ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 363/2021

Ședința publică din data de 17 februarie 2021

Deliberând asupra cauzei prezente, reține următoarele:

I. Circumstanțele cauzei:

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara, sub nr. x/2008, și precizată ulterior, Ministerul Culturii și Identității Naționale (fost Misterul Culturii și Cultelor) a chemat în judecată pe pârâții A. și B., solicitând instanței să se constate prejudiciul cauzat patrimoniului cultural național mobil și proprietății publice a Statului Român, urmare a faptei ilicite săvârșite de către defunctul-făptuitor C., constând în braconaj arheologic, în siturile arheologice clasate monument istoric ce aparțin domeniului public al Statului Român, și, pe cale de consecință, să fie obligați pârâții la repararea, în natură sau prin echivalent, prin plata despăgubirilor în cuantum de 1.221.000 euro, pentru prejudiciul cauzat patrimoniului cultural național mobil și proprietății publice a Statului Român, prin sustragerea a 2.442 monede koson ce fac parte dintr-un tezaur național.

Acțiunea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile O.G. nr. 43/2000, ale Legii nr. 182/2000 și pe art. 998 C. civ. din 1864.

Prin întâmpinare, pârâtul B. a invocat excepția inadmisibilității acțiunii, iar prin cererea reconvențională formulată în cauză, a solicitat să se dispună ridicarea sechestrului asigurător instituit asupra tuturor bunurilor antecesorului său, C..

Prin încheierea de ședință din 20.02.2009, instanța a dispus suspendarea judecății cauzei, în temeiul art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. din 1865, până la soluționarea dosarului penal nr. x/2008 al Judecătoriei Deva, cauza fiind repusă pe rol potrivit dispozițiilor încheierii din 22.01.2019, la cererea părții interesate.

Prin încheierea din 07.05.2019, s-a dispus disjungerea cererii reconvenționale formulate de pârâtul B. și înregistrarea ei pe calea separată.

Prin sentința civilă nr. 80/23.01.2020, Tribunalul Hunedoara a respins excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâtul B.. A respins acțiunea civilă formulată și precizată de reclamantul Ministerul Culturii și Identității Naționale, în contradictoriu cu pârâții A. și B., având ca obiect pretenții.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în esență, că, din întreg materialul probator administrat în cauză, nu se poate reține indubitabil faptul că soții D. ar fi sustras, prin detecții și săpături neautorizate, 3000 de monede Koson, pe care le-ar fi valorificat pe piața de profil, internă sau internațională.

Împotriva acestei sentințe, a declarat apel reclamantul Ministerul Culturii și Identității Naționale, solicitând schimbarea sentinței și, rejudecând cauza în fond, să fie admisă acțiunea.

Prin decizia nr. 644/2020 din 25 iunie 2020, Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul Ministerul Culturii și Identității Naționale împotriva sentinței civile nr. 80/23.01.2020, pronunțată de Tribunalul Hunedoara, secția I civilă în dosar nr. x/2008.

Pentru a adopta această soluție, instanța de apel a reținut, în acord cu prima instanță, că nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, în sensul că nu a fost dovedită fapta ilicită și vinovăția autorului pârâților, defunctul C..

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legal, reclamantul Ministerul Culturii și Identității Naționale care a solicitat, în principal, admiterea recursului, în baza art. 304 pct. 5 C. proc. civ., casarea deciziei civile nr. 644 din 25.06.2020 a Curții de Apel Alba Iulia, invocând faptul că s-au încălcat formele de procedură, prevăzute sub sancțiunea nulității absolute, reglementate de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., referitoare la obligativitatea citării părților, dat fiind faptul că judecata apelului a avut loc fără ca apelanta să fie citată, conform dispozițiilor procedurale, și să se dispună trimiterea cauzei pentru rejudecarea apelului la Curtea de Apel Alba Iulia, conform art. 315 C. proc. civ.

În subsidiar, a solicitat admiterea recursului, invocând incidența motivului de casare prevăzut de art. 304 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. - hotărârea este dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 998 și următoarele C. civ. modificarea deciziei civile nr. 644/25.06.2020 a Curții de Apel Alba Iulia și a sentinței civile nr. 80/2020 și, procedând la rejudecare, să se dispună admiterea acțiunii civile.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul a arătat că, la data de 21.09.2020, Ministerului Culturii i s-a comunicat, la sediul procesual ales, decizia civilă nr. 644/25.06.2020 a Curții de Apel Alba Iulia.

