CASE OF GÜLMEZ v. TURKEY

Reclamantul s-a născut în 1965 și își îndeplinește condamnarea la închisoarea din Ankara Sincan F. În martie 2000, reclamantul, care a fost acuzat de crimă, jaf armat și membru al unei organizații ilegale, și anume TKP-ML (Türkiye Komünist Partisi / Marksist Leninist, Partidul Comunist Turc / Marxist Leninist), a fost încarcerat în închisoarea Nevșehir. La 19 decembrie 2000, reclamantul a fost transferat la închisoarea de tip Ankara Sincan F. La 2 ianuarie 2001, Consiliul disciplinar al închisorii de tip F („Consiliul”) a constatat că reclamantul a deteriorat proprietatea penitenciară și, în conformitate cu art. 157 din Regulamentele privind administrarea instituțiilor penitenciare și executarea condamnărilor („Regulamentul”), a interzis primirea vizitatorilor pentru o perioadă de trei luni. În conformitate cu hotărârea Consiliului, la 24 decembrie 2000, reclamantul a încălcat ventilația în camera sa și a scris numele unei organizații ilegale pe peretele său. Decizia Consiliului a fost revizuită și susținută de Curtea de Securitate de Stat din Ankara, în conformitate cu art. 116/5 din Codul de Procedură Penală. Curtea și-a pronunțat hotărârea pe baza dosarului. De asemenea, s-a referit la declarația reclamantului în care a admis că a comis aceste acte în protest împotriva situației generale din închisoarele Ftype. Pedeapsa a fost pusă în aplicare între 25 ianuarie 2001 și 25 aprilie 2001. La 13 martie 2001, Consiliul a impus din nou o sancțiune disciplinară pentru reclamant și l-a interzis să primească vizite timp de două luni. Potrivit hotărârii Consiliului, la 15 februarie 2001, după o întâlnire cu avocatul său, reclamantul a refuzat să fie căutat de ofițeri de închisoare și a strigat slogan. În cererile sale de apărare, reclamantul a recunoscut că a respins ofițerii de închisoare atunci când a fost ordonat să-și scoată pantofii. La 28 martie 2001, decizia Consiliului a fost revizuită și susținută de Curtea de Securitate de Stat din Ankara. Reclamantul a depus obiecție procurorului public împotriva acestei decizii în temeiul art. 162 din Regulamente. La 2 mai 2001, procurorul public a respins cererea reclamantului. Pedeapsa a fost pusă în aplicare între 27 aprilie și 27 iunie 2001. La 17 mai 2001, Consiliul a constatat că reclamantul a fost vinovat de a fi afectat proprietatea închisorii, de a avea un instrument de tăiere ascuțit făcut dintr-un pat de închisoare și de a avea o sumă excesivă de bani în posesia sa. În consecință, i-a interzis să primească vizitatori pentru o perioadă de trei luni. Între timp, Legea nr. 4675 a intrat în vigoare, ceea ce prevede că deciziile adoptate de consiliile disciplinare vor fi revizuite de judecătorul executor. În consecință, la 21 iunie 2001, decizia din 17 mai 2001 a fost revizuită. Judecătorul a susținut decizia Consiliului, pe baza dosarului și ținând seama de declarația reclamantului. Această decizie a fost acordată reclamantului la 3 iulie 2001 și pedeapsa a fost pusă în aplicare între 31 iulie și 30 octombrie 2001. 10. La 21 mai 2001, reclamantul a primit o reprimare pentru că a cântat sloganuri în închisoare. Consiliul a susținut că reclamantul ar trebui avertizat că va primi sancțiuni mai grele dacă continuă să comită infracțiuni similare. 11. La 18 și, respectiv, 22 mai 2001, gardienii închisorii au pregătit două rapoarte de incident conform cărora reclamantul a deteriorat proprietatea publică prin rupere a altorapea în celulă și a incitat alți deținuți să perturbe ordinea cântând sloganuri. În declarația sa din 25 mai 2001, reclamantul a recunoscut că a cântat sloganuri, dar a negat că a deteriorat vorbitorul cu altora în celulă. La 29 mai 2001, Consiliul a constatat că reclamantul a fost vinovat și l-a interzis să primească vizitatori și să trimită și să primească scrisori pentru o perioadă de o lună. La 21 iunie 2001, decizia a fost revizuită și susținută de judecătorul de executare. Decizia respectivă a fost servită la reclamant la 29 iunie 2001 și a depus o obiecție împotriva acesteia. La 4 iulie 2001, Curtea a respins obiecția reclamantului și pedeapsa a fost pusă în aplicare între 29 iunie și 29 iulie 2001. 12. La 6 iunie 2001, reclamantul a fost prins de gardieni de închisoare în timp ce urca pe fereastra bari din celulă. În declarația sa din 14 iunie 2001, reclamantul a susținut că a urcat până la un ziar care se presupune că era pe acoperiș. La 18 iunie 2001, reclamantul a fost încă o dată interzis să primească vizitatori timp de trei luni de către consiliu pentru că a urcat pe fereastra. La 2 iulie 2001, pedeapsa a fost revizuită și susținută de judecătorul de executare. Această decizie a fost servită la reclamant la 1 noiembrie 2001. 