ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1976/2015

Circumstanțele cauzei Prin cererea formulată, reclamanta A. a solicitat suspendarea executării Ordinului nr. 376 din 14 noiembrie 2014 emis de președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție. În motivarea cererii de suspendare reclamanta a susținut că prin Ordinul nr. 220 din 5 noiembrie 2007 s-a dispus numirea în funcția de magistrat asistent, gradul III, la secția penală, exemplificând în continuare, în ordine cronologică, emiterea succesivă a ordinelor de salarizare ce o privesc, astfel: În anul 2010, când a împlinit 3 ani vechime în funcția de magistrat asistent la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, prin Ordinul nr. 282 din 10 decembrie 2010 emis de intimată, s-a stabilit că începând cu data de 1 decembrie 2010, reclamanta A., magistrat asistent gradul II, va primi o indemnizație de încadrare brută lunară în sumă de 7.950 RON lunar, la care se adaugă sporul pentru condiții deosebite de muncă, grele, vătămătoare sau periculoase, plus sporurile de confidențialitate, risc și suprasolicitare neuropsihică, iar în urma aplicării diminuării salariului cu 25%, conform Legii nr. 118/2010, venitul total brut realizat este de 7.749 RON. La data de 6 iunie 2012 prin Ordinul nr. 124 emis de intimată, având în vedere împlinirea a 15 ani de vechime în muncă, reclamanta a beneficiat de o majorare a indemnizației de încadrare brută lunară cu 2,5% și a fost reîncadrată pe funcția de magistrat asistent gradul II, gradația 4, clasa 101 (coeficient de ierarhizare 12,01), totalizând un venit brut lunar în sumă de 9.813 RON. La data de 12 decembrie 2012 prin Ordinul nr. 306 emis de intimată, întrucât reclamanta a împlinit 5 ani de vechime în funcția de magistrat asistent, s-a stabilit că începând cu data de 1 decembrie 2012, reclamanta A., magistrat-asistent gradul II, gradația 4, clasa 101, beneficiază de o majorare a indemnizației de încadrare brută lunară cu 2,5% și o reîncadrare pe funcția de magistrat asistent gradul II, gradația 4, clasa 102 (coeficient de ierarhizare 12,32), totalizând un venit brut lunar în sumă de 10.743 RON. Prin Ordinul nr. 316 din 12 decembrie 2013 emis de Înalta Curte de Casație și Justiție s-a stabilit că începând cu data de 1 decembrie 2013, reclamanta A., magistrat-asistent gradul II, gradația 4, clasa 101, promovează în funcția de magistrat asistent gradul I, gradația 4, clasa 102 (coeficient de ierarhizare 12,35), totalizând un venit brut lunar în sumă de 11.425 RON. A precizat reclamanta că, la data de 14 noiembrie 2014, fără a fi anulate ordinele mai sus arătate, a fost emis Ordinul nr. 376 din 14 noiembrie 2014, ce face obiectul acțiunii de față, prin care s-a stabilit faptul că începând cu data de 1 decembrie 2013, reclamanta A., magistrat-asistent gradul I, gradația 4, clasa 102 (coeficient de ierarhizare 12,35), va primi o indemnizație de încadrare brută lunară în sumă de 8.604 RON, la care se adaugă sporurile specifice magistratului, totalizând un venit brut lunar în sumă de 11.063 RON. În aceste condiții, se susține că sunt întrunite cerințele prevăzute de dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, pentru a se dispune suspendarea executării actului atacat până la soluționarea fondului acțiunii de instanța competentă. Se mai susține că prin ordinul a cărui suspendare o solicită se încalcă principiul neretroactivității efectelor actelor administrative, principiul securității raporturilor juridice și principiul încrederii legitime a beneficiarului actelor anterioare, acte care de altfel nu au fost anulate, angajatul neavând nicio culpă privitor la modul de calcul al salariului. Ordinul nr. 376 din 14 noiembrie 2014 al Președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție dispune reîncadrarea cu un salariu diminuat, cu efect retroactiv, deși ordinele anterioare, inclusiv cel de la data încadrării în funcția de magistrat-asistent nu sunt revocate sau anulate, iar revocarea celor anterioare nu poate fi implicită. În opinia reclamantei, actul administrativ a cărui suspendare se solicită, este un act nemotivat, întrucât, deși în preambul face trimitere la anumite acte normative, nu explică nici procentul cu care s-a majorat indemnizația brută lunară și nici diminuarea salarială survenită. În ceea ce privește condiția prevenirii unei pagube iminente, reclamanta apreciază că și aceasta este îndeplinită, atâta vreme cât caracterul iminent al prejudiciului ce va fi suportat, este reprezentat de faptul că ordinul a cărui suspendare se solicită urmează să fie pus în executare, fiind evidente consecințele diminuării veniturilor lunare.

