ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2194/2020

Ședința publică din data de 26 octombrie 2020

Asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, la data de 11 iunie 2012, sub nr. x/2012, reclamantul A., în calitate de administrator al S.C. "B." S.R.L., a chemat în judecată pe pârâta Primăria Adunații Copăceni, județul Giurgiu, reprezentată prin primar, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să oblige pe pârâtă la plata sumelor de 52.700 RON, reprezentând contravaloarea imobilului situat în localitatea Adunații Copăceni, județul Giurgiu, demolat în mod ilegal; 10.000 RON, reprezentând contravaloarea bunurilor mobile distruse; 50.000 RON, reprezentând prejudiciul cauzat în urma demolării imobilului și 400.000 RON, reprezentând prejudiciu cauzat în urma publicării în ziarul C. a imaginilor imobilului alături de niște grămezi de gunoi și ca urmare a faptului că a fost pus în situația de a nu realiza venituri, pentru a putea onora contractele încheiate.

În drept, au fost invocate prevederile art. 998 - 999 din C. civ. de la 1864.

Prin sentința civilă nr. 62/14 ianuarie 2013, Tribunalul București, secția a III-a civilă a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare în favoarea Tribunalului Giurgiu.

La data de 24 ianuarie 2013, dosarul a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Giurgiu sub nr. x/2013.

Prin sentința civilă nr. 127/18 mai 2016, Tribunalul Giurgiu a respins excepția autorității de lucru judecat invocată de pârâtă și a admis, în parte, cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată; a omologat raportul de expertiză întocmit de expertul D.; a obligat-o pe pârâtă să plătească reclamantului suma de 55.810 RON (contravaloare clădire) și suma de 34.790 RON (contravaloare lipsă folosință clădire), respingând capetele de cerere privind bunurile mobile și daunele morale.

Prin decizia nr. 558A din 21 iunie 2017, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a admis apelul formulat de pârâtele Comuna Adunații Copăceni și Primăria Adunații Copăceni împotriva sentinței civile nr. 127/18 mai 2016, pronunțată de Tribunalul Giurgiu, în contradictoriu cu intimatul - reclamant A., administrator al S.C. "B." S.R.L.; a schimbat, în parte, sentința apelată în sensul că a respins cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată, și l-a obligat pe intimatul - reclamant la plata către apelanta - pârâtă Comuna Adunații Copăceni a sumei de 4.619 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în taxa judiciară de timbru plătită în apel.

Prin decizia nr. 1563 din 13 octombrie 2017, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a admis recursul formulat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 558A din 21 iunie 2017, a casat decizia atacată și a trimis cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de control judiciar a reținut că prin cererea de apel, apelantele au criticat sentința cu referire la: soluția dată excepției autorității de lucru judecat, încălcarea principiului disponibilității din perspectiva cuantumului despăgubirilor acordate și greșita aplicare a legislației în domeniu.

În legătură cu acest din urmă aspect, apelantele nu au dedus judecății în apel critici prin care să pună în discuție hotărârea primei instanțe sub aspectul recunoașterii existenței faptei cauzatoare de prejudiciu pe care s-a fundamentat sentința Tribunalului Giurgiu, astfel încât instanța de apel, depășind limitele învestirii, respectiv criticile formulate de apelantele-pârâte, a examinat îndeplinirea condițiilor răspunderii civile delictuale sub aspectul faptei ilicite.

În primă instanță, tribunalul a statuat în sensul recunoașterii de către pârâte a săvârșirii faptei ilicite constând în demolarea construcției, în considerarea Hotărârii nr. 41/09 septembrie 2014 a Consiliului Local al Comunei Adunații Copăceni, prin care a fost aprobat și semnat acordul de principiu, între S.C. B. S.R.L. și Comuna Adunații Copăceni, privind acordarea de despăgubiri în cuantum de 25.000 RON, acord de principiu care, deși nu a fost semnat de reclamant (în calitatea sa de administrator al S.C. B. SRL), a fost semnat de Comuna Adunații Copăceni, prin Primar.

Prin urmare, prima instanță nu a constatat existența faptei ilicite prin raportare la dispozițiile Legii nr. 50/1991, ci a dat valoare probatorie recunoașterii de către pârâte a faptului că i-au adus un prejudiciu reclamantului prin demolarea imobilului și sunt de acord să acopere acest prejudiciu cu suma de 25.000 RON.

În rejudecare, cauza a fost reînregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie la data de 19.03.2018, sub nr. x/2012*, iar prin cererea formulată la data de 14.10.2019, intimatul A. a solicitat acordarea de daune-interese constând în actualizarea cu rata inflației a sumei stabilite de instanța de fond cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul cauzat, cât și dobândă legală, inclusiv acordarea de daune morale în cuantum de 200 000 RON pentru suferințele cauzate.