13. Aceste regulamente prevăd următoarele: „Cele ale căror acte constituie o încălcare a obligațiilor condamnaților care rezultă din legi, reglementări și ordine, sau sunt interzise, sunt responsabile de una dintre următoarele sancțiuni disciplinare în funcție de natura și gravitatea circumstanțelor: 1– Repensie; 2– Privire a dreptului de a primi vizitatori; 3– Privire a dreptului de a trimite și de a primi scrisori; 4– Conținure solitară. ... Un prizonier poate fi condamnat simultan la penamentul unei privații a dreptului de a primi vizitatori și dreptul de a trimite și a primi scrisori. ...” "Pedeapsa de privare a dreptului de a primi vizitatori priva condamnați de dreptul de a primi vizitatori în timpul orelor de vizitare prevăzute în reglementările interne. Această pedeapsă nu poate fi impusă unui prizonier timp de mai mult de trei luni.” “Înainte de impunerea unei sancțiuni disciplinare, un prizonier care este acuzat de o infracțiune disciplinară trebuie să fie auzit în ceea ce privește actele de care este acuzat.” „Pănile disciplinare impuse de consiliul disciplinar se execută prompt. În cazul în care directorul instituției sau cel puțin doi membri ai consiliului disciplinar, sau condamnatului, consideră că decizia privind o penalitate disciplinară este eronată sau insuficientă, el sau ei pot depune o obiecție în termen de 24 de ore cu biroul procurorului public. Deciziile luate de procurorul public sunt definitive.” „Deciziile privind sancțiunile disciplinare și măsurile [în ceea ce privește prizonierii deținuți] se aplică în urma aprobării judecătorului.” 14. Secțiunea 4 din Legea nr. 4675, care stabilește competența judecătorilor de executare, prevede că obiecțiile depuse împotriva sancțiunilor disciplinare sunt tratate de un astfel de judecător. art. 5 prevede că prizonierul în cauză, respectivul său rude sau reprezentant juridic, poate depune o obiecție împotriva unei sancțiuni disciplinare. În plus, art. 6 prevede că judecătorul de executare decide pe baza dosarului, fără a desfășura o audiere. Acest judecător poate efectua o examinare ex officio sau poate solicita informații suplimentare de la părți, dacă interesele justiției o solicită. Un recurs este împotriva hotărârilor judecătorilor de executare față de cea mai apropiată Curtea Assize. 15. Această legislație prevede noi dispoziții privind disciplina penitenciară, inclusiv o listă de acte pedepsite, sancțiunile referitoare la acestea și procedura care urmează să fie respectată. Într-una dintre rapoartele sale (CPT/inf (2008) 13), Comitetul European pentru Prevenirea Torturii și a Tratamentelor sau Puncturilor Inumane sau Degradante a examinat legislația și a constatat că aceste noi dispoziții nu solicită nici o observație specifică. Cu toate acestea, aceasta a pus două întrebări privind procedurile disciplinare, și anume participarea avocaților la procedurile disciplinare, precum și corolario, accesul avocaților la dosarul disciplinar al clienților. În plus, CPT a întrebat dacă dispozițiile actuale ale legislației exclud implicarea unui avocat în cadrul procedurii disciplinare. În acest context, aceasta a făcut referire la art. 59 din Regulamentul european privind închisoarea (a se vedea următorul paragraf). 16. Recomandarea Comitetului de Miniștri către statele membre ale Consiliului Europei privind normele europene privind închisoarea (Rec (2006), adoptată la 11 ianuarie 2006 la a 952-a ședință a Deputaților Miniștrilor), în măsura în care este relevantă, se citește după cum urmează: „Procedurile disciplinare și disciplină 56.1 sunt mecanisme de ultima instanță. ... 57.2 Legea națională stabilește: a. actele sau omisiunile deținuților care constituie infracțiuni disciplinare; b. procedurile care urmează să fie urmate la audieri disciplinare; c. tipurile și durata pedepsei care pot fi impuse; d. autoritatea competentă să impună o astfel de pedeapsă; și e. accesul la și autoritatea procesului de apel. 58. Orice acuzație de încălcare a normelor disciplinare de către un deținut trebuie raportată în mod prompt autorității competente, care îl investighează fără întârziere nejustificată. 59. Prizonierii acuzați de infracțiuni disciplinare trebuie: a. să fie informați în mod prompt, într-o limbă pe care o înțeleg și în detaliu, cu privire la natura acuzațiilor împotriva lor; b. să aibă timp și facilități adecvate pentru pregătirea apărării lor; c. să se permită să se apere în persoană sau prin asistență juridică atunci când interesele justiției o impun; d. să se permită să solicite prezența martorilor și să le examineze sau să le examineze în numele lor; și e. 60.1 Orice pedeapsă impusă după condamnarea unei infracțiuni disciplinare trebuie să fie în conformitate cu legislația națională. 60.2 Severitatea pedepsei trebuie să fie proporțională cu infracțiunea. ... 60.4 Pedeapsa nu include o interdicție totală a contactei familiale. ... 61. Un prizonier care este considerat vinovat de o infracțiune disciplinară poate face apel la o autoritate superioră competentă și independentă.”