ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1063/2016

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1063/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)

Decizia nr. 1063/2016

Prin Cererea formulată la data de 29 mai 2009

și înregistrată pe rolul Tribunalului Brașov, reclamanții SC A. SA, B., C. și D.

au solicitat, în contradictoriu cu pârâta SC E. SRL să se constate nulitatea

absolută parțială a actului constitutiv al acesteia, autentificat la B.N.P. F.,

în ceea ce privește clauzele referitoare la participarea SC A. SA în această

societate, cu obligarea pârâtei la restituirea aportului pe care reclamanta l-a

adus la constituirea capitalului social, respectiv: Ferma G., compusă din

grajd, adăpătoare, magazie, depozit și terenul aferent, în suprafață de

4.267,26 mp, înscris în CF H. comuna Lisa, nr. cadastral I., J., Depozit G.,

compus din cabană, lac și curte, teren în suprafață de 2.902,92 mp, înscris în

CF K. comuna Lisa, nr. top L., M., N., bunurile mobile enumerate și descrise în

Cap. III art. 7 din actul constitutiv, precum și suma de 2.500 RON.

În contradictoriu cu

pârâții O., P., Q. și R. reclamanții au solicitat să se pronunțe nulitatea

contractelor de cesiune intervenite în data de 19 decembrie 2006 între

reclamanta SC A. SA în calitate de cedent, pe de o parte, și pârâți, în

calitate de cesionari, pe de altă parte, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii

se susține, în esență, că actul constitutiv al SC E. SRL este lovit de nulitate

absolută parțială pentru lipsa consimțământului SC A. SA, iar contractele de

cesiune încheiate ulterior sunt nule ca efect al nulității primului act.

Prin Sentința civilă

nr. 321/C din 17 iulie 2012 a Tribunalului Brașov s-a luat act de renunțarea

reclamanților la petitul din completarea de acțiune, privind obligarea

pârâtului O. la plata către SC A. SA a daunelor reprezentând valoarea bunurilor

înstrăinate.

S-a admis acțiunea

formulată de reclamanți și în consecință, a fost constatată nulitatea absolută

parțială a actului constitutiv al SC E. SRL autentificat la B.N.P. F., cu

privire la clauzele având ca obiect dobândirea de către reclamanta SC A. SA a

calității de asociat al pârâtei, s-a dispus obligarea pârâtei SC E. SRL să

restituite reclamantei SC A. SA aportul adus de aceasta la constituirea

capitalului social, s-a constatat nulitatea contractelor de cesiune de părți

sociale ale SC E. SRL încheiate la data de 19 decembrie 2006 între reclamanta

SC A. SA și pârâții O., P., Q. și R., cu obligarea tuturor pârâților la plata

sumei de 16.040,10 RON cheltuieli de judecată.

Au fost respinse

cererile de intervenție formulate de intervenienții S., T. și U. în

contradictoriu cu pârâții O. și P.

Pentru a pronunța

această soluție, prima instanță a reținut că, prin Hotărârea A.G.A.O. din 12

aprilie 2005 a SC A. SA s-a aprobat înființarea unei societăți cu răspundere

limitată, pentru plantația de afin, la care societatea să dețină 95% din

părțile sociale.

În baza acestei

hotărâri, între SC A. SA, O., Q., P., V., X. și R. s-a încheiat Actul

constitutiv al SC E. SRL autentificat la data de 7 octombrie 2005 la B.N.P. F.

Prin Sentința civilă

nr. 18/CC din 11 aprilie 2007 pronunțată în Dosarul nr. x/62/2007 al Tribunalul

Brașov, rămasă irevocabilă prin neapelare s-a constatat nulitatea Hotărârii

A.G.O.A. a SC A. SA din 12 aprilie 2005.

Prin Hotărârea

A.G.O.A. din 27 aprilie 2006 s-au aprobat măsuri pentru creșterea eficienței

economice a societății, hotărâre în baza cărei consiliul de administrație al SC

A. SA a emis Hotărârea din data de 13 septembrie 2006 prin care s-a aprobat

cesiunea de părți sociale deținute de SC A. SA la SC E. SRL.

În consecință, la

data de 19 decembrie 2006 s-au încheiat contractele de cesiune prin care SC A.

