ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 604/2021

Ședința publică din data de 24 martie 2021

asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu-Mureș la data de 01.02.2018, sub nr. x/2018, reclamanta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov-Administrația Județeană a Finanțelor Publice Mureș în numele și pentru Statul Român, reprezentat de Agenția Națională de Administrare Fiscală a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul A., obligarea pârâtului la plata sumei de 424.699 RON față de partea vătămată Statul Român prin ANAF, reprezentând prejudiciul cauzat de pârât, prin săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din vechiul C. pen. și art. 5 din noul C. pen. și a infracțiunii prevăzută de art. 280

1

din Legea nr. 31/1990, cu aplicarea art. 5 din noul C. pen., ambele cu aplicarea art. 33 alin. (1) din vechiul C. pen., precum și la plata accesoriilor calculate până la data recuperării prejudiciului.

În drept, au fost invocate prevederile art. 29, 32, 33, 94, 113 pct. 9, art. 194, art. 223 alin. (3), art. 411 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., art. 1349, art. 1357-1371 și urm. C. civ., art. 27 pct. 2, art. 28 din noul C. proc. pen.

Prin sentința civilă nr. 3829/20.07.2018, Judecătoria Târgu Mureș a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Mureș, secția civilă.

Prin sentința nr. 339/14.03.2019, Tribunalul Mureș, secția civilă a respins, ca lipsită de interes, acțiunea.

Prin decizia nr. 98/A/27.02.2020, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția I civilă a respins apelul reclamantei împotriva sentinței.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reclamantul Statul Român, prin Agenția Națională de Administrare Fiscală, reprezentată de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov-Administrația Județeană a Finanțelor Publice Mureș, formulând următoarele critici:

Recurentul a arătat că în cadrul procesului penal a solicitat respingerea acordului de recunoaștere a vinovăției dat de inculpatul A. și trimiterea dosarului procurorului în vederea continuării urmăririi penale. Astfel, în ipoteza admiterii acordului de recunoaștere a vinovăției și a lăsării nesoluționate a laturii civile, părții civile din dosar i se anihilează dreptul de a beneficia de soluționarea acțiunii civile în cadrul procesului penal, cu toate garanțiile specifice acestuia.

Prin sentința penală nr. 122/15.09.2017, pronunțată de Tribunalul Mureș, în dosarul nr. x/2017, în baza art. 485 alin. (1) C. proc. pen. s-a admis acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureș cu inculpatul A. și s-a lăsat nesoluționată acțiunea civilă. Împotriva acestei sentințe apelantul a promovat apel care, prin decizia penală nr. 600/A/21.12.2017, pronunțată de Curtea de Apel Târgu-Mureș în dosar nr. x/2017, a fost respins.

Având în vedere aceste aspecte, în cauză sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 1357 din Legea nr. 287/2009 privind C. civ., conform cărora cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare. Scopul prezentei acțiuni este repararea integrală a prejudiciului suferit în urma infracțiunii de către partea care s-a constituit parte civilă în cursul procesului penal, recurenta invocând sub acest aspect prevederile art. 1381, art. 1385 și art. 1386 din C. civ.

Pârâtul avea obligația de a respecta prevederile legale și de a plăti către bugetul de stat sumele reprezentând obligații de plată către bugetul general consolidat, în speță fiind îndeplinite și condițiile cu privire la prejudiciu, respectiv acesta este material, fiind evaluabil în bani, este cert, întinderea lui fiind stabilită de organul fiscal, astfel cum acesta a fost comunicat organelor de cercetare penală, iar întinderea accesoriilor se determină la data plății efective.

De asemenea, condiția legăturii de cauzalitate este și ea îndeplinită, întrucât prin fapta sa, respectiv aceea de a nu achita bugetului statului sumele mai sus-menționate, pârâtul a cauzat prejudiciul individualizat mai sus.

În privința vinovăției, sunt incidente dispozițiile art. 1357 alin. (2) din C. civ., autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai ușoara culpă.

Drept urmare, acțiunea este întemeiată și are ca scop repararea prejudiciului cauzat de pârât prin faptele săvârșite.

