ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 16.06.2016

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1952/2016

HOTĂRÂRE
16.06.2016
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1952/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)

Decizia nr. 1952/2016

Asupra recursurile de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta Regia Națională a Pădurilor Romsilva (RNP Romsilva) - Direcția Silvică Bacău a chemat în judecată Guvernul României în contradictoriu cu care a solicitat anularea parțială a H.G. nr. 812 publicată în M. Of., Partea I nr. 597/24 august 2011, respectiv anularea pozițiilor nr. 204 și 205 din anexa 1 la H.G. nr. 812/2011.

În motivarea acțiunii, reclamanta a susținut că pozițiile nr. 204 și 205 din anexa nr. 1 „Completări la inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al comunei Dofteana”, includ segmente din drumurile forestiere Axial Dofteana și Păcurița, drumuri care - potrivit art. 1 alin. (2) lit. g) și alin. (3) C. silvic - aparțin domeniului public al statului și se află în administrarea RNP Romsilva prin Direcția Silvică Bacău Ocolul silvic Târgu Ocna, drumul Axial Dofteana făcând și obiectul unor lucrări de investiții, respectiv lucrări de reabilitare a infrastructurii forestiere cu finanțare de la bugetul de stat și credit extern.

1.2. Prin întâmpinare, pârâtul Guvernul României a solicitat, în temeiul art. 57 C. proc. civ. - 1865, introducerea în cauză a unității administrativ-teritoriale Comuna Dofteana.

Totodată, a invocat excepția tardivității acțiunii în raport cu dispozițiile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și cu data publicării în M. Of. al României a H.G. nr. 812/2011, respectiv 24 august 2011, iar pe fond a invocat netemeinicia susținerilor reclamantei.

Prin întâmpinare, UAT Comuna Dofteana a invocat tardivitatea acțiunii în raport cu dispozițiile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, susținând că a fost depășit și termenul de 30 de zile pentru formularea plângerii prealabile, excepție recalificată de instanță, la termenul din 25 octombrie 2012, în inadmisibilitate.

Prin Încheierea din 25 octombrie 2012 prima instanță a apreciat că sunt incidente dispozițiile art. 11 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004, constatând astfel că acțiunea a fost introdusă în termenul legal de 6 luni de la data la care a primit răspuns la plângerea prealabilă.

1.3. Prin Sentința nr. 264 din 29 noiembrie 2012, pronunțată în primul ciclu procesual, Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția inadmisibilității și, în consecință, a respins acțiunea, ca inadmisibilă, considerând că plângerea prealabilă trebuia formulată potrivit art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, respectiv de la data publicării H.G. nr. 812/2011 în M. Of. al României.

1.4. Prin Decizia nr. 2573 din 3 iunie 2014, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul formulat de reclamantă, a casat Sentința nr. 264 din 29 noiembrie 2012 și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță, reținând că în mod greșit prima instanță a avut în vedere dispozițiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în cauză fiind incidente prevederile alin. (3) al aceluiași articol.

2.1. Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în fond după casare, prin Sentința nr. 162 din 17 decembrie 2015, a admis în parte, acțiunea formulată de reclamantă, a anulat, în parte, art. III pct. 3 lit. c) din H.G. nr. 812/2011 pentru modificarea și completarea H.G. nr. 1.347/2001 privind atestarea domeniului public al județului Bacău, precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din județul Bacău și pentru modificarea altor acte normative, publicată în M. Of., Partea I nr. 597/24 august 2011, în sensul înlăturării pozițiilor nr. 204 și nr. 205 introduse după poziția nr. 188 și, în consecință, a anulat pozițiile nr. 204 și 205 din anexa 1 la H.G. nr. 812/2011, înscrise în anexă ca fiind drum comunal Hăghiac cu îmbrăcăminte de asfalt, respectiv drum comunal Păcurița cu îmbrăcăminte de asfalt.

Totodată, a respins cererea de publicare, în temeiul art. 23 din Legea nr. 554/2004, a prezentei hotărâri în M. Of. al României, Partea I, constatând că reclamanta nu a solicitat cheltuieli de judecată.

2.2. Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în esență, următoarele:

Prin Încheierea din 9 octombrie 2014, instanța a încuviințat efectuarea expertizei tehnice topografice, cu obiectivele menționate prin Încheierea de ședință din 18 septembrie 2014.

Hotărârea nr. 812/2011 (publicată în M. Of. al României nr. 597 din 24 august 2011) a fost adoptată de Guvernul României pentru modificarea și completarea H.G. nr. 1.347/2001 privind atestarea domeniului public al județului Bacău, precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din județul Bacău și pentru modificarea altor acte normative.

