ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1063/2016

Decizia nr. 1063/2016 Prin Cererea formulată la data de 29 mai 2009 și înregistrată pe rolul Tribunalului Brașov, reclamanții SC A. SA, B., C. și D. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta SC E. SRL să se constate nulitatea absolută parțială a actului constitutiv al acesteia, autentificat la B.N.P. F., în ceea ce privește clauzele referitoare la participarea SC A. SA în această societate, cu obligarea pârâtei la restituirea aportului pe care reclamanta l-a adus la constituirea capitalului social, respectiv: Ferma G., compusă din grajd, adăpătoare, magazie, depozit și terenul aferent, în suprafață de 4.267,26 mp, înscris în CF H. comuna Lisa, nr. cadastral I., J., Depozit G., compus din cabană, lac și curte, teren în suprafață de 2.902,92 mp, înscris în CF K. comuna Lisa, nr. top L., M., N., bunurile mobile enumerate și descrise în Cap. III art. 7 din actul constitutiv, precum și suma de 2.500 RON.

În contradictoriu cu pârâții O., P., Q. și R. reclamanții au solicitat să se pronunțe nulitatea contractelor de cesiune intervenite în data de 19 decembrie 2006 între reclamanta SC A. SA în calitate de cedent, pe de o parte, și pârâți, în calitate de cesionari, pe de altă parte, cu cheltuieli de judecată. În motivarea cererii se susține, în esență, că actul constitutiv al SC E. SRL este lovit de nulitate absolută parțială pentru lipsa consimțământului SC A. SA, iar contractele de cesiune încheiate ulterior sunt nule ca efect al nulității primului act. Prin Sentința civilă nr. 321/C din 17 iulie 2012 a Tribunalului Brașov s-a luat act de renunțarea reclamanților la petitul din completarea de acțiune, privind obligarea pârâtului O. la plata către SC A. SA a daunelor reprezentând valoarea bunurilor înstrăinate.

S-a admis acțiunea formulată de reclamanți și în consecință, a fost constatată nulitatea absolută parțială a actului constitutiv al SC E. SRL autentificat la B.N.P. F., cu privire la clauzele având ca obiect dobândirea de către reclamanta SC A. SA a calității de asociat al pârâtei, s-a dispus obligarea pârâtei SC E. SRL să restituite reclamantei SC A. SA aportul adus de aceasta la constituirea capitalului social, s-a constatat nulitatea contractelor de cesiune de părți sociale ale SC E. SRL încheiate la data de 19 decembrie 2006 între reclamanta SC A. SA și pârâții O., P., Q. și R., cu obligarea tuturor pârâților la plata sumei de 16.040,10 RON cheltuieli de judecată. Au fost respinse cererile de intervenție formulate de intervenienții S., T. și U. în contradictoriu cu pârâții O. și P. Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că, prin Hotărârea A.G.A.O.

din 12 aprilie 2005 a SC A. SA s-a aprobat înființarea unei societăți cu răspundere limitată, pentru plantația de afin, la care societatea să dețină 95% din părțile sociale. În baza acestei hotărâri, între SC A. SA, O., Q., P., V., X. și R. s-a încheiat Actul constitutiv al SC E. SRL autentificat la data de 7 octombrie 2005 la B.N.P. F. Prin Sentința civilă nr. 18/CC din 11 aprilie 2007 pronunțată în Dosarul nr. x/62/2007 al Tribunalul Brașov, rămasă irevocabilă prin neapelare s-a constatat nulitatea Hotărârii A.G.O.A. a SC A. SA din 12 aprilie 2005. Prin Hotărârea A.G.O.A. din 27 aprilie 2006 s-au aprobat măsuri pentru creșterea eficienței economice a societății, hotărâre în baza cărei consiliul de administrație al SC A. SA a emis Hotărârea din data de 13 septembrie 2006 prin care s-a aprobat cesiunea de părți sociale deținute de SC A. SA la SC E. SRL.

