ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 558/2016

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 558/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)

Decizia nr. 558/2016

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la 10 aprilie 2008, SC

A. SRL a solicitat instanței - în contradictoriu cu Statul Român, prin CN B. SA

și Comisia de Aplicare a Legii nr. 198/2004 - Consiliul local sector 1

București - să anuleze Hotărârea nr. 7 din 25 februarie 2008 și să stabilească,

în condițiile art. 25 și următoarele din Legea nr. 33/1994, despăgubirile

cuvenite pentru imobilul, teren în suprafață de 441 mp, situat în București, sector

1, parte din suprafața totală de 6.700 mp.

În motivarea cererii,

reclamanta a arătat că terenul în suprafață de 441 mp a fost expropriat în

vederea realizării proiectului „Fluidizare trafic pe DN 1 (…) și centura

rutieră a mun. București, între DN 1A și DN 1”, acordându-se o despăgubire

totală de 67.282 euro, echivalent în lei, cu mult subevaluată în raport cu

valoarea de circulație a imobilelor din zonă, criteriu prevăzut de art. 26 din

Legea nr. 33/1994.

Investit în primă instanță,

Tribunalul București, secția a IV-a civilă, prin sentința nr. 718 din 13

mai 2009, a admis contestația și modificând în parte hotărârea atacată a

stabilit cuantumul despăgubirii pentru exproprierea imobilului în suprafață de

441 mp, la suma de 136.168 euro, echivalent în lei la data plății.

Pentru a se pronunța

astfel, tribunalul a reținut în esență că este corectă valoarea reținută prin

opinia separată la expertiza efectuată în faza administrativă, de 119.952 euro

pentru teren și 16.216 euro pentru investițiile efectuate pe acesta, sume care

reprezintă o despăgubire reală pentru imobilul supus exproprierii.

Pentru a concluziona

în acest mod tribunalul a avut în vedere că expertul C. a avut în vedere oferte

de piață pentru terenuri situate în aceeași zonă, în timp ce ceilalți experții au

prezentat mai ales oferte din alte zone rezidențiale care, în mod evident se

tranzacționează la alte prețuri. Pe de altă parte, se arată, ofertele preluate

de pe internet nu poartă data postării pentru a se verifica în ce măsură sunt

valabile pentru data efectuării expertizei și oricum nu reprezintă decât oferte

de vânzare și nu prețuri reale de tranzacționare.

În acest scop trebuiau

avute în vedere și prețurile din grilele Camerei Notarilor Publici care, fiind

direct implicată în încheierea tranzacțiilor are „imaginea” cea mai bună asupra

prețurilor reale de tranzacționare la un moment dat.

Pe de altă parte,

raportul semnat de către ceilalți doi experți este „succint” și nu cuprinde în

concret modul de evaluare și criteriile reținute astfel că instanța nu a putut

stabili care din calculele separate efectuate de aceștia au fost avute în

vedere.

În ceea ce privește

platforma betonată tribunalul a constatat că cei doi experți nu au avut nicio

justificare pentru care o astfel de construcție cu un grad avansat de uzură a

fost evaluată la suma de 104.108 euro. Pe de altă parte, expertul C. a prezentat

în concret atât modul de calcul cât și criteriile avute în vedere.

Cât privește

branșamentele electrice și lucrările de canal, obligația relocării utilităților

revine constructorului, iar costul acestor lucrări va fi suportat de către

intimată, astfel că nu s-au reținut sumele indicate de cei doi experți drept

prejudiciu.

Referitor la

prejudiciul suferit de restul imobilului ca urmare a exproprierii unei părți

din acesta, s-a reținut că nu au fost prezentate care ar fi criteriile și care

ar fi modul concret de stabilire a acestuia și oricum nu s-a amintit în nici un

fel de „influența” pe care lucrarea de utilitate publică o va avea asupra

valorii terenului, a modernizării căilor de acces, ce va duce la fluidizarea

traficului și la sporirea interesului investitorilor.

Apelul declarat de

reclamantă împotriva acestei hotărâri a fost admis de Curtea de Apel București,

secția a IV-a civilă, care, prin Decizia nr. 633/A din 20 iunie 2011, a

schimbat în parte sentința, în sensul că a stabilit la 167.700 euro

despăgubirile cuvenite pentru terenul de 441 mp, 32.500 euro pentru platforma

betonată, 1.574 euro pentru construcția „casă poartă” și 47.340 euro pentru

diminuarea valorii fondului, sume în echivalent lei, la data plății efective.