SA a cesionat 60 părți sociale deținute la SC E. SRL către O., 30 părți sociale

către P., 2 părți sociale către Q. și 2 părți sociale către R.

Prin Sentința civilă

nr. 15/CC din 15 martie 2007 pronunțată în Dosarul nr. x/62/2007, rămasă

irevocabilă prin neapelare, Tribunalul Brașov a constatat nulitatea absolută a

Hotărârii A.G.O.A. a SC A. SA din data de 27 aprilie 2006.

Acțiunea este

întemeiată pe lipsa consimțământului valabil exprimat pentru încheierea

actului, dovedită prin hotărârile judecătorești evocate cu putere de lucru

judecat.

S-au înlăturat

apărările pârâților care au susținut că anularea Hotărârii A.G.O.A. nu are

influență în cauză, prin invocarea dispozițiilor art. 56 din Legea nr. 31/1990

cu privire la cauzele de nulitate ale unei societăți comerciale, care însă nu

au fost reținute ca fiind incidente în speță, pe motiv că nulitatea societății

ca persoană juridică este diferită de nulitatea actului constitutiv, atât sub

aspectul regimului juridic, cât și al consecințelor. Nulitatea societății

comerciale, sancțiune care duce la încetarea acesteia ca persoană juridică,

poate fi constatată sau declarată numai pentru cauzele expres prevăzute de art.

56 Legea nr. 31/1990, în timp ce nulitatea actului constitutiv este atrasă de

cauzele de drept comun.

Cu privire la

valoarea bunurilor aduse ca aport au fost reținute evaluările făcute prin

rapoartele de expertiză efectuate în cauză.

Din analiza actului

constitutiv al SC E. SRL s-a reținut și faptul că pârâtul O. a semnat acest

act, atât în calitate de reprezentant legal al SC A. SA, cât și în nume

propriu, în calitate de asociat al SC E. SRL, în lipsa obținerii aprobării

adunării generale extraordinare, în condițiile prevăzute la art. 112, care

arată că, pentru validitatea deliberărilor adunării ordinare este necesară

prezența acționarilor care să reprezinte cel puțin jumătate din capitalul

social, iar hotărârile să fie luate de acționarii ce dețin majoritatea absolută

din capitalul social reprezentat în adunare, dacă în actul constitutiv sau în

lege nu se prevede o majoritate mai mare.

S-a verificat și al

doilea motiv de nulitate invocat de reclamanți, cu privire la existența în fapt

a unei divizări a SC A. SA, în lipsa unei hotărâri a adunării generale

extraordinare, impusă de art. 239 și urm. din Legea nr. 31/1900 și s-a

concluzionat că aceasta reprezintă tot o expresie a lipsei totale a

consimțământului.

Cu privire la

constatarea nulității actelor de cesiune de părți sociale ale SC E. SRL

încheiate la data de 19 decembrie 2006 între reclamanta SC A. SA și pârâții O.,

P., Q. și R., instanța a reținut că, prin Decizia nr. 3.364 din 12 decembrie

2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-au analizat actele de cesiune

pentru lipsă de consimțământ și cauză ilicită, iar în speța de față se invocă o

altă cauză de nulitate, respectiv principiul resoluto iure dantis resolvitur

jus accipientis, petitul de anulare contracte de cesiune fiind unul subsidiar. Acesta

este motivul pentru care, prin încheierea din data de 6 mai 2010 s-a respins

excepția puterii de lucru judecat.

Analizând pe fond

acest petit, instanța a reținut principiul mai sus enunțat a anulării actului

subsecvent ca urmare a anulării actului inițial, fiind înlăturate apărările

pârâților care au invocat excepția bunei-credințe, pe motivul că părțile

sociale transmise prin contractele de cesiune sunt mobile, dar nu și corporale,

ci creații ale intelectului uman, astfel că această condiție de aplicare a

excepției nu este îndeplinită.

