ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1846/2016

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1846/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)

Decizia nr. 1846/2016

Deliberând asupra recursului,

constată următoarele:

Prin

acțiunea înregistrată în data de 30 iulie 2012, reclamantul A., în

contradictoriu cu pârâții SC B. SRL și C., a solicitat constatarea

nulității actului adițional la actul constitutiv al SC B. SRL

din data de 16 februarie 2011 și a actului constitutiv refăcut,

precum și repunerea reclamantului în situația anterioară semnării

actului adițional din data de 16 februarie 2011.

La termenul de judecată din data

de 25 septembrie 2012, reclamantul și-a precizat acțiunea solicitând

constatarea nulității absolute a contractului de

vânzare-cumpărare încheiat între pârâții SC B. SRL și C.,

întocmit în cursul lunii iulie 2012 la BNP D. din Oradea, pentru lipsă de

cauză.

Prin Sentința nr. 79/COM din 27

ianuarie 2015, Tribunalul Bihor a respins excepția

prematurității acțiunii și excepția de netimbrare

invocate de pârâții SC B. SRL și C.

Prin aceeași sentință,

a fost admisă acțiunea formulată și precizată de

reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții SC B. SRL și C.

A fost admisă cererea de

intervenție accesorie formulată de intervenienta SC E. SRL și

totodată, s-a dispus anularea actului adițional la actul constitutiv

al SC B. SRL din data de 16 februarie 2011 și a actului constitutiv

actualizat. De asemenea, a fost repus reclamantul A. în situația

anterioară semnării actului adițional din data de 16 februarie

2011.

A fost anulat contractul de

vânzare-cumpărare încheiat la data de 9 iulie 2012 la BNP D., între

pârâții SC B. SRL și C..

Tribunalul a constatat nulitatea

Hotărârii AGA din data de 9 aprilie 2009 a SC B. SRL și a respins ca

neîntemeiată acțiunea reconvențională formulată de reclamanții

reconvenționali SC B. SRL și C., în contradictoriu cu pârâtul

reconvențional A..

Au fost obligați pârâții la

plata în mod solidar către reclamant a sumei de 7.650,30 lei cheltuieli de

judecată.

În motivarea acestei soluții, s-a

reținut că excepția prematurității acțiunii

și excepția de netimbrare sunt neîntemeiate, prima cu motivarea

că în speță sunt aplicabile dispozițiile speciale ale Legii

nr. 31/1990, și nu prevederile art. 720

1

C. proc. civ., iar cea

de-a doua excepție cu motivarea că reclamantul a depus dovada

achitării taxei de timbru pentru toate capetele de cerere.

Pe fondul cauzei, prima

instanță a reținut că, prin Hotărârea nr. 1 din 6

noiembrie 2008 a Adunării generale a asociaților pârâtei SC B. SRL,

reclamantul din prezenta cauză a devenit asociat unic al pârâtei SC B.

SRL, mandatul de reprezentare acordat pârâtei C. fiind confirmat ulterior prin

act autentic notarial. Totodată, s-a mai reținut că nu

există nicio dovadă în sensul că reclamantul ar fi fost de acord

cu cesionarea părților sociale ale SC B. SRL către pârâta C.

și că ar fi fost întocmit în mod legal un asemenea act.

Instanța a constatat că

pârâta C. a întocmit actele de cesiune a părților sociale ale SC B.

SRL în interes personal, în mod fraudulos, fără știrea și

acordul reclamantului, fără sa respecte prevederile exprese din actul

constitutiv a SC B. SRL, respectiv cele de întocmire a actelor de cesiune în

formă autentică, iar efectuarea acestei cesiuni pe baza unui act

adițional căruia i s-a acordat "dată certă" nu

îndeplinește condițiile de validitate și legalitate a cesiunii.

În plus, s-a apreciat că cesiunea

realizată în mod fraudulos de către pârâta C. este nulă și

pentru motivul inexistenței unui mandat special acordat în acest scop de

către asociatul unic al pârâtei SC B. SRL.

Totodată, s-a mai constat că

înscrisul sub semnătură privată nedatat, semnat ilizibil, dar

parafat cu parafa SC B. SRL, redactat atât în limba română cât și în

italiană, înscris intitulat "Hotărâre AGA a SC B. SRL" prin

care se menționează că reclamantul din prezenta cauză a

cesionat cele 20 de părți sociale către pârâta C. este nul fiind

încheiat cu nerespectarea dispozițiilor art. 196 raportate la art. 132 din

Legea nr. 31/1990.

Prin urmare, s-a apreciat că

actul adițional atacat a fost adoptat cu încălcarea prevederilor art.