Procedura de citare a acestuia, pentru termenul de judecată din data de 25.06.2020, nu a fost legal îndeplinită, deoarece:

- prin cererea de apel depusă, a solicitat, în mod expres, ca toate actele de procedură să fie comunicate la sediul procesual ales - Cabinet de avocat "E." din Simeria, str. x, bl. Al, se. A, județ Hunedoara

- instanța de apel a nesocotit solicitarea de comunicare a actelor la sediul procesual ales, unde nu s-a primit nici o citație pentru termenul de judecată din 25.06.2020;

- instanța de apel nu a comunicat citația pentru termenul de judecată din 25.06.2020 nici la sediul din București a Ministerului Culturii.

Ca atare, judecata a avut loc fără ca recurentul să aibă cunoștință despre fixarea termenului de judecată și fără a avea posibilitatea de a se prezenta la Curtea de Apel Alba Iulia, în vederea susținerii apelului declarat.

Procedând la judecata apelului în data de 25.06.2020, deși procedura de citare a reclamantului nu era legal îndeplinită, curtea de apel a pronunțat o hotărâre nelegală, care nesocotește dreptul reclamantului la un proces echitabil, cu componenta sa, respectiv dreptul la apărare.

Soluționarea unei cauze se poate face numai dacă partea a fost legal citată; în cazul în care cauza s-a soluționat cu lipsa de procedură sau cu procedură viciată, hotărârea este nulă, întrucât s-au încălcat dispozițiile art. 90 și urm. și 105 C. proc. civ., impunându-se casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, conform art. 312 alin. (2) C. proc. civ.

În acest sens, recurentul a arătat că instanța de apel a respins cererile de probatorii în apel, formulate de Ministerul Culturii, constatând că acestea nu ar fi pertinente, concludente sau relevante în dezlegarea pricinii (probatoriu prin care dorea să facă dovada întrunirii elementelor răspunderii civile delictuale pentru care trebuie să răspundă C., autor al pârâților - cu privire la prejudiciile cauzate Statului Român și patrimoniului național, ca urmare a propriilor fapte, care au fost cercetare de autoritățile judiciare în dosarul penal nr. x/2015 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia); pentru ca, în motivarea apelului, să se rețină că, deși, în calitate de reclamant, Ministerul Culturii avea sarcina probei, nu a făcut dovada faptei ilicite și a vinovăției lui C..

Procedându-se de această manieră - prin judecata apelului, în lipsa apelantului Ministerul Culturii, coroborat și cu respingerea nemotivată și nejustificată a cererilor de probatorii în apel - instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală, prin care dreptul la apărare al Ministerului Culturii a fost grav vătămat (repararea prejudiciului cauzat nu mai este posibilă decât prin casarea cu trimitere spre rejudecare, având în vedere caracterul devolutiv al apelului, unde trebuia să li se permită a face proba celor susținute).

Recurentul a apreciat că se impune ca instanța de recurs să dispună ca instanța de apel să procedeze, în rejudecare, la administrarea probelor solicitate de Ministerul Culturii, în cererea de apel și, de asemenea, în baza art. 27 alin. (2) C. proc. pen., să folosească probele administrate în dosarul penal, având în vedere că Ministerul Culturii a formulat cerere de constituire ca parte civilă și în dosarul penal, inclusiv cu privire la prejudiciul cauzat de C., ca urmare a activității infracționale desfășurate; cum instanța penală nu s-a pronunțat cu privire la vinovăția lui C., deoarece acțiunea nu mai putea fi exercitată, raportat la decesul lui C., Ministerul Culturii, ca parte civilă, avea posibilitatea de a se adresa direct instanței civile și de a se folosi de probele administrate în faza de urmărire penală.

Recurentul a apreciat că este incident și motivul de casare prevăzut de art. 304 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., dat fiind faptul că probele de la dosar (administrate în dosarul penal) demonstrează atât fapta ilicită, cât și vinovăția lui C., antecesorul pârâților.

În susținerea acestui motiv de recurs, s-a reiterat situația de fapt din dosarul penal nr. x/2005 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, ce nu se impune a fi expusă.

Intimatul-pârât B. a formulat întâmpinare în termen legal, obligatorie conform art. 308 alin. (2) C. proc. civ., prin care a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat și menținerea ca legală și temeinică a deciziei atacate.