În consecință, la data de 19 decembrie 2006 s-au încheiat contractele de cesiune prin care SC A. SA a cesionat 60 părți sociale deținute la SC E. SRL către O., 30 părți sociale către P., 2 părți sociale către Q. și 2 părți sociale către R. Prin Sentința civilă nr. 15/CC din 15 martie 2007 pronunțată în Dosarul nr. x/62/2007, rămasă irevocabilă prin neapelare, Tribunalul Brașov a constatat nulitatea absolută a Hotărârii A.G.O.A. a SC A. SA din data de 27 aprilie 2006. Acțiunea este întemeiată pe lipsa consimțământului valabil exprimat pentru încheierea actului, dovedită prin hotărârile judecătorești evocate cu putere de lucru judecat. S-au înlăturat apărările pârâților care au susținut că anularea Hotărârii A.G.O.A.

nu are influență în cauză, prin invocarea dispozițiilor art. 56 din Legea nr. 31/1990 cu privire la cauzele de nulitate ale unei societăți comerciale, care însă nu au fost reținute ca fiind incidente în speță, pe motiv că nulitatea societății ca persoană juridică este diferită de nulitatea actului constitutiv, atât sub aspectul regimului juridic, cât și al consecințelor. Nulitatea societății comerciale, sancțiune care duce la încetarea acesteia ca persoană juridică, poate fi constatată sau declarată numai pentru cauzele expres prevăzute de art. 56 Legea nr. 31/1990, în timp ce nulitatea actului constitutiv este atrasă de cauzele de drept comun. Cu privire la valoarea bunurilor aduse ca aport au fost reținute evaluările făcute prin rapoartele de expertiză efectuate în cauză.

Din analiza actului constitutiv al SC E. SRL s-a reținut și faptul că pârâtul O. a semnat acest act, atât în calitate de reprezentant legal al SC A. SA, cât și în nume propriu, în calitate de asociat al SC E. SRL, în lipsa obținerii aprobării adunării generale extraordinare, în condițiile prevăzute la art. 112, care arată că, pentru validitatea deliberărilor adunării ordinare este necesară prezența acționarilor care să reprezinte cel puțin jumătate din capitalul social, iar hotărârile să fie luate de acționarii ce dețin majoritatea absolută din capitalul social reprezentat în adunare, dacă în actul constitutiv sau în lege nu se prevede o majoritate mai mare.

S-a verificat și al doilea motiv de nulitate invocat de reclamanți, cu privire la existența în fapt a unei divizări a SC A. SA, în lipsa unei hotărâri a adunării generale extraordinare, impusă de art. 239 și urm. din Legea nr. 31/1900 și s-a concluzionat că aceasta reprezintă tot o expresie a lipsei totale a consimțământului. Cu privire la constatarea nulității actelor de cesiune de părți sociale ale SC E. SRL încheiate la data de 19 decembrie 2006 între reclamanta SC A. SA și pârâții O., P., Q. și R., instanța a reținut că, prin Decizia nr. 3.364 din 12 decembrie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-au analizat actele de cesiune pentru lipsă de consimțământ și cauză ilicită, iar în speța de față se invocă o altă cauză de nulitate, respectiv principiul resoluto iure dantis resolvitur jus accipientis, petitul de anulare contracte de cesiune fiind unul subsidiar.

Acesta este motivul pentru care, prin încheierea din data de 6 mai 2010 s-a respins excepția puterii de lucru judecat. Analizând pe fond acest petit, instanța a reținut principiul mai sus enunțat a anulării actului subsecvent ca urmare a anulării actului inițial, fiind înlăturate apărările pârâților care au invocat excepția bunei-credințe, pe motivul că părțile sociale transmise prin contractele de cesiune sunt mobile, dar nu și corporale, ci creații ale intelectului uman, astfel că această condiție de aplicare a excepției nu este îndeplinită. Mai mult, în cauză s-a reținut reaua-credință, pe motiv că nici pârâtul O. și nici pârâta P. nu au făcut dovada că au informat pe ceilalți administratori și cenzori cu privire la intenția de a dobândi părți sociale și mai ales cu privire la prețul plătit pentru acestea, încălcând dispozițiile art. 1443 din Legea nr. 31/1990, că, în virtutea calității de administrator, au influențat decisiv adoptarea hotărârilor A.G.O.A.

