond a fost apelată de

reclamanta SN T.G.N.T. SA Mediaș, care a solicitat admiterea apelului și

schimbarea sentinței în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată.

În cadrul apelului, pârâta intimată Primăria

Orașului Năvodari a invocat excepția lipsei capacității procesuale de

folosință.

Prin decizia civilă nr. 149/ COM din

23 noiembrie 2009 completul de judecată din cadrul Curții de Apel Constanța, secția

comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, a respins

ca nefondate atât excepția lipsei capacității procesuale de folosință, cât și

apelul declarat de reclamantă.

Excepția invocată de intimata - pârâtă

Primăria Orașului Năvodari a fost respinsă, fiind reținut că intimata pârâtă

stă în proces prin reprezentantul său legal, respectiv prin Primar,

constatându-se respectate prevederile Legii nr. 215/2001 și cele ale art. 41 alin.

(2) C. proc. civ.

Apelul reclamantei a fost respins,

completul de judecată reținând următoarele: reclamanta s-a înființat prin

divizarea SN G.N.R. SA (H.G. nr. 334/2000 prevăzând că societățile nou

înființate prin divizare preiau activul și pasivul societății divizate), dar nu

a dovedit că terenul litigios a făcut parte din patrimoniul SN G.N.R. SA și că

o dată cu desființarea acestei societăți a fost preluat de reclamantă; probele

administrate (corespondența purtată cu intimatele pârâte) au relevat că nu

există vreun act prin care terenul să fi fost dat în folosința sau

administrarea SN G.N.R. SA, aspectul achitării taxelor și impozitelor legale nefiind

suficient pentru a dovedi darea în folosință sau administrare. Din această

perspectivă judecătorii au înlăturat incidența în cauză a art. 20 alin. (2) din

Legea nr. 15/1990, în condițiile nedovedirii că terenul se afla în patrimoniul

său.

De asemenea, au fost reținute ca

incidente în cauză prevederile Legii nr. 213/1998 care menționează că darea în

administrare se realizează, după caz, prin hotărâre a Guvernului, a consiliului

județean sau prin hotărâre a consiliului local.

Decizia de apel a fost recurată de

reclamanta SN T.G.N.T. SA Mediaș, solicitând admiterea recursului și

modificarea hotărârilor pronunțate în cauză în sensul admiterii acțiunii astfel

cum a fost formulată.

Reclamanta a invocat prevederile art. 304

pct. 9 C. proc. civ., criticile sale vizând greșita aplicare a H.G. nr. 834/1990,

cu următoarele considerente: susține că S.R.M. Năvodari a fost construită cu

respectarea legislației în materie, reprezentând obiectiv de utilitate publică,

doar dintr-o eroare nefiind emis decretul de dare în administrare la momentul

efectuării investiției. Or, în lipsa acestui decret, neemis la momentul

efectuării investiției și pentru întocmirea documentației în vederea eliberării

certificatului de atestare a dreptului de proprietate, reclamanta a apreciat să

se impunea admiterea acțiunii, întrucât fără constatarea dreptului de

administrare nu se poate finaliza procedura de atestare a dreptului de

proprietate.

Prin întâmpinare, pârâții - intimați

au solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind ca legală decizia de

apel din perspectiva acțiunii reclamantei care tinde la constatarea unei stări

de fapt. Mai susțin că nu există dovezi care să ateste deținerea terenului în

litigiu de către autoarea reclamantei.

Nu au fost depus înscrisuri noi în

calea de atac.

Analizându-se actele și lucrările

dosarului în raport de criticile formulate și de apărările invocate, se

apreciază că recursul nu este fondat. Astfel, nu se poate reține o greșită

aplicare și interpretare a prevederilor H.G. nr. 834/1991. Se constată că

reclamanta a formulat acțiunea în considerarea completării documentației

necesare pentru obținerea certificatului de atestare a dreptului de

proprietate. Se constată, totodată, că reclamanta a solicitat în principal

constatarea dreptului său de administrare asupra terenului. Or, potrivit

legislației specifice în materie (Legea nr. 213/1998) dreptul de administrare

se poate acorda doar pentru terenurile aflate în proprietatea publică a

statului ori a unităților administrativ teritoriale, terenul în litigiu

aflându-se în domeniul privat al unității administrativ teritoriale. în

consecință, se apreciază că în mod corect au reținut judecătorii instanțelor

inferioare că nu se poate constata dreptul de administrare, solicitat de

reclamantă, pentru un teren aflat în domeniul privat al unității administrativ

teritoriale.

De asemenea, în ce privește

constatarea dreptului de folosință, se reține legala soluționare a litigiului,

din perspectiva caracterului subsidiar al acțiunii în constatare, întemeiată pe

dispozițiile art. 111 C. proc. civ., față de acțiunea în realizare. De altfel,

reclamantei i s-a recunoscut acest drept de folosință, aspect ce rezultă din

corespondența purtată cu pârâții intimați (a se vedea înscrisul aflat la fila

67 din dosarul Curții de Apel Constanța, prin care Primăria Orașului Năvodari atestă

achitarea de către reclamantă a taxei pentru folosirea terenului).

Litigiul de față a fost legal

soluționat și din perspectiva nedovedirii condițiilor prevăzute de art. 20 alin.

(2) din Legea nr. 15/1990, reclamanta neprobând că autoarea sa (SN G.N.R. SA) a

avut în patrimoniul terenul vizat prin cererea de chemare în judecată.

Pentru considerentele reținute, și

constatându-se legalitatea deciziei pronunțate de completul de apel, în temeiul

art. 312 C. proc. civ., recursul reclamantei va fi respins ca nefondat.

Va fi respinsă, totodată, solicitarea

intimaților de obligare a recurentei la plata cheltuielilor de judecată, actele

depuse la dosar nefiind relevante sub aspectul dovedirii efectuării unor

asemenea cheltuieli.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat

de recurenta - reclamantă SN T.G.N.T. SA Mediaș împotriva deciziei nr. 149/ COM

din 23 noiembrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția comercială,

maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. 4602/212/2008.

Respinge cererea intimaților de

obligare a recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 14

decembrie 2010.