Recursurile declarate

în cauză de reclamantă și pârât au fost admise de Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția I-a civilă, care, prin Decizia nr. 6912 din 13 noiembrie 2012

a casat hotărârea dată în apel și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași

instanțe.

Pentru a decide

astfel, instanța supremă a reținut în esență că

prin contestația formulată, reclamanta

nu a cerut repararea prejudiciului care, de altfel, se pretinde că s-a produs

în decembrie 2008, după emiterea hotărârii de stabilire a despăgubirilor din 25

februarie 2008.

Ca atare, suma de

47.340 euro, nu reprezintă repararea prejudiciului suferit prin diminuarea valorii

fondului, solicitată de către reclamantă prin acțiune, ci prejudiciul

produs ca urmare a lucrărilor ulterioare, afectând fondul care a rămas în

proprietatea reclamantei.

Acest prejudiciu a

fost evidențiat pentru prima dată în apel, dar recurenții nu au

criticat decizia pronunțată în apel sub aspectul încălcării art. 294 alin.

(1) C. proc. civ.

Referitor la

determinarea valorii despăgubirilor pentru acest prejudiciu, Înalta Curte a

constatat că situația de fapt nu a fost deplin stabilită, urmând ca

instanța de apel să evalueze condițiile încheierii actului adițional

din 14 decembrie 2007 prin care a fost stabilita chiria în suma de 15.780

euro/luna, despre care recurenta pârâtă susține că a fost întocmit pro

causa, prin raportare și la contractul de închiriere anterior, care nu se

află la dosarul cauzei, dar și măsura în care la determinarea

despăgubirilor cuvenite pentru acest prejudiciu trebuie avută în vedere, sau nu,

suma cu titlu de impozit pe care ar fi datorat-o reclamanta dacă ar fi încasat

această chirie, raportat la susținerile din recursul Parchetului de pe

lângă Curtea de Apel București.

Având în vedere

motivul de casare cu trimitere rezultat din recursurile pârâtului și

Ministerului Public, pentru neefectuarea expertizei la instanța de apel cu

respectarea art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, Înalta Curte a admis

și recursul formulat de către reclamantă, care privește modul de

evaluare a despăgubirilor datorate pentru prejudiciul reprezentat de diminuarea

valorii fondului rămas după expropriere, indicând a se determina în mod unitar

despăgubirile datorate ca urmare a exproprierii, urmând ca instanța de

apel să evalueze și criticile formulate în recursul acestei părți la

determinarea sumei datorate în condițiile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994.

În rejudecare, Curtea

de Apel București, secția a IV-a civilă, prin Decizia nr. 459/A din 14

octombrie 2015, a admis apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței nr. 718

din 6 mai 2009 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, precum și

cererea de aderare la apel formulată de Statul Român prin CN B. SA și schimbând

în parte sentința apelată, a modificat în parte Hotărârea din 25 februarie 2008,

în sensul că a stabilit cuantumul despăgubirii pentru terenul de 441 mp, la

suma de 110.735 euro, echivalent în lei, la cursul Băncii Naționale a României

din ziua plății.

A menținut dispoziția

referitoare la stabilirea despăgubirii în cuantum de 23.182 euro, reprezentând

valoarea investițiilor situate pe terenul expropriat.

A păstrat celelalte

dispoziții ale sentinței.

Pentru a se pronunța

astfel, instanța de trimitere a reținut în esență că

în mod greșit

instanța de fond a omologat un raport de expertiză care nu a avut în vedere ca

metodă de evaluare criteriul legal prevăzut de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994,

deoarece experții care compun comisia de expertiză au utilizat o metodă

greșită, raportându-se la ofertele de piață preluate de pe internet, metodă

care nu respectă prevederile art. 26 și 27 din Legea nr. 33/1994.

Respectând îndrumarea

dată prin decizia de casare, Curtea de apel a dispus efectuarea unui nou raport

de expertiză, pentru stabilirea valorii despăgubirii pentru exproprierea

terenului în litigiu, la data raportului de expertiză și în raport de prețul cu

care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea

administrativ-teritorială.

După publicarea în M.

Of. a Deciziei nr. 12/2015 a Curții Constituționale, s-a dispus efectuarea unui

supliment la raportul de expertiză pentru stabilirea valorii despăgubirii

pentru terenul expropriat la momentul transferului dreptului de proprietate, și

în raport de comparabile constând în contracte de vânzare-cumpărare din care să

reiasă prețul cu care s-au vândut, în mod obișnuit, imobilele de același fel în

unitatea administrativ-teritorială.