Apărările intimatei Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata Înalta Curte de Casație și Justiție a solicitat respingerea cererii de suspendare, având în vedere că, în jurisprudența sa constantă, secția de contencios administrativ și fiscal, a Înaltei Curți a reținut că pentru conturarea cazului temeinic justificat, care să impună suspendarea unui act administrativ, instanța nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăși cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-și limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt și/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ. Argumentele privind nemotivarea actului administrativ, cât și aplicarea retroactivă a acestuia vizează aspecte de fond ale cauzei, care nu pot fi examinate cu ocazia cererii de suspendare a executării actului administrativ, întrucât aceasta ar echivala cu o prejudecare a cererii de anulare. Simpla existență a unei îndoieli a reclamantei asupra legalității actului administrativ atacat nu este de natură a conduce la soluția de suspendare a executării, întrucât pentru verificarea susținerilor reclamantei este necesară o analiză în profunzime a cauzei pe fond, care nu este posibilă a se realiza în cadrul soluționării unei cereri de suspendare. De asemenea, se susține de intimată că din dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. ș) din lege, rezultă că noțiunea de pagubă iminentă are în vedere producerea unui prejudiciu material viitor și previzibil, greu sau imposibil de reparat, condiție inexistentă în cazul unei diminuări salariale, care poate fi recuperată, (în acest sens secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțându-se, în mod constant, în soluționarea cauzelor având obiect similar cu cel al prezentei cauze). Reclamanta a formulat răspuns la întâmpinare.

Cu privire la competența Înaltei Curți de Casație și Justiție Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, procedând la verificarea competenței materiale în soluționarea cererii, a constatat că, în conformitate cu prevederile art. 7 alin. (2) din anexa VI a Legii nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, este competentă să soluționeze cauza.

Cu privire la cererea de suspendare 4.1. Argumentele de fapt și de drept relevante În conformitate cu dispozițiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, "în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente odată cu sesizarea în condițiile art. 7 a autorității publice care a emis actul, persoana vătămată poate cere instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ până la pronunțarea instanței de fond". Noțiunea de caz bine justificat este definită în art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, ca fiind împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ. Deci, pentru a interveni suspendarea judiciară a executării unui act administrativ, trebuie să existe un indiciu temeinic de nelegalitate. În cauza dedusă judecății, Înalta Curte a constatat că sunt invocate în sprijinul cererii de suspendare argumente de nelegalitate care vizează fondul actului administrativ atacat și pe care instanța, care analizează cererea de suspendare, nu le poate cerceta fără a prejudeca fondul acțiunii. În jurisprudența sa constantă în materie de suspendare a actului administrativ, secția de contencios administrativ fiscal a Înaltei Curți a reținut că pentru conturarea unui caz bine justificat instanța nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăși contestația/cererea de anulare a actului, ci trebuie să-și limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt și/sau de drept care ar produce o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ, iar acestea au fost reținute cu titlu de exemplu: emiterea unui act administrativ de un organ necompetent sau cu depășirea competenței, emis în temeiul unor dispoziții declarate neconstituționale, nemotivarea actului ori modificarea semnificativă a actului administrativ în calea recursului administrativ. În susținerea cazului bine justificat, reclamanta a invocat efectul retroactiv al ordinului, având în vedere că cel anterior nu a fost revocat sau anulat și nemotivarea actului a cărui suspendare se solicită. Însă, în cadrul cererii de suspendare, instanța nu poate examina aceste critici ce reprezintă chiar temeiul contestației administrative pentru că ar însemna o prejudecare a cererii în anulare. Deci, nu există suficiente indicii aparente care să răstoarne prezumția de legalitate, fără însă ca prin aceasta să se antameze sau să se anticipeze analiza pe fond a conținutului și legalității actului administrativ contestat. De asemenea, Înalta Curte reține că și condiția pagubei iminente nu este îndeplinită în cauză. În conformitate cu prevederile art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, paguba iminentă reprezintă prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public. Așadar, paguba iminentă presupune o anumită urgență pentru a opera suspendarea efectelor unui act administrativ. Revine judecătorului de contencios administrativ, învestit cu soluționarea unei cereri de suspendare, să aprecieze în mod concret, având în vedere argumentele prezentate de reclamant, dacă efectele actului aflat în discuție sunt de natură să justifice urgența. Aceasta din urmă poate justifica măsura provizorie a suspendării executării unui act administrativ, fără ca ea să aducă atingere hotărârii judecătorești ce urmează a se pronunța cu privire la cererea de anulare a actului. Plecând de la definiția pagubei iminente dată de legea contenciosului administrativ se poate considera că este îndeplinită această condiție numai dacă prejudiciul creat urmare a emiterii actului administrativ a cărui suspendare se solicită ar fi greu sau imposibil de recuperat, condiție ce nu este îndeplinită în cazul unui act administrativ prin care s-a dispus o diminuare salariară, care poate fi recuperată în cazul în care actul administrativ este anulat.

Soluția instanței. Temeiul legal al soluției adoptate Pentru considerentele expuse, având în vedere dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 cu referire la art. 2 alin. (1) lit. ș) și t), și constatând că nu sunt întrunite cumulativ cerințele legale pentru a se dispune suspendarea executării actului administrativ atacat, Înalta Curte va respinge cererea de suspendare ca neîntemeiată.