Prin decizia nr. 666 A din 06 iulie 2020, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a respins pretențiile formulate de intimatul-reclamant în apel, ca inadmisibile, a respins apelul formulat de pârâtele Comuna Adunații Copăceni și Primăria Adunații Copăceni, împotriva sentinței civile nr. 127/18.05.2016, ca nefondat.

Analizând apelul declarat, în rejudecarea după casare, având în vedere prevederile art. 315 alin. (1) și (3) coroborate cu art. 295 din C. proc. civ., pe baza actelor și lucrărilor de la dosarul cauzei, Curtea a constatat, în limitele casării, următoarele:

Cât privește soluția dată asupra excepției autorității de lucru judecat, având în vedere acțiunea ce a constituit obiect al dosarului x/2012 înregistrat pe rolul Tribunalului București, Curtea a reținut că, prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2012 reclamanta S.C. B. S.R.L. a solicitat obligarea pârâților Primăria Adunații Copăceni și Primarul comunei Adunații Copăceni la repararea pagubei ce i-a fost cauzată prin nesoluționarea cererilor cu referire la respectarea înțelegerii încheiate la data de 15.06.2009, solicitând și plata daunelor.

Prin sentința civilă nr. 6156/09.12.2013 pronunțată de către Tribunalul București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, irevocabilă prin decizia civilă nr. 2412/30.04.2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a fost respinsă acțiunea, reținând că nu sunt incidente dispozițiile Legii nr. 554/2004.

Faptul că, în cadrul a două acțiuni succesive, reclamantul a urmărit același scop, nu este de natură să ducă la concluzia că ar exista autoritate de lucru judecat, atâta timp cât nu există, în privința celor două acțiuni, pe lângă identitatea de persoane și de obiect, identitate de cauză (art. 1201 din C. civ.). Mai mult, instanța de contencios nu a procedat la analiza fondului pretențiilor de despăgubiri solicitate de reclamant pentru pretinsa faptă ilicită de demolare a construcției aflate în proprietatea sa, astfel că soluția prin care constată situarea în afara sferei sale de competență a litigiului cu care a fost învestită, nu se poate opune instanței civile.

Nu a fost încălcat principiul disponibilității din perspectiva cuantumului despăgubirilor acordate (în sensul acordării unor despăgubiri mai mari decât cele solicitate prin cererea de chemare în judecată) deoarece suma indicată de reclamant prin cererea de chemare în judecată, ca reprezentând întinderea prejudiciului constând în valoarea construcției demolate (52.700 de RON) a fost una cu titlu provizoriu, pentru determinarea valorii exacte a acestui prejudiciu solicitând administrarea probei cu expertiză tehnică, iar în cadrul dezbaterilor de la data de 05.05.2016 s-a solicitat ca repararea prejudiciului să se facă pe baza probelor administrate, semnificând faptul că întinderea despăgubirilor este cea care rezultă din raportul de expertiză tehnică judiciară (55.810 RON).

Cât privește criticile având ca obiect reținerea eronată de către instanța de fond a faptului că Primăria Adunații Copăceni a demolat construcția fără a înștiința proprietarul reclamant, în aplicarea art. 33 alin. (1) din Legea nr. 50/1991 conform căruia "prin excepție de la prevederile art. 32, construcțiile executate fără autorizație de construire pe terenuri aparținând domeniului public sau privat al statului vor putea fi desființate pe cale administrativă de autoritatea administrației publice de pe raza unității administrativ-teritoriale unde se află construcția, fără sesizarea instanțelor judecătorești și pe cheltuiala contravenientului", Curtea a reținut că excedează controlului judiciar, în condițiile în care raționamentul instanței de fond nu cuprinde asemenea argumente. Așadar, instanța de fond a reținut, din materialul probator, poziția pârâtei de achiesare la pretențiile reclamantului, singura chestiune rămasă în divergență fiind contravaloarea prejudiciului. În absența unor critici care să vizeze modalitatea eronată de interpretare a Hotărârii nr. 41/09.09.2014, apelanta pârâtă nu își poate argumenta poziția pe aspecte ce nu au constituit obiect de analiză pentru instanța de fond.

Fiind invocată răspunderea civilă delictuală, supusă reglementării C. civ., în vigoare la data pretinselor fapte ilicite cauzatoare de prejudiciu, respectiv art. 1357, instanța de apel a constat că pârâta a achiesat, în parte, la pretențiile reclamantului, în calitatea sa de administrator al S.C. B. S.R.L., și, pe cale de consecință, a recunoscut că i-a produs un prejudiciu reclamantului, fiind de acord să îl repare.

În absența unor critici care să vizeze modalitatea eronată de interpretare a Hotărârii nr. 41/09.09.2014, apelanta-pârâtă nu își poate argumenta poziția pe aspecte ce nu au constituit obiect de analiză pentru instanța de fond. Așadar, singura chestiune rămasă în divergență a rămas contravaloarea prejudiciului.