125 alin. (5) din Legea nr. 31/1990, în sensul ca pârâta C. în calitate de

administrator al pârâtei SC B. SRL a reprezentat în cadrul AGA din data de 16

februarie 2011 interesele asociatului unic, iar conform prevederilor evocate,

hotărârea AGA este nula dacă votul în AGA nu s-ar fi obținut cu

majoritatea ceruta.

Instanța a mai reținut

că, în condițiile în care pârâta C., la data încheierii contractului

de vânzare-cumpărare, deținea în mod nelegal și fraudulos

calitatea de asociat unic la SC B. SRL, acest contract este lovit de nulitate

absoluta pentru lipsă de cauză, motivul real al operațiunii

fiind acela de a sustrage bunurile din proprietatea societății SC B.

SRL în situația în care reclamantul ar redeveni în urma admiterii

acțiunii asociat al pârâtei SC B. SRL.

Împotriva acestei hotărâri au

formulat apel SC B. SRL și C., solicitând admiterea apelului, modificarea

sentinței, în sensul respingerii ca nefondată a acțiunii, precum

și a cererii reconvenționale, cu cheltuieli de judecată.

Prin Decizia nr. 299/C/2015-A din 11

noiembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a

II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, au fost respinse

ca nefondate apelurile, precum și cererea de acordare a cheltuielilor de

judecată.

Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța de apel a reținut că în mod corect prima

instanță a respins excepția prematurității

acțiunii pentru lipsa procedurii prealabile, în raport cu aplicabilitatea

în cauză a dispozițiilor art. 132 din Legea nr. 31/1990.

Pe fondul cauzei, Curtea de Apel

Oradea a reținut că din actul constitutiv rezultă că

cesiunea părților sociale către terți se face pe baza

hotărârii asociatului unic, însă această cesiune trebuie să

îmbrace forma autentică, care deși nu este prevăzute de art. 202

alin. (1) din Legea nr. 31/1990, asociații sunt liberi să

prevadă condiții mai restrictive în care actul constitutiv poate fi

modificat.

Instanța a constatat că

actul adițional la actul constitutiv al SC B. SRL din data de 16 februarie

2011 nu a respectat forma cerută ad validitatem, fiindu-i imprimată

doar dată certă de către notarul public, motiv pentru care s-a

apreciat că actul adițional la actul constitutiv este lovit de

nulitate absolută.

Argumentele evocate cu privire la

obligativitatea formei autentice ad validitatem au fost reținute de

instanța de apel și cu privire la hotărârea AGA din 9 aprilie

2009, aceasta fiind considerată un veritabil contract de cesiune de

părți sociale, reținându-se, totodată, sub acest aspect

că adunarea generală este organul suprem de conducere și decizie

al societății, iar în cadrul acestei adunări participă

și au drept de vot numai asociații, nu și terțe persoane,

precum pârâta C., hotărârea adoptată exprimând voința

socială.

Cu privire la contractul de

vânzare-cumpărare încheiat la data de 9 iulie 2012 la BNP D. între

pârâții SC B. SRL și C., curtea de apel a reținut că acesta

este nul, ca o consecință a anulării actului juridic

inițial de cesiune de părți sociale.

În plus, s-a apreciat că C. nu a

avut nicio calitate în cadrul societății care să poată

angaja voința acestei societăți, ca urmare a nulității

cesiunii de părți sociale care a avut ca efect desființarea cu

efect retroactiv a calității de asociat unic, precum și a

dreptului pârâtei C. asupra patrimoniului societății SC B. SRL.

În consecință, s-a apreciat

că în mod corect s-a reținut de către prima instanță

lipsa de cauză a contractului de vânzare-cumpărare, lipsind

contraprestațiile întrucât pârâta nu putea transmite, în numele

societății, bunurile acesteia.

Cu privire la cererea

reconvențională, s-a reținut că, în speță,

considerentele pentru care a fost admisă acțiunea reclamantului sunt

cele ce motivează și respingerea cererii reconvenționale,

fără a fi necesar și nici indicat ca instanța de fond

să le reitereze în cuprinsul hotărârii.

De asemenea, și cu privire la

cererea de intervenție accesorie în favoarea reclamantului s-a apreciat

că a fost corect admisă de către prima instanță,

întrucât o dată admisă în principiu, soluția asupra acesteia depinde

de soluția dată acțiunii principale. În consecință,

s-a constatat că cererea reclamantului fiind admisă, în mod

întemeiat, a fost admisă și cererea de intervenție accesorie în

favoarea lui.

Împotriva Deciziei nr. 299/C/2015-A

din 11 noiembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Oradea,

secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, au

formulat recurs pârâții F. (fostă C.) și SC B. SRL, întemeiat pe

dispozițiile art. 304 pct. 6, 7, 8 și 9 C. proc. civ., prin care au

solicitat admiterea căii extraordinare de atac, modificarea în tot a

deciziei atacate, cu reținerea cauzei spre rejudecare, în urma căreia

să se dispună respingerea acțiunii reclamantului.