În susținerea apărărilor, s-a invocat, în esență, faptul că afirmația, potrivit căreia nu a fost îndeplinită procedura de citare cu Ministerul Culturii, este neadevărată întrucât, la dosar apel, exista dovada îndeplinirii procedurii cu Ministerul Culturii, care a primit citația, semnată de numita F., la data de 04.06.20.

În ceea ce privește subsidiarul, mențiunile făcute în declarația de recurs reiau cele arătate în apel, însă fără producerea vreunei probe noi.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție:

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru următoarele considerentele:

Un prim motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., s-a raportat la faptul că, în cauză, s-au încălcat formele de procedură, prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., referitoare la obligativitatea citării părților, dat fiind faptul că judecata apelului a avut loc fără ca reclamantul apelant să fie citat la sediul procesual ales.

Această critică este fondată.

Raportat la circumstanțele factuale ale cauzei, se poate constata că, prin cererea de apel, apelantul reclamant Ministerul Culturii și Identității Naționale a solicitat, în mod expres, ca toate actele de procedură să fie comunicate la sediul procesual ales - Cabinet de avocat "E." din Simeria, str. x, bl. Al, județ Hunedoara.

La termenul din 25 iunie 2020, singurul termen acordat în cauză, la care apelul a și fost soluționat, apelantul nu a fost citat la sediul procesual ales, care fusese indicat prin însăși cererea de apel, ci la sediul din București, B-dul x nr. 22, astfel cum rezultă din actul de procedură existent la dosarului de apel.

În același sens, se poate observa, din conținutul citației la care s-a făcut referire în paragraful anterior, că persoanei căreia i s-a înmânat acest act procedural nu apare ca fiind persoana însărcinată de către apelant cu primirea actelor de procedură în litigiul în care acesta era parte.

În drept, articolul 85 prevede că judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfățișarea părților, cu excepția situației în care legea prevede altfel.

Conform art. 89 C. proc. civ., citația, sub pedeapsa nulității, va fi înmânată părții cu cel puțin 5 zile înaintea termenului de judecată.

În conformitate cu art. 107 C. proc. civ., președintele va amâna judecarea pricinii ori de câte ori constată că partea care lipsește nu a fost citată cu respectarea cerințelor prevăzute de lege sub pedeapsa nulității.

În acest context procesual, se rețin și prevederile art. 93 C. proc. civ., conform cărora, în caz de alegere de domiciliu, dacă partea a arătat și persoana însărcinată cu primirea actelor de procedură, comunicarea acestora se va face la acea persoană.

Dispozițiile art. 105 alin. (2) C. proc. civ. prevăd că actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale se vor declara nule numai dacă prin aceasta s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor. În cazul nulităților anume prevăzute de lege, vătămarea se presupune până la dovada contrarie.

Legiuitorul a statuat, așadar, în mod expres, că nerespectarea procedurii de citare se sancționează cu nulitatea, fiind incidente dispozițiile art. 105 alin. (2) C. proc. civ.. Din perspectiva interesului ocrotit prin dispozițiile legale enunțate, nulitatea este relativă, ceea ce presupune că poate fi invocată numai de către cel vătămat, anume de partea pentru care procedura de citare nu a fost îndeplinită în condițiile legii și numai dacă neregularitatea nu a fost cauzată prin propria faptă.

În considerarea dispozițiilor art. 105 alin. (2) teza a doua C. proc. civ., în ipoteza avută în vedere de art. 89 C. proc. civ., neînmânarea citației în condițiile impuse de lege este sancționată cu nulitatea și, în consecință, vătămarea este prezumată până la proba contrarie, probă ce incumbă părții adverse care are un interes procesual în înlăturarea sancțiunii nulității.

Această consecință legală reiese în mod logic din reglementarea procedurii citării și comunicării actelor de procedură ca instituții fundamentale ale procesului civil, menite să contribuie la concretizarea dreptului de acces la o instanță, a dreptului la apărare și la exercițiul firesc al contradictorialității, toate acestea având semnificația unor garanții esențiale ale procesului echitabil, reglementat de art. 6 par. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Or, în cauza dedusă judecății, Curtea de Apel Alba Iulia a procedat la judecata apelului, la termenul din 25.06.2020, când a fost pronunțată decizia recurată, deși citarea reclamantului nu fusese realizată la sediul procesual ales, astfel încât acesta nu s-a prezentat la proces, prin reprezentantul convențional, care fusese indicat în cauză, și nu a putut beneficia de garanțiile procesuale inerente procesului civil, care trebuie să fie efective - dreptul la apărare și contradictorialitatea, nu a putut solicita și administra probele necesare susținerii căii de atac exercitate în cauză, în condiții de contradictorialitate, nu a putut pune concluzii asupra căii de atac exercitate, cu consecința respingerii acesteia.

