ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2277/2015

Asupra cauzei de

față, prin raportare la dispozițiile art. 499 din Legea nr. 134/2010 privind

Codul de procedură civilă, constată următoarele:

Prin Sentința civilă

nr. 871/F din 23 iulie 2014 a Tribunalului Bistrița-Năsăud s-a respins excepția

autorității de lucru judecat invocată de reclamantul C.T. S-a admis excepția

autorității de lucru judecat invocată de pârâta Curtea de Apel Cluj. S-a

respins cererea formulată și precizată de reclamantul C.T., în contradictoriu

cu pârâții Tribunalul Maramureș, Curtea de Apel Cluj, Ministerul Justiției,

constatându-se că există în cauză autoritate de lucru judecat.

Împotriva hotărârii

de la fond a formulat apel reclamantul C.T., înregistrat pe rolul Curții de

Apel Cluj, secția I civilă.

La data de 13

ianuarie 2015, reclamantul C.T. a formulat cerere de recuzare a domnului

judecător S.C.B., membru al completului de judecată învestit cu soluționarea

apelului, cerere prin care a arătat faptul că acesta și-a spus opinia în cauza

dedusă judecății, întrucât a dat soluții în mai multe dosare - 5498/100/2012,

7063/100/2011, 8307/100/2011 - privitoare la drepturi salariale și recalcularea

pensiei lui de serviciu.

Prin încheierea de

ședință din data de 06 ianuarie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția

I civilă, în Dosarul nr. 2640/100/2013 s-a respins, ca nefondată, cererea de

recuzare a domnului judecător S.C.B., formulată de apelantul reclamant C.T.

În considerentele

încheierii s-au reținut următoarele:

Art. 42 C. proc.

civ., ce reglementează alte cazuri de incompatibilitate absolută față de cele

edictate expres la art. 41 C. proc. civ., stă la baza susținerilor

reclamantului care consideră că împrejurarea soluționării de către domnul

judecător a unor cauze care îl privesc echivalează cu antepronunțarea,

creionându-se astfel incompatibilitatea acestuia.

Curtea a constatat

însă că textul legal evocat nu acoperă ipoteza susținută de către reclamant, ci

vizează o antepronunțare, respectiv exprimarea unei păreri anterioare cu

privire la soluție chiar în cauza pe care judecătorul a fost desemnat să o

judece.

Ceea ce are în vedere

legiuitorul nu este soluția "care ar putea fi dată" în cauză, ca

urmare a soluționării anterioare a unor cauze care îl privesc pe reclamant, ci

"soluția ce va fi dată" în cauză, doar cea din urmă antrenând

incompatibilitatea judecătorului.

Nu se poate reține

nici aplicabilitatea dispozițiilor art. 42 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.,

nefiind individualizat de către reclamant în ce ar consta interesul moral

sau/și material al domnului judecător în legătură cu cauza pendinte, indicarea

unor dosare pe care domnul judecător le-a judecat și în care acesta a pronunțat

soluții care nu îl mulțumesc pe reclamant neputând fi interpretată în acest

sens.

Din aceeași

perspectivă - judecarea unor dosare anterioare, reclamantul invocă și existența

unor îndoieli serioase cu privire la imparțialitatea domnului judecător, teză

care este reglementată de art. 42 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ. și care, de

asemenea, nu poate fi reținută ca incidentă, câtă vreme din motivarea cererii

nu rezultă existența unor elemente care să nască în mod întemeiat îndoiala cu

privire la imparțialitatea domnului judecător.

Împotriva încheierii

de ședință din data de 06 ianuarie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Cluj,

secția I civilă, a declarat recurs reclamantul C.T., solicitând admiterea căii

de atac, cu consecința modificării încheierii de ședință.

Recursul a fost

înregistrat la Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 06 aprilie 2015.

În motivarea cererii

de recurs se invocă faptul că, în mod greșit, s-a respins cererea de recuzare

formulată împotriva unuia din membrii completului de judecată învestit cu

soluționarea apelului - judecător S.C.B.

Recurentul arată

faptul că acesta a făcut parte din completul de judecată care a soluționat mai

multe dosare civile la Curtea de Apel Cluj - dosarele nr. 7063/100/2011; nr.

8307/100/2011; nr. 5498/100/2012; nr. 1704/33/2013; nr. 1151/33/2013 etc.,

referitoare la drepturi salariale și recalcularea pensiei de serviciu.

Totodată, recurentul

susține că judecătorul recuzat l-a discriminat în raport cu alți magistrați

cărora le-au fost recunoscute de către alte instanțe drepturile salariale

câștigate prin hotărâri judecătorești irevocabile.

De asemenea, arată

recurentul, judecătorul recuzat, încălcând prevederile art. 16, 20 și 148 din

Constituție, art. 6 alin. (1) și 14 din Convenția Europeană a Drepturilor

Omului, precum și jurisprudența națională și Curtea Europeană a Drepturilor

Omului, nu este imparțial și i-a creat îndoieli serioase cu privire la

imparțialitatea sa. A favorizat pârâții din proces, luând în considerare numai

probele și argumentele acestora.