Motivul de recurs întemeiat pe

dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. vizează faptul că

acțiunea reclamantului ar fi de fapt o opoziție în sensul art. 61 din

Legea nr. 31/1990, care potrivit art. 62 alin. (1) din aceeași lege

trebuie introdusă în termen de 30 zile, motiv pentru care apreciază

că cererea reclamantului este tardivă.

De asemenea, a arătat că

acțiunea a fost formulată de o persoană lipsită de calitate

procesuală activă.

Recurenții mai arată că

nulitatea absolută a actului adițional la actul constitutiv din 16

februarie 2011 s-a constatat prin aplicarea greșită a legii. În continuare,

susține că reclamantul a modificat actul constitutiv prin

introducerea unei noi clauze cu privire la forma autentică pe care trebuie

să o îmbrace cesiunea de părți sociale, iar în opinia sa acest

lucru se putea realiza printr-o hotărâre a Adunării Generale a

Asociaților, potrivit art. 204 alin. (1) din Legea nr. 31/1990. Acest

motiv de recurs a fost încadrat în art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

O altă critică de

nelegalitate întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C.

proc. civ. se referă la susținerea recurenților potrivit

căreia nulitatea absolută a hotărârii AGA a fost constatată

prin interpretarea greșită a actului juridic dedus

judecății, respectiv în urma aplicării greșite a legii.

Astfel, sub acest aspect, s-a

susținut că, potrivit art. 202 din Legea nr. 31/1990, singura

condiție de fond pentru transmiterea părților sociale către

terți este acordul de voință al asociaților. În opinia

recurenților, cesiunea părților sociale către C.

respectă condițiile de fond și formă, fiind aprobată

prin hotărârea AGA din 9 aprilie 2009, de către asociatul unic A..

Astfel, se arată că

sancțiunea aplicabilă pentru nerespectarea formei cesiunii este

nulitatea relativă.

În consecință, reclamantul

fiind un terț, acesta nu avea posibilitatea de a solicita constatarea

nulității relative a hotărârii AGA, iar prin raportare la

dispozițiile art. 132 din Legea nr. 31/1990 care prevăd termenul de

15 zile pentru introducerea acțiunii, aceasta apare ca fiind tardivă.

Criticile întemeiate pe

dispozițiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ. vizează faptul că

instanța de apel, netemeinic și nelegal, a procedat la conversiunea

hotărârii AGA din 9 aprilie 2009 într-un contract de cesiune de

părți sociale, acest lucru nefiind solicitat de părți

și, mai mult decât atât, trebuia pus în discuția contradictorie a

părților.

Recurenții-pârâți au adus

critici și cu privire la nulitatea absolută a contractului de

vânzare-cumpărare, care în opinia lor a fost constatată în baza unor

motive contradictorii, decizia atacată fiind astfel lipsită de temei

legal.

Sub acest aspect, s-a susținut

că recurenta F. (fostă C.) a preluat imobilele în contul sumelor cu

care a creditat societatea.

În plus, s-a susținut că

desființarea cu caracter retroactiv a calității de asociat a

recurentei nu are legătură cu lipsa cauzei contractului de

vânzare-cumpărare, lipsind contraprestațiile, astfel cum în mod

greșit se arată că a procedat instanța de apel. Aceste

critici au fost întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc.

civ.

Recurenții-pârâți au depus

la dosar o completare a motivelor de recurs, întemeiată pe art. 312 alin.

(3) C. proc. civ., prin care au solicitat casarea și trimiterea cauzei

spre rejudecare întrucât, în mod neîntemeiat, instanța de apel a respins

încuviințarea probei cu expertiză grafologică, care ar fi

clarificat aspectele legate de autenticitatea semnăturii din cuprinsul

hotărârii AGA din 9 aprilie 2009.

Intimatul-reclamant A. a depus la

dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat

și menținerea hotărârii recurate, ca fiind legală și

temeinică.

Analizând actele dosarului, precum

și decizia atacată, prin prisma motivelor de nelegalitate invocate de

recurenții-pârâți, Înalta Curte reține următoarele:

Cererea de chemare în judecată,

astfel cum a fost formulată și precizată de reclamantul A.,

cuprinde mai multe capete de cerere, respectiv constatarea nulității

actului adițional la actul constitutiv al SC B. SRL din data de 16

februarie 2011 și a actului constitutiv refăcut, constatarea

nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare încheiat

între pârâții SC B. SRL și C., nulitatea contractului de cesiune de

părți sociale, precum și constatarea nulității

hotărârii AGA din data de 9 aprilie 2009.

Pentru stabilirea capătului de

cerere principal, instanța nu trebuie să analizeze cererile în

ordinea formulării lor de către reclamant, ci în funcție de

interdependența lor.