Pentru stabilirea

valorii despăgubirii pentru terenul expropriat în suprafață de 441 mp, instanța

de trimitere s-a raportat la acest supliment al raportului de expertiză, prin

care experții au stabilit valoarea terenului expropriat la nivelul anului 2008

la suma de 101.735 euro (251,1 euro/mp), deoarece a avut la bază analiza

tranzacțiilor încheiate în perioada ianuarie-iunie 2008 a unor imobile de

același fel din unitatea administrativ-teritorială și deoarece s-a raportat la

data consemnării despăgubirii, aprilie 2008.

Astfel, s-a constatat

că exproprierea terenului în litigiu a fost dispusă în baza Legii nr. 198/2004

(în prezent abrogată prin art. 35 lit. c) din Legea nr. 255/2010), însă

prevederile art. 9 din Legea nr. 198/2004 continuă să își producă efectele în

cauza dedusă judecății, constituind de altfel temeiul juridic al cererii de

chemare în judecată.

În sistemul

reglementat prin Legea nr. 198/2004, procedura de expropriere parcurge în mod

obligatoriu doar o etapă administrativă, la sfârșitul căreia expropriatorul

efectuează, prin transfer bancar sau numerar, plata despăgubirilor către

titularul dreptului de proprietate. Transferul imobilului expropriat din

proprietatea apelantei-reclamante în proprietatea expropriatorului a operat de

drept la data consemnării despăgubirii pentru expropriere.

S-a mai reținut că,

deși dezlegarea dată de instanța supremă prin decizia de casare este în sensul

stabilirii valorii despăgubirii la data raportului de expertiză, Decizia nr. 12/2015

a Curții Constituționale este ulterioară deciziei de casare, astfel încât la

momentul pronunțării, dispozițiile art. 9 teza a doua din Legea nr. 198/2004,

raportate la sintagma „la data întocmirii raportului de expertiză” cuprinsă în

dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, erau declarate

neconstituționale.

Cu privire la

valoarea prejudiciului suferit de proprietar ca efect al exproprierii terenului

în suprafață de 441 mp;

Prin cererea de

chemare în judecată reclamanta a arătat că acest prejudiciu constă în aceea că:

- este limitat

accesul și parcajul autovehiculelor deoarece este lipsită de platforma

edificată pe terenul expropriat iar activitatea de depozitare și de

aprovizionare cu mărfuri va deveni practic imposibilă.

- valoarea

investițiilor a fost subevaluată deoarece valoarea prejudiciului acordat de

expropriator trebuie să acopere și valoarea lucrărilor de repoziționare a

branșamentelor la utilități și crearea noilor căi de acces.

În ceea ce privește

prejudiciul decurgând din limitarea accesului și parcajul autovehiculelor

deoarece este lipsită de platforma edificată pe terenul expropriat iar

activitatea de depozitare și de aprovizionare cu mărfuri „va deveni practic

imposibilă”, Curtea a reținut faptul că în proprietatea apelantei-reclamante SC

A. SRL a rămas o suprafață de 6.292 mp teren pe care sunt edificate două

construcții C1 în suprafață de 1.307 mp și C2 în suprafață de 1.312 mp, după

dezlipire acest imobil, iar ca efect al exproprierii terenului în suprafață de

441 mp, a dobândit acces direct la Șoseaua de centură a municipiului București.

Prin urmare, s-a

reținut că imobilul rămas în proprietatea apelantei-reclamante are o valoare

economică în sine, și că, dimpotrivă, dobândirea unui acces direct la șoseaua de

centură a Capitalei va avea o influență pozitivă asupra valorii terenului ce a

rămas în proprietatea apelantei-reclamante ca efect al modernizării căilor de

acces și fluidizării traficului.

Se mai arată faptul

că, apelanta-reclamantă nu a întâmpinat greutăți din punctul de vedere al

închirierii Halelor A aflate pe terenul ce i-a rămas în proprietate în urma

exproprierii, acestea fiind în continuare închiriate (conform contractului din 25

februarie 2010 și actului adițional) tot cu destinația de service auto și

depozit bunuri de natură non-food, respectiv cu aceeași destinație pe care o

aveau și la momentul încheieri contractului din 2005.

