ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3007/2017
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3007/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)
Asupra contestației în anulare de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Încheierea nr. 2323 din 20 iunie 2017, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, pronunțată în Dosarul nr. x/2017 a anulat cererea formulată de A. privind strămutarea Dosarului nr. x/2017 aflat pe rolul Curții de Apel Oradea, secția a II civilă, de contencios administrativ și fiscal.
Împotriva acestei încheieri, petentul A. a formulat contestație în anulare, la data de 19 iulie 2017, fără a depune, însă, și dovada plății taxei judiciare de timbru de 100 de RON, corespunzătoare căii de atac exercitate.
Potrivit prevederilor art. 26 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, pentru formularea contestației în anulare se datorează taxa de 100 RON.
Or, în conformitate cu prevederile art. 197 C. proc. civ., "în cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se atașează cererii. Netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată, în condițiile legii."
Cum dovada timbrării nu a fost atașată contestației în anulare, conform dispozițiilor legale sus menționate, iar contestatorul nu și-a îndeplinit această obligație legală nici ulterior, deși a fost citat în acest sens, devin aplicabile dispozițiile art. 197 teza II C. proc. civ., în temeiul cărora contestația în anulare va fi anulată ca netimbrată.
PENTru considerentele expuse, Înalta Curte va anula contestația în anulare declarată de contestatorul B. împotriva Încheierii nr. 2323 din 20 iunie 2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, pronunțată în Dosarul nr. x/2017, ca netimbrată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite excepția de netimbrare invocată din oficiu.
Anulează contestația în anulare formulată de A. împotriva Încheierii nr. 2323 din 20 iunie 2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, pronunțată în Dosarul nr. x/2017, ca netimbrată.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 octombrie 2017.
Procesat de GGC - MM