ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 592/2015

HOTĂRÂRE

19.02.2015

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2015
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 592/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Decizia nr. 592/2015

Asupra conflictului negativ de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția I penală, la data de 18 august 2014 sub număr Dosar nr. x/2/2014, contestatoarea A. a formulat contestație împotriva procesului-verbal de aplicare a sechestrului asigurător din data de 13 august 2014 încheiat la sediul Direcției Naționale Anticorupție.

În motivarea cererii, contestatoarea a arătat că prin decizia penală din data de 8 august 2014 a Curții de Apel București, s-a dispus, printre altele, în temeiul art. 397 alin. (2) raportat la art. 249 alin. (4) C. proc. pen., instituirea unui sechestru asigurător asupra imobilului situat în București, compus din teren în suprafață de 4.184,41 mp și construcție în suprafață de 3.140 mp edificată pe acesta cu suprafață construită la sol de 1986,25 mp, înscrisă în CF a localității București. Contestatoarea a învederat că măsura dispusă este nelegală pentru că privește bunuri dobândite înainte de intrarea în vigoare a Noului C. proc. pen., fiind dispusă în mod nelegal printr-o decizie definitivă, fără să fie pusă în discuția părților. De asemenea, s-a precizat că măsura este nelegală pentru că a fost dispusă prima dată în apel, a fost adusă la îndeplinire de un organ necompetent, iar datele de identificare a imobilului sunt diferite de datele imobilului cu privire la care s-a dispus măsura sechestrului asigurător de instanță.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 250 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 425

C. proc. pen.

La termenul de judecată din 19 august 2014, Ministerul Public a invocat excepția necompetenței materiale a Curții de Apel București, secția I penală.

Prin Sentința penală nr. 302/F din data de 19 august 2014, instanța a admis excepția necompetenței materiale a Curții de Apel București, secția I penală, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București, dosarul fiind înregistrat pe rolul acestei instanțe la data de 28 august 2014 sub nr. x/299/2014.

Pentru a dispune astfel, s-a reținut prin considerente că în speța de față sunt incidente dispozițiile art. 250 alin. (8) C. proc. pen., coroborat cu cele ale art. 600 alin. (3) C. proc. pen., întrucât contestatoarea a înțeles să conteste modul de aducere la îndeplinire a măsurilor asigurătorii dispuse prin Decizia penală nr. 888 din 8 august 2014.

Raportând aceste dispoziții la cele ale art. 713 alin. (1) C. proc. civ., instanța a admis excepția de necompetență materială și a dispus declinarea cauzei la Judecătoria Sectorului 1 București.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București sub nr. de dosar x/299/2014.

Prin cererea înregistrată la data de 14 octombrie 2014, contestatoarea a invocat excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 1 București, precizând că înțelege să întemeieze în continuare contestația la executare pe dispozițiile art. 250 alin. (6) raportat la art. 425

C. proc. pen.

Judecătoria Sectorului 1 București, prin Sentința civilă nr. 22251 din 11 decembrie 2014 a admis excepția necompetenței materiale a instanței și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția penală; a constatat existența unui conflict negativ de competență între Judecătoria Sectorului 1 București și Curtea de Apel București, secția penală; a suspendat judecata cauzei până la soluționarea conflictului negativ de competență și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru pronunțarea regulatorului de competență.

Analizând excepția de necompetență materială a Judecătoriei Sectorul 1 București, invocată de contestatoare, instanța a reținut următoarele:

Prin Decizia penală nr. 888 din 8 august 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală în Dosarul nr. x/3/2012**, în temeiul art. 397 alin. (2) raportat la art. 249 alin. (4) C. proc. pen., s-a dispus instituirea măsurii sechestrului asigurător asupra imobilului situat în șoseaua București - Ploiești, compus din teren în suprafață de 4.184,41 mp și construcția în suprafață 3.140 mp edificată pe acesta cu suprafața construită la sol de 1.986,25 mp, înscrisă în CF a localității București.

Prin procesul-verbal de aplicare a sechestrului asigurător încheiat la data de 13 august 2014 de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție s-a procedat la punerea în executare a dispoziției de indisponibilizare a sechestrului asigurător instituit asupra imobilului situat în șoseaua București - Ploiești, București.

Potrivit art. 250 alin. (6) C. proc. pen., "împotriva modului de aducere la îndeplinire a măsurii asigurătorii luate de către judecătorul de cameră preliminară ori de către instanța de judecată, procurorul, suspectul ori inculpatul sau orice altă persoană interesată poate face contestație la acest judecător ori la această instanță, în termen de 3 zile de la data punerii în executare a măsurii.

Or, instanța a reținut că obiectul cererii de chemare în judecată privește procesul-verbal de aplicare a sechestrului asigurător încheiat la data de 13 august 2014 de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, respectiv modalitatea în care s-a dispus măsura asiguratorie, precum și modalitatea de aducere la îndeplinire a acesteia.