În calea de atac a apelului s-a dispus efectuarea unui nou raport de expertiză tehnică în specialitatea evaluare imobiliară, în care s-a concluzionat o valoare de 56193 RON pentru construcția demolată și 40508.36 RON contravaloare lipsă folosință, cuantum superior celui stabilit în fața primei instanțe. Cum apelul a fost declarat doar de pârâtă, iar proba administrată în calea de atac este defavorabilă părții apelante, ținând cont de prevederile art. 296 teza finală C. proc. civ., Curtea a analizat criticile aduse modului de determinare a prejudiciului din perspectiva probei cu expertiză administrată la fond.

Cât privește imobilul expertizat, Curtea a reținut că starea materială a construcției a fost stabilită în mod corect în baza unui un raport de evaluare extrajudiciară a imobilului, întocmit la data de 10.06.2009, înscris care nu a fost contestat, astfel încât a dobândit valoare probatorie certă în privința elementelor menționate.

Dacă se ține cont și de Hotărârea Consiliului Local a comunei Adunații Copăceni nr. 41/09.09.2014, prin care apelanta a fost de acord cu achitarea sumei de 25000 RON, este evident că, anterior demolării, construcția prezenta o valoare economică suficientă astfel încât să permită reclamantului invocarea unui prejudiciu.

Cât privește vechimea de 100 ani, Curtea reține că din declarația de impunere a construcției de către UJCC Giurgiu rezultă că dobândirea construcției s-a realizat în anul 1979, astfel că la data demolării avea o vechime de 30 de ani. O afirmație contrară celei dovedite de partea reclamantă necesită a fi dovedită, conform art. 1169 din C. civ.

Apelanta a invocat ignorarea obiecțiunilor formulate la raportul de expertiză, însă Curtea a reținut că instanța de fond a înaintat expertului solicitarea de a răspunde obiecțiunilor, iar la data de 28.01.2016 acesta a procedat la refacerea calculelor și explicarea modalității de evaluare. Contravaloarea lipsei de folosință a fost calculată de către expert cu respectarea termenului de prescripție, începând cu 01.08.2009 (data pretinsei demolări), acțiunea fiind înregistrată la 11.06.2012. Prejudiciul fiind continuu, decurgând din lipsirea dreptului de proprietate asupra construcției și în absența plății benevole a contravalorii acesteia, este evident că a fost acordat pe o perioadă corespunzătoare, în raport de voința părții reclamante, dar și de conduita apelantei-pârâte.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs apelantele-pârâte Primăria Adunații Copăceni și Comuna Adunații Copăceni prin Primar, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În motivarea recursului s-a arătat că instanța de apel a făcut interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 430 din C. proc. civ., a art. 33 alin. (1) din Legea nr. 50/1991 și a art. 1357 din C. civ.

Astfel, cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 430 din C. proc. civ., a fost respinsă în mod greșit excepția autorității de lucru judecat întrucât intimatul-reclamant are calitate procesuală activă raportat la faptul că este continuatorul societății comerciale S.C. B. S.R.L., prin urmare acesta nu stă în judecată în nume propriu, ci în calitate de reprezentant al societății anterior indicate. Cererea de chemare în judecată ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2012 a avut un conținut identic cu cea din prezenta cauză, iar prin ambele acțiuni s-a solicitat, de către aceeași parte, repararea aceluiași presupus prejudiciu.

Având în vedere că între aceleași părți, respectiv între S.C. B. S.R.L., Primăria Adunații Copăceni și Comuna Adunații Copăceni, prin Primar, a mai fost o judecată având același obiect și aceeași cauză, respectiv dosarul x/2012, rezultă că există autoritate de lucru judecat.

Recurentele invocă și încălcarea art. 33 alin. (1) din Legea nr. 50/1991, precum și a art. 1357 din C. civ., raportat la următoarele aspecte:

În mod greșit Tribunalul Giurgiu a reținut că reclamantul nu a fost înștiințat și nu aprimit o despăgubire pentru imobilul, nefiind respectați termenii din înțelegere, de vreme ce în dosar există adresa nr. x/4.05.2009 emisă de Primăria Adunații Copăceni prin care S.C. B. S.R.L. era încunoștințată că în data de 7.05.2009 se vor pune în aplicare prevederile art. 33 alin. (1) din Legea nr. 50/1991 și se va trece la desființarea pe cale administrativă a construcției în litigiu. De asemenea, prin adresa nr. x/12.06.2009, Primăria Adunații Copăceni a încunoștințat S.C. B. S.R.L. că respectiva construcție a fost edificată fără autorizație de construire, pe terenul aparținând domeniului public.

