ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2094/2017
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2094/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)
Asupra contestației în anulare de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Cadrul procesual
Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 23 martie 2017, contestatorul Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale a formulat contestație în anulare împotriva Deciziei nr. 486 din 14 februarie 2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în Dosarul nr. x/2014, prin care a fost anulat ca netimbrat recursul declarat de minister împotriva Sentinței nr. 47 din 27 februarie 2015 a Curții de Apel Alba-Iulia.
S-a susținut de către contestator că dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale, având în vedere neconcordanța dintre mențiunea din Raportul asupra admisibilității în principiu a recursului în sensul că recursul este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și mențiunea din adresa de comunicare a raportului emisă al data de 15 decembrie 2016, în sensul că depunerii dovezii achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 200 RON.
A apreciat contestatorul că această inadvertență este o eroare materială care urma să fie clarificată la primul termen de judecată.
În concluzie, s-a solicitat admiterea contestației în anulare astfel cum a fost formulată și judecarea recursului declarat împotriva Sentinței nr. 47/2015.
În drept, contestația în anulare s-a întemeiat pe dispozițiile art. 503 și urm. C. proc. civ., art. 28 și art. 30 din O.U.G. nr. 80/2013.
Hotărârea atacată
Prin Decizia nr. 486 din 14 februarie 2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a fost anulat recursul declarat de Ministerul pentru Societatea Informațională - Organismul Intermediar pentru promovarea Societății Informaționale împotriva Sentinței nr. 47 din 27 februarie 2015 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, ca netimbrat.
Procedura în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție
Contestatorul a depus la dosar înscrisuri în susținerea contestației în anulare.
Intimata Societatea A. S.A. Alba Iulia a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția netimbrării contestației în anulare, iar, pe fond, a solicitat respingerea contestației în anulare ca neîntemeiată și menținerea deciziei instanței de recurs, ca fiind temeinică și legală; cu cheltuieli de judecată.
În contextul unei succinte prezentări a situației de fapt, intimata a apreciat, în esență, că motivul prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ. nu este incident în speță.
Astfel, a considerat că inadvertența dintre mențiunea privind obligația de achitare a taxei judiciare de timbru menționată în adresa de comunicare a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului și mențiunea din raport în sensul că recurentul este scutit de la plata taxei judiciare de timbru putea fi sesizată instanței de către recurent în cadre și cu mijloace procedurale specifice, prevăzute de lege, iar nu pe calea contestației în anulare.
A mai susținut intimata că, în cauză, dezlegarea dată recursului nu este rezultatul unei erori materiale, în opinia sa, în mod corect, instanța de recurs, în ședința din camera de consiliu din 14 februarie 2017, având ca obiect examinarea recursului, a analizat calea de atac din perspectiva incidenței obligației legale de a taxa cererea de recurs și, constatând că nu s-a achitat taxa judiciară de timbru, a dispus anularea acestuia, acesta fiind momentul în care instanța putea sesiza pretinsa eroare materială în actele de procedură întocmite în dosar.
II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție
Înalta Curte analizând contestația în anulare, în raport cu motivele invocate și cu dispozițiile procedurale aplicabile, o va admite pentru considerentele în continuare arătate.
Contestația în anulare este o cale de atac extraordinară, de retractare și nesuspensivă de executare, îndreptată împotriva hotărârilor judecătorești definitive date cu încălcarea anumitor norme de procedură, sau greșite din cauza unor inadvertențe de ordin formal.
Potrivit dispozițiilor art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ.:
"(2) Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când:
dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale;"
Semnificația conceputului de "eroare materială" a fost dezvoltată doctrinar și jurisprudențial, păstrându-și actualitatea și în urma modificărilor survenite prin noul C. proc. civ., prin opoziție cu eroarea de judecată, subliniindu-se că vizează greșeli evidente în legătură cu aspectele formale ale judecății, în principal cu caracter procedural.
În speța dedusă judecății, contestatorul reclamă împrejurarea că, prin comunicarea unui raport asupra admisibilității în principiu incomplet, fără mențiunea achitării taxei judiciară de timbru aferentă recursului, a fost pus în imposibilitate de a suplini această lipsă, cu consecința anulării căii de atac.
Strict formal, hotărârea instanței de recurs pronunțată în temeiul art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., se pronunță fără cale de atac. Textul de lege, însă, enumeră condiții intrinseci ale cererii de chemare în judecată, sancționate cu nulitatea (ex. neîncadrarea motivelor de recurs în cele prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.), care exclud în mod logic exercitarea unei contestații în anulare, ajungându-se astfel în mod nepermis la o reapreciere a conținutului cererii de recurs.
Reține Înalta Curte că în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului s-a statuat că securitatea juridică implică respectul pentru principiul res judicata care constituie principiul caracterului definitiv al hotărârilor judecătorești (Ryabykh contra Rusiei). De asemenea, s-a arătat că puterea de revizuire a instanțelor superioare ar trebui utilizată pentru a corecta erorile judiciare și nu pentru a se ajunge la o nouă examinare a cauzei. Totuși, s-a reținut că cerințele principiului securității juridice nu sunt absolute, Curtea recomandând uneori redeschiderea unor proceduri drept cea mai potrivită măsură reparatorie atunci când procedurile interne nu corespund cerințelor art. 6 (Cauza Lungoci contra României).
Or, în prezenta cauză, eroarea materială constă în împrejurarea că, astfel cum rezultă din înscrisul depus în ședința, recurentei i-a fost comunicat un draft al raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, aspect care nu rezulta din actele dosarului, în condițiile în care pe dovada de comunicare aflată la dosarul de fond este trecută mențiunea achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 200 de RON.
De asemenea, se apreciază îndeplinită și condiția ca eroarea materială să fie determinantă, în sensul că, dacă aceasta ar fi fost adusă la cunoștința completului de filtru ar fi condus la o reapreciere a incidenței dispozițiilor art. 482 alin. (2) din C. proc. civ. raportat la prevederile art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013.
Totodată, se reține și că, prin comunicarea de către grefa instanței a unui alt exemplar al raportului decât cel analizat în Completul de filtru în condițiile art. 493 din C. proc. civ., a fost viciată procedura de filtrare a recursului, impunându-se continuarea procedurii prin comunicarea raportului către părți pentru a formula puncte de vedere.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 508 alin. (3) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite contestația în anulare, va anula Decizia nr. 486 din data de 14 februarie 2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, și va dispune continuarea procedurii prevăzută de art. 493 din C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite contestația în anulare formulată de Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale împotriva Deciziei nr. 486 din 14 februarie 2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.
Anulează Decizia nr. 486 din data de 14 februarie 2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, și dispune continuarea procedurii prevăzută de art. 493 din C. proc. civ.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 6 iunie 2017.
Procesat de GGC - NN