- Instanța
- Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția I civilă
- Data
- 22 februarie 2017
Încheierea nr. 371/2017 — ÎCCJ, Secția I civilă — cerere de strămutare
Încheierea nr. 371/2017 Cu privire la solicitarea intimatului A. de acordare a cheltuielilor de judecată, se reține că, în raport de dispozițiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., temeiul acordării acestora este culpa procesuală a părții care a căzut în pretenții. Cererea de strămutare este un incident procedural, pus de legiuitor la îndemâna părții care are îndoieli asupra imparțialității instanței pe rolul căreia se află litigiul. Respingerea cererii de strămutare nu înseamnă că partea care a cerut strămutarea a căzut în pretenții, deoarece, fiind incident procedural, judecata acesteia nu vizează fondul pretențiilor deduse judecății. Drept urmare, față de natura litigiului și de faptul că nu s-a pricinuit întârzierea judecării dosarului a cărei strămutare s-a solicitat, nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 274 C. proc.
civ., de culpă procesuală a părții, urmând ca la soluționarea în fond a cauzei, să fie avute în vedere cheltuielile de judecată.
ÎNALTA CURTE
ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Respinge cererea formulată de petenta Asociația de Proprietari a Ansamblului Rezidențial Azur 1+2 privind strămutarea cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. x/93/2015 al Tribunalului Ilfov, secția civilă. Respinge cererea privind acordarea cheltuielilor de judecată formulată de intimatul A. Fără cale de atac. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 februarie 2017. Procesat de GGC - LM