ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1853/2020

Ședința publică din data de 7 octombrie 2020

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a Civilă la data de 30.08.2016, sub nr. x/2016. reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta APA NOVA BUCUREȘTI S.A., solicitând instanței:

1.constatarea rezilierii contractelor de prestări servicii nr. x/22.10.2012 și nr. y/31.12.2012 din vina pârâtei;

Prin sentința nr. 2635 din 26 iunie 2017, pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, a fost respinsă cererea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta APA NOVA BUCUREȘTI S.A., ca neîntemeiată, fiind obligată reclamanta la plata sumei de 5000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin decizia civilă nr. 2314/A din 13 noiembrie 2018, pronunțată în dosarul nr. x/2016, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a respins apelul incident formulat de pârâta APA NOVA BUCURESTI S.A. -împotriva încheierii de ședință din data de 10.04.2017 pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2016, ca nefondat.

A admis apelul principal formulat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 2635/26.06.2017 pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2016, și a schimbat sentința apelată, în sensul că:

A admis, în parte, acțiunea formulată de reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta APA NOVA BUCURESTI S.A.

A constatat rezilierea contractelor de prestări servicii nr. x/22.10.2012 și nr. y/31.12.2012, încheiate de părți.

A obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 5.254.667,65 RON, reprezentând despăgubiri.

A respins cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata daunelor moratorii, ca nefondată.

Pârâta APA NOVA BUCURESTI S.A. a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 2314/A din 13 noiembrie 2018, pronunțată în dosarul nr. x/2016 de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, solicitând casarea, în parte, a hotărârii atacate (cu menținerea soluției de respingere a solicitării de obligare a recurentei-pârâte la plata daunelor moratorii) și trimiterea cauzei spre rejudecare Curții de Apel București, constatând că, în cauză, sunt incidente dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât instanța de apel a încălcat normele de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, datorită lipsei/necomunicării încheierii de dezbateri și/sau a încheierii de amânare a pronunțării, devenind astfel aplicabile dispozițiile art. 174 C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 233 C. proc. civ.

În legătură cu acest motiv de recurs, recurenta-pârâtă a precizat că i-a fost comunicată doar decizia atacată, nu și încheierea de dezbateri și/sau de amânare a pronunțării, ce face parte integrantă din decizie.

A arătat că, față de lipsa încheierii de dezbateri, recurenta-pârâtă nu are posibilitatea ca, în termenul prevăzut pentru declararea căii de atac, prin motivele de recurs, să prezinte critici cu privire la cele statuate de instanța de apel.

A mai arătat că lipsa încheierii de dezbateri, respectiv a celei privind amânarea de pronunțare, face imposibilă verificarea, printre altele, a existenței semnăturii membrilor completului de judecată, în condițiile în care, prin decizia nr. 1522/2017, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că "o încheiere nesemnată este o încheiere inexistentă".

În opinia recurentei sunt incidente și dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât, prin soluția pronunțată asupra apelului incident promovat de recurenta-pârâtă, instanța a încălcat normele de procedură aplicabile obligației de achitare a taxei judiciare de timbru datorată pentru acțiunile cu caracter patrimonial. Astfel, recurenta-pârâtă a reluat susținerile din cadrul apelului incident formulat în cauză și a menționat că în mod nelegal a dispus instanța de apel respingerea apelului incident promovat de pârâtă.

A menționat că instanța de apel a apreciat, în mod eronat, că, deși acțiunea în constatarea rezilierii (primul capăt de cerere) face parte din categoria celor pentru care este obligatorie achitarea taxei judiciare de timbru, calea de atac nu poate fi soluționată favorabil, întrucât, pe de o parte, intimata-reclamantă A. S.R.L. a timbrat în mod corespunzător primul capăt de cerere, cu suma de 62.620,20 RON (taxă care, în realitate, a fost stabilită, însușită și achitată pentru cel de-al doilea capăt de cerere având ca obiect despăgubiri, pentru acțiunea în constatarea rezilierii fiind achitată o taxă de timbru în cuantum de 20 de RON) și, pe de altă parte, pentru solicitarea de acordare a despăgubirilor în cuantum de 5.524.667,65 RON nu se impune achitarea unei taxe judiciare de timbru, întrucât sunt aplicabile dispozițiile derogatorii menționate la art. 3 alin. (2) teza a II-a din O.U.G. nr. 80/2013, respectiv scutirea de taxă de timbru, în virtutea caracterului accesoriu al capătului de cerere derivat din împrejurarea că acesta face parte din categoria cererilor ce au ca obiect repunerea părților în situația anterioară.

Recurenta-pârâtă a considerat că pretențiile ce ar putea fi formulate de către partea interesată în situația încetării unui contract ca urmare a rezilierii (indiferent de modalitatea în care aceasta operează) nu pot fi încadrate în categoria acțiunilor ce ar tinde către repunerea părților în situația anterioară, fiind fără importanță dacă acestea sunt promovate pe cale principală sau incidentală, plecând tocmai de la natura juridică a rezilierii, ca instituție de drept substanțial.