Prin art. III a fost modificată și completată H.G. nr. 1.347/2001, la pct. 1 fiind prevăzută modificarea și completarea Anexei nr. 30 „Inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al comunei Dofteana”; la lit. c), după poziția nr. 188 au fost introduse 17 noi poziții, pozițiile nr. 189 - 205, conform anexei nr. 1.

În cauză, reclamanta a contestat bunurile trecute la pozițiile 204 și 205.

Denumirea bunului de la poziția 204 este de „Drum comunal Hăghiac cu îmbrăcăminte din balast” identificat între DJ 116D - Pârâul Adânc, limita intravilan L - 2.615 m; lățime medie de 6,40 m, bun dobândit în anul 1984, aparținând domeniului public al comunei Dofteana conform HCL nr. 71/2011 (având în vedere semnificațiile coloanelor din anexă), iar denumirea bunului de la poziția 205 este de „Drum comunal Păcurița, cu îmbrăcăminte din balast” identificat între Drum comunal Hăghiac - Parc 1 Petrom Dofteana, L - 267 m; l - 6,40 m, bun dobândit în anul 1984, aparținând domeniului public al comunei Dofteana conform H.C.L. nr. 71/2011 (având în vedere semnificațiile coloanelor din anexă).

În speță, reclamanta a contestat apartenența la domeniul public al comunei Dofteana a bunurilor menționate la pozițiile 204 și 205 din Anexa nr. 1 la H.G. nr. 812/2011, susținând încălcarea dispozițiilor art. 1 alin. (2) lit. g) și alin. (3) C. silvic și cele ale Legii nr. 192/2010 și faptul că aceste bunuri sunt înscrise și identificate în amenajamentul silvic aprobat prin Ordinul MAPDR nr. 455 din 13 iulie 2009.

Potrivit reclamantei, conform amenajamentului silvic și inventarului Ministerul Finanțelor Publice (unde drumurile respective sunt înregistrate în inventarul public la statutului), drumurile în litigiu sunt identificate după cum urmează: drumul forestier axial Dofteana FE 018, de la poarta Parcului dendrologic Dofteana, cu numărul de inventar MFP 2482, cu o lungime totală de 6,5 km, în litigiu fiind doar 2.615 ml, porțiune inclusă la poziția 204 din anexa 1 la H.G. nr. 812/2011; drumul forestier Păcurița FE 019, care începe de la intersecția cu drumul forestier axial Dofteana, cu numărul de inventar 2484, cu o lungime totală de 4,1 km, în litigiu fiind doar 267 ml., porțiune inclusă la poziția 205 din anexa 1 la H.G. nr. 812/2011.

Prin expertiza dispusă în cauză, s-a solicitat identificarea celor două drumuri forestiere în raport cu amenajamentul silvic aprobat prin Ordinul MAPDR nr. 455/2009, dar și în raport cu Hotărârea Consiliului Local nr. 71/2011 și de Registrul posesorilor din cadastrul funciar din anii 1984 - 1986, invocate de pârâta Comuna Dofteana.

Prima instanță a reținut că expertiza tehnică topografică confirmă situația de fapt afirmată de reclamantă, în sensul că porțiunile menționate din cele două drumuri forestiere, cuprinse în amenajamentul silvic aprobat prin Ordinul MAPDR nr. 455/2009 sunt aceleași cu bunurile înscrise la pozițiile 204 și 205 din Anexa 1 la H.G. nr. 812/2011 și că, totodată, aceste porțiuni de drumuri sunt evidențiate ca drumuri de exploatare în Registrul posesorilor din cadastrul funciar din anii 1984 - 1986 și a extrasului de plan cadastral.

Totodată, s-a confirmat susținerea reclamantei cu privire la investiția cuprinsă în programul de reabilitare a infrastructurii forestiere, investiția (ziduri de sprijin, podețe, consolidări poduri, balastare) aferentă segmentului de drum axial Dofteana (în litigiu) fiind realizată în baza Contractului nr. 11625/2006 încheiat de reclamantă, în calitate de achizitor, cu SC E. SRL, în calitate de executant, având ca obiect reabilitarea drumului forestier calamitat Dofteana axial.

