ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2831/2017

Asupra admisibilității în principiu a recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 13 ianuarie 2015, sub nr. x/2/2015, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul pentru Societatea Informațională - Organismul Intermediar pentru Promovarea Societății Informaționale, a solicitat suspendarea executării procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare încheiat la data de 5 decembrie 2014 emis de pârât, în baza art. 14 din Legea nr. 554/2004, până la pronunțarea instanței de fond asupra acțiunii în anularea acestui act.

Prin Sentința civilă nr. 778 din 19 martie 2015, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul pentru Societatea Informațională - Organismul Intermediar pentru Promovarea Societății Informaționale, iar în baza art. 14 din Legea nr. 554/2004, a dispus suspendarea executării Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare din 5 decembrie 2014 emis de pârât, până la pronunțarea instanței de fond.

Împotriva Sentinței civile nr. 778 din 19 martie 2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, pârâtul Ministerul pentru Societatea Informațională a formulat recurs întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței atacate și în rejudecare, respingerea cererii de suspendare, ca neîntemeiată.

Recurentul susține, în esență, că printr-o greșită interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, instanța de fond a apreciat că sunt îndeplinite condițiile referitoare la cazul bine justificat și prevenirea producerii unei pagube iminente, hotărârea recurată fiind dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material.

Intimatul-reclamant A. a formulat întâmpinare, înregistrată la dosar la data de 21 iulie 2015, prin care solicită respingerea recursului, ca nefondat, și menținerea, ca temeinică și legală, a sentinței recurate.

Raportul asupra admisibilității recursului, întocmit în cauză în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 8 martie 2017, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ., republicat.

Prin aceeași încheiere de ședință, s-a dispus rectificarea citativului cauzei, în sensul conceptării în calitate de recurent-pârât a Ministerului Comunicațiilor și Societății Informaționale, având în vedere modificările succesive intervenite prin O.U.G. nr. 55/2015 (art. 5), O.U.G. nr. 1/2017 (art. 4) și H.G. nr. 36/2017 [art. 1 alin. (4) și art. 19], care au condus la transmiterea calității procesuale de la Ministerul pentru Societatea Informațională la Ministerul Comunicațiilor și pentru Societatea Informațională și, ulterior, la Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale.

Părțile nu au depus la dosar un punct de vedere cu privire la raportul întocmit asupra admisibilității recursului.

II. Soluția instanței de recurs

Examinând cu prioritate condițiile de admisibilitate ale recursului, Înalta Curte constată că recursul este nul, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004:

"(1) În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond. În cazul în care persoana vătămată nu introduce acțiunea în anularea actului în termen de 60 de zile, suspendarea încetează de drept și fără nicio formalitate", iar potrivit alin. (4) al aceluiași articol:

"Hotărârea prin care se pronunță suspendarea este executorie de drept. Ea poate fi atacată cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare. Recursul nu este suspensiv de executare."

Prin raportul asupra admisibilității recursului întocmit în cauză, magistratul raportor a apreciat că recursul a fost tardiv formulat, fiind incidentă sancțiunea nulității recursului în condițiile art. 489 alin. (1) C. proc. civ.

În urma comunicării către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, conform dovezilor de comunicare existente la dosar recurs, nu au fost formulate puncte de vedere asupra acestui raport.

Înalta Curte reține că în speță, sentința atacată a fost comunicată recurentului-pârât la data de 23 aprilie 2015, conform dovezii de comunicare de la dosar fond, iar cererea de recurs a fost transmisă prin fax Curții de Apel București la data de 30 aprilie 2015, conform mențiunii înscrisă pe motivele de recurs de la dosar, ultima zi în care recursul putea fi declarat în termen fiind 29 aprilie 2015.

Potrivit art. 181 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., republicat, când termenul se socotește pe zile, nu intră în calcul ziua de la care începe să curgă termenul, nici ziua când acesta se împlinește, iar conform alin. (2) al aceluiași articol, când ultima zi a unui termen cade într-o zi nelucrătoare, termenul se prelungește până în prima zi lucrătoare care urmează.

În raport de aceste aspecte, se constată că recursul de față a fost declarat cu depășirea termenului de 5 zile de la comunicare prevăzut de art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, termen care s-a împlinit la data de 29 aprilie 2015.

De asemenea, se reține că la dosar nu a fost formulată o cerere de repunere în termen, potrivit dispozițiilor art. 186 C. proc. civ., iar recurentul-pârât nu a contestat depunerea tardivă a cererii de recurs, printr-un punct de vedere asupra raportului întocmit cu privire la admisibilitatea în principiu a recursului.

Prin urmare, pentru considerentele arătate și în temeiul dispozițiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte constată că recursul este tardiv formulat, urmând a aplica sancțiunea nulității prevăzută de art. 489 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de pârâtul Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale împotriva Sentinței civile nr. 778 din 19 martie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 4 octombrie 2017.

Procesat de GGC - CT