În ceea ce privește

prejudiciul decurgând din subevaluarea valorii investițiilor, neacordarea

valorii lucrărilor de repoziționare a branșamentelor la utilități și crearea

noilor căi de acces, curtea de apel a reținut următoarele:

- Investițiile aflate

pe terenul expropriat au fost evaluate de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004

din cadrul Consiliului Local sector 1, prin Hotărârea de stabilire a

despăgubirilor nr. 7 din 25 februarie 2008, la suma de 23.182 euro.

Conform celor expuse

în situația de fapt, identificarea în concret a acestor investiții a fost

stabilită pe baza expertizei specialitatea construcții efectuată în fața primei

instanțe de fond și a Planurilor de amplasament și delimitare a imobilului cu

propunerea de dezlipire, ca fiind o construcție în suprafață de 5 mp cu

destinația „casă poartă” și platforma betonată.

Tot astfel, s-a

respins solicitarea apelantei-reclamante de acordare a sumei de 19.286 euro

reprezentând valoarea construcțiilor existente pe terenul expropriat, compusă

din 17.342 euro pentru platforma betonată și 1.944 euro pentru construcția

„casă poartă”, deoarece ar însemna ca, în contestația sa, reclamantei să i se

diminueze valoarea despăgubirii acordate prin Hotărârea contestată cu acest

titlu, cu încălcarea principiului neagravării situației reclamantului în

propria cale de atac și a dispozițiilor art. 27 alin. (2) din Legea nr. 33/1994

potrivit cărora „despăgubirea acordată de către instanță nu va putea fi mai

mică decât cea oferită de expropriator (...)”.

Împotriva acestei

ultime hotărâri a declarat recurs în termen legal, reclamanta SC A. SRL care,

invocând temeiul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. de la 1865 aplicabil

cauzei, critică decizia dată în apel, după cum urmează:

- au fost încălcate

dispozițiile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994 în ceea ce privește

neacordarea prejudiciilor solicitate în legătură cu rezilierea contractului de

închiriere nr. 686/2005 precum și cele rezultate din limitarea accesului și

parcajului pe terenul expropriat.

- criteriile avute în

vedere de instanța de trimitere în stabilirea prejudiciului suferit ca urmare a

exproprierii, au fost pur subiective, fără nicio susținere probatorie.

În acest sens, nu s-a

ținut cont de expertiza contabilă întocmită în cauză care, a indicat un mod de

calcul adecvat în legătură cu „daunele” provocate reclamantei.

- prejudiciul trebuia

raportat la „cea mai bună utilizare” pe care ar fi primit-o terenul, dacă nu ar

fi fost expropriat.

Astfel, trebuie luat

în calcul faptul că din octombrie 2008, de când a fost reziliat contractul cu

societatea „Impar” și până în septembrie 2009, când s-a încheiat contractul de

închiriere cu SC D. SRL, reclamanta nu a putut închiria terenul, din cauza

numeroaselor „neplăceri” cauzate de lucrările efectuate de către expropriator.

Ulterior, datorită

acelorași lucrări, s-a operat o reducere a cuantumului chiriei, societatea

înregistrând o „scădere a afacerii”.

- instanța de

rejudecare a ignorat indicațiile Înaltei Curți de Casație și Justiție care,

admițând recursul reclamantei, a dispus a se determina în mod unitar

despăgubirile, în ceea ce privește diminuarea fondului rămas după expropriere.

Or, expertiza a

relevat, în mod clar, prejudiciul adus societății, din această perspectivă

neacordarea sumei de 47.430 euro, fiind greșită, bazându-se pe concluzia

eronată că societatea nu a întâmpinat greutăți în a continua să închirieze

halele.

La calculul

prejudiciului, nu s-a avut în vedere că reducerea locurilor de parcare a

influențat negativ „puterea” reclamantei de a închiria la capacitate maximă

imobilele aflate în proprietate sa.

- contractele de

închiriere în discuție au fost încheiate cu bună-credință, iar nu pro causa, cu

peste 3 ani înainte de data exproprierii, rezilierea acestora fiind determinată

de lucrările cauzate de expropriere care, au afectat activitatea chiriașilor.

Recursul se privește

ca nefondat, urmând a fi respins, în considerarea argumentelor ce succed.

Criticile formulate

prin recursul de față, aduc în discuție modalitatea de calcul a cuantumului

prejudiciului pretins suferit de reclamantă, urmare exproprierii terenului în

suprafață de 441 mp, în vederea realizării proiectului „Fluidizare trafic pe DN

1 și centura rutieră în zona de nord a mun. București (…)”.

