ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1709/2015

Decizia nr. 1709/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea formulată reclamanta Mănăstirea Humor - prin Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților reprezentată de Stareța Mănăstirii Maica A., în contradictoriu cu pârâții B., com. Mănăstirea Humorului prin primar, Consiliul Județean Suceava, C. București - D. pentru Cultură Suceava a solicitat anularea Avizului nr. 265/U/2011 emis de pârâtul C. - D., precum și a întregii documentații care a stat la baza emiterii acestui aviz și a tuturor actelor subsecvente întocmite în baza acestuia, anularea Avizului nr. 21/U/2012 emis de C. - D., sub nr. 1492 din 06 septembrie 2013 precum și a întregii documentații care a stat la baza emiterii acestui aviz și a tuturor actelor subsecvente întocmite în baza acestuia și obligarea pârâtei B. la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 340 din 12 decembrie 2013 Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Consiliul Județean Suceava și E. Suceava, a respins acțiunea formulată de reclamanta Mănăstirea Humor prin Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților reprezentată de Stareța Mănăstirii Maica A., în contradictoriu cu Consiliul Județean Suceava și E. Suceava ca fiind făcută împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă, a admis excepția inadmisibilității acțiunii formulată în contradictoriu cu pârâții com. Mânăstirea Humorului, B. și C., a respins acțiunea ca inadmisibilă și a obligat reclamanta să plătească pârâtei B. suma de 500 lei cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței civile nr. 340 din 12 decembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs Mănăstirea Humor - prin Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților reprezentată de Stareța Mănăstirii Maica A.

În motivarea recursului se arată că sentința instanței de fond este netemeinică și nelegală și se impune a fi desființată.

Recurenta susține că în mod greșit a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Consiliul Județean Suceava și E. Suceava, excepție care a fost admisă cu motivarea că

aceste pârâte nu ar fi emis actele administrative a căror nulitate se cere.

Contrar celor reținute, după ce C. a emis avizele, cei doi pârâți au emis și alte acte administrative.

În ceea ce privește excepția inadmisibilității acțiunii, recurenta consideră că în mod greșit instanța de fond a reținut că

actele a căror nulitate se solicită nu reprezintă acte administrative în înțelesul prevederilor de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004.

Potrivit art. 5 pct. 8 din H.G. nr. 78 din 27 ianuarie 2005 privind organizarea și funcționarea Ministerului Culturii și Cultelor, între atribuțiile acestui minister se numără și aceea de a asigura, prin Consiliul tehnico-economic, avizarea documentațiilor tehnico-economice din competența sa de aprobare, potrivit legii.

Conform dispozițiilor art. 6 alin. (3) din aceeași hotărâre, Ministerul colaborează cu autoritățile administrației publice centrale și locale la elaborarea și avizarea, împreună cu Comisia Națională a Monumentelor Istorice și cu Comisia Națională de Arheologie, după caz, a programelor și planurilor de amenajare și dezvoltare a teritoriului, pentru zonele în care se găsesc monumente istorice, iar la alin. 20 este prevăzută atribuția de a suspenda sau retrage, după caz, avizele și/sau atestatele acordate, în cazul nerespectării de către titulari a actelor normative în vigoare.

C. are obligația de a sprijini cultele religioase în activitatea de evidență, păstrare, conservare, restaurare și punere în valoare a bunurilor culturale mobile și imobile, aflate în proprietatea sau în folosința cultelor, în condițiile legii.

Actele emise de C. sunt acte administrative, care produc consecințe juridice și nu operațiuni procedurale administrative, cum eronat se reține în considerentele hotărârii.

Anularea acestor acte poate fi solicitată de orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său, inclusiv de către emitentul C., care are posibilitatea să solicite anularea acestora.

De altfel, în situația în care nu sunt respectate dispozițiile legale în vigoare, același Minister are posibilitatea de a retrage sau suspenda avizele emise sau atestatele acordate.

Pentru ca actul administrativ să poată face obiectul acțiunii în justiție este necesar ca el să fie susceptibil de executare.

Susceptibilitatea actului de a fi executoriu privește intrarea în vigoare a actelor administrative, care intervine față de administrați din momentul în care este opozabil acestora.

Cu alte cuvinte, din momentul în care autoritatea administrativă emitentă a făcut cunoscută manifestarea sa de voință prin care se vatămă un drept legitim al unei persoane fizice sau juridice și actul a devenit susceptibil de executare, din acel moment actul respectiv poate fi atacat la instanța de contencios administrativ.

Ori, avizele emise de pârâtul C. se circumscriu aspectelor menționate mai sus, ele au stat deja la baza altor acte emise de ceilalți pârâți, pot produce și alte consecințe juridice, prin edificarea în mod nelegal a pensiunii turistice fără respectarea dispozițiilor art. 59 din Legea nr. 422/2001 potrivit cărora, până la instituirea zonei de protecție a fiecărui Monument Istoric potrivit art. 9, se consideră zonă de protecție suprafața delimitată cu o rază de 200 m în localitățile rurale.