Procedând în acest mod, cu neobservarea formelor legale, prin încălcarea regulilor de desfășurare a procesului civil, în sensul avut în vedere de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., instanța de apel a pricinuit reclamantului o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin reluarea judecății, în condiții de procedură legal îndeplinită, deci cu refacerea actului procedural jurisdicțional.

În acest context, trebuie reamintit că instanța de contencios european a drepturilor omului a statuat, în mod constant, că dreptul de acces la o instanță, principiul contradictorialității, precum și principiul egalității armelor, consacrate de art. 6 par. 1 din Convenție, se aplică, de asemenea, în domeniul specific al comunicării actelor de procedură părților (a se vedea, în acest sens, hotărârile din cauzele S.C. G. S.R.L. contra României, par. 29, și, Avotin contra Letoniei, par. 119).

Astfel, în acord cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, instanțele interne trebuie să dea dovadă de diligență în ceea ce privește asigurarea informării reclamanților cu privire la termenele de judecată și să își respecte obligația de a le asigura participarea efectivă la proces, în caz contrar, dreptul la un proces echitabil, cu componenta sa materială esențială - dreptul de acces la un tribunal independent și imparțial, garantat de dispozițiile convenționale ale art. 6 par. 1, putând fi afectat în substanța sa.

În consecință, instanța de recurs consideră că, în cauza dedusă judecății, este incident motivul de recurs reglementat de art. 304 pct. 5 Cod procedură și că vătămarea procesual pricinuită părții care nu a fost regular citată nu poate fi înlăturată altfel decât prin casarea hotărârii, pronunțate cu nerespectarea prescripțiilor legale în ceea ce privește citarea părților implicate într-o procedură judiciară, și rejudecarea cauzei, cu respectarea tuturor garanțiilor legale.

Înalta Curte apreciază însă că incidența acestui motiv de recurs, care privește formele de procedură și garanțiile procesuale, nu poate determina, la acest moment procesual, și cenzurarea motivului de recurs reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. privind interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor de drept material, întrucât, dacă, în această etapă procesuală, s-ar da dezlegări pe fondul cauzei, ar fi afectat principiul dublului grad de jurisdicție pe care legea îl acordă părților în această materie, în raport de valoarea obiectului pricinii, și de care acestea trebuie, în mod necesar, să beneficieze.

În rejudecare, instanța de apel se va preocupa de îndeplinirea corespunzătoare a procedurii de citare și va analiza apărările formulate în cauză de părțile litigante, precum și probele propuse, în vederea stabilirii faptelor și aplicării corecte a legii, în sensul art. 129 alin. (5) C. proc. civ., luând în considerare miza litigiului pentru toate părțile implicate în această procedură judiciară, dar și desfășurarea unei proceduri penale anterioare, pentru care prezenta cauza civilă a fost suspendată și care, în privința lui C., cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, s-a finalizat prin încetarea urmăririi penale, ca urmare a intervenirii decesului acestuia, iar cu privire la intimata A., cercetată pentru complicitate la săvârșirea infracțiunii de furt calificat și de nerespectare a regimului de ocrotire a unor bunuri, s-a dispus încetarea urmăririi penale, din cauza intervenirii prescripției.

În acest context, se poate aprecia că nu poate fi primită apărarea intimatului pârât B., potrivit căreia reclamantul nu ar fi putut propune probe în apel, câtă vreme nu le solicitase în fața primei instanțe, deci, că ar fi formulat o "cerere tardivă" în acest sens, întrucât, în considerarea caracterului devolutiv al apelului și a dispozițiilor art. 292 alin. (1) și ale art. 295 alin. (2) C. proc. civ., apelantul reclamant este în drept să propună probe noi, prin cererea de apel, astfel cum a și procedat, probe ce urmează a fi cenzurate de instanță, prin prisma dispozițiilor legale menționate și a celor reglementate de art. 167 C. proc. civ.

Pentru argumentele expuse, în baza art. 312 alin. (1) și (3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamantul Ministerul Culturii și Identității Naționale împotriva deciziei nr. 644/2020 din 25 iunie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă; va casa decizia atacată și va trimite cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul Ministerul Culturii și Identității Naționale împotriva deciziei nr. 644/2020 din 25 iunie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă.

Casează decizia atacată și trimite cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 17 februarie 2021.