ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2277/2015

Asupra cauzei de față, prin raportare la dispozițiile art. 499 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 871/F din 23 iulie 2014 a Tribunalului Bistrița-Năsăud s-a respins excepția autorității de lucru judecat invocată de reclamantul C.T. S-a admis excepția autorității de lucru judecat invocată de pârâta Curtea de Apel Cluj. S-a respins cererea formulată și precizată de reclamantul C.T., în contradictoriu cu pârâții Tribunalul Maramureș, Curtea de Apel Cluj, Ministerul Justiției, constatându-se că există în cauză autoritate de lucru judecat. Împotriva hotărârii de la fond a formulat apel reclamantul C.T., înregistrat pe rolul Curții de Apel Cluj, secția I civilă.

La data de 13 ianuarie 2015, reclamantul C.T. a formulat cerere de recuzare a domnului judecător S.C.B., membru al completului de judecată învestit cu soluționarea apelului, cerere prin care a arătat faptul că acesta și-a spus opinia în cauza dedusă judecății, întrucât a dat soluții în mai multe dosare - 5498/100/2012, 7063/100/2011, 8307/100/2011 - privitoare la drepturi salariale și recalcularea pensiei lui de serviciu. Prin încheierea de ședință din data de 06 ianuarie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, în Dosarul nr. 2640/100/2013 s-a respins, ca nefondată, cererea de recuzare a domnului judecător S.C.B., formulată de apelantul reclamant C.T. În considerentele încheierii s-au reținut următoarele: Art. 42 C. proc.

civ., ce reglementează alte cazuri de incompatibilitate absolută față de cele edictate expres la art. 41 C. proc. civ., stă la baza susținerilor reclamantului care consideră că împrejurarea soluționării de către domnul judecător a unor cauze care îl privesc echivalează cu antepronunțarea, creionându-se astfel incompatibilitatea acestuia. Curtea a constatat însă că textul legal evocat nu acoperă ipoteza susținută de către reclamant, ci vizează o antepronunțare, respectiv exprimarea unei păreri anterioare cu privire la soluție chiar în cauza pe care judecătorul a fost desemnat să o judece. Ceea ce are în vedere legiuitorul nu este soluția "care ar putea fi dată" în cauză, ca urmare a soluționării anterioare a unor cauze care îl privesc pe reclamant, ci "soluția ce va fi dată" în cauză, doar cea din urmă antrenând incompatibilitatea judecătorului.

Nu se poate reține nici aplicabilitatea dispozițiilor art. 42 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., nefiind individualizat de către reclamant în ce ar consta interesul moral sau/și material al domnului judecător în legătură cu cauza pendinte, indicarea unor dosare pe care domnul judecător le-a judecat și în care acesta a pronunțat soluții care nu îl mulțumesc pe reclamant neputând fi interpretată în acest sens. Din aceeași perspectivă - judecarea unor dosare anterioare, reclamantul invocă și existența unor îndoieli serioase cu privire la imparțialitatea domnului judecător, teză care este reglementată de art. 42 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ. și care, de asemenea, nu poate fi reținută ca incidentă, câtă vreme din motivarea cererii nu rezultă existența unor elemente care să nască în mod întemeiat îndoiala cu privire la imparțialitatea domnului judecător.

Împotriva încheierii de ședință din data de 06 ianuarie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, a declarat recurs reclamantul C.T., solicitând admiterea căii de atac, cu consecința modificării încheierii de ședință. Recursul a fost înregistrat la Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 06 aprilie 2015. În motivarea cererii de recurs se invocă faptul că, în mod greșit, s-a respins cererea de recuzare formulată împotriva unuia din membrii completului de judecată învestit cu soluționarea apelului - judecător S.C.B. Recurentul arată faptul că acesta a făcut parte din completul de judecată care a soluționat mai multe dosare civile la Curtea de Apel Cluj - dosarele nr. 7063/100/2011; nr. 8307/100/2011; nr. 5498/100/2012; nr. 1704/33/2013; nr. 1151/33/2013 etc., referitoare la drepturi salariale și recalcularea pensiei de serviciu.

Totodată, recurentul susține că judecătorul recuzat l-a discriminat în raport cu alți magistrați cărora le-au fost recunoscute de către alte instanțe drepturile salariale câștigate prin hotărâri judecătorești irevocabile. De asemenea, arată recurentul, judecătorul recuzat, încălcând prevederile art. 16, 20 și 148 din Constituție, art. 6 alin. (1) și 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, precum și jurisprudența națională și Curtea Europeană a Drepturilor Omului, nu este imparțial și i-a creat îndoieli serioase cu privire la imparțialitatea sa. A favorizat pârâții din proces, luând în considerare numai probele și argumentele acestora.

