ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1107/2019

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 2199 din 22 octombrie 2018, Tribunalul Dolj, secția contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei având ca obiect "pretenții" formulată de reclamantul A. pentru B., în contradictoriu cu pârâta Comisariatul Regional pentru Protecția Consumatorilor Regiunea Sud Muntenia - Ploiești, în favoarea Tribunalului Prahova, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Învestit prin declinare, Tribunalul Prahova, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin Sentința civilă nr. 29 din 14 ianuarie 2019, a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Prahova, invocată de reclamantă, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj, a suspendat din oficiu judecata cauzei și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului de competență.

Ivindu-se conflictul negativ de competență a fost sesizată, în baza art. 135 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, pentru soluționarea acestuia.

Înalta Curte constată că, în cauză, competența de soluționare a litigiului aparține Tribunalului Prahova, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Pentru a hotărî astfel, instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Contenciosul administrativ este definit prin art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, modificată, ca fiind activitatea de soluționare, de către instanțele de contencios administrativ competente potrivit legii organice, a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul acestei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau interes legitim, astfel cum rezultă din prevederile art. 8, care reglementează obiectul acțiunii judiciare.

Actul administrativ este actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică în vederea executării ori a organizării executării legii, dând naștere, modificând sau stingând raporturi juridice.

Potrivit art. 10 alin. (1) și (1

1

) din Legea nr. 554/2004, "(1) Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 1.000.000 de RON se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 1.000.000 de RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel. (1

1

) Toate cererile privind actele administrative emise de autoritățile publice centrale care au ca obiect sume reprezentând finanțarea nerambursabilă din partea Uniunii Europene, indiferent de valoare, se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel."

Deci, art. 10 alin. (1) și (1

1

) din Legea nr. 554/2004, reglementează competența materială a instanței de contencios administrativ și fiscal în raport cu organul emitent al actului și în funcție de cuantumul sumei ce formează obiectul actului administrativ contestat.

Din actele și lucrările dosarului rezultă că reclamantul, reprezentat de Sindicatul Administrației Publice "Forța Legii" cu sediul în Craiova a chemat în judecată pârâtul Comisariatul Regional pentru Protecția Consumatorilor Regiunea Sud Muntenia-Ploiești, solicitând obligarea acestuia să acorde reclamantului o despăgubire egală cu diferențele salariale dintre salariul stabilit începând cu luna august 2016 și cel de care acesta a beneficiat efectiv în perioada 9 aprilie 2015 - 31 iulie 2016, sume actualizate cu inflația la data plății efective, plus dobânda legală.

Conform art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificată prin art. I, pct. 10 din Legea nr. 212/2018, reclamantul, persoana fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său. De asemenea art. 10 alin. (4) din aceeași lege, stabilește că se va respecta competența de soluționare a cauzei și atunci când acțiunea se introduce în numele reclamantului de orice persoană de drept public sau privat, indiferent de calitatea acestuia în proces.

Dispozițiile legal mai sus citate reglementează competența teritorială exclusivă a instanței de la domiciliul reclamanților, indiferent dacă cererea introductivă este promovată personal sau prin reprezentant.

Cum reclamanta își are domiciliul în județul Prahova instanța competentă să soluționeze cauza este Tribunalul Prahova, secția de contencios administrativ și fiscal.

În consecință, având în vedere considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului Prahova, secția contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta A. pentru B. și pârâtul Comisariatul Regional pentru Protecția Consumatorilor Regiunea Sud Muntenia Ploiești în favoarea Tribunalului Prahova, secția contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 01 martie 2019.

Procesat de GGC - CT