ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1974/2017

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința nr. 302/2017 din 25 ianuarie 2017, Tribunalul Dolj, secția contencios administrativ și fiscal, a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul C., pentru A. și B., în contradictoriu cu pârâtul Comisariatul Regional pentru Protecția Consumatorilor Regiunea Vest Timiș, în favoarea Tribunalului Caraș-Severin.

Prin Sentința civilă nr. 251 din 10 martie 2017, Tribunalul Caraș-Severin, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția de necompetență teritorială a Tribunalului Caraș-Severin, a declinat competența de soluționare a acțiunii formulate de reclamantul C., în numele și pentru membrii de sindicat A. și B., în contradictoriu cu pârâtul Comisariatul Regional pentru Protecția Consumatorilor Regiunea Vest Timișoara, în favoarea Tribunalului Dolj, a constatat ivit conflictul negativ de competență, a dispus suspendarea soluționării cauzei până la soluționarea conflictului de competență și înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului.

Înalta Curte de Casație și Justiție, ca instanță competentă să soluționeze conflictul, conform art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj, secția contencios administrativ și fiscal.

Pentru a adopta această soluție, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate:

Prin acțiunea formulată, reclamantul C., în calitate de reprezentant legal al funcționarilor - membri de sindicat - A. și B., a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Comisariatul Regional pentru Protecția Consumatorilor Regiunea Vest Timiș, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea Deciziilor nr. 102 și 104 din 10.08.2016, emise de către pârât, cu obligarea acestuia să emită noi decizii prin care să stabilească salariul de bază brut lunar al reclamantelor la nivelul sumei de 3.898 RON (respectiv 3.062 de RON, majorat cu 27,3%) și să plătească fiecărei reclamante o despăgubire egală cu diferența dintre salariul stabilit potrivit primului capăt de cerere și cele acordate efectiv începând cu data de 01.08.2016 până la pronunțarea unei hotărâri definitive în această cauză, sume actualizate la data plății, plus dobânda legală.

În conformitate cu mențiunile cuprinse în cererea de chemare în judecată, membrii de sindicat în numele cărora reclamantul a formulat acțiunea sunt funcționari publici, astfel că în privința competenței materiale de soluționare a cauzei sunt aplicabile dispozițiile art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare, conform cărora:

"Art. 109. - Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența secției de contencios administrativ și fiscal, a tribunalului, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe".

Fiind vorba de un litigiu de contencios administrativ, în ceea ce privește competența teritorială de soluționare a cauzei, sunt aplicabile normele cu caracter general de la art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, conform cărora:

"Reclamantul se poate adresa instanței de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului. Dacă reclamantul a optat pentru instanța de la domiciliul pârâtului, nu se poate invoca excepția necompetenței teritoriale".

În cauză, este de observat faptul că acțiunea în contencios administrativ a fost formulată de C., în numele membrilor de sindicat, acțiunea fiind întemeiată pe dispozițiile art. 28 din Legea dialogului social nr. 62/2011, conform cărora:

"Art. 28. - (1) Organizațiile sindicale apără drepturile membrilor lor, ce decurg din legislația muncii, statutele funcționarilor publici, contractele colective de muncă și contractele individuale de muncă, precum și din acordurile privind raporturile de serviciu ale funcționarilor publici, în fața instanțelor judecătorești, organelor de jurisdicție, a altor instituții sau autorități ale statului, prin apărători proprii sau aleși.

(2) În exercitarea atribuțiilor prevăzute la alin. (1), organizațiile sindicale au dreptul de a întreprinde orice acțiune prevăzută de lege, inclusiv de a formula acțiune în justiție în numele membrilor lor, în baza unei împuterniciri scrise din partea acestora. Acțiunea nu va putea fi introdusă sau continuată de organizația sindicală dacă cel în cauză se opune sau renunță la judecată în mod expres.

(3) În exercitarea atribuțiilor prevăzute de alin. (1) și (2), organizațiile sindicale au calitate procesuală activă".

În condițiile în care prevederile art. 28 din Legea nr. 62/2011 își aveau corespondentul în dispozițiile art. 28 din Legea sindicatelor nr. 54/2003 (reglementarea anterioară care a fost abrogată de Legea nr. 62/2011), este obligatorie, conform art. 517 alin. (4) din C. proc. civ., dezlegarea dată prin Decizia nr. 1 din 21 ianuarie 2013, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 118 din 01 martie 2013, prin care s-au decis următoarele:

"În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 28 alin. (2) din Legea sindicatelor nr. 54/2003 (în prezent abrogată prin Legea dialogului social nr. 62/2011) stabilește că organizațiile sindicale au calitate procesuală activă în acțiunile promovate în numele membrilor de sindicat.

În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 269 alin. (2) [fost art. 284 alin. (2)] din Codul muncii, republicat, cu modificările și completările ulterioare, instanța competentă teritorial în soluționarea conflictelor de muncă în cazul acestor acțiuni este cea de la sediul sindicatului reclamant."

De asemenea, potrivit art. 117 din Legea nr. 188/1999, dispozițiile legii se completează cu prevederile legislației muncii, precum și cu reglementările de drept comun civile, administrative sau penale după caz, în măsura în care nu contravin legislației specifice funcției publice.

În conformitate cu prevederile art. 269 din Codul Muncii: "(1) Judecarea conflictelor de muncă este de competența instanțelor judecătorești, stabilite potrivit legii.

(2) Cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul".

Astfel fiind, întrucât în cauză C. este reclamant și, deci, are calitate procesuală activă, se constată că, în aplicarea art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, sindicatul reclamant a optat pentru instanța de la sediul său, situat în Municipiul Craiova, județul Dolj, aflat în circumscripția Tribunalului Dolj.

În consecință, având în vedere considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului Dolj, secția contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul C. și pe pârâtul Comisariatul Regional pentru Protecția Consumatorilor Regiunea Vest Timișoara în favoarea Tribunalului Dolj, secția contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25 mai 2017.

Procesat de GGC - GV