În fine, recurentul

susține că, în dosarele sus-menționate, judecătorul nu a fost de acord cu

eliberarea adeverinței-tip pentru recalcularea pensiei de serviciu în baza

drepturilor salariale câștigate prin hotărâri judecătorești irevocabile,

nepronunțându-se asupra tuturor excepțiilor invocate, ceea ce echivalează cu o

antepronunțare și o exprimare a părerii cu privire la soluția în cauză.

Analizând recursul

declarat în cauză, Înalta Curte constată că este nefondat, pentru următoarele

considerente:

Cererea de recuzare

formulată de reclamantul C.T. în cadrul soluționării cererii de apel a fost

întemeiată, în drept, pe dispozițiile art. 41 - 42 și art. 44 - 45 C. proc.

civ.

Art. 41 C. proc. civ.

se referă la cazurile de incompatibilitate absolută în care un judecător care a

pronunțat o încheiere interlocutorie sau o hotărâre prin care s-a soluționat

cauza nu poate judeca aceeași pricină în apel, recurs, contestație în anulare

sau revizuire și nici după trimiterea spre rejudecare.

Art. 42 C. proc. civ.

prevede alte cazuri de incompatibilitate în care judecătorul este incompatibil

de a judeca în situațiile expres prevăzute de textul de lege.

În cauza de față,

recurentul susține că judecătorul recuzat a soluționat anterior alte cauze care

îl privesc pe reclamant, exprimându-și părerea cu privire la soluția ce se va

pronunța în cauză.

Alin. (1) al art. 42

C. proc. civ. prevede faptul că judecătorul este incompatibil să judece

"când și-a exprimat anterior părerea cu privire la soluție în cauza pe

care a fost desemnat să o judece. Punerea în discuția părților, din oficiu, a

unor chestiuni de fapt sau de drept, potrivit art. 14 alin. (4) și (5), nu îl

face pe judecător incompatibil".

Fundamentul

instituțiilor prevăzute de dispozițiile art. 41 - 44 C. proc. civ., respectiv

incompatibilitatea, abținerea și recuzarea, este acela al respectării dreptului

la judecata cauzei de către o instanță independentă și imparțială, pentru a se

asigura părților obiectivitate în soluționarea pricinii.

Potrivit prevederilor

art. 6 pct. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, orice persoană are

dreptul la judecarea cauzei sale, în mod echitabil, public și într-un termen

rezonabil, de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege,

care va hotărî asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter

civil.

Analizată în

contextul dreptului la un proces echitabil, așa cum este reglementat de

dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului,

imparțialitatea are, pe de o parte, o conotație subiectivă, ce semnifică

încercarea de a determina convingerea personală a unui judecător într-o anumită

împrejurare, iar pe de altă parte, implică un demers obiectiv ce urmărește a

determina dacă judecătorul oferă toate garanțiile suficiente spre a exclude, în

persoana lui, orice bănuială legitimă.

Imparțialitatea

implică aparența de corectitudine a instanței, incluzând aici și percepția

subiectivă a părților cu privire la atitudinea magistraților, astfel încât

pentru a asigura toate garanțiile procesuale privind dreptul la un proces

echitabil, se impune neparticiparea judecătorului la soluționarea cauzei deduse

judecății.

În speța de față, în

mod legal s-a respins cererea de recuzare, completul investit cu soluționarea

acesteia reținând că nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 42 C.

proc. civ.

Alin. (1) al art. 42

C. proc. civ. prevede se referă la situația în care judecătorul este

incompatibil să judece "când și-a exprimat anterior părerea cu privire la

soluție în cauza pe care a fost desemnat să o judece".

Astfel, nu se poate

reține că au fost invocate aspecte ce țin de conduita judecătorului recuzat în

cauza pe care a fost desemnat să o judece, ci doar de modul în care a

soluționat acesta anumite cereri anterioare ale părții sau de modul în care a

interpelat părțile cu privire la anumite aspecte, din care recurentul a dedus

că hotărârea finală pe care judecătorul o va da asupra fondului îi va fi

nefavorabilă.

Analizând conținutul

cererii de recuzare, se constată că este vorba de faptul că judecătorul recuzat

a făcut parte din completul care a judecat mai multe dosare având ca obiect

acordarea unor drepturi salariale și recalcularea pensiei de serviciu.

Se constată că

judecătorul nu a făcut vreo afirmație cu referire la soluția pe care o va

pronunța în prezenta cauză, în sensul că va admite, va respinge sau va pronunța

o altă soluție asupra apelului.

În concluzie,

soluționarea unor cauze anterioare având același obiect cu cel din prezentul

dosar, în condițiile conforme cu cele impuse în Codul de procedură civilă, nu

poate constitui motiv de a crede că judecătorul și-a format deja o opinie

asupra modului în care va soluționa în final cauza sau că există alte elemente

care nasc în mod întemeiat îndoieli cu privire la imparțialitatea sa.

În consecință,

soluția instanței, bazată pe analiza motivelor invocate prin cererea de

recuzare, este legală, motiv pentru care, în raport de dispozițiile art. 496

alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, analizând

motivele invocate de recurent, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că

recursul declarat în cauză este nefondat, urmând a fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de reclamantul C.T. împotriva încheierii de ședință

din 06 ianuarie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, în

Dosarul nr. 2640/100/2013.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 20 octombrie 2015.

Procesat

de GGC - NN