Astfel, nu prezintă relevanță faptul că, în prezent, cele două porțiuni de drum sunt folosite și de deținătorii proprietăților particulare din zonă. La data înscrierii drumurilor în evidențele RNP Romsilva, terenul străbătut de cele două drumuri era în extravilan, fiind trecut în intravilan prin H.C.L. nr. 74/2010; se prezumă că imobile construite de particulari de o parte și de alta a acestor drumuri au fost edificate după trecerea terenului în extravilan, dat fiind faptul că, astfel cum rezultă din definițiile cuprinse în Anexa 2 la Legea nr. 50/1991, doar intravilanul localității constituie perimetrul „înăuntrul căruia este permisă realizarea de construcții, în condițiile legii” în timp ce extravilanul localității reprezintă teritoriul cuprins între limita intravilanului și limita administrativ-teritorială a unității de bază (municipiu, oraș, comună), „înăuntrul căruia autorizarea executării lucrărilor de construcții este restricționată”, în condițiile Legii nr. 50/1991.

În ceea ce privește registrul posesorilor din cadastru funciar, se reține că în acestea sunt înscrise doar indicele cadastrale ale drumurilor, fără menționarea lungimilor. Pe de altă parte, așa cum o arată însăși denumirea registrului, în acest registru sunt înscriși posesorii terenurilor, iar nu proprietarii ori tipul de proprietate, publică ori privată.

Concluzionând, judecătorul fondului a reținut că includerea în domeniul public al Comunei Dofteana a celor două porțiuni de teren în litigiu s-a făcut cu neobservarea dispozițiilor legale incidente.

3.1. Împotriva Sentinței nr. 162 din 17 decembrie 2015 a formulat recurs Guvernul României, invocând generic prevederile art. 304 pct. 7 și pct. 9 C. proc. civ. - 1865 și susținând, în esență, critici nesistematizate care se circumscriu doar motivului de recurs prevăzut la art. 304 pct. 9 C. proc. civ. - 1865.

Astfel, a susținut că H.G. nr. 812/2011 este legală și temeinică, fiind adoptată cu respectarea prevederilor art. 108 din Constituție, art. 21 alin. (3) din Legea nr. 213/1998, art. 62 din Legea nr. 24/2000, prin înscrierea proiectului inițiat de fostul Ministerul al Administrației Publice.

Prin H.G. nr. 812/2011, Guvernul nu a făcut altceva decât să ateste domeniul public în baza HCL al comunei Dofteana prin care a fost aprobat inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al acestei comune, H.G. neavând efect constitutiv de drept de proprietate în favoarea unității administrativ-teritoriale.

Eliminarea celor două poziții, nr. 204 și nr. 205 din Anexa 1 la H.G. nr. 812/2011 se putea realiza doar în condițiile art. 21 din Legea nr. 213/1998, la inițiativa unității administrativ teritoriale.

În concluzie, a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței pronunțate și respingerea acțiunii.

3.2. Împotriva Sentinței nr. 162 din 17 decembrie 2015 a formulat recurs și UAT Comuna Dofteana invocând ca temei dispozițiile art. 483 și urm. din noul C. proc. civ., republicat, dar susținând critici care pot fi circumscrise prevederilor art. 304

1

Astfel, UAT Comuna Dofteana a susținut că H.G. nr. 812/2011 a fost adoptată în conformitate cu prevederile art. 108 din Constituție, art. 21, alin. (3) din Legea 213/1998 și art. 62 din Legea nr. 24/2000, republicată.

A mai susținut că cele două drumuri se află în intravilanul comunei Dofteana, județul Bacău, ca urmare a extinderii intravilanului localității și edificării de noi construcții de către locuitori.

În perioada 1984 - 1986 cele două drumuri se aflau în administrarea fostului Consiliu Popular Dofteana, astfel că prevederile Legii nr. 192/2010 nu sunt aplicabile în cauză.

În concluzie, a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței pronunțate și respingerea acțiunii.

4.1. Recursurile formulate sunt nefondate, fiind respinse ca atare, pentru considerentele care vor fi prezentate în continuare.

În ambele recursuri s-a susținut că H.G. nr. 812/2011 este legală și temeinică, în ceea ce privește pozițiile 204 și 205 din Anexa 1, afirmându-se că acestea au fost inventariate/aprobate prin HCL nr. 71/2011 al comunei Dofteana, însă, niciunul dintre recursuri nu se referă la concluziile expertizei care a stat la baza soluției adoptate de instanța de fond și nici la susținerile RNP Romsilva - Direcția Silvică Bacău.