În speță, Înalta Curte,

punând în relație aceste capete de cerere, analizându-le efectele produse,

apreciază că actul primordial, principal este hotărârea AGA din

data de 9 aprilie 2009, iar celelalte capete ale cererii evocate anterior sunt

accesorii, deoarece soluția lor depinde de soluția

pronunțată asupra capătului principal al acțiunii,

respectiv cel vizând constatarea nulității hotărârii AGA, în

cadrul căruia instanța trebuie să verifice

consimțământul societății și aprobarea efectuării

cesiunilor care sunt ulterior contestate.

Potrivit art. 132 alin. (2) din Legea

nr. 31/1990 "hotărârile adunării generale contrare legii sau

actului constitutiv pot fi atacate în justiție, în termen de 15 zile de la

data publicării în M. Of. al României, Partea a IV-a, de oricare dintre

acționarii care nu au luat parte la adunarea generală sau care au

votat contra și au cerut să se insereze aceasta în procesul-verbal al

ședinței".

Art. XIV din Legea nr. 202/2010

prevede că "Alineatul (9) al articolului 132 din Legea nr. 31/1990

privind societățile comerciale, republicată în M. Of. al

României, Partea I, nr. 1.066 din 17 noiembrie 2004, cu modificările

și completările ulterioare, se modifică și va avea

următorul cuprins:

(9) Cererea se va judeca în camera de

consiliu. Hotărârea judecătorească pronunțată este

supusă numai recursului, în termen de 15 zile de la comunicare."

În speță, sesizarea primei

instanțe s-a făcut la 30 iulie 2012, deci ulterior intrării în

vigoare la Legii nr. 202/2010.

În raport cu dispozițiile legale

evocate, având în vedere și faptul că principalul determină atât

competența, cât și căile de atac, iar în speță

principalul este reprezentat de solicitarea reclamantului de a se constata

nulitatea hotărârii AGA din 9 aprilie 2009, Înalta Curte apreciază

că împotriva hotărârii de primă instanță putea fi

exercitată doar calea de atac a recursului, în competența

instanței imediat superioare tribunalului.

În atare condiții, curtea de apel

trebuia să califice, în raport cu dispozițiile art. 84 C. proc. civ.,

calea de atac exercitată ca fiind recurs.

Procedând la judecarea cauzei în apel,

Curtea s-a situat în afara sistemului legal al căilor de atac în materia

erorilor judiciare, nesocotind în același timp normele de organizare

judiciară referitoare la compunerea completului cuprinse în art. 54 alin.

(2) din Legea nr. 304/2004.

Prin urmare, având în vedere

capătul principal al cererii de chemare în judecată, Înalta Curte

apreciază că în mod greșit Curtea de Apel Oradea a

soluționat prezenta cauză în apel și nu în recurs, cum se

impunea față de argumentele expuse anterior.

În plus, legea stabilește care

sunt căile de atac, iar acest lucru nu este influențat de

numărul capetelor de cerere, motiv pentru care instanța

apreciază că încălcarea acestui aspect constituie un atac grav

la principiul legalității căilor de atac, consacrat de legea

procesual civilă, în concordanță cu principiul statuat prin art.

129 din Constituția României și art. 6 din Convenția

Europeană a Drepturilor Omului, privind liberul acces la justiție

și dreptul la un proces echitabil.

Respectarea acestui principiu

obligă și la exercitarea controlului judiciar în conformitate cu

normele specifice fiecărei căi de atac, referitoare la compunerea

completului de judecată și la desfășurarea

judecății.

Prin urmare, recunoașterea unor

căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de lege

constituie o încălcare a principiului legalității și al celui

constituțional al egalității în fața legii.

Conform art. 457 C. proc. civ. care

reglementează legalitatea căii de atac, hotărârea

judecătorească este supusă numai căilor de atac

prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de

aceasta.

Sub acest aspect, normele procesuale

privind sesizarea instanțelor judecătorești și

soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege

sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art.

126 alin. (2) din Constituția României.

În consecință, pentru

considerentele ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 312 C. proc. civ.

coroborat cu art. 132 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 și art. XIV din

Legea nr. 202/2010, va admite recursul, va casa decizia recurată și

va trimite cauza, spre rejudecare Curții de Apel Oradea, ca

instanță de recurs.

Reținerea acestui motiv de

casare, face inutilă cercetarea motivelor de nelegalitate invocate de

recurenți, care vor fi analizate de instanța de recurs, cu ocazia

rejudecării.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

pârâții F. (fostă C.) și SC B. SRL împotriva Deciziei nr.

299/C/2015-A din 11 noiembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel

Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal,

pe care o casează și trimite cauza spre rejudecare aceleiași

instanțe, ca instanță de recurs.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 8 noiembrie 2016.

Procesat

de GGC - CL