anulate, care au prejudiciat acționarii, au încălcat principiul preemineței interesului social, al protecției investitorilor, transparenței tranzacțiilor și informarea permanentă a acționarilor cu ocazia trecerii fermei în litigiu de la societatea SC A. SA la SC E. SRL. Având în vedere admiterea acțiunii principale, instanța a respins cererea de intervenție. Apelul declarat de pârâții O., P. și SC E. SA împotriva Sentinței civile nr. 312/C din 17 iulie 2012 a Tribunalului Brașov a fost respins ca nefondat, prin Decizia civilă nr. 793/Ap din 17 iunie 2015 a Curții de Apel Brașov, secția civilă. În considerentele deciziei, instanța de apel a reținut următoarele: Motivul de nulitate întemeiat pe nerespectarea dispozițiilor legale care reglementează divizarea societăților comerciale nu poate fi reținut, nefiind îndeplinite condițiile art. 251 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, în forma în vigoare la data încheierii actului juridic atacat.

Nu a fost primit nici motivul de apel potrivit căruia, față de proporția pe care o reprezintă valoarea patrimonială a aportului SC A. SA la capitalul social al SC E. SA, prin raportare la întreaga valoare contabilă a activelor intimatei-reclamante, președintele consiliului de administrație putea exprima consimțământul valabil al societății la încheierea actului constitutiv al SC E. SA fără a fi necesară aprobarea adunării generale a acționarilor. Aceasta deoarece dispozițiile art. 146 din Legea nr. 31/1990, în forma în vigoare la data încheierii actului atacat, invocate de apelanți nu este aplicabil în speță întrucât, societatea reclamantă este o societate listată, admisă la tranzacționare pe o piață reglementată și, ca urmare, se supune dispozițiilor art. 241 alin. (1) din Legea nr. 297/2004.

S-a mai reținut că, în speță, nu există nicio decizie a consiliului de administrație în sensul aprobării asocierii SC A. SA la SC E. SA. Cu privire la cel de-al doilea capăt de cerere, restituirea bunurilor aduse de către reclamantă ca aport la capitalul social al SC E. SA, aceasta este o consecință a nulității parțiale a actului constitutiv. Argumentul apelanților că actul constitutiv al SC E. SA a dat naștere unor raporturi juridice doar între asociați, societatea constituită neexistând ca subiect de drept la acea dată nu poate fi reținut, întrucât, potrivit art. 16 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, aporturile în natură se realizează prin transferarea drepturilor corespunzătoare către societate.

Așadar, este firesc ca obligația de restituire a aportului să revină societății în proprietatea și posesia căreia a intrat. Cu privire la cel de-al treilea capăt de cerere, s-a constatat că prima instanță a făcut o aplicare corectă a principiului desființării actului subsecvent ca urmare a nulității actului inițial și nu a reținut excepția de la această regulă întemeiată pe principiile bunei-credințe. Chiar dacă buna-credință la încheierea convențiilor se prezumă, în speță, există indicii care răstoarnă această prezumție în cazul pârâților beneficiari ai contractelor de cesiune. Împotriva deciziei pronunțate în apel au declarat recurs pârâții O., SC E. SA și P. În motivarea recursului se aduc următoarele critici de nelegalitate, întemeiate pe art. 304 pct. 9 C. proc.

civ.: În privința nulității parțiale a actului constitutiv al SC E. SA se invocă aplicarea greșită a art. 241 alin. (1) din Legea nr. 297/2004 și se susține că, față de proporția neglijabilă pe care o reprezenta valoarea patrimonială a aportului SC A. SA la capitalul social al SC E. SA, prin raportare la întreaga valoare a activelor imobilizate, adoptarea deciziei privind participarea societății la constituirea noii societăți cădea în atribuțiile administratorilor, fără a fi necesară aprobarea respectivei operațiuni de către adunarea generală a acționarilor.