Astfel, constatările și concluziile expertizei topografice efectuate în cauză au fost însușite în mod judicios de către judecătorul fondului, reținând că expertiza confirmă situația de fapt afirmată de reclamantă, în sensul că porțiunile menționate din cele două drumuri forestiere, cuprinse în amenajamentul silvic aprobat prin Ordinul MAPDR nr. 455/2009 sunt aceleași cu bunurile înscrise la pozițiile 204 și 205 din Anexa 1 la H.G. nr. 812/2011 și că, totodată, aceste porțiuni de drumuri sunt evidențiate ca drumuri de exploatare în Registrul posesorilor din cadastrul funciar din anii 1984 - 1986 și a extrasului de plan cadastral. Totodată, s-a confirmat susținerea reclamantei cu privire la investiția cuprinsă în programul de reabilitare a infrastructurii forestiere, investiția (ziduri de sprijin, podețe, consolidări poduri, balastare) aferentă segmentului de drum axial Dofteana (în litigiu) fiind realizată în baza Contractului nr. 11625/2006 încheiat de reclamantă, în calitate de achizitor, cu SC E. SRL, în calitate de executant, având ca obiect reabilitarea drumului forestier calamitat Dofteana axial.

Or, potrivit art. 1 alin. (1) C. silvic - Legea nr. 46/2008 (în reglementarea în vigoare la data publicării în M. Of. al României a H.G. nr. 812/2011, respectiv 24 august 2011, prima publicare a Codului silvic făcându-se în M. Of. al României nr. 238 din 27 martie 2008), fondul forestier național este constituit, între altele, din terenurile care servesc nevoilor de administrație silvică și alte terenuri cu destinație forestieră și neproductive, cuprinse în amenajamente silvice la data de 1 ianuarie 1990 sau incluse în acestea ulterior, în condițiile legii. În continuare, alin. (2) al art. 1 lit. g), fondul forestier național include „…. drumuri și căi forestiere de transport ….”, iar alin. (3) prevede: „Toate terenurile incluse în fondul forestier național sunt terenuri cu destinație forestieră”.

Astfel fiind, includerea celor două porțiuni de drum în inventarul bunurilor imobile al Comunei Dofteana, aprobat prin H.G. nr. 1.347/2011, așa cum a fost modificată și completată prin H.G. nr. 812/2011 s-a realizat fără temei legal.

Totodată, Înalta Curte ține să sublinieze faptul că dacă cele două porțiuni/sectoare de drum s-ar fi aflat în proprietatea publică a Comunei Dofteana, acest lucru ar fi trebuit să se regăsească în forma inițială a hotărârii prin care Guvernul a atestat domeniul public al unităților administrativ-teritoriale din județul Bacău, între care și comuna Dofteana, adică prin H.G. nr. 1.347/2001, iar nu abia peste 10 ani când a fost adoptată H.G. nr. 812/2011.

De altfel, însăși recurenta UAT comuna Dofteana, în conținutul cererii de recurs, face referire la faptul că cele două sectoare/porțiuni de drum au ajuns faptic în intravilanul localității, ca urmare a extinderii construcțiilor de locuințe, case de vacanță, etc., ceea ce nu justifică, însă, ignorarea dispozițiilor Legii nr. 192/2010 privind trecerea unor drumuri forestiere din domeniul public al statului și administrarea RNP - Romsilva în domeniul public al unor unități administrativ-teritoriale și administrarea consiliilor locale ale acestora.

În concluzie, recursurile sunt nefondate, sentința atacată fiind legală și temeinică.

Respinge recursurile declarate de Unitatea Administrativ-Teritorială Comuna Dofteana și de Guvernul României împotriva Sentinței nr. 162 din 17 decembrie 2015 a Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 iunie 2016.

Procesat de GGC - LM

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3239/2018
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 18.12.2015 pe rolul Judecătoriei Moinești, sub nr. de dosar x/2015, reclamanta RNP Romsilva - Direcția silvică Bacău a solicitat în contradictoriu cu pârâtul
ÎCCJ
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3206/2018
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 11.11.2015 pe rolul Judecătoriei Moinești sub nr. x/2015, reclamanta RNP Romsilva - Direcția Silvică Bacău a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul A. ca, pr
ÎCCJ 2023-05-11
0,92
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2460/2023
ului Analiza motivelor de casare Prealabil, Înalta Curte reține că recurenta-reclamantă a contestat măsurile dispuse la pct. 4.1.3.b. și pct. 4.2.3. din Dispoziția obligatorie nr. ISR_AIF-3209/13.08.2018 și menținute prin Decizia nr. 9/P/30
ÎCCJ 2022-03-02
0,92
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 464/2022
Ședința publică din data de 2 martie 2022 Analizând actele dosarului, reține următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău la data de 01.02.2019 sub nr. de dosar x/2019, reclamanta Regia Națională a Pădurilor ROMSILVA -
ÎCCJ
0,92
ÎCCJ, decizie (scj.ro #219218)
, și a respins, în rest, acțiunea, ca neîntemeiată. De asemenea, tribunalul a respins cererea reconvențională formulată de pârâta Regia Națională a Pădurilor și a obligat pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, să plăteasc
Sursă