ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 532/2018

Decizia nr. 532/2018

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată

pe rolul Judecătoriei Cornetu la 25 octombrie 2012, reclamantul A. a solicitat,

în contradictoriu cu B. și C., obligarea pârâtelor să-i lase în

liniștită posesie terenul situat în com. Cernica, sat Căldăraru,

județul Ilfov și să readucă gardul despărțitor

existent între proprietăți pe vechiul amplasament, precum și

obligarea pârâtelor la plata contravalorii lipsei de folosință a

terenului menționat pe perioada ultimilor 3 ani, inclusiv de la data

promovării acțiunii și până la evacuarea efectivă a

pârâtelor de pe teren.

Prin sentința civilă

nr. 2704 din 2 aprilie 2014, Judecătoria. Cornetu a respins capătul 1

de cerere având ca obiect revendicare, ca neîntemeiat. A admis capătul 2

de cerere și a stabilit linia de hotar dintre terenurile

părților pe aliniamentul din anexa la raportul de expertiză

(expert D.).

Tribunalul Ilfov, secția civilă,

prin Decizia nr. 2582/A din 7 iulie 2017, a admis apelul declarat de pârâte

împotriva sentinței pronunțate de judecătorie, pe care a

schimbat-o în parte, în sensul că a stabilit linia de hotar dintre părți

conform variantei 2 ia raportul de expertiză (expert E.). A menținut

în rest celelalte dispoziții ale sentinței apelate.

Împotriva acestei din

urmă decizii, reclamantul și pârâtele au declarat recursuri,

înregistrate la Tribunalul Ilfov la 5 ianuarie 2018 și 9 ianuarie 2018.

Tribunalul Ilfov, prin adresa Dosar

nr. x/1748/2012 din 17 ianuarie 2018, a înaintat cererile de recurs,

împreună cu dosarul, spre soluționare, Înaltei Curți de

Casație și Justiție.

Dosarul a fost înregistrat pe

rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I

civilă, la data de 22 ianuarie 2018 și a primit termen Ia 21

februarie 2018, în vederea discutării competenței materiale a Înaltei

Curți de Casație și Justiție în soluționarea

recursurilor.

La acest termen, Înalta Curte

a rămas în pronunțare asupra excepției de

necompetență, pe care o va admite, în considerarea următoarelor

argumente:

Trimiterea dosarului spre

soluționare de către tribunal, pe cale administrativă, nu poate

învesti legal instanța supremă.

Pe de o parte, Decizia Curții

Constituționale nr. 369/2017 nu este incidență cauzei, având în

vedere data pronunțării hotărârii instanței de apel și

data publicării deciziei Curții Constituționale în M. Of. (nr. 582

din 20 iulie 2017) raportat la dispozițiile art. 147 alin. (4) din

Constituție, care consacră principiul producerii efectelor general

obligatorii pentru viitor (ulterior publicării în M. Of.).

Pe de altă parte, în

raport de data introducerii cererii pe rolul instanțelor

judecătorești, respectiv 25 octombrie 2012 și de

dispozițiile tranzitorii cuprinse la art. 24 din Legea nr. 134/2010,

speței îi sunt aplicabile prevederile C. proc. civ. din 1865.

Potrivit art. 4 pct. 1 C.

proc. civ., „Înalta Curte de Casație și Justiție judecă

recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel și

a altor hotărâri., în cazurile prevăzute de lege", ceea ce

înseamnă că instanța supremă are competență de

drept comun în materia recursurilor doar cu privire la deciziile curților

de apel, pentru hotărârile altor instanțe fiind necesară o

prevedere expresă a legii, aptă să atragă judecata în

recurs de către instanța supremă.

Aceasta întrucât, pe de o

parte, nu este supusă cenzurii o decizie a curții de apel și, pe

de altă parte, nu este vorba despre un caz prevăzut de lege (cu privire

la alte hotărâri ale instanțelor), care să atragă

competența de judecată în recurs a Înaltei Curți de Casație

și Justiție.

O altfel de interpretare care

să atribuie competența de drept comun a Instanței supreme în

materia recursului, indiferent de hotărârea ce face obiectul acesteia, ar

însemna, în realitate, crearea pe cale jurisprudențială, a unei norme

noi de competență, în contradicție cu dispozițiile

constituționale (conform art. 126 alin. (2) din Constituție

„competența instanțelor judecătorești și procedura de

judecată sunt prevăzute numai de lege").

Totodată, conform art. 299

alin. (2) C. proc. civ., „recursul se soluționează de instanța

imediat superioară celei care a pronunțat hotărârea în apel''.

Cum în speță,

acțiunea a învestit în primă instanță judecătoria, iar

soluționarea în apel a cauzei a realizat-o tribunalul, rezultă

că instanța imediat superioară este curtea de apel.

Pentru aceste considerente, se

va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții

de Apel București, ca instanță ierarhic superioară celei

care a realizat judecata în apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Declină competența

de soluționare a recursurilor declarate de reclamantul A. și de pârâtele

B. și C. împotriva Deciziei nr. 2582/A din 7 iulie 2017 a Tribunalului

Ilfov, secția I civilă în favoarea Curții de Apel

București.

Fără cale de atac.

Pronunțată în

ședință publică astăzi, 21 februarie 2018.