Mai mult, în cauză

s-a reținut reaua-credință, pe motiv că nici pârâtul O. și nici pârâta P. nu au

făcut dovada că au informat pe ceilalți administratori și cenzori cu privire la

intenția de a dobândi părți sociale și mai ales cu privire la prețul plătit

pentru acestea, încălcând dispozițiile art. 1443 din Legea nr. 31/1990, că, în

virtutea calității de administrator, au influențat decisiv adoptarea

hotărârilor A.G.O.A. anulate, care au prejudiciat acționarii, au încălcat

principiul preemineței interesului social, al protecției investitorilor,

transparenței tranzacțiilor și informarea permanentă a acționarilor cu ocazia

trecerii fermei în litigiu de la societatea SC A. SA la SC E. SRL.

Având în vedere

admiterea acțiunii principale, instanța a respins cererea de intervenție.

Apelul declarat de

pârâții O., P. și SC E. SA împotriva Sentinței civile nr. 312/C din 17 iulie

2012 a Tribunalului Brașov a fost respins ca nefondat, prin Decizia civilă nr.

793/Ap din 17 iunie 2015 a Curții de Apel Brașov, secția civilă.

În considerentele

deciziei, instanța de apel a reținut următoarele:

Motivul de nulitate

întemeiat pe nerespectarea dispozițiilor legale care reglementează divizarea

societăților comerciale nu poate fi reținut, nefiind îndeplinite condițiile

art. 251 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, în forma în vigoare la data

încheierii actului juridic atacat.

Nu a fost primit nici

motivul de apel potrivit căruia, față de proporția pe care o reprezintă

valoarea patrimonială a aportului SC A. SA la capitalul social al SC E. SA,

prin raportare la întreaga valoare contabilă a activelor intimatei-reclamante,

președintele consiliului de administrație putea exprima consimțământul valabil

al societății la încheierea actului constitutiv al SC E. SA fără a fi necesară

aprobarea adunării generale a acționarilor. Aceasta deoarece dispozițiile art.

146 din Legea nr. 31/1990, în forma în vigoare la data încheierii actului

atacat, invocate de apelanți nu este aplicabil în speță întrucât, societatea reclamantă

este o societate listată, admisă la tranzacționare pe o piață reglementată și,

ca urmare, se supune dispozițiilor art. 241 alin. (1) din Legea nr. 297/2004.

S-a mai reținut că,

în speță, nu există nicio decizie a consiliului de administrație în sensul

aprobării asocierii SC A. SA la SC E. SA.

Cu privire la cel

de-al doilea capăt de cerere, restituirea bunurilor aduse de către reclamantă

ca aport la capitalul social al SC E. SA, aceasta este o consecință a nulității

parțiale a actului constitutiv.

Argumentul

apelanților că actul constitutiv al SC E. SA a dat naștere unor raporturi

juridice doar între asociați, societatea constituită neexistând ca subiect de

drept la acea dată nu poate fi reținut, întrucât, potrivit art. 16 alin. (2)

din Legea nr. 31/1990, aporturile în natură se realizează prin transferarea

drepturilor corespunzătoare către societate. Așadar, este firesc ca obligația

de restituire a aportului să revină societății în proprietatea și posesia

căreia a intrat.

Cu privire la cel

de-al treilea capăt de cerere, s-a constatat că prima instanță a făcut o

aplicare corectă a principiului desființării actului subsecvent ca urmare a

nulității actului inițial și nu a reținut excepția de la această regulă

întemeiată pe principiile bunei-credințe.

Chiar dacă

buna-credință la încheierea convențiilor se prezumă, în speță, există indicii

care răstoarnă această prezumție în cazul pârâților beneficiari ai contractelor

de cesiune.

Împotriva deciziei

pronunțate în apel au declarat recurs pârâții O., SC E. SA și P.

În motivarea

recursului se aduc următoarele critici de nelegalitate, întemeiate pe art. 304

pct. 9 C. proc. civ.:

În privința nulității

parțiale a actului constitutiv al SC E. SA se invocă aplicarea greșită a art.

241 alin. (1) din Legea nr. 297/2004 și se susține că, față de proporția

neglijabilă pe care o reprezenta valoarea patrimonială a aportului SC A. SA la

capitalul social al SC E. SA, prin raportare la întreaga valoare a activelor

imobilizate, adoptarea deciziei privind participarea societății la constituirea

noii societăți cădea în atribuțiile administratorilor, fără a fi necesară

aprobarea respectivei operațiuni de către adunarea generală a acționarilor.