De asemenea, instanța a reținut că prin art. 250 C. proc. pen. se reglementează procedura în cazul contestării măsurilor asigurătorii.

Astfel, la alin. (7) se prevede că această contestație nu suspendă executarea contestația și că se soluționează, în ședință publică, prin încheiere motivată, cu citarea părților, în termen de 5 zile de la înregistrarea acesteia, participarea procurorului fiind obligatorie. Totodată, la alineatul 8 al aceluiași articol se stipulează că după rămânerea definitivă a hotărârii, se poate face contestație potrivit legii civile numai asupra modului de aducere la îndeplinire a măsurii asigurătorii.

Mai mult, instanța a subliniat că atât prin cererea formulată la data de 14 octombrie 2014, cât și prin concluziile orale expuse la termenul de judecată din data de 11 decembrie 2014, contestatoarea a susținut că nu înțelege să formuleze contestație la executare în materie civilă și nu înțelege să precizeze niciun temei de drept C. proc. civ., fiind menținut temeiul juridic reprezentat de art. 250 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 425

C. proc. pen.

De asemenea, contestatoarea a învederat că în privința procesului-verbal de sechestru contestat în prezenta cauză a formulat și contestație la executare în materie civilă, întemeiată pe dispozițiile C. proc. civ., cerere care se află pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București, secția civilă.

Prin urmare, având în vedere că instanța care a dispus măsura asiguratorie este Curtea de Apel București, precum și față de precizarea cererii de chemare în judecată de către contestatoare, instanța a apreciat că, în speță, Curtea de Apel București, secția penală, este competentă să soluționeze contestație la executare și să aprecieze asupra eventualei admisibilități a prezentei cereri formulate în materie penală.

Înalta Curte de Casație și Justiție, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Curții de Apel București, secția penală, competența materială de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Este de necontestat că obiectul cererii de chemare în judecată privește procesul-verbal de aplicare a sechestrului asigurător încheiat la data de 13 august 2014 de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție.

Având în vedere motivele invocate de contestatoarea A. prin cererea formulată, astfel cum a fost precizată în fața Judecătoriei Sectorului 1 București, prin care a susținut că înțelege să își mențină temeiul juridic reprezentat de art. 250 alin. (6) C. proc. pen., raportat la art. 425

C. proc. pen., subliniind că nu înțelege să formuleze contestație la executare în materie civilă, se constată că obiectul acțiunii de față este reprezentat de contestarea modalității în care s-a dispus măsura asiguratorie, precum și a modalității de aducere la îndeplinire a acesteia, urmare încheierii procesului verbal de aplicare a sechestrului asigurător la data de 13 august 2014.

Dispozițiile art. 250 C. proc. pen. prevăd posibilitatea contestării măsurilor asigurătorii sau a modului de îndeplinire a acestora.

Chestiunea de drept necesar a fi rezolvată de către instanță, se referă la incidența dispozițiilor legii procesual civile în materia măsurilor asigurătorii înființate de organele penale, din perspectiva stabilirii legii aplicabile.

Din acest punct de vedere se constată că potrivit dispozițiilor art. 2 alin. (2) C. proc. civ., dispozițiile penale în materia măsurilor asigurătorii se completează cu cele din materia procesual civilă. Cu alte cuvinte, în ipoteza în care anumite aspecte procesuale ridicate în procesul penal nu au o reglementare în C. proc. pen., fiind însă cuprinse în C. proc. civ., dispozițiile procesual civile devin izvor de drept în penal.

Revenind la speța dedusă judecății, considerentele instanței penale au pornit de la reținerea obiectului cererii ca fiind reprezentat de contestarea modalității de aducere la îndeplinire a măsurilor asigurătorii dispuse prin Decizia penală nr. 888/2014, ceea ce în opinia instanței atrage incidența dispozițiilor art. 600 alin. (3) C. proc. pen., care dispun în sensul că "Contestația împotriva actelor de executare se soluționează de instanța civilă, potrivit legii civile".

Însă raportat la particularitatea speței, dispozițiile sus evocate trebuie coroborate cu precizarea cererii formulată de către contestatoare, în sensul că aceasta este întemeiată în drept pe dispozițiile art. 250 alin. (6) C. proc. pen. coroborat cu art. 425

C. proc. civ.

În consecință, raportat la demersul judiciar al contestatoarei circumscris dispozițiilor legale arătate, instanța de judecată nu avea abilitatea legală de a reîncadra juridic cererea părții, cu încălcarea principiului disponibilității.

În acest context, având în vedere precizarea expresă a contestatoarei, ce beneficiază de asistență juridică de specialitate, a dispozițiilor legale pe baza cărora înțelege să îi fie soluționată cererea, instanța supremă apreciază că instanța competentă să soluționeze contestația este Curtea de Apel București, secția penală.

Având în vedere considerentele arătate, Înalta Curte în temeiul art. 135 alin. (1) C. proc. civ., stabilește competența de soluționare a contestației de față, în favoarea Curții de Apel București, secția penală.