În fine, recurentul susține că, în dosarele sus-menționate, judecătorul nu a fost de acord cu eliberarea adeverinței-tip pentru recalcularea pensiei de serviciu în baza drepturilor salariale câștigate prin hotărâri judecătorești irevocabile, nepronunțându-se asupra tuturor excepțiilor invocate, ceea ce echivalează cu o antepronunțare și o exprimare a părerii cu privire la soluția în cauză. Analizând recursul declarat în cauză, Înalta Curte constată că este nefondat, pentru următoarele considerente: Cererea de recuzare formulată de reclamantul C.T. în cadrul soluționării cererii de apel a fost întemeiată, în drept, pe dispozițiile art. 41 - 42 și art. 44 - 45 C. proc. civ. Art. 41 C. proc. civ.

se referă la cazurile de incompatibilitate absolută în care un judecător care a pronunțat o încheiere interlocutorie sau o hotărâre prin care s-a soluționat cauza nu poate judeca aceeași pricină în apel, recurs, contestație în anulare sau revizuire și nici după trimiterea spre rejudecare. Art. 42 C. proc. civ. prevede alte cazuri de incompatibilitate în care judecătorul este incompatibil de a judeca în situațiile expres prevăzute de textul de lege. În cauza de față, recurentul susține că judecătorul recuzat a soluționat anterior alte cauze care îl privesc pe reclamant, exprimându-și părerea cu privire la soluția ce se va pronunța în cauză. Alin. (1) al art. 42 C. proc. civ. prevede faptul că judecătorul este incompatibil să judece "când și-a exprimat anterior părerea cu privire la soluție în cauza pe care a fost desemnat să o judece.

Punerea în discuția părților, din oficiu, a unor chestiuni de fapt sau de drept, potrivit art. 14 alin. (4) și (5), nu îl face pe judecător incompatibil". Fundamentul instituțiilor prevăzute de dispozițiile art. 41 - 44 C. proc. civ., respectiv incompatibilitatea, abținerea și recuzarea, este acela al respectării dreptului la judecata cauzei de către o instanță independentă și imparțială, pentru a se asigura părților obiectivitate în soluționarea pricinii. Potrivit prevederilor art. 6 pct. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, orice persoană are dreptul la judecarea cauzei sale, în mod echitabil, public și într-un termen rezonabil, de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege, care va hotărî asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil.

Analizată în contextul dreptului la un proces echitabil, așa cum este reglementat de dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, imparțialitatea are, pe de o parte, o conotație subiectivă, ce semnifică încercarea de a determina convingerea personală a unui judecător într-o anumită împrejurare, iar pe de altă parte, implică un demers obiectiv ce urmărește a determina dacă judecătorul oferă toate garanțiile suficiente spre a exclude, în persoana lui, orice bănuială legitimă. Imparțialitatea implică aparența de corectitudine a instanței, incluzând aici și percepția subiectivă a părților cu privire la atitudinea magistraților, astfel încât pentru a asigura toate garanțiile procesuale privind dreptul la un proces echitabil, se impune neparticiparea judecătorului la soluționarea cauzei deduse judecății.

În speța de față, în mod legal s-a respins cererea de recuzare, completul investit cu soluționarea acesteia reținând că nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 42 C. proc. civ. Alin. (1) al art. 42 C. proc. civ. prevede se referă la situația în care judecătorul este incompatibil să judece "când și-a exprimat anterior părerea cu privire la soluție în cauza pe care a fost desemnat să o judece". Astfel, nu se poate reține că au fost invocate aspecte ce țin de conduita judecătorului recuzat în cauza pe care a fost desemnat să o judece, ci doar de modul în care a soluționat acesta anumite cereri anterioare ale părții sau de modul în care a interpelat părțile cu privire la anumite aspecte, din care recurentul a dedus că hotărârea finală pe care judecătorul o va da asupra fondului îi va fi nefavorabilă.

Analizând conținutul cererii de recuzare, se constată că este vorba de faptul că judecătorul recuzat a făcut parte din completul care a judecat mai multe dosare având ca obiect acordarea unor drepturi salariale și recalcularea pensiei de serviciu. Se constată că judecătorul nu a făcut vreo afirmație cu referire la soluția pe care o va pronunța în prezenta cauză, în sensul că va admite, va respinge sau va pronunța o altă soluție asupra apelului. În concluzie, soluționarea unor cauze anterioare având același obiect cu cel din prezentul dosar, în condițiile conforme cu cele impuse în Codul de procedură civilă, nu poate constitui motiv de a crede că judecătorul și-a format deja o opinie asupra modului în care va soluționa în final cauza sau că există alte elemente care nasc în mod întemeiat îndoieli cu privire la imparțialitatea sa.

În consecință, soluția instanței, bazată pe analiza motivelor invocate prin cererea de recuzare, este legală, motiv pentru care, în raport de dispozițiile art. 496 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, analizând motivele invocate de recurent, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul declarat în cauză este nefondat, urmând a fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul C.T. împotriva încheierii de ședință din 06 ianuarie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, în Dosarul nr. 2640/100/2013. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 octombrie 2015. Procesat de GGC - NN