ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 188/2019

Cererea de chemare în judecată Prin cererea adresată Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. SA, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii - Inspecția Judiciară, a solicitat desființarea rezoluției inspectorului judiciar din data de 27.10.2015 pronunțată în Dosarul nr. x/IJ/2654/DIJ și pe cea a inspectorului-șef din același dosar, comunicate la data de 17.11.2015, trimiterea dosarului la Inspecția Judiciară pentru începerea procedurii disciplinare împotriva judecătorilor B. și C. din cadrul Curții de Apel Craiova, secția I civilă, și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor judiciare ocazionate de prezentul litigiu, respectiv taxa judiciară de timbru.

Soluția instanței de fond Prin Sentința civilă nr. 1197 din 8 aprilie 2016 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins cererea formulată de reclamanta A. SA, în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, ca inadmisibilă.

Cererea de recurs Împotriva Sentinței civile nr. 1197 din 8 aprilie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. SA a declarat recurs, invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. În motivarea recursului se arată că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura și a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material [art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.]. Recurenta susține că instanța de fond nu a motivat de ce plângerea, îndreptată împotriva rezoluției de clasare emisă în temeiul art. 47 alin. (1), lit. b) din Legea nr. 317/2004, poate fi atacată la instanța de contencios administrativ competentă, doar după ce este urmată procedura prealabilă. Instanța de judecată trebuia să motiveze de ce, în acest caz, sunt aplicabile prevederile din legea contenciosului administrativ și nu dispozițiile Legii nr. 317/2004 care stipulează că rezoluțiile de respingere a sesizărilor adresate Consiliului Superior al Magistraturii - Inspecția Judiciară pot fi atacate la secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București, în termen de 15 zile de la comunicare, fără îndeplinirea unei proceduri prealabile, în condițiile în care, rezoluția de clasare întemeiată pe art. 47 alin. (1) lit. b) din acest act normativ a fost asimilată rezoluțiilor de respingere. Cu privire la acest aspect instanța de fond a reținut doar că decizia Curții Constituționale nu a oferit precizări clare asupra problemei, respectiv dacă rezoluția de clasare întemeiată pe art. 47 alin. (1) lit. b) poate fi atacată sau nu în mod direct la instanța de contencios administrativ competentă. Susținerea potrivit căreia, rezoluția de clasare ar trebui contestată după parcurgerea procedurii prealabile, în condițiile în care pentru contestarea rezoluției de respingere nu trebuie parcursă o astfel de procedură, nu are nici un fel de justificare în litera și spiritul legii. Singurul raționament pentru care legiuitorul nu a menționat la art. 47 alin. (5) și soluțiile de la art. 47 alin. (1), lit. b) este acela că, acest alineat prevedea că acest tip de soluție este definitivă. Posibilitatea contestării rezoluției de clasare în fața instanței de contencios administrativ este rezultatul admiterii excepției de neconstituționalitate, care a constatat că, în ipoteza prevăzută de art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, rezoluția nu poate fi definitivă întrucât inspectorul judiciar face o cercetare a fondului sesizării pentru a constata dacă există sau nu indicii cu privire la săvârșirea unei abateri disciplinare.