Soluționarea acțiunii civile rezultată din săvârșirea unei infracțiuni se face atât în cadrul procesului penal, cât și în cadrul unui proces civil separat și ulterior terminării procesului penal. Instanța penală, în ceea ce privește rezolvarea acțiunii civile în cadrul procesului penal are printre posibilități și lăsarea nesoluționată a acesteia, iar în cazul de față, instanța, în temeiul art. 486 alin. (2) din C. proc. pen., a lăsat nesoluționată acțiunea civilă, însă faptul că judecătorul a constatat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru încheierea acordului de recunoaștere a vinovăției și a lăsat nesoluționată latura civilă, nu înseamnă că inculpatul nu poate fi tras la răspundere, mai departe, pe altă cale.

Prin urmare, acțiunea este admisibilă și trebuie apreciată pe tărâmul răspunderii civile delictuale, având în vedere existența celor patru condiții ale răspunderii civile delictuale: săvârșirea unei fapte ilicite, existența unui prejudiciu, raportul de cauzalitate între faptă și prejudiciu, vinovăția pârâtului, care este autorul prejudiciului constatat în bugetul de stat.

S-a mai relevat că din adresa nr. x/11.10.2019, emisă de AJFP Harghita rezultă că în urma procedurilor de executare silită demarate de această instituție, până la data adresei, pentru debitorul A. s-a încasat suma de 422 RON. Deoarece debitorul nu are în proprietate bunuri mobile sau imobile, prin procesul-verbal nr. x/20.11.2018, acesta a fost declarat insolvabil cu bunuri sau venituri urmăribile cu o valoare mai mică decât obligațiile fiscale, conform art. 265 din Legea nr. 207/2015.

Potrivit Deciziei nr. 7/2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în recursul în interesul legii, s-a stabilit că revine instanței civile competența materială de soluționare a acțiunilor în despăgubiri formulate de ANAF prin DGRFP împotriva administratorului unei societăți înregistrate în registrul comerțului, în situația în care s-a dispus achitarea acestuia pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 6 din Legea nr. 241/2005. În această situație latura civilă este lăsată nesoluționată de instanța penală, iar prin analogie se aplică această decizie și în celelalte situații în care latura civilă este lăsată nesoluționată de instanța penală. Tot astfel, potrivit deciziei nr. 17/2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în recursul în interesul legii, s-a stabilit, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 19 din C. proc. pen., că în cauzele penale având ca obiect infracțiunile de evaziune fiscală prevăzute în Legea nr. 241/2005, instanța, soluționând acțiunea civilă, dispune obligarea inculpatului condamnat pentru săvârșirea acestor infracțiuni la plata sumelor reprezentând obligația fiscală principală datorată și la plata sumelor reprezentând obligațiile fiscale accesorii datorate, în condițiile Codului de procedură fiscală.

S-a mai arătat că în speță nu s-a contestat cuantumul prejudiciului, iar pârâtul a recunoscut și comiterea faptei și încadrarea juridică a faptei, infracțiunile de evaziune fiscală fiind infracțiuni de prejudiciu, acestea având ca urmare imediată producerea unei pagube bugetului generat consolidat.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin încheierea din 09.12.2020 completul de filtru a admis în principiu recursul și a fixat termen de judecată în ședință publică pentru soluționarea acestuia la data de 24.02.2021.

Recursul a fost comunicat intimatului-pârât A. la data de 03.08.2020, conform dovezii de comunicare de la dosar ICCJ, iar termenul pentru formularea întâmpinării a expirat la data de 03.09.2020 (zi lucrătoare de joi).

La data de 21.08.2020 (data poștei), în termen legal, intimatul-pârât a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția de nulitate pentru neîncadrarea criticilor deduse judecății în motivele expres reglementate de art. 488 C. proc. civ.. În subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, excepția lipsei de interes a acțiunii fiind reținută în mod corect de către instanțele anterioare.

Întâmpinarea a fost comunicată recurentului la data de 04.09.2020, iar termenul pentru formularea răspunsului la întâmpinare a expirat la data de 15.09.2020.

La data de 09.09.2020 (data poștei), în termen legal, recurentul a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea excepției de nulitate, criticile formulate fiind întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.. A solicitat admiterea recursului și a arătat că în cauză sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale astfel cum au fost detaliate și argumentate prin motivele de recurs.