Valoarea aportului, sub 4% din totalul activelor societății reclamante, a fost

constatată prin Decizia irevocabilă nr. 3.364 din 12 noiembrie 2008 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție, care a statuat și în sensul că depășirea

limitelor mandatului administratorilor nu se sancționează cu nulitatea, ci cu o

eventuală răspundere a acestora, pentru prejudiciul cauzat, decizie în raport

de care se invocă puterea de lucru judecat.

Recurenta contestă

valoarea operațiunii juridice deduse judecății prin considerații care au

legătură cu administrarea probelor cu expertize tehnice și modul de

interpretare al acestora, susținând, de asemenea că, prin respingerea unor

probe nemotivat i-a fost încălcat dreptul la apărare, precum și art. 129 alin.

(5) C. proc. civ.

O altă critică se

referă la cele reținute în apel în legătură cu necesitatea exprimării voinței SC

A. SA prin intermediul consiliului de administrație, și nu doar a unui singur

membru și față de care recurenta susține că, potrivit procesului-verbal al

ședinței consiliului de administrație, hotărârea de înființare a unei societăți

comerciale a aparținut întregului consiliu, astfel că nu se poate susține lipsa

consimțământului, ca și condiție esențială de validitate a actului constitutiv

al SC E. SRL, potrivit art. 948 C. civ.

Criticile recurentei

vizează, de asemenea, aplicarea greșită a principiului anulării actului

subsecvent, cu ignorarea excepțiilor legate de invocarea bunei-credințe,

stabilitatea circuitului civil, care conservă efectele actului subsecvent, în

speță, al contractelor de cesiune. Se arată că, deși instanța a reținut

contrariul, în cauză nu s-a făcut dovada relei-credințe a cesionarilor, în

sensul că aceștia au cunoscut că dobândesc părțile sociale de la un

neproprietar.

Prin întâmpinarea la

recurs, intimata-reclamantă SC A. SA, prin administrator judiciar Y. SPRL a

solicitat respingerea recursului, arătând în apărare că decizia reține

considerente întemeiate pe realitatea faptelor și sunt încadrate corect în

dispozițiile legale aplicabile speței, motiv pentru care nu pot fi reținute

criticile invocate conform art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Analizând recursul

prin prisma motivelor invocate se vor reține următoarele:

La momentul de

referință când au fost încheiate actele juridice deduse judecății, societatea

reclamantă era o societate listată, admisă la tranzacționare pe o piață

reglementată, fiindu-i aplicabile dispozițiile art. 241 alin. (1) din Legea nr.

297/2004, conform cărora: "În cazul societăților listate, actele de

dispoziție pe care administratorii societății pot să le efectueze în baza

mandatului general conferit în momentul alegerii lor în funcție se limitează la

20% din totalul activelor, minus creanțele de încasat".

Prin urmare, temeiul

esențial care justifică constatarea nulității absolute parțiale a actului

constitutiv al SC E. SRL îl constituie lipsa consimțământului valabil exprimat

la încheierea actului, lipsă datorată neaprobării de către adunarea generală

extraordinară a acționarilor a deciziei de participare la capitalul social al

noii societăți înființate, cu aporturi în natură, proprietatea reclamantei. O

asemenea decizie, prin organul său de administrare putea fi luată doar dacă

valoarea aportului la capitalul social era mai mică sau egală cu 20% din

valoarea activelor societății, mai puțin creanțele față de terți. Or, din

probatoriul administrat a rezultat o valoare superioară, astfel că operațiunea

juridică de înstrăinare a activelor societății reclamante, cu titlu de aport în

natură la constituirea noii societăți, intră sub incidența prevederilor art.

241 alin. (1) din Legea privind piața de capital. Aceste prevederi legale sunt

norme imperative, de ordine publică, a căror încălcare se sancționează cu

nulitatea și conferă dreptul oricărui acționar să o invoce pe calea unei

acțiuni judecătorești, împreună cu solicitarea de recuperare a pagubelor

pricinuite societății.