Examinând cauza și sentința recurată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluție, instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

I. În ceea ce privește motivul de recurs privind greșita admitere a excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâților Consiliul Județean Suceava și E. Suceava

Înalta Curte constată că instanța de fond în mod corect a admis această excepție, având în vedere că pentru a avea calitate procesuală pasivă într-o acțiune în contencios administrativ, nu este suficient ca „pârâtul” să fie o autoritate publică, fiind necesar ca autoritatea publică respectivă să fie emitenta actului administrativ contestat sau, să nu fi soluționat în termenul legal ori să fi refuzat nejustificat de a rezolva o cerere a reclamantului referitoare la un drept sau interes legitim.

În virtutea principiului disponibilității părții, pentru ca persoana chemată în judecată să dobândească rolul de subiect pasiv este necesar ca acesteia să-i poată fi opuse obligații corelative unor drepturi, atât drepturile, cât și obligațiile fiind necesar a forma un conținut reglementat de anumite norme juridice.

Cu alte cuvinte, calitatea procesuală pasivă presupune existența unei identități între persoana celui chemat în judecată și cel obligat în raportul juridic dedus judecății.

Având în vedere că într-un proces, calitatea de pârât poate aparține numai persoanei despre care se afirmă că a încălcat sau nu a recunoscut un drept, în cauza de față, în raport de obiectul acțiunii și de motivarea în fapt și în drept a acesteia, rezultă că pârâții Consiliul Județean Suceava și E. Suceava nu au calitate procesuală pasivă.

Aceasta, întrucât, în contenciosul administrativ, calitatea procesuală pasivă nu depinde de posesia personalității juridice a autorității publice chemate în judecată, ci de capacitatea acesteia de a emite/adopta acte administrative.

În acest sens, sunt prevederile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora, „Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată".

Așadar, o autoritate publică poate avea calitatea de pârât, în măsura în care este emitentul actului administrativ contestat sau nu a soluționat în termen legal ori a refuzat nejustificat să rezolve o cerere a reclamantului referitoare la un drept sau la un interes legitim.

Or, în cauză, aceste condiții nu sunt întrunite deoarece s-a solicitat anularea unor acte emise de C.- D.

II. În ceea ce privește motivul de recurs privind greșita admitere a excepției inadmisibilității acțiunii.

Înalta Curte constată că instanța de fond în mod corect a respins acțiunea ca inadmisibilă, deoarece, potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 prin act administrativ se înțelege „actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice; sunt asimilate actelor administrative, în sensul prezentei legi, și contractele încheiate de autoritățile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achizițiile publice; prin legi speciale pot fi prevăzute și alte categorii de contracte administrative supuse competenței instanțelor de contencios administrativ”.

Pentru a fi considerat act administrativ, condițiile prevăzute de lege trebuie îndeplinite cumulativ, respectiv să fie vorba de un act unilateral emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, în scopul de a da naștere, a modifica sau a stinge drepturi și obligații.

Însă, nu toate actele unilaterale emise de autoritățile publice, sunt acte administrative ci numai cele care sunt emise în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării acesteia.

În acord cu cele reținute de instanța de fond, Înalta Curte constată că Avizul nr. 265/U/2011 a fost solicitat C. - D. de pârâta B. în scopul întocmirii Planului urbanistic de detaliu, pentru construcția nouă cu destinația de pensiune, iar Avizul nr. 21/U/2012 a fost solicitat aceleiași autorități de către com. Mănăstirea Humorului - prin primar în scopul Planului urbanistic zonal.

În doctrina administrativă, avizul este definit ca fiind un punct de vedere pe care îl solicită autoritatea ce urmează să emită un act administrativ, deci o formalitate procedurală, anterioară emiterii actului administrativ.

Avizul nu produce efecte juridice, indiferent că are caracter consultativ, facultativ sau conform, nu este un act administrativ, ci o operațiune procedurală anterioară emiterii actului, o simplă etapă a procedurii decizionale administrative. El nu produce efecte juridice de sine stătătoare și deci nu modifică de sine stătător ordinea juridică existentă, contribuind doar la întărirea caracterului legal al actului administrativ.

Prin urmare, instanța de control judiciar reține că avizele contestate de către reclamantă nu au caracterul unor acte administrative unilaterale, ci fac parte dintr-un proces decizional complex și reprezintă o condiție prealabilă pentru emiterea unor acte administrative finale.

Deci, cele două acte a căror anulare se cere nu îndeplinesc cumulativ, condițiile cerute de dispozițiile Legii nr. 554/2004 pentru a putea fi obiect al acțiunii în contencios administrativ, respectiv nu sunt acte unilaterale emise de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, în scopul de a da naștere, a modifica sau a stinge raporturi juridice concrete de drept administrativ.

Prin urmare, Înalta Curte constată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală, iar susținerile și criticile recurentei sunt neîntemeiate și nu pot fi primite.

În consecință, pentru considerentele arătate și în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta Mănăstirea Humor - prin Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților reprezentată de Stareța Mănăstirii Maica A. împotriva sentinței civile nr. 340 din 12 decembrie 2013 a Curții de Apel Suceava, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenta la plata sumei de 1.500 lei, reprezentând cheltuieli de judecată către intimata B.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 24 aprilie 2015.