Guarino și Pepe împotriva Italiei

A DOUA SECȚIUNE DE Cerere n 37205/03 prezentată de Nicoletta, Antonietta, Annunziata, Aniello GUARINO și Grazia PEPE împotriva Italiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care se află la 20 mai 2008 într-o cameră compusă din Francoise Tulkens, președinta Antonella Mularoni, Irene Cabral Barreto, Vladimiro Zagrebelsky, Dragoljub Popović, András Sajó, Nona Tsotsoria, Judecătorii Sally Dolle, graffière de secțiune, având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 31 octombrie 2003, având în vedere decizia Curții de a invoca art. 29 alin. (3) din Convenție și de a examina în comun admisibilitatea și fondul cauzei, după ce a făcut intenționat acest lucru, pronunță următoarea decizie în fapt pe reclamanți, d-le Nicoletta, Antonietta, Annunziata Guarino și Grazia Pepe, împreună cu domnul Aniello Guarino, sunt cetățeni italieni, născuți între 1930 și 1968 și reședința la Nocera Inferiore (Salerno), S. Marzano sul Sarno (Salerno) și Pompei (Naples).

Ei sunt reprezentați în fața Curții de către domnul R. Santaniello, avocat la Nocera Inferiore. Guvernul italian ( Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează: printr-o decizie a Tribunalului Penal din Sarno (Salerno), domnul O. a fost găsit vinovat de la mai puțin de o parte din casa pe care a închiriat-o familiei Guarino. La 20 decembrie 1988, domnul B. Guarino și domnul Pepe l-au numit pe M. O. în fața Tribunalului din Salerno (RGG) 4486/888) pentru a obține despăgubiri pentru prejudiciile corporale suferite de fiii lor și de ei înșiși din cauza prăbușirii casei. Ei au cerut judecătorului să le acorde o sumă de evaluat în mod corect. La 11 februarie 1998, judecătorul a luat notă de decesul lui M. O. și a declarat încetarea procedurii.

La 22 septembrie 1998, procedura a fost reluată în fața aceleiași instanțe împotriva moștenitorilor domnului M. Între timp, la 19 aprilie 2002 domnul B. Guarino a decedat. printr-o hotărâre din 10 iunie 2002, al cărei text a fost depus la grefă la 30 august 2002, instanța a acceptat cererea soților Guarino și i-a condamnat pe moștenitorii M. O. plata unei sume de aproximativ 11 711 EUR (EUR) către domnul Pepe și 19 077 EUR către domnul B. Guarino. La 23 decembrie 2002, domnul Pepe, în nume propriu, și cei patru fii ai săi, în calitate de moștenitori ai domnului B. Guarino, au sesizat curtea de apel din Napoli în conformitate cu Legea nr. 89 din 24 martie 2001 (Legea Pinto) În scopul de a se plânge de durata procedurii descrise mai sus, ei au solicitat instanței să ajungă la concluzia încălcării art. 6 alin. (1) din Convenție și să condamne statul italian la despăgubirea prejudiciilor morale suferite.

printr-o decizie din 26 martie 2003, al cărei text a fost depus la grefă la data de 8 Aprilie 2003, instanța de apel a evaluat întreaga procedură și a constatat o durată rezonabilă de depășire a acesteia și, prin urmare, a acordat o sumă în despăgubire celor cinci reclamanți. Această decizie nu a fost notificată și a câștigat autoritatea de lucru judecat la 23 mai 2004. La 22 martie 2005, sumele acordate în executarea deciziei Pinto nu fuseseră încă plătite. Invocând art. 6 alin. (1) din Convenție, reclamanții se plângeau de durata procedurii civile. ÎN Curtea amintește în primul rând că, la 20 iunie 2006, a decis să comunice guvernului dosarul reclamanților astfel cum este menționat mai sus.

Observațiile guvernului au fost transmise reclamanților, care au fost invitați să își transmită observațiile în răspuns înainte de 7 mai 2007. Printr-o scrisoare recomandată cu confirmare de primire din 8 iunie 2007, în temeiul articolului 37 alineatul (1) litera (a) din Convenție, Curtea a atras atenția reclamanților asupra faptului că termenul care le fusese acordat pentru prezentarea observațiilor lor a fost … În acest sens, Comisia a precizat că, în sensul aceluiași articol, ar putea elimina o cerere din rol în cazul în care, la fel ca în cazul de față, circumstanțele sugerează că un reclamant nu intenționează să își mențină cererea și subliniază, de asemenea, că această scrisoare a fost primită de solicitanți la 18 iunie 2007 și constată că, până în prezent, a rămas fără răspuns.

Prin urmare, Curtea consideră că reclamanții s-au abținut de la soarta cererii lor și, prin urmare, concluzionează că nu mai doresc să o mențină, în sensul articolului 37 alineatul (1) litera (a) din Convenție. În plus, Curtea consideră că nu există nicio circumstanță specială în ceea ce privește respectarea drepturilor omului garantate de Convenia nr. Pe de altă parte, este necesar să se pună capăt aplicării art. 29 alin. (3) din Convenție și să se șteargă cauza rolului. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, decide să pună capăt aplicării art. 29 alin. (3) din Convenție și să șteargă cererea de rol.

