- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 15 mai 2008
- Stat pârât
- UKR
- Articole
- Articolul 6, Articolul 13
- Concluzia
- Încălcare — Articolul 6
- Încălcare — Articolul 13
Nataliya Shevchenko împotriva Ucrainei
Traducere în română Auto
Reclamantul s-a născut în 1965 și trăiește în Kyiv. Între 1991 și septembrie 1997 reclamantul și fiul său minor născut în 1984 au fost înregistrate oficial ca rezidenți într-un hostel municipal închiriat de către angajatorul de poștă municipală, angajatorul reclamantului. Pe parcursul acestei perioade, biroul poștal, de fapt, nu a furnizat reclamantului o cameră în acest hostel, citand lipsa de sedințe disponibile. Reclamantul și fiul ei au fost permiți să ocupe două paturi într-un hostel pentru un singur individ gestionat de „D.H.”, o altă companie. După expirarea înregistrării de rezidență, în octombrie 1997, reclamantul a găsit o cameră neocupată în hostelul Oficiului Postului și s-a mutat acolo cu fiul ei.
La 28 noiembrie 1997, Oficiul Postal a introdus proceduri de evacuare împotriva reclamantului (și fiul său minor) în fața Curții de district Starokyivsky din Kyiv (Čтарокиδвсокий районний суд м. иива). La 10 decembrie 1997, Curtea de district Starokyivsky a Kiev, citată lipsa jurisdicției teritoriale, a făcut trimitere la Curtea de district Leningradsky de Kyiv ( La 4 iunie 1998, reclamantul a depus o contra-claimitate, susținând dreptul ei de a ocupa camera în hostelul Oficiului Postului. În 1999 administrația de stat Kyiv a decis să transforme hostelul Oficiului Postal într-o clădire municipală de apartamente care să permită ocupanților să solicite pentru indemnități de viață. 10. La 20 ianuarie 2000, Curtea de District a ordonat îndepărtarea reclamantului și a fiului său la hostelul „D.H.” și a respins reclamația ei.
Curtea a constatat, în special, că reclamantul nu a obținut autorizația adecvată de a ocupa camera în hostelul Postului. La 29 martie 2000, Curtea de Oraș Kyiv („Curtea de Oraș”; „Curtea de Oraș”; „Curtea de Oraș”; „Curtea de Urgență”; „Curtea de Urgență”; „Curtea de Urgență”; „Curtea de Urgență”; „Curtea de Urgență” a susținut această hotărâre cu privire la apelul reclamantului, a devenit finală și au fost instituite proceduri de executare.” 11. La 25 septembrie 2000, Procurorul adjunct al orașului a ordonat suspendarea procedurii de executare. 12. La 25 decembrie 2000, Presidiumul Tribunalului din Kyiv a anulat hotărârile anterioare în urma protestului introdus de Procurorul Adjunct al Orașului și a trimis cazul la Curtea de District pentru o atenție proaspătă.
Curtea a constatat, în special, că „D.H.” ar fi trebuit să fie convocat la procedură, deoarece nu era clar dacă reclamantul avea vreun drept de a locui în adăpostul său. 13. La 25 decembrie 2001, Curtea de District a respins cererea de expulzie a Oficiului Postului, în același timp refuzând să recunoască dreptul reclamantului de a ocupa camera în fostul său hostel. Acesta a constatat că, deși reclamantul nu a avut autorizația adecvată de a se muta în camera în cauză, ea nu a putut fi evacuată, deoarece statutul ei de un rezident “D.H.” nu a fost niciodată regularizat și ea a avut nici o locație alternativă. Ambele părți au apelat.
14. La 2 aprilie 2002, Curtea Orașului a anulat această hotărâre și a remis cazul pentru o considerație proaspătă, după ce a constatat, în special, că instanța de primă instanță nu a reușit să informeze reclamantul că, având în vedere decizia administrației orașului de a transforma hostelul într-o clădire de apartamente, ea ar putea solicita să fie eliberată cu o autorizație pentru o locuință pe tot parcursul vieții. 15. La 20 decembrie 2002, reclamantul și-a modificat cererile, cerând, în special, să obțină autorizarea locației. Fiul său, după vârsta majorității, s-a alăturat procedurii. 16. La 12 martie 2003, Curtea de District a respins cererea de expulzare a Oficiului Postal și a ordonat administrației orașului să elibereze reclamantului cu autorizație de locație.
Curtea a constatat, în special, că, fiind înregistrată ca rezidentă în hotelul Oficiului Postului, reclamantul a dobândit dreptul de a ocupa o cameră în ea începând cu 1991. Oficiul Postal, totuși, nu a reușit în mod ilegal să-i ofere o cameră. Oficiul Postal a apelat. 17. La 12 iunie 2003, Curtea Orașului a anulat această hotărâre și a trimis cazul pentru o nouă examinare. Acesta a constatat, în special, că concluziile Curții de District cu privire la dreptul reclamantului de a reședi în hostelul Oficiului Postului nu au fost motivate în mod suficient. Reclamantul a apelat în casație împotriva acestei hotărâri. 18. La 15 septembrie 2003, Curtea Supremă a respins cererea reclamantului de concediu de recurs în casație.
