ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra apelului apelul declarat de condamnatul - revizuent A. împotriva sentinței penale nr. 169/F din data de 22 septembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. x/2/2017 (x/2017), în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 169/F din 22 septembrie 2017, Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. x/2/2017 (x/2017), a respins ca inadmisibilă în principiu cererea de revizuire formulată de condamnatul revizuent A., privind sentința penală nr. 78/F din data de 13 mai 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală.

Pentru a pronunța această sentință Curtea de Apel București, secția I penală, a reținut că la data de 07 iulie 2017, sub nr. 5228/2/2017, s-a înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția I penală, cererea formulată de condamnatul revizuent A. privind revizuirea sentinței penale nr. 78/F din data de 13 mai 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. x/2/2016.

În fapt, în motivarea cererii, au fost invocate următoarele:

Condamnatul revizuent A. a arătat că sentința penală nr. 78/F din data de 13 mai 2016, a cărei revizuire o solicită, este ireconciliabilă cu sentința penală nr. 1117 din 12 mai 2017 pronunțată de Judecătoria Sector 5 București, în Dosarul nr. x/302/2017, și a solicitat anularea sentinței penale nr. 78/F din data de 13 mai 2016 și MEPI nr. 1581 din 26 mai 2017, urmare a recunoașterii sentinței din data de 30 noiembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Provincial din Cadiz, Spania, de către Judecătoria Sector 5 București, prin sentința penală nr. 1117 din 12 mai 2017.

S-a mai arătat că pentru aceeași faptă de viol s-au pronunțat două hotărâri, care au fost recunoscute de România și care sunt ireconciliabile, în sensul că prin sentința penală pronunțată Tribunalul din Spania s-a dispus achitarea sa, iar autoritățile judiciare din Slovenia au dispus condamnarea sa pentru aceeași faptă, deși hotărârea din Slovenia este din data de 24 septembrie 2012, ulterior celei din Spania.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 453 alin. (1) lit. e) C. proc. pen.

În conformitate cu prevederile art. 459 alin. (1) C. proc. pen., instanța învestită cu cererea de revizuire a dispus atașarea Dosarului nr. x/2/2016 al Curții de Apel București, secția I penală, și Dosar nr. x/302/2017 al Judecătoriei Sector 5 București.

Verificând actele și lucrările dosarului, prin prisma cereri de revizuire formulată și a cazului de revizuire invocat, în conformitate cu prevederile art. 459 alin. (1) C. proc. pen., care reglementează admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire, Curtea a constatat că, petentul condamnat a invocat cazul de revizuire prev. de art. 453 lit. e) C. proc. pen. - existența unor hotărâri penale ce nu se pot concilia, una fiind de achitare iar cealaltă de condamnare, pentru aceeași faptă.

Curtea a constatat mai întâi că aspectele invocate de petent nu corespund adevărului, în realitate fiind vorba despre fapte diferite, pentru care s-au dispus soluții diferite, una de achitare de către autoritățile judiciare din Spania și una de condamnare de către autoritățile judiciare din Slovenia.

Hotărârea pronunțată de instanța din Regatul Spaniei a fost recunoscută de instanța din România strict în vederea deducerii perioadei executate în Spania, în aplicarea art. 72 alin. (1) C. pen. conform căruia "Perioada în care o persoană a fost supusă unei măsuri preventive privative de libertate se scade din durata pedepsei închisorii pronunțate. Scăderea se face și atunci când condamnatul a fost urmărit sau judecat, în același timp ori în mod separat, pentru mai multe infracțiuni concurente, chiar dacă a fost condamnat pentru o altă faptă decât cea care a determinat dispunerea măsurii preventive", precum și a art. 73 alin. (1) C. pen. conform căruia "În cazul infracțiunilor săvârșite în condițiile art. 8, art. 9, art. 10 sau art. 11, partea din pedeapsă, precum și durata măsurilor preventive privative de libertate executate în afara teritoriului țării se scad din durata pedepsei aplicate pentru aceeași infracțiune în România".

Mai mult în cauză, Curtea a constatat că petentul condamnat a fost arestat preventiv în Spania pentru o faptă concurentă cu aceea pentru care s-a dispus condamnarea sa în Republica Slovenia, Judecătoria Sector 5 București a dedus și durata prevenției din Spania, împrejurarea că revizuentul a fost achitat pentru acea faptă în Spania neavând relevanță sub aspectul deducerii.

Din înscrisurile aflate la dosarul cauzei a reieșit cu evidență că cele două fapte sunt diferite, de altfel chiar petentul susținând că este vorba despre "același ADN" și nu despre aceeași faptă.

