ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 833/2016

Cererea de chemare în judecată Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, la data de 1 iulie 2014, reclamantul A. a chemat în judecată Ministerul Afacerilor Interne, Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara și Inspectoratul Județean al Poliței de Frontieră Mehedinți, solicitând ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța, să se dispună anularea Deciziei IGPF nr. 117732 din 19 decembrie 2011 prin care a luat cunoștință de măsura interzicerii intrării în România pe o perioadă de 5 (cinci) ani, începând cu data menționată și să se dispună, implicit, ridicarea interdicției de intrare în România.

Soluția instanței de fond Prin Sentința nr. 327 din 22 septembrie 2014, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Afacerilor Interne, Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara și Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră Mehedinți, ca tardiv introdusă.

Cererea de recurs Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul A., solicitând casarea ei și, în rejudecare, admiterea acțiunii, invocând generic dispozițiile art. 483 și următoarele din C. proc. civ. În motivare căii de atac, recurentul a arătat că instanța a apreciat în mod greșit asupra obiectului cererii sale, care îl reprezintă,, Ridicarea interdicției de intrare în România după împlinirea a jumătate din perioada interdicției", în temeiul dispozițiilor art. 32 alin. (1) din O.U.G. nr. 102/2005, iar nu anularea Deciziei IGPF nr. 117732 din 19 decembrie 2011 și a actelor subsecvente, față de care s-a reținut tardivitatea acțiunii, în raport de dispozițiile art. 105 alin. (5) din O.U.G. nr. 194/2002.

Apărările formulate Prin întâmpinare, intimatul-pârât Inspectoratul General al Poliției de Frontieră a invocat excepția inadmisibilității recursului, în raport de prevederile art. 106 3 alin. (5) din O.U.G. nr. 194/2002, cu modificările și completările ulterioare; a reiterat excepția tardivității acțiunii, iar pe fond a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că temeiul juridic invocat de recurent nu este aplicabil în speța dedusă judecății, măsura interzicerii intrării în România fiind luată în baza dispozițiilor O.U.G. nr. 194/2002. Și intimatul-pârât Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara a formulat întâmpinare invocând excepția lipsei calității procesuale pasive, arătând totodată că hotărârea curții de apel este definitivă, în raport de art. 105 alin. (5) din Legea nr. 194/2002, astfel că nu mai poate fi atacată cu recurs.

Procedura derulată în recurs Prin raportul întocmit în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., magistratul asistent a concluzionat în sensul respingerii recursului ca inadmisibil, prefigurând incidența alin. (5) al aceluiași articol. După analiza raportului în completul de filtru, acesta s-a comunicat părților pentru a formula un punct de vedere. Intimatul pârât Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara a transmis punctul său de vedere cu privire la concluziile raportului, arătând că achiesează la soluția preconizată de instanță.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând cu prioritate admisibilitatea căii de atac, în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., completul de filtru constată următoarele: Recurentul-reclamant a atacat cu recurs sentința nr. 327 din 22 septembrie 2014 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal prin care a fost respinsă, ca tardiv introdusă, acțiunea prin care s-a solicitat anularea Deciziei I.G.P.F. nr. 117732 din 19 decembrie 2011 privind măsura interzicerii intrării în România pe o perioadă de 5 (cinci) ani, începând cu data menționată și, implicit, ridicarea interdicției de intrare în România. Temeiul legal al măsurii interzicerii intrării în România îl reprezintă dispozițiile art. 105 și art. 106, coroborat cu art. 8 din O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul străinilor. Potrivit dispozițiilor art. 105 alin. (5) din O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, forma în vigoare la data aplicării măsurii contestate, "Interzicerea intrării în România poate fi contestată de străin în termen de 10 zile de la comunicare la curtea de apel în a cărei rază de competență se află formațiunea care a dispus această măsură. Contestația nu suspendă executarea măsurilor de îndepărtare. Hotărârea instanței este irevocabilă ". Așadar, prin dispozițiile art. 105 alin. (5) din O.U.G. nr. 194/2002, modificată și completată se stabilește o procedură specială, derogatorie de la dreptul comun, în ceea ce privește judecarea contestației formulate împotriva măsurii de interzicere a intrării pe teritoriul României, emisă în baza acestui act normativ, calea de atac fiind cea indicată de norma specială. Prevederile art. 634 alin. (1) din C. proc. civ. arată că sunt hotărâri definitive "hotărârile care nu sunt supuse apelului și nici recursului". Față de obiectul cauzei și dispozițiile legale aplicabile speței, Înalta Curte constată că recurentul a declarat recurs împotriva unei hotărâri definitive, ce nu avea deschisă această cale de atac. Având în vedere aspectele prezentate, se constată că recursul nu îndeplinește condițiile de admisibilitate, lipsa cerințelor de formă prevăzute de dispozițiile art. 483 alin. (1) din C. proc. civ., atrăgând aplicarea prevederilor art. 493 alin. (5) din același cod, în temeiul cărora recursul va fi respins, ca inadmisibil, decizia urmând a fi comunicată părților.