Pe de o parte, ne aflăm în prezența unei acțiuni în realizare de drepturi atunci când sancțiunea rezilierii are caracter judiciar, iar pe de altă parte, vorbim de o acțiune în constatare de drepturi în cazul, de exemplu, rezilierii unilaterale sau a celei de plin drept.

Mai mult, se susține că nicio dispoziție a O.U.G. nr. 80/2013 nu exclude din sfera de aplicabilitate a art. 3 acțiunile în constatarea rezilierii, textul de lege făcând trimitere la acțiunile în rezilierea unui act juridic patrimonial, care pot fi în realizare, atunci când instanța este învestită cu dispunerea aplicării sancțiunii, ori în constatare, atunci când instanța este chemată să constate corecta aplicare a sancțiunii.

În concluzie, în opinia recurentei-pârâte ne aflăm în prezența unei acțiuni patrimoniale, prin care se solicită constatarea rezilierii unor acte juridice producătoare de consecințe patrimoniale; cererea de chemare în judecată prin care se solicită constatarea rezilierii unor acte juridice patrimoniale este supusă timbrării, indiferent dacă se solicită sau nu și despăgubiri printr-un capăt de cerere secundar, dispozițiile art. 3 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013 fiind incidente; din nicio altă prevedere nu se poate concluziona ca o atare acțiune ar urma să fie timbrată cu o taxă în cuantum de 20 de RON, cererile care sunt supuse unei asemenea taxe de timbru fiind expres și limitativ prevăzute de lege, acțiunile în reziliere neregăsindu-se printre acestea.

Ca atare, se impunea ca intimata-reclamanta să plătească nu doar suma de 62.620,60 RON, ci și o taxă de timbru aferentă primului capăt de cerere, cel prin care se solicită constatarea rezilierii celor două contracte în valoare totală de 33.863.570,72 RON (fără TVA).

Sub un ultim aspect, recurenta a apreciat că sunt incidente și dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., decizia atacată fiind pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material aplicabile rezilierii contractelor încheiate între părți.

Intimata-reclamantă A. S.R.L. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității recursului, în raport de criticile formulate în baza dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. (referitor la încălcarea sau greșita aplicare a normelor de procedură aplicabile obligației de achitare a taxei judiciare de timbru datorată pentru acțiunile cu caracter patrimonial) și a dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

A solicitat, de asemenea, respingerea, ca nefondate, a criticilor întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. referitoare la lipsa/necomunicarea încheierii de dezbateri și/sau a încheierii de amânare a pronunțării.

A solicitat obligarea recurentei-pârâte la suportarea cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea recursului.

La 23 aprilie 2019, recurenta-pârâtă APA NOVA BUCURESTI S.A. a transmis la dosar răspuns la întâmpinare.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 20 martie 2020, a fost admis în principiu recursul și s-a constatat suspendarea judecății de plin drept, iar prin rezoluția din 25 mai 2020 a fost acordat termen pentru repunerea pe rol a cauzei și continuarea judecății.

Înalta Curte de Casație și Justiție, verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată în raport cu criticile formulate prin cererea de recurs, în termenul legal, și cu temeiurile de drept invocate, constată că recursul nu este fondat, pentru următoarele considerente:

Este nefondată critica subsumată motivului de recurs reglementat de pct. 5 al art. 488 C. proc. civ., referitoare la greșeala instanței de apel constând în necomunicarea către recurentă a încheierii de amânare a pronunțării din 30 octombrie 2018.

În mod eronat, apreciază recurenta-pârâtă că necomunicarea acestei încheieri ar duce la admiterea recursului și casarea deciziei recurate, deoarece doar lipsa încheierii este de natură a atrage nulitatea hotărârii pronunțate și, prin urmare, casarea hotărârii atacate, vătămarea decurgând, în această ipoteză, din imposibilitatea exercitării controlului judiciar.

Or, o atare împrejurare nu se confirmă în speță, încheierea de dezbateri aflându-se la dosarul nr. x/2016 al Curții de Apel București.

Dispozițiile procedurale nu prevăd comunicarea încheierii de amânare a pronunțării asupra cauzei, care are regimul specific încheierilor, regula fiind aceea că aceste acte procedurale ale instanței nu se comunică, părțile având obligația să ia cunoștință de cele consemnate în conținutul încheierii de amânare a pronunțării din dosar ca în cazul tuturor celorlalte încheieri, iar potrivit adagiului "nemo auditor propriam turpitudinem allegans", nimeni nu poate invoca în susținerea intereselor sale propria sa culpa, nimeni nu poate să obțină foloase invocând propria sa vină și nici să se apere valorificând un asemenea temei.

Art. 174 C. proc. civ., la care face referire recurenta, sancționează acel act de procedură civilă care este efectuat cu nerespectarea cerințelor legale, de fond sau de formă, însă sancțiunea nulității hotărârii judecătorești pentru necomunicarea încheierii de dezbateri nu este prevăzută de lege.