19. La 26 ianuarie 2005, Curtea de District a respins cererea de evacuare a Postului și a susținut dreptul reclamantului de a ocupa camera. Această hotărâre nu a fost apelată împotriva. 20. În cursul procedurii, Curtea de District a programat aproximativ șaizeci de audieri. Aproximativ douăsprezece dintre aceste audieri au fost suspendate din cauza absenței reclamantului sau reprezentantului său în instanță; unsprezece din cauza absenței sau cererilor reclamantului; și cincizeci din cauza vacanțelor judecătorilor și a altor chestiuni ale instanței.
21. De asemenea, reclamantul a susținut, fără a furniza detalii, că angajatorul său a fost în mod deliberat prelucrarea datelor privind viața sa de familie în încălcare cu legea, că judecătorii au interferat ilegal cu posesele sale în timpul procedurii de executare și că fiul ei nu a fost în măsură de o perioadă prelungită de timp pentru a primi un pașaport și pentru a obține acces la educația profesională din cauza lipsei de înregistrare a rezidenței. Reclamantul nu a formulat nici o plângere relevantă în fața autorităților judiciare naționale.
4. The applicant was born in 1965 and lives in Kyiv.
Between 1991 and September 1997 the applicant and her minor son born in 1984 were officially registered as residents in a municipal hostel rented by the Municipal Post Office, the applicant’s employer, for its employees. Throughout this period, the Post Office, in fact, never provided the applicant with a room in this hostel, citing lack of available premises. The applicant and her son were allowed to occupy two beds in a hostel for single individuals managed by “D.H.”, another company. After the expiration of the residency registration, in October 1997 the applicant found an unoccupied room in the Post Office’s hostel and moved there with her son.
On 28 November 1997 the Post Office brought eviction proceedings against the applicant (and her minor son) before the Starokyivsky District Court of Kyiv (Старокиївський районний суд м. Києва).
On 10 December 1997 the Starokyivsky District Court of Kyiv, citing the lack of territorial jurisdiction, referred the case to the Leningradsky District Court of Kyiv (Ленінградський районний суд м. Києва). The latter, in turn, on 22 March 1998, transmitted the case to the Minsky District Court of Kyiv (“the District Court” Мінський районний суд м. Києва).
On 4 June 1998 the applicant lodged a counter-claim, asserting her right to occupy the room in the Post Office’s hostel.
In 1999 the Kyiv State Administration decided to convert the Post Office’s hostel into a municipal apartment building enabling its occupants to apply for life-long tenancies.
On 20 January 2000 the District Court ordered the applicant’s and her son’s removal to the “D.H.’s” hostel and dismissed her counterclaim. The court found, in particular, that the applicant had never obtained proper authorisation to occupy the room in the Post Office’s hostel. On 29 March 2000 the Kyiv City Court (“the City Court”; Київський міський суд) upheld this judgment on the applicant’s appeal in cassation, it became final and enforcement proceedings were instituted.
On 25 September 2000 Deputy City Prosecutor ordered suspension of the enforcement proceedings.
On 25 December 2000 the Presidium of the Kyiv City Court quashed the previous judgments following the protest introduced by the Deputy City Prosecutor and remitted the case to the District Court for a fresh consideration. The court found, in particular, that “D.H.” should have been summoned to the proceedings, as it was unclear whether the applicant had any right to reside in its hostel.
On 25 December 2001 the District Court rejected the Post Office’s eviction claim, at the same time having refused to recognize the applicant’s right to occupy the room in its former hostel. It found that, although the applicant had no proper authorisation to move into the room at issue, she could not be evicted, as her status of a “D.H.” hostel resident had never been regularized and she had no alternative lodging. Both parties appealed.
On 2 April 2002 the City Court quashed this judgment and remitted the case for a fresh consideration, having found, in particular, that the first-instance court had failed to instruct the applicant that, in view of the City Administration’s decision to convert the hostel into an apartment building, she could request to be issued with an authorisation for life-long tenancy.
On 20 December 2002 the applicant amended her claims, seeking, in particular, to obtain authorisation of tenancy. Her son, having reached the age of majority, joined the proceedings.
On 12 March 2003 the District Court dismissed the Post Office’s eviction claim and ordered the City Administration to issue the applicant with tenancy authorisation. The court found, in particular, that, having been registered as a resident in the Post Office’s hostel, the applicant had acquired the right to occupy a room in it as early as in 1991. The Post Office, however, had unlawfully failed to provide her with a room. The Post Office appealed.
On 12 June 2003 the City Court quashed this judgment and remitted the case for a fresh consideration. It found, in particular, that the District Court’s conclusions concerning the applicant’s right to reside in the Post Office’s hostel were insufficiently reasoned. The applicant appealed in cassation against this ruling.
On 15 September 2003 the Supreme Court rejected the applicant’s request for leave to appeal in cassation.
On 26 January 2005 the District Court rejected the Post Office’s eviction claim and upheld the applicant’s right to occupy the room. This judgment was not appealed against.
In the course of the proceedings the District Court scheduled some sixty hearings. Some twelve of these hearings were adjourned on account of the applicant’s or her representative’s absences in court; eleven on account of the plaintiff’s absences or requests; and fifteen on account of judges’ vacations and various other court matters.
The applicant also maintained, without providing details, that her employer was deliberately processing data on her family life in violation of the law, that the bailiffs had unlawfully interfered with her possessions during the enforcement proceedings and that her son had been unable for a prolonged period of time to receive a passport and to obtain access to professional education on account of lack of residency registration. The applicant did not raise any relevant complaints before the domestic judicial authorities.