ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1978/2015

Decizia nr. 1978/2015

Asupra cererii de suspendare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea formulată, reclamanta A. a solicitat suspendarea executării Ordinului nr. 380 din 14 noiembrie 2014 emis de președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În motivarea cererii de suspendare reclamanta a arătat că prin Ordinul nr. 64 din 22 martie 2011 s-a dispus numirea în funcția de magistrat asistent, gradul III, clasa 99, gradația 3 (coeficient de ierarhizare 11,41) la secția penală, exemplificând în continuare, în ordine cronologică, emiterea succesivă a ordinelor de salarizare ce o privesc, astfel:

În anul 2014, când a împlinit 15 ani vechime în muncă, prin Ordinul nr. 26 din 03 februarie 2014 emis de intimată, s-a stabilit că începând cu data de 1 februarie 2014, reclamanta A., magistrat asistent gradul III, va primi o indemnizație de încadrare brută lunară în sumă de 7.187 lei lunar, la care sunt adăugate sporul pentru condiții deosebite de muncă grele și vătămătoare și sporul de confidențialitate, totalizând un venit brut lunar în sumă de 9.290 lei.

Prin Ordinul nr. 64 din 11 martie 2014 emis de intimată s-a stabilit că, începând cu data de 1 aprilie 2014, reclamanta este promovată în funcția de magistrat asistent, gradul II, gradația 4, clasa 101 (coeficient de ierarhizare 12,01), și va primi o indemnizație de încadrare brută lunară în sumă de 8.220 lei lunar, la care sunt adăugate sporul pentru condiții deosebite de muncă grele și vătămătoare și sporul de confidențialitate, totalizând un venit brut lunar în sumă de 10.608 lei.

A precizat reclamanta că, la data de 14 noiembrie 2014, fără a fi anulate ordinele mai sus arătate, a fost emis Ordinul nr. 380, ce face obiectul acțiunii de față, prin care s-a stabilit faptul că începând cu data de 1 aprilie 2014, reclamanta A., magistrat-asistent gradul II, gradația 4, clasa 101 (coeficient de ierarhizare 12,01), va primi o indemnizație de încadrare brută lunară în sumă de 7.594 lei, la care se adaugă sporurile specifice magistratului, totalizând un venit brut lunar în sumă de 9.765 lei.

În aceste condiții, se susține că sunt întrunite cerințele prevăzute de dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, pentru a se dispune suspendarea executării actului atacat până la soluționarea fondului acțiunii de instanța competentă.

Se mai susține că prin ordinul a cărui suspendare o solicită se încalcă principiul neretroactivității efectelor actelor administrative, principiul securității raporturilor juridice și principiul încrederii legitime a beneficiarului actelor anterioare, acte care de altfel nu au fost anulate, angajatul neavând nicio culpă privitor la modul de calcul al salariului.

Ordinul nr. 380 din 14 noiembrie 201 al președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție dispune reîncadrarea cu un salariu diminuat, cu efect retroactiv, deși ordinele anterioare nu sunt revocate sau anulate.

În opinia reclamantei, actul administrativ a cărui suspendare se solicită, este un act nemotivat, întrucât, deși în preambul face trimitere la anumite acte normative, nu explică nici procentul cu care s-a majorat indemnizația brută lunară și nici diminuarea salarială survenită.

În ceea ce privește condiția prevenirii unei pagube iminente, reclamanta apreciază că și aceasta este îndeplinită, atâta vreme cât caracterul iminent al prejudiciului ce va fi suportat, este reprezentat de faptul că ordinul a cărui suspendare se solicită urmează să fie pus în executare, fiind evidente consecințele diminuării veniturilor lunare.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata Înalta Curte de Casație și Justiție a solicitat respingerea cererii de suspendare, având în vedere că, în jurisprudența sa constantă, secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți a reținut că pentru conturarea cazului temeinic justificat, care să impună suspendarea unui act administrativ, instanța nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăși cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-și limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt și/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ.

Argumentele privind nemotivarea actului administrativ, cât și aplicarea retroactivă a acestuia vizează aspecte de fond ale cauzei, care nu pot fi examinate cu ocazia cererii de suspendare a executării actului administrativ, întrucât aceasta ar echivala cu o prejudecare a cererii de anulare.

Simpla existență a unei îndoieli a reclamantei asupra legalității actului administrativ atacat nu este de natură a conduce la soluția de suspendare a executării, întrucât pentru verificarea susținerilor reclamantei este necesară o analiză în profunzime a cauzei pe fond, care nu este posibilă a se realiza în cadrul soluționării unei cereri de suspendare.