Apărările formulate în cauză Intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Soluția instanței de recurs Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului, Înalta Curte apreciază că recursul este fondat. Pentru a ajunge la această soluție, instanța a avut în vedere următoarele considerente. Instanța de fond a respins acțiunea, ca inadmisibilă, pe motiv că recurenta-reclamantă nu a făcut dovada parcurgerii procedurii prealabile, prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004, reținând că Legea specială nr. 317/2014 nu conține nicio prevedere derogatorie cu privire la procedura prealabilă în cazul deciziei de clasare. Potrivit art. 47 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, "Art. 47. (1) În cazul în care sesizarea s-a făcut potrivit art. 45 alin. (2), inspectorul judiciar poate dispune, prin rezoluție scrisă și motivată: a) admiterea sesizării, prin exercitarea acțiunii disciplinare și sesizarea secției corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii; b) clasarea sesizării, în cazul în care aceasta nu este semnată, nu conține datele de identificare ale autorului sau indicii cu privire la identificarea situației de fapt care a determinat sesizarea, precum și în cazul prevăzut la art. 45 alin. (4) lit. b); rezoluția de clasare este definitivă; c) respingerea sesizării, în cazul în care se constată, în urma efectuării cercetării disciplinare, că nu sunt îndeplinite condițiile pentru exercitarea acțiunii. (2) În cazul prevăzut la alin. (1) lit. b), se poate face o nouă sesizare, cu respectarea condițiilor prevăzute de lege. (3)Rezoluția inspectorului judiciar este supusă confirmării inspectorului-șef. Inspectorul-șef poate dispune completarea cercetării disciplinare de către inspectorul judiciar. Completarea se efectuează de către inspectorul judiciar în termen de cel mult 30 de zile de la data când a fost dispusă de către inspectorul-șef. (4) Rezoluția inspectorului judiciar poate fi infirmată de inspectorul-șef, în scris și motivat, acesta putând dispune, prin rezoluție scrisă și motivată, una din soluțiile prevăzute la alin. (1) lit. a) sau c). (5) Rezoluția de respingere a sesizării prevăzută la alin. (1) lit. c) și alin. (4) poate fi contestată de persoana care a formulat sesizarea la secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București, în termen de 15 zile de la comunicare, fără îndeplinirea unei proceduri prealabile. (6) Soluțiile pe care le poate pronunța secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București sunt: a) respingerea contestației; b) admiterea contestației și desființarea rezoluției inspectorului judiciar sau, după caz, a inspectorului-șef și trimiterea dosarului pentru continuarea procedurii disciplinare. (7) Hotărârea secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București este irevocabilă." Înalta Curte reține că, prin Decizia Curții Constituționale a României nr. 397 din 3 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial nr. 529 din 16 iulie 2014, s-a constatat că sintagma "rezoluția de clasare este definitivă" din cuprinsul art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004 este neconstituțională în ipoteza prevăzută de art. 45 alin. (4) lit. b) din aceeași lege. În considerentele deciziei sus-citate, instanța constituțională a arătat că, potrivit art. 6 alin. (1) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil a cauzei sale, de către o instanță independentă și imparțială, care va hotărî asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil. Curtea Constituțională a mai constatat că, în ipoteza prevăzută de art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004, inspectorul judiciar face o cercetare a fondului sesizării pentru a constata dacă există sau nu indicii cu privire la săvârșirea unei abateri disciplinare. Or, în această situație, textul de lege criticat, potrivit căruia rezoluția de clasare este definitivă și, deci, exclusă controlului judiciar, încalcă accesul liber la justiție, drept fundamental consacrat atât de Constituție, cât și de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, partea interesată fiind lipsită de accesul la o instanță judecătorească. Dacă în primele 3 ipoteze reglementate de art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004, respectiv atunci când sesizarea nu este semnată, nu conține datele de identificare ale autorului sesizării sau indicii cu privire la identificarea situației de fapt, caracterul definitiv al soluției clasării este legitimat prin aceea că aceasta nu are un caracter irefragabil deoarece persoana interesată poate face o nouă sesizare cu respectarea condițiilor prevăzute, așa cum a decis instanța de contencios constituțional în jurisprudența sa (a se vedea în acest sens Decizia nr. 487 din 21 noiembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 66 din 27 ianuarie 2014), în ipoteza prevăzută de art. 45 alin. (4) lit. b) se dispune asupra fondului sesizării, astfel că este absolut necesară asigurarea accesului la justiție prin posibilitatea atacării soluției la instanța judecătorească. Deci, în cazul rezoluției de clasare a sesizării, deși s-a declarat neconstituționalitatea sintagmei "rezoluția de clasare este definitivă", reținându-se că partea este lipsită de accesul la o instanță judecătorească, textul de lege nu a fost modificat și pus în acord cu cele statuate de instanța de control constituțional. De asemenea, Înalta Curte mai reține că alin. (5) al art. 47 citat anterior prevede că rezoluția de respingere a sesizării poate fi contestată la Curtea de Apel București, în termen de 15 zile de la comunicare, fără îndeplinirea unei proceduri prealabile. Prin urmare, în raport cu cele reținute de Curtea Constituțională în decizia amintită și față de prevederile legale referitoare la rezoluția de respingere a sesizării (care se poate da când, în urma efectuării cercetării disciplinare, nu sunt îndeplinite condițiile pentru exercitarea acțiunii și în cazul căreia nu este necesară îndeplinirea procedurii prealabile), Înalta Curte apreciază că, și în cazul rezoluției de clasare a sesizării, în forma actuală a textului legal, nu este necesară îndeplinirea unei proceduri prealabile. Instanța are în vedere, la pronunțarea soluției, practica judiciară constantă a secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție în această materie. Astfel fiind, Înalta Curte, constatând temeinice criticile formulate de recurentă, va admite recursul, va casa sentința recurată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Cu ocazia rejudecării, instanța de fond va analiza cererea reclamantei și va prezenta argumentele sale în sprijinul soluției ce va fi adoptată.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința recurată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.