Raportat la aceste motive, Curtea a constatat că, revizuirea hotărârii de condamnare pronunțată de instanța din Slovenia, aceasta este de competența instanței din Slovenia, instanța română neavând atribuții în acest sens, ci numai sub aspectul executării pedepsei așa cum a fost recunoscută prin sentința penală nr. 78F din 13 mai 2016, pronunțată de Curtea de Apel București.

Împotriva sentinței penale nr. 169/F din data de 22 septembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, a formulat apel condamnatul - revizuent A.

În susținerea apelului, a solicitat să fie avute în vedere dispozițiile prevăzute de art. 453 lit. e) C. proc. pen., solicitând admiterea apelului.

Examinând apelul formulat de revizuentul A. împotriva sentinței penale nr. 169/F din data de 22 septembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. x/2/2017 (x/2017), Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse:

Prealabil analizării apelului formulat de revizuentul A., Înalta Curte va nota limitele și specificul căii de atac a revizuirii, astfel cum sunt definite în cuprinsul dispozițiilor art. 452-459 C. proc. pen., norme care statuează că revizuirea constituie o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată împotriva hotărârilor judecătorești definitive pronunțate de instanțele penale, având caracterul unei căi de atac de retractare care permite instanței penale să revină asupra propriei sale hotărâri și, în același timp, caracterul unei căi de atac de fapt, prin care sunt constatate și înlăturate erorile judiciare în rezolvarea cauzelor penale. Revizuirea se formulează împotriva unei hotărâri care a dobândit autoritate de lucru judecat, în temeiul unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei, descoperite după judecată și care fac dovada că aceasta se întemeiază pe o eroare judiciară.

Din coroborarea dispozițiilor art. 453 (cazurile de revizuire), art. 455 (persoanele care pot cere revizuire), art. 459 (admiterea în principiu) C. proc. pen. rezultă că revizuirea este o cale extraordinară de atac ce privește exclusiv hotărârile judecătorești prin care s-a soluționat fondul cauzei, în acest sens fiind și Decizia nr. 42 din 14 februarie 2005 pronunțată de Înalta Curte - Completul de 9 judecători, decizie prin care s-a statuat că pot fi atacate cu revizuire numai hotărârile definitive prin care s-a soluționat fondul cauzei, prin condamnare, achitare sau încetarea procesului penal, cererea de revizuire îndreptată împotriva altei hotărâri definitive fiind inadmisibilă.

În ceea ce privește revizuirea întemeiată pe dispozițiile art. 453 alin. (1) lit. e) C. proc. pen. - când doua sau mai multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia - trebuie îndeplinite cumulativ două condiții: să existe două sau mai multe hotărâri definitive și hotărârile să nu se poată concilia.

Cu privire la prima condiție, aceasta se consideră realizată numai dacă este vorba de două sau mai multe hotărâri penale definitive care conțin o rezolvare a fondului cauzei.

Cât privește cea de-a doua condiție, starea de inconciliabilitate poate exista în următoarele ipoteze: hotărârile se referă la aceeași faptă și la făptuitori diferiți, hotărârile se referă la același făptuitor și la fapte diferite sau hotărârile se referă la fapte și făptuitori diferiți.

Revizuentul a susținut că pentru aceeași faptă de viol s-au pronunțat două hotărâri, care au fost recunoscute în România și care sunt ireconciliabile, în sensul că prin sentința penală pronunțată de Tribunalul din Spania s-a dispus achitarea sa, iar autoritățile judiciare din Slovenia au dispus condamnarea sa pentru aceeași faptă, deși hotărârea din Slovenia este din data de 24 septembrie 2012, ulterior celei din Spania.

Într-adevăr, examinându-se respectivele acte, se constată că în speță nu ne aflăm în prezența a două hotărâri judecătorești, ce nu se pot concilia, cele două fapte sunt diferite, de altfel chiar petentul susținând că este vorba despre "același ADN" și nu despre aceeași faptă.

Drept urmare, Înalta Curte, constatând că nu sunt îndeplinite cerințele impuse cumulativ de art. 459 alin. (3) C. proc. pen., apreciază că în mod corect instanța de fond a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de condamnatul - revizuent A. împotriva sentinței penale nr. 169/F din data de 22 septembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția I penală, în Dosarul nr. x/2/2017 (x/2017) și va obliga condamnatul revizuient la plata cheltuielilor judiciare către stat, iar onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de condamnatul - revizuent A. împotriva sentinței penale nr. 169/F din data de 22 septembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția I penală.

Obligă apelantul revizuient la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 RON, rămâne în sarcin statului.

Pronunțată în ședință publică, azi 1 noiembrie 2017.