Valoarea aportului, sub 4% din totalul activelor societății reclamante, a fost constatată prin Decizia irevocabilă nr. 3.364 din 12 noiembrie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, care a statuat și în sensul că depășirea limitelor mandatului administratorilor nu se sancționează cu nulitatea, ci cu o eventuală răspundere a acestora, pentru prejudiciul cauzat, decizie în raport de care se invocă puterea de lucru judecat. Recurenta contestă valoarea operațiunii juridice deduse judecății prin considerații care au legătură cu administrarea probelor cu expertize tehnice și modul de interpretare al acestora, susținând, de asemenea că, prin respingerea unor probe nemotivat i-a fost încălcat dreptul la apărare, precum și art. 129 alin. (5) C. proc.

civ. O altă critică se referă la cele reținute în apel în legătură cu necesitatea exprimării voinței SC A. SA prin intermediul consiliului de administrație, și nu doar a unui singur membru și față de care recurenta susține că, potrivit procesului-verbal al ședinței consiliului de administrație, hotărârea de înființare a unei societăți comerciale a aparținut întregului consiliu, astfel că nu se poate susține lipsa consimțământului, ca și condiție esențială de validitate a actului constitutiv al SC E. SRL, potrivit art. 948 C. civ. Criticile recurentei vizează, de asemenea, aplicarea greșită a principiului anulării actului subsecvent, cu ignorarea excepțiilor legate de invocarea bunei-credințe, stabilitatea circuitului civil, care conservă efectele actului subsecvent, în speță, al contractelor de cesiune.

Se arată că, deși instanța a reținut contrariul, în cauză nu s-a făcut dovada relei-credințe a cesionarilor, în sensul că aceștia au cunoscut că dobândesc părțile sociale de la un neproprietar. Prin întâmpinarea la recurs, intimata-reclamantă SC A. SA, prin administrator judiciar Y. SPRL a solicitat respingerea recursului, arătând în apărare că decizia reține considerente întemeiate pe realitatea faptelor și sunt încadrate corect în dispozițiile legale aplicabile speței, motiv pentru care nu pot fi reținute criticile invocate conform art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Analizând recursul prin prisma motivelor invocate se vor reține următoarele: La momentul de referință când au fost încheiate actele juridice deduse judecății, societatea reclamantă era o societate listată, admisă la tranzacționare pe o piață reglementată, fiindu-i aplicabile dispozițiile art. 241 alin. (1) din Legea nr. 297/2004, conform cărora: "În cazul societăților listate, actele de dispoziție pe care administratorii societății pot să le efectueze în baza mandatului general conferit în momentul alegerii lor în funcție se limitează la 20% din totalul activelor, minus creanțele de încasat". Prin urmare, temeiul esențial care justifică constatarea nulității absolute parțiale a actului constitutiv al SC E. SRL îl constituie lipsa consimțământului valabil exprimat la încheierea actului, lipsă datorată neaprobării de către adunarea generală extraordinară a acționarilor a deciziei de participare la capitalul social al noii societăți înființate, cu aporturi în natură, proprietatea reclamantei.

O asemenea decizie, prin organul său de administrare putea fi luată doar dacă valoarea aportului la capitalul social era mai mică sau egală cu 20% din valoarea activelor societății, mai puțin creanțele față de terți. Or, din probatoriul administrat a rezultat o valoare superioară, astfel că operațiunea juridică de înstrăinare a activelor societății reclamante, cu titlu de aport în natură la constituirea noii societăți, intră sub incidența prevederilor art. 241 alin. (1) din Legea privind piața de capital. Aceste prevederi legale sunt norme imperative, de ordine publică, a căror încălcare se sancționează cu nulitatea și conferă dreptul oricărui acționar să o invoce pe calea unei acțiuni judecătorești, împreună cu solicitarea de recuperare a pagubelor pricinuite societății.