În termen legal, recurentul a formulat și punct de vedere la raportul de admisibilitate, prin care a solicitat admiterea recursului.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând decizia recurată, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Recursul reclamantului vizează modalitatea în care instanța de apel a apreciat asupra interesului demersului judiciar al acestuia, de a obține despăgubiri pentru fapta culpabilă a pârâtului, în condițiile în care, pentru același titlu executoriu, acesta a inițiat anterior o procedură specială, în temeiul căreia a fost demarată executarea silită.

Astfel, prin cererea introductivă de instanță întemeiată pe dispozițiile art. 1349, art. 1357-1371 C. civ. și înregistrată inițial pe rolul Judecătoriei Târgu Mureș la data de 01.02.2018 (de unde cauza a fost declinată spre soluționare la Tribunalul Mureș), reclamantul a solicitat obligarea pârâtului la plata de despăgubiri pentru prejudiciul cauzat bugetului de stat prin săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală și transmitere fictivă de părți sociale, prejudiciu neacoperit în urma soluționării cauzei penale.

Din actele dosarului rezultă că în cauza penală soluționată prin decizia definitivă nr. 600/A/21.12.2017 de către Curtea de Apel Târgu Mureș, a fost admis acordul de recunoaștere a vinovăției, iar pârâtul a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală și a infracțiunii de transmitere fictivă de părți sociale. În această cauză, Statul Român s-a constituit parte civilă cu sumele reprezentând prejudiciul adus bugetului de stat prin faptele săvârșite de către pârât.

În același timp cu soluționarea cauzei penale, reclamantul a demarat procedura de recuperare a debitului datorat de către pârât.

Astfel, prin decizia nr. 251591/26 din 29.02.2012, s-a stabilit răspunderea pârâtului intimat, în solidar cu debitoarea B. S.R.L., până la concurența sumei de 764.554 RON reprezentând prejudiciu cauzat bugetului de stat. Ulterior, deși pârâtului îi era deja angrenată răspunderea prin decizia de mai sus, raportat la faptul că, după cesionarea, de către acesta, a părților sociale către C., societatea și-a schimbat denumirea din B. S.R.L., organele fiscale au emis o nouă decizie de atragere a răspunderii solidare pentru debitele societății în suma de 762.595 RON pentru ambii administratori, pârâtul (fost) și C. (actual), în solidar, cu nr. 251591/27/29.02.2012. Împotriva acestor acte administrative fiscale pârâtul intimat a formulat acțiune în contencios administrativ în dosarul nr. x/2012 al Tribunalului Mureș care, în rejudecare, a fost respinsă (soluție menținută și în contestația în anulare promovată împotriva deciziei de respingere).

Rezultă că reclamantul are împotriva pârâtului debitor un titlu de creanță fiscală, executoriu, în temeiul căruia s-a și pornit executarea silită, astfel încât, așa cum în mod corect au reținut și instanțele anterioare, nu există niciun interes în constituirea unui nou titlu executoriu, pentru acoperirea aceluiași prejudiciu, chiar dacă acest demers este întemeiat de această dată pe un alt temei juridic, respectiv, răspunderea civilă delictuală.

Dintre cele două proceduri prin care reclamanta putea obține un titlu executoriu, reclamanta a ales calea procedurii speciale, prevăzute de Codul de procedură fiscală, care a fost finalizată, împrejurare față de care nu mai poate justifica un nou demers juridic, pe calea dreptului comun.

Deși recurentul solicită a se constata îndeplinirea condițiilor răspunderii civile delictuale, atare constatare este, de asemenea, lipsită de interes, raportat la acordul de recunoaștere a vinovăției realizat în cadrul dosarului penal, în care s-au stabilit faptele săvârșite, persoana care le-a săvârșit și existența prejudiciului.

Pe de altă parte, recuperarea prejudiciului prin intermediul unei căi recunoscute de lege înlătură orice alt demers judiciar paralel, având același obiect, întrucât partea interesată nu poate beneficia de o dublă reparație.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul Statul Român, prin Agenția Națională de Administrare Fiscală, reprezentată de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov-Administrația Județeană a Finanțelor Publice Mureș, cu sediul procesual în Târgu Mureș, județul Mureș, împotriva deciziei nr. 98/A din 27 februarie 2020 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția civilă în contradictoriu cu intimatul-pârât A., cu domiciliul procesual ales la Cabinet de Avocat D..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 24 martie 2021.