De asemenea, art. 233 C. proc. civ., a cărui încălcare o reclamă recurenta, reglementează cuprinsul încheierii de ședință, respectiv elementele pe care aceasta trebuie să le cuprindă, însă nici acest text legal nu sancționează cu nulitatea hotărârea judecătorească, în situația necomunicării încheierii de amânare a pronunțării.

În ceea ce privește invocarea motivului de recurs reglementat de pct. 5 al art. 488 C. proc. civ., se impune precizarea faptului că acest motiv de casare se referă la încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

În argumentarea recursului, pârâta a susținut că se impunea ca intimata-reclamantă să plătească nu doar suma de 62.620,60 RON, ci și o taxă de timbru aferentă primului capăt de cerere, cel prin care se solicită constatarea rezilierii celor două contracte în valoare totală de 33.863.570,72 RON (fără TVA), reiterând în cadrul recursului critica invocată prin apelul incident.

Înalta Curte constată, însă, că această susținere nu poate nu poate atrage incidența niciunuia dintre motivele de casare prescrise de art. 488 C. proc. civ.

Astfel, art. 38 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru dispune următoarele: În situația în care instanța judecătorească învestită cu soluționarea unei căi de atac ordinare sau extraordinare constată că în fazele procesuale anterioare taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal, va dispune obligarea părții la plata taxelor judiciare de timbru aferente, dispozitivul hotărârii constituind titlu executoriu.

Prin urmare, chiar și în ipoteza preconfigurată de recurentă, susținerea vizând chestiunea timbrajului cererii de chemare în judecată nu poate conduce la casarea deciziei recurate, întrucât art. 38 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru conferă posibilitatea instanței de a corecta, inclusiv în căile de atac, un eventual calcul greșit al taxei de timbru și de a pune în vedere părții să achite taxa de timbru în cuantumul legal în ipoteza netimbrării sau a unei insuficiente timbrări la instanțele ierarhic inferioare.

De altfel, contrar susținerilor recurentei - pârâte, Înalta Curte constată că sunt corecte considerentele avute în vedere de instanța de apel la respingerea apelului incident formulat de pârâta Apa Nova București S.A., în sensul că, fără a se nega caracterul patrimonial al capătului de cerere având ca obiect constatarea rezilierii celor două contracte de prestări servicii încheiate între părți, însă având în vedere că rezilierea produce efecte numai pentru viitor, pentru partea neexecutată din contracte, o cerere de obligare a pârâtei la plata despăgubirilor reprezentate de prețul contractului neîncasat de reclamantă, consecință a rezilierii acestor contracte din culpa pârâtei, are caracter accesoriu față de primul petit al acțiunii, ceea ce face aplicabile dispozițiile art. 3 alin. (2) teza a II-a din O.U.G. nr. 80/2013.

Recurenta - pârâtă a invocat și dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susținând, generic, că decizia atacată a fost pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material aplicabile rezilierii contractelor încheiate între părți, fără însă a arăta dispozițiile specifice de drept material încălcate sau greșit aplicate de către instanța de apel.

Reluarea, aproape întocmai, a susținerile învederate în fața instanței de apel prin apelul incident, formulat la data de 19.06.2018, nu se poate constitui într-o critică de nelegalitate a deciziei recurate, în condițiile în care aceste susțineri nu sunt legate, în nici un fel de hotărârea atacată, care face obiectul căii extraordinare de atac a recursului.

De altfel, din expunerea argumentelor evocate de recurenta-pârâtă, sub pretextul încălcării normelor materiale, pe care nici nu le indică, rezultă cu evidență că, s-au readus în discuție și chestiuni de fond care depășesc sfera de analiză a motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., deoarece stabilirea situației de fapt este atributul instanței de fond sau de apel, din perspectiva caracterului devolutiv al acestei căi de atac.

În condițiile în care restabilirea situației de fapt excedează competenței instanței de recurs, se impune înlăturarea criticilor de netemeinicie, care nu satisfac exigențele impuse de art. 488 C. proc. civ.

Pentru rațiunile înfățișate, constatând că prin criticile recurentei nu se relevă nicio încălcare a dispozițiilor legale de natură să impună casarea soluției adoptate, Înalta Curte de Casație și Justiție, cu aplicarea dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă APA NOVA BUCURESTI S.A. împotriva deciziei civile nr. 2314/A din 13 noiembrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, ca nefundat.

Constatând culpa procesuală a recurentei în promovarea recursului de față și în raport de solicitarea intimatei A. S.R.L. privind acordarea cheltuielilor de judecată, urmează ca, în temeiul dispozițiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., să fie admisă cererea acesteia, în sensul obligării recurentei-pârâte APA NOVA BUCURESTI S.A. la plata sumei de 11321,18 RON cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă A. S.R.L., conform înscrisurilor doveditoare aflate la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă APA NOVA BUCURESTI S.A. împotriva deciziei civile nr. 2314/A din 13 noiembrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, ca nefondat.

Obligă pe recurenta-pârâtă APA NOVA BUCURESTI S.A. la plata sumei de 11321,18 RON cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă A. S.R.L.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 octombrie 2020.