Invocarea de către recurenți a puterii de lucru judecat a Deciziei nr. 3.364 din 12 noiembrie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în Dosarul nr. x/62/2007 nu este fondată, deoarece, cum corect s-a reținut în apel, în acel dosar instanța supremă a avut în vedere la determinarea cotei-limită, doar valoarea nominală a părților sociale care au făcut obiectul contractelor de cesiune încheiate la 19 decembrie 2006. Or, modalitatea corectă de determinare a cotei-limită, reglementată de art. 241 alin. (1) din Legea nr. 297/2004 este cea avută în vedere de către instanța de apel.

Instanța de apel a analizat motivul de nulitate invocat de reclamanți și în ipoteza în care operațiunea în cauză era permisă fără aprobarea adunării generale a acționarilor și, în mod corect a concluzionat că, fiind condusă de un organ colegial, respectiv consiliul de administrație, societatea reclamantă își putea exprima în mod valabil consimțământul printr-o decizie comună, care lipsește, contrar susținerilor recurenților, iar nu prin voința singulară a unuia dintre membrii. Nu sunt fondate nici susținerile conform cărora actul juridic atacat nu a condus la nașterea unor raporturi juridice între cele două societăți comerciale pe motiv că la acea dată SC E. SRL nu era constituită, deoarece, aportul la capitatul societății recurente a fost adus de către asociați, nu în patrimoniul celorlalți asociați, ci, chiar în patrimoniul societății constituite prin acordul de voință al acestora.

Drept urmare, ca efect direct și nemijlocit al constatării nulității absolute și parțiale a actului constitutiv, părțile contractante afectate de sancțiunea nulității trebuie repuse în situația anterioară, pentru restabilirea echilibrului patrimonial. În privința motivelor de recurs referitoare la anularea contractelor de cesiune se va reține că, în mod legal s-a făcut aplicarea principiului anulării actului subsecvent. Urmare a constatării nulității absolute parțiale a actului constitutiv, titlul cedentului s-a desființat, mai exact, se poate considera că nu a existat niciodată obiectului material juridic al actelor de cesiune, iar persoanele fizice care au devenit cesionare ale părților sociale în baza unui act juridic nul absolut și parțial, având în vedere calitatea lor, nu pot fi considerate subdobânditori de bună-credință.

Prin operațiunile efectuate, recurenții-pârâți, au încălcat interesul prioritar al societății pe care o conduceau. Aceștia aveau obligația specifică administratorilor societăților emitente de valori mobiliare tranzacționate pe piețe reglementate, de a acționa în așa fel în operațiunile pe care le efectuează încât să fie apărat și promovat interesul prioritar al societății, în raport cu interesele unor acționari, precum și cu propriile interese, astfel că prezumția bunei lor credințe a fost răsturnată, iar actele de cesiune a părților sociale au fost în mod legal anulate. Se va reține, totodată, că, prin Decizia nr. 3.364 din 12 noiembrie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, cererea de anulare a actelor de cesiune a fost respinsă pentru alte motive decât acelea al efectelor nulității, respectiv în aplicarea principiului anulării actului subsecvent celui a cărui nulitate a fost constatată, nefiind, prin urmare, încălcată autoritatea de lucru judecat.

În baza considerentelor expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. se va respinge ca nefondat recursul pârâților O., SC E. SRL și P., iar potrivit art. 274 C. proc. civ. aceștia vor fi obligați să achite reclamantei-intimate SC A. SA, prin administrator judiciar Y. SPRL suma de 2.400 RON cheltuieli de judecată ocazionate cu plata onorariului avocațial, în baza chitanței depusă la dosar. Se va lua act, totodată, de împrejurarea că reclamantul-intimat C. a renunțat la judecată, în baza Declarației autentificate la data de 22 octombrie 2015 de B.N.P. Z.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată că intimatul-reclamant C. a renunțat la judecarea cauzei. Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâții O., SC E. SRL și P. împotriva Deciziei civile nr. 793/Ap din 17 iunie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă. Obligă recurenții-pârâți O., SC E. SRL și P. să achite intimatei-reclamante SC A. SA - prin administrator judiciar Y. SPRL suma de 2.400 RON cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 iunie 2016. Procesat de GGC - N