De asemenea, se susține de intimată că din dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. ș) din lege, rezultă că noțiunea de pagubă iminentă are în vedere producerea unui prejudiciu material viitor și previzibil, greu sau imposibil de reparat, condiție inexistentă în cazul unei diminuări salariale, care poate fi recuperată, (în acest sens secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțându-se în mod constant în soluționarea cauzelor având obiect similar cu cel al prezentei cauze).

Reclamanta a formulat răspuns la întâmpinare.

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, procedând la verificarea competenței materiale în soluționarea cererii, a constatat că, în conformitate cu prevederile art. 7 alin. (2) din Anexa VI a Legii nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, este competentă să soluționeze cauza.

4.1. Argumentele de fapt și de drept relevante

În conformitate cu dispozițiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, "în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente odată cu sesizarea în condițiile art. 7 a autorității publice care a emis actul, persoana vătămată poate cere instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ până la pronunțarea instanței de fond".

Noțiunea de caz bine justificat este definită în art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, ca fiind împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

Deci, pentru a interveni suspendarea judiciară a executării unui act administrativ, trebuie să existe un indiciu temeinic de nelegalitate.

În cauza dedusă judecății, Înalta Curte a constatat că sunt invocate în sprijinul cererii de suspendare argumente de nelegalitate care vizează fondul actului administrativ atacat și pe care instanța, care analizează cererea de suspendare, nu le poate cerceta fără a prejudeca fondul acțiunii.

În jurisprudența sa constantă în materie de suspendare a actului administrativ, secția de contencios administrativ fiscal a Înaltei Curți a reținut că pentru conturarea unui caz bine justificat instanța nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăși contestația/cererea de anulare a actului, ci trebuie să-și limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt și/sau de drept care ar produce o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ, iar acestea au fost reținute cu titlu de exemplu: emiterea unui act administrativ de un organ necompetent sau cu depășirea competenței, emis în temeiul unor dispoziții declarate neconstituționale, nemotivarea actului ori modificarea semnificativă a actului administrativ în calea recursului administrativ.

În susținerea cazului bine justificat, reclamanta a invocat efectul retroactiv al ordinului, având în vedere că cel anterior nu a fost revocat sau anulat și nemotivarea actului a cărui suspendare se solicită.

Însă, în cadrul cererii de suspendare, instanța nu poate examina aceste critici ce reprezintă chiar temeiul contestației administrative pentru că ar însemna o prejudecare a cererii în anulare.

Deci, nu există suficiente indicii aparente care să răstoarne prezumția de legalitate, fără însă ca prin aceasta să se antameze sau să se anticipeze analiza pe fond a conținutului și legalității actului administrativ contestat.

De asemenea, Înalta Curte reține că și condiția pagubei iminente nu este îndeplinită în cauză.

În conformitate cu prevederile art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, paguba iminentă reprezintă prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public.

Așadar, paguba iminentă presupune o anumită urgență pentru a opera suspendarea efectelor unui act administrativ.

Revine judecătorului de contencios administrativ, învestit cu soluționarea unei cereri de suspendare, să aprecieze în mod concret, având în vedere argumentele prezentate de reclamant, dacă efectele actului aflat în discuție sunt de natură să justifice urgența. Aceasta din urmă poate justifica măsura provizorie a suspendării executării unui act administrativ, fără ca ea să aducă atingere hotărârii judecătorești ce urmează a se pronunța cu privire la cererea de anulare a actului.

Plecând de la definiția pagubei iminente dată de legea contenciosului administrativ se poate considera că este îndeplinită această condiție numai dacă prejudiciul creat urmare a emiterii actului administrativ a cărui suspendare se solicită ar fi greu sau imposibil de recuperat, condiție ce nu este îndeplinită în cazul unui act administrativ prin care s-a dispus o diminuare salarială, care poate fi recuperată în cazul în care actul administrativ este anulat.

Pentru considerentele expuse, având în vedere dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 cu referire la art. 2 alin. (1) lit. ș) și t), și constatând că nu sunt întrunite cumulativ cerințele legale pentru a se dispune suspendarea executării actului administrativ atacat, Înalta Curte va respinge cererea de suspendare ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea formulată de A. privind suspendarea executării Ordinului nr. 380 din 14 noiembrie 2014 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 mai 2015.

Procesat de GGC - CT