Se susține, ignorarea

de către instanța de trimitere a actelor aflate la dosarul cauzei care, atestă

valoarea tranzacțiilor anterioare încheiate în legătură cu imobilul,

concluzionându-se că instanța ar fi trebuit să ia în calcul profitul care s-ar

fi putut obține din exploatarea „corespunzătoare” a investițiilor realizate pe

terenul expropriat.

Se constată însă că,

în rejudecare, instanța de apel, urmând îndrumările date prin decizia de casare

(raportate ulterior, la momentul publicării în M. Of. a Deciziei Curții

Constituționale nr. 12/2005) a administrat probe concludente - pe care le-a

interpretat judicios în contextul actelor cauzei - referitoare atât la valoarea

terenului expropriat, de la momentul transferului dreptului de proprietate, cât

și la prejudiciul pretins suferit urmare derulării lucrărilor în vederea

realizării cărora, a operat exproprierea.

Se observă că

privarea reclamantei de folosința platformei betonate edificate pe terenul

expropriat nu a creat un real prejudiciu sub aspectul limitării accesului și al

activității de depozitare și aprovizionare cu mărfuri, în condițiile în

care, suprafața totală de 6.292 mp rămasă urmare exproprierii în proprietatea

reclamantei, a dobândit un acces direct la șoseaua de centură a municipiului

București, respectiv la drumul public.

Ca atare, în mod

corect s-a reținut că acest aspect, conferă terenului rămas o „valoare

economică în sine” ca efect al modernizării căilor de acces și fluidizării

traficului.

Nefondate se privesc

și aserțiunile legate de impactul exproprierii asupra rezilierii contractelor

de închiriere a imobilelor cu destinația „hale” aflate pe suprafața în discuție

și respectiv a reducerii valorii chiriilor încasare, ulterior acestui moment.

Astfel, se constată

că reclamanta, nici în rejudecare, nu a administrat probe concludente legate de

condițiile încheierii actului adițional din 14 decembrie 2007 (despre care

pârâtul CN B. SA a susținut că a fost întocmit pro causa, valoarea de 15.780

euro/lună, nefiind una reală) prejudiciul astfel invocat nefiind actual,

previzibil și în viitor și care, ar justifica creșterea indemnizației pe

criteriul imposibilității continuării, în condiții de rentabilitate, a

activității pe suprafața de teren rămasă neexpropriată.

De altfel, în

practica constantă a instanței europene, s-a statuat că pretențiile de această

natură, privite ca pierderi viitoare, îmbracă un caracter speculativ și incert,

în măsura în care pot fi luate în calcul mai multe variabile (a se vedea

cauzele Buzescu contra României și Isar contra României).

Una din acestea ar

putea rezulta din evoluția pieței imobiliare, cu efect direct și asupra

sectorului vizând închirierea nemișcătoarelor, aspect ignorat total de către

recurentă.

S-a mai relevat, din

ansamblul probelor administrate, că recurenta-reclamantă exploatează în

continuare construcțiile tip hală aflate pe terenul rămas în proprietate,

în legătură cu care au fost încheiate noi contracte de închiriere și acte

adiționale, mai mult, aceasta constituind în favoarea noilor chiriași un drept

de folosință gratuită asupra curții și terenului aferent pe toată durata derulării

acestor contracte (a se vedea fila 218 și următoarele-Dosar nr. x/3/2008*-vol.

I al Curții de Apel București, secția a IV-a civilă).

Ca atare, în mod

corect s-a reținut de către instanța de trimitere că, în acest context,

reclamanta nu poate pretinde că urmare exproprierii, a suferit un prejudiciu

constând în „restrângerea” activității de depozitare, aprovizionare cu mărfuri,

limitarea accesului și parcajului autovehiculelor, ceea ce ar fi cauzat și

scăderea cuantumului chiriilor încasate.

Tot astfel, mai

trebuie arătat, în sprijinul acestei concluzii, vizând lipsa culpei pârâtului

la așa zisa diminuare a valorii fondului rămas după expropriere, și riscul

asumat de către reclamantă la momentul realizării investițiilor, în condițiile

în care, în cuprinsul certificatului de urbanism eliberat în vederea obținerii

autorizației de construire, s-a făcut mențiune despre proiectul de

extindere a șoselei de centură, din zona de nord a Bucureștiului și despre

impunerea anumitor restricții de construire care vizau iminenta expropriere a

terenurilor limitrofe.

Așa fiind, față de

cele ce preced, recursul urmează a se respinge, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de reclamanta SC A. SRL împotriva Deciziei nr. 459/A

din 14 octombrie 2015 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 15 martie 2016.