ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3551/2017
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3551/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința nr. 108 din 28 august 2014, Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, contencios administrativ și fiscal, a respins cererea de suspendare executare act administrativ formulată de reclamanta SC A. SRL și a dispus restituirea cauțiunii de 30.000 lei consemnată cu recipisa nr. 883068/1 din 28.07.2014.
Împotriva sentinței nr. 108 din 28 august 2014, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, contencios administrativ și fiscal, precum și împotriva încheierilor de ședință pronunțate în cauză, a declarat recurs reclamanta SC A. SRL, solicitând casarea sentinței și trimiterea cauzei la Curtea de Apel Bacău pentru judecata fondului, iar la termenul din 27 septembrie 2016, judecata cauzei a fost suspendată pentru lipsa nejustificată a părților, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.
Cauza a fost repusă pe rol din oficiu, întrucât a rămas în nelucrare timp de șase luni și pentru a se verifica incidența dispozițiilor art. 416 alin. (1) C. proc. civ.
Potrivit dispozițiilor art. 416 alin. (1) C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de șase luni.
Cum în cauză nu au fost îndeplinite acte de procedură de natură a întrerupe sau suspenda perimarea, potrivit prevederilor art. 416-418 C. proc. civ., Înalta Curte va face aplicarea dispozițiilor art. 420 alin. (1) din același cod, constatând din oficiu că s-a perimat recursul declarat de reclamanta SC A. SRL împotriva sentinței nr. 108 din 28 august 2014 a Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, contencios administrativ și fiscal, și a încheierilor pronunțate în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite excepția perimării, invocată din oficiu.
Constată perimat recursul declarat de reclamanta SC A. SRL împotriva sentinței nr. 108 din 28 august 2014 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, contencios administrativ și fiscal, și a încheierilor pronunțate în cauză.
Cu recurs la completul de 5 Judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție, în termen de 5 zile de la pronunțare.
Recursul se va depune la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 noiembrie 2017.