DEUXIÈME SECTION

DÉCISION Requête n o 37205/03 présentée par Nicoletta, Antonietta, Annunziata, Aniello GUARINO et Grazia PEPE contre l’Italie La Cour européenne des droits de l’homme (deuxième section), siégeant le 20 mai 2008 en une chambre composée de : Françoise Tulkens, présidente , Antonella Mularoni, Ireneu Cabral Barreto, Vladimiro Zagrebelsky, Dragoljub Popović, András Sajó, Nona Tsotsoria, juges , et de Sally Dollé, greffière de section, Vu la requête susmentionnée introduite le 31 octobre 2003, Vu la décision de la Cour de se prévaloir de l’article 29 § 3 de la Convention et d’examiner conjointement la recevabilité et le fond de l’affaire, Après en avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT Les requérants, M mes Nicoletta, Antonietta, Annunziata Guarino et Grazia Pepe, ainsi que M. Aniello Guarino, sont des ressortissants italiens, nés entre 1930 et 1968 et résidant à Nocera Inferiore (Salerne), S. Marzano sul Sarno (Salerne) et Pompéi (Naples).

Ils sont représentés devant la Cour par M e R. Santaniello, avocat à Nocera Inferiore. Le gouvernement italien (« le Gouvernement ») est représenté par son agent, M. I.M. Braguglia, et par son coagent, M. F. Crisafulli. Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit. Par une décision du tribunal pénal de Sarno (Salerne), M me O. fut reconnue coupable de l’écroulement d’une partie de la maison qu’elle avait louée à la famille Guarino. Le 20 décembre 1988, M. B. Guarino et M me Pepe assignèrent M me O. devant le tribunal de Salerne (RG n o 4486/88) afin d’obtenir le dédommagement des préjudices corporels que leurs fils et eux-mêmes avaient subis en raison de l’effondrement de la maison.

Ils demandèrent au juge de leur accorder une somme à évaluer en équité. Le 11 février 1998, le juge prit acte du décès de M me O. et déclara l’interruption de la procédure. Le 22 septembre 1998, la procédure fut reprise devant le même tribunal à l’encontre des héritiers de M me O. Entre-temps, le 19 avril 2002 M. B. Guarino décéda. Par un jugement du 10 juin 2002, dont le texte fut déposé au greffe le 30 août 2002, le tribunal fit droit à la demande des époux Guarino et condamna les héritiers de M me O. au paiement d’une somme d’environ 11 711 euros (EUR) à M me Pepe et 19 077 EUR à M. B. Guarino. Le 23 décembre 2002, M me Pepe, en son nom propre, et ses quatre fils, en tant qu’héritiers de M. B. Guarino, saisirent la cour d’appel de Naples conformément à la loi n o 89 du 24 mars 2001, dite « loi Pinto », afin de se plaindre de la durée de la procédure décrite ci-dessus.

Ils demandèrent à la cour de conclure à la violation de l’article 6 § 1 de la Convention et de condamner l’Etat italien au dédommagement des préjudices moraux subis. Par une décision du 26 mars 2003, dont le texte fut déposé au greffe le 8 avril 2003, la cour d’appel évalua toute la procédure et constata le dépassement d’une durée raisonnable. Par conséquent, elle accorda une somme en réparation aux cinq requérants. Cette décision ne fut pas notifiée et acquit l’autorité de la chose jugée le 23 mai 2004. Au 22 mars 2005, les sommes accordées en exécution de la décision Pinto n’avaient pas encore été payées. GRIEF Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, les requérants se plaignaient de la durée de la procédure civile.

EN DROIT La Cour relève qu’il n’y a pas lieu d’examiner plus avant le recours introduit par les requérants pour les motifs suivants. La Cour rappelle d’abord que le 20 juin 2006 elle a décidé de communiquer au Gouvernement le grief des requérants tel qu’exposé ci-dessus. Les observations du Gouvernement ont été transmises aux requérants, lesquels ont été invités à faire parvenir les leurs en réponse avant le 7 mai 2007. Par une lettre recommandée avec accusé de réception du 8 juin 2007, sur le fondement de l’article 37 § 1 a) de la Convention, la Cour a attiré l’attention des requérants sur le fait que le délai qui leur avait été imparti pour la présentation de leurs observations était échu et qu’ils n’en avaient sollicité aucune prolongation.

Elle y a indiqué qu’aux termes de ce même article, elle pouvait rayer une requête du rôle lorsque, comme en l’espèce, les circonstances donnent à penser qu’un requérant n’entend pas maintenir sa requête. Elle relève par ailleurs que cette lettre a bien été reçue par les requérants le 18 juin 2007 et constate qu’à ce jour, elle est restée sans réponse. Partant, la Cour estime que les requérants se sont désintéressés du sort de leur requête et en conclut qu’ils n’entendent plus la maintenir, au sens de l’article 37 § 1 a) de la Convention. La Cour considère en outre qu’aucune circonstance particulière touchant au respect des droits de l’homme garantis par la Convention n’exige la poursuite de l’examen de la requête en vertu de l’article 37 § 1 in fine de la Convention.

Par ailleurs, il convient de mettre fin à l’application de l’article 29 § 3 de la Convention et de rayer l’affaire du rôle. Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité, Décide de mettre fin à l’application de l’article 29 § 3 de la Convention et de rayer la requête du rôle. Sally Dollé Françoise Tulkens Greffière Présidente