ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 532/2018
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 532/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)
Decizia nr. 532/2018 Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Judecătoriei Cornetu la 25 octombrie 2012, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu B. și C., obligarea pârâtelor să-i lase în liniștită posesie terenul situat în com. Cernica, sat Căldăraru, județul Ilfov și să readucă gardul despărțitor existent între proprietăți pe vechiul amplasament, precum și obligarea pârâtelor la plata contravalorii lipsei de folosință a terenului menționat pe perioada ultimilor 3 ani, inclusiv de la data promovării acțiunii și până la evacuarea efectivă a pârâtelor de pe teren. Prin sentința civilă nr. 2704 din 2 aprilie 2014, Judecătoria.
Cornetu a respins capătul 1 de cerere având ca obiect revendicare, ca neîntemeiat. A admis capătul 2 de cerere și a stabilit linia de hotar dintre terenurile părților pe aliniamentul din anexa la raportul de expertiză (expert D.). Tribunalul Ilfov, secția civilă, prin Decizia nr. 2582/A din 7 iulie 2017, a admis apelul declarat de pârâte împotriva sentinței pronunțate de judecătorie, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a stabilit linia de hotar dintre părți conform variantei 2 ia raportul de expertiză (expert E.). A menținut în rest celelalte dispoziții ale sentinței apelate. Împotriva acestei din urmă decizii, reclamantul și pârâtele au declarat recursuri, înregistrate la Tribunalul Ilfov la 5 ianuarie 2018 și 9 ianuarie 2018. Tribunalul Ilfov, prin adresa Dosar nr. x/1748/2012 din 17 ianuarie 2018, a înaintat cererile de recurs, împreună cu dosarul, spre soluționare, Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 22 ianuarie 2018 și a primit termen Ia 21 februarie 2018, în vederea discutării competenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea recursurilor. La acest termen, Înalta Curte a rămas în pronunțare asupra excepției de necompetență, pe care o va admite, în considerarea următoarelor argumente: Trimiterea dosarului spre soluționare de către tribunal, pe cale administrativă, nu poate învesti legal instanța supremă. Pe de o parte, Decizia Curții Constituționale nr. 369/2017 nu este incidență cauzei, având în vedere data pronunțării hotărârii instanței de apel și data publicării deciziei Curții Constituționale în M. Of.
(nr. 582 din 20 iulie 2017) raportat la dispozițiile art. 147 alin. (4) din Constituție, care consacră principiul producerii efectelor general obligatorii pentru viitor (ulterior publicării în M. Of.). Pe de altă parte, în raport de data introducerii cererii pe rolul instanțelor judecătorești, respectiv 25 octombrie 2012 și de dispozițiile tranzitorii cuprinse la art. 24 din Legea nr. 134/2010, speței îi sunt aplicabile prevederile C. proc. civ. din 1865. Potrivit art. 4 pct. 1 C. proc. civ., „Înalta Curte de Casație și Justiție judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel și a altor hotărâri., în cazurile prevăzute de lege", ceea ce înseamnă că instanța supremă are competență de drept comun în materia recursurilor doar cu privire la deciziile curților de apel, pentru hotărârile altor instanțe fiind necesară o prevedere expresă a legii, aptă să atragă judecata în recurs de către instanța supremă.
Aceasta întrucât, pe de o parte, nu este supusă cenzurii o decizie a curții de apel și, pe de altă parte, nu este vorba despre un caz prevăzut de lege (cu privire la alte hotărâri ale instanțelor), care să atragă competența de judecată în recurs a Înaltei Curți de Casație și Justiție. O altfel de interpretare care să atribuie competența de drept comun a Instanței supreme în materia recursului, indiferent de hotărârea ce face obiectul acesteia, ar însemna, în realitate, crearea pe cale jurisprudențială, a unei norme noi de competență, în contradicție cu dispozițiile constituționale (conform art. 126 alin. (2) din Constituție „competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai de lege"). Totodată, conform art. 299 alin. (2) C. proc.
civ., „recursul se soluționează de instanța imediat superioară celei care a pronunțat hotărârea în apel''. Cum în speță, acțiunea a învestit în primă instanță judecătoria, iar soluționarea în apel a cauzei a realizat-o tribunalul, rezultă că instanța imediat superioară este curtea de apel. Pentru aceste considerente, se va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, ca instanță ierarhic superioară celei care a realizat judecata în apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Declină competența de soluționare a recursurilor declarate de reclamantul A. și de pârâtele B. și C. împotriva Deciziei nr. 2582/A din 7 iulie 2017 a Tribunalului Ilfov, secția I civilă în favoarea Curții de Apel București. Fără cale de atac. Pronunțată în ședință publică astăzi, 21 februarie 2018.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.