ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 28.03.2018

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1104/2018

HOTĂRÂRE
28.03.2018
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1104/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. 505/32/2017 pe rolul Curții de Apel Bacău, revizuentul A. a formulat cerere de revizuire a deciziilor civile nr. 976/16 mai 2012, pronunțată în dosarul nr. x/2002 al Curții de Apel Bacău și nr. 400/6 martie 2013, pronunțată în dosarul nr. x/2012 al Curții de Apel Bacău.

În motivarea cererii, s-a susținut că în cauză ar fi intervenit încheierea penală nr. 1553/4 mai 2017, pronunțată în dosarul penal nr. x/2015, care reprezintă un act nou și care ar dovedi ca decizia civilă nr. 320/15 martie 2002 a Tribunalului Bacău nu ar fi fost comunicată.

Ca și temei legal au fost invocate dispozițiile art. 322 pct. 4 și 5 C. proc. civ.

Prin decizia nr. 4 din 15.01.2018, Curtea de Apel Bacău, secția I civilă a respins excepția necorapetenței și a admis excepția netimbrării.

A anulat cererea de revizuire formulată de revizuentul A. privind deciziile civile nr. 976/16 mai 2012, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, în dosarul nr. x/2002 și nr. x/2013, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, în dosarul nr. x/2012, în contradictoriu cu intimații-pârâți B. și C., ca netimbrată.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs revizuentul A., susținând nelegalitatea hotărârii atacate și solicitând casarea acesteia și trimiterea cauzei pentru continuarea judecății la instanța competentă, Judecătoria Bacău.

La termenul de judecată din 28 martie 2018, Înalta Curte a pus în discuție, din oficiu, excepția inadmisibilității recursului declarat împotriva soluției dispuse de Curtea de Apel Bacău, privind anularea cererii de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 4 și 5 C. proc. civ., în raport de dispozițiile art. 328 alin. (1) C. proc. civ. și, în temeiul dispozițiilor art. 137 C. proc. civ., va fi analizată cu prioritate această excepție, reținându-se următoarele:

Căile de atac reprezintă mijloace sau remedii juridice procesuale prin intermediul cărora se poate solicita verificarea legalității și temeiniciei hotărârilor judecătorești și, în final, remedierea erorilor săvârșite, constituind astfel pentru părți o garanție a respectării drepturilor lor fundamentale.

Rezultă, că împotriva hotărârii judecătorești se pot exercita doar căile de atac prevăzute de lege prin dispoziții imperative, de la care nu se poate deroga, deoarece se întemeiază pe interesul general de a înlătura orice cauze care ar putea ține în loc, în mod nedefinit, judecata unui proces.

Recursul este o cale extraordinară de atac, nedevolutivă și nesuspensivă de executare, prin intermediul căreia, în cazurile strict și limitativ prevăzute de lege, se exercită controlul conformității hotărârii atacate cu regulile de drept.

Potrivit prevederilor art. 299 coroborat cu art. 377 C. proc. civ., pot fi atacate cu recurs numai hotărârile definitive date fără drept de apel, cele date în apel, precum și hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională, în condițiile prevăzute de lege.

Potrivit arî. 328 alin. (1) C. proc. civ. "Hotărârea dată asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită."

Or, deciziile nr. 976 din 16 mai 2012 și nr. 400 din 6 martie 2013 ale Curții de Apel Bacău, secția a I-a civilă, ce au format obiectul cererii de revizuire, sunt hotărâri irevocabile, nesusceptibile de a mai fi atacate cu recurs.

Aceasta întrucât prin deciziile mai sus menționate au fost soluționate recursurile declarate de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 320 din 15.03.2002 a Tribunalului Bacău.

În aceste condiții și față de dispozițiile legale anterior citate, cum deciziile menționate sunt irevocabile, fără a mai putea fi supuse căii de atac a recursului, și hotărârea dată asupra cererii de revizuire este irevocabilă și, pe cale de consecință, împotriva sa nu se poate exercita recurs.

Această concluzie derivă din obligativitatea respectării principiului legalității căilor de atac, potrivit căruia nimănui nu-i esîe îngăduit a uza de căi de atac neprevăzute de lege.

Pentru considerentele arătate, înalta Curte constată că recursul dedus judecății de revizuentul A. este inadmisibil, urmând a fi respins ca atare.

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 4 din 15 ianuarie 2018 a Curții de Apel Bacău, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28 martie 2018.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2018-05-15
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1747/2018
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin decizia nr. 114 din 3 octombrie 2017 a Tribunalului Neamț, secția I civilă s-a respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 1779
ÎCCJ 2018-06-08
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2714/2018
Ședința publică din data de 8 iunie 2018 Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată sub nr. x/2017 din 24 aprilie 2017 pe rolul Curții de Apel Bacău revizuenta
ÎCCJ 2017-01-19
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 54/2017
Asupra cererii de revizuire de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia civilă nr. 484 R din 18 februarie 2015 Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a respins ca nefondat recursul declarat de recur
ÎCCJ 2016-05-25
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1186/2017
Decizia nr. 1186/2017 Asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Bacău la data de 7 decembrie 2015, A. a solicitat revizuirea Deciziei nr. 1238 din 23 noiembrie 2015, pronunțată de
ÎCCJ 2017-12-07
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1841/2017
Asupra cererii de revizuire, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin cererea înregistrată sub nr. x/2017 din 19.04.2017 pe rolul Curții de Apel Bacău, revizuientul A. a formulat cerere de revizuire a decizi
Sursă