Invocarea de către

recurenți a puterii de lucru judecat a Deciziei nr. 3.364 din 12 noiembrie 2008

a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în Dosarul nr. x/62/2007 nu

este fondată, deoarece, cum corect s-a reținut în apel, în acel dosar instanța supremă

a avut în vedere la determinarea cotei-limită, doar valoarea nominală a

părților sociale care au făcut obiectul contractelor de cesiune încheiate la 19

decembrie 2006. Or, modalitatea corectă de determinare a cotei-limită,

reglementată de art. 241 alin. (1) din Legea nr. 297/2004 este cea avută în

vedere de către instanța de apel.

Instanța de apel a

analizat motivul de nulitate invocat de reclamanți și în ipoteza în care

operațiunea în cauză era permisă fără aprobarea adunării generale a acționarilor

și, în mod corect a concluzionat că, fiind condusă de un organ colegial,

respectiv consiliul de administrație, societatea reclamantă își putea exprima

în mod valabil consimțământul printr-o decizie comună, care lipsește, contrar

susținerilor recurenților, iar nu prin voința singulară a unuia dintre membrii.

Nu sunt fondate nici

susținerile conform cărora actul juridic atacat nu a condus la nașterea unor

raporturi juridice între cele două societăți comerciale pe motiv că la acea

dată SC E. SRL nu era constituită, deoarece, aportul la capitatul societății

recurente a fost adus de către asociați, nu în patrimoniul celorlalți asociați,

ci, chiar în patrimoniul societății constituite prin acordul de voință al

acestora. Drept urmare, ca efect direct și nemijlocit al constatării nulității

absolute și parțiale a actului constitutiv, părțile contractante afectate de

sancțiunea nulității trebuie repuse în situația anterioară, pentru restabilirea

echilibrului patrimonial.

În privința motivelor

de recurs referitoare la anularea contractelor de cesiune se va reține că, în

mod legal s-a făcut aplicarea principiului anulării actului subsecvent.

Urmare a constatării

nulității absolute parțiale a actului constitutiv, titlul cedentului s-a

desființat, mai exact, se poate considera că nu a existat niciodată obiectului

material juridic al actelor de cesiune, iar persoanele fizice care au devenit

cesionare ale părților sociale în baza unui act juridic nul absolut și parțial,

având în vedere calitatea lor, nu pot fi considerate subdobânditori de

bună-credință.

Prin operațiunile

efectuate, recurenții-pârâți, au încălcat interesul prioritar al societății pe

care o conduceau. Aceștia aveau obligația specifică administratorilor

societăților emitente de valori mobiliare tranzacționate pe piețe reglementate,

de a acționa în așa fel în operațiunile pe care le efectuează încât să fie

apărat și promovat interesul prioritar al societății, în raport cu interesele

unor acționari, precum și cu propriile interese, astfel că prezumția bunei lor credințe

a fost răsturnată, iar actele de cesiune a părților sociale au fost în mod

legal anulate.

Se va reține,

totodată, că, prin Decizia nr. 3.364 din 12 noiembrie 2008 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție, cererea de anulare a actelor de cesiune a fost respinsă

pentru alte motive decât acelea al efectelor nulității, respectiv în aplicarea

principiului anulării actului subsecvent celui a cărui nulitate a fost

constatată, nefiind, prin urmare, încălcată autoritatea de lucru judecat.

În baza

considerentelor expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. se va

respinge ca nefondat recursul pârâților O., SC E. SRL și P., iar potrivit art.

274 C. proc. civ. aceștia vor fi obligați să achite reclamantei-intimate SC A.

SA, prin administrator judiciar Y. SPRL suma de 2.400 RON cheltuieli de

judecată ocazionate cu plata onorariului avocațial, în baza chitanței depusă la

dosar.

Se va lua act,

totodată, de împrejurarea că reclamantul-intimat C. a renunțat la judecată, în

baza Declarației autentificate la data de 22 octombrie 2015 de B.N.P. Z.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată că

intimatul-reclamant C. a renunțat la judecarea cauzei.

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de pârâții O., SC E. SRL și P. împotriva Deciziei

civile nr. 793/Ap din 17 iunie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția

civilă.

Obligă

recurenții-pârâți O., SC E. SRL și P. să achite intimatei-reclamante SC A. SA -

prin administrator judiciar Y. SPRL suma de 2.400 RON cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 7 iunie 2016.

Procesat de GGC - N