Conform art. 33 alin. (1) din Legea nr. 50/1991, republicată, construcția pentru care S.C. B.. a solicitat despăgubiri, fiind edificată fără autorizație, putea fi demolată pe cheltuiala contravenientului, fără acordarea de despăgubiri.

Întrucât au fost respectate dispozițiile art. 33 alin. (1) și (2) din Legea nr. 50/1991 nu se poate reține că demolarea de către pârâte a unei construcții aparținând reclamantului, edificată fără autorizație de construire pe domeniul public al pârâtelor, reprezintă o faptă ilicită de natură să atragă răspunderea civilă delictuală a acestora din urmă.

Înalta Curte de Casație și Justiție a trasat Curții de Apel București, prin decizia nr. 1563 din 13.10.2017, ca limite în vederea soluționării apelului, exclusiv motivele invocate de către pârâte prin cerere de apel, motiv pentru care este obligatorie verificarea existenței îndeplinirii condițiilor răspunderii civile delictuale.

Astfel fiind, raportat la verificarea îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 1357 din C. civ. și având în vedere că sarcina probei revine reclamantului, acesta avea obligația de a demonstra existența unui prejudiciu, a dreptului de proprietatea cu privire la construcția supusă demolării, precum și existența unui drept de proprietate sau de folosință, cu privire la terenul pe care aceasta era situată.

La dosarul cauzei nu se află niciun document care să ateste vreun drept de proprietate sau de folosință al reclamantului cu privire la terenul pe care era ridicată construcția demolată.

Intimatul A. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția netimbrării apelului, solicitând instanței admiterea acesteia întrucât există probe că autoritățile administrative Adunații Copaceni au prezentat și emis înscrisuri care cuprind o taxă judiciară de timbru în valoare de 7782 RON, alta decât taxa ce trebuia plătită în prezenta cauză. Partea adversă a recunoscut că taxa de timbru nu a fost achitată în contul și la termenul prevăzut de lege, motiv pentru care cere să se constate nulitatea absolută a apelului și să se dispună nulitatea tuturor actelor procesuale subsecvente înregistrării apelului în prezenta cauză.

Se solicită respingerea excepției invocate și a recursului și acordarea de daune-interese constând în actualizarea cu rata inflației a sumei stabilite de instanța de fond cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul cauzat, cât și dobânda legală până la data plății efective a întregului prejudiciu cauzat, inclusiv acordarea de daune morale în cuantum de 200.000 RON pentru suferințele îndurate perioada de incertitudine a derulării prezentei cauze, respectiv 11 ani, în care recurentul și familia sa au fost supuși la lipsuri și privațiuni în mod nemeritat și nejustificat.

Analizând recursul formulat, în raport de motivele invocate, Înalta Curte constată că, deși se invocă motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 din noul C. proc. civ. și aplicarea art. 430 din noul C. proc. civ., în cauză sunt aplicabile dispozițiile corespunzătoare din vechiul C. proc. civ. de la 1865, respectiv art. 304 pct. 9, și din vechiul C. civ., art. 1201 (cu privire la autoritate de lucru judecat), întrucât, potrivit art. 3 din Legea nr. 76/2011, dispozițiile noului C. proc. civ. se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acestuia în vigoare, adică după data de 15 02 2013, iar prezenta acțiune a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, la data de 11 iunie 2012.

În dezvoltarea motivului de recurs motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 din vechiul C. proc. civ., recurentele critică modul în care a fost soluționată excepția autorității de lucru judecat întrucât, în opinia lor, este întrunită identitatea de părți, obiect și cauză între prezenta cauză și cea care a făcut obiectul dosarului nr. x/2012 soluționat de secția de contencios administrativ și fiscal.

Analizând acest aspect, Înalta Curte constată că recurentele se referă numai la îndeplinirea condițiilor privind identitatea de părți și de obiect, fără a face aprecieri asupra identității de cauză, în contextul în care instanța de apel a motivat inexistența autorității de lucru judecat exclusiv din perpectiva lipsei identității de cauză.

Întrucât întrunirea celor trei elemente ale autorității de lucru judecat: identitatea de părți, obiect și cauză, trebuie să se realizeze cumulativ, în mod corect instanța de apel, constatând că nu există identitate de cauză, nu a mai considerat necesar să verifice și identitatea de părți și de obiect.

De vreme ce criticile din recurs nu vizează dezlegarea dată de instanța de apel asupra excepției autorității de lucru judecat, ci se referă la aspecte neanalizate în decizia recurată, nu se poate reține nelegalitatea soluției atacate.

Un al doilea aspect de nelegalitate adus în dezbatere de recurente are în vedere încălcarea art. 33 alin. (1) din Legea nr. 50/1991 și a art. 1357 din C. civ.

Recurentele consideră că, față de cele stipulate în art. 33 din Legea nr. 50/1991, nu se poate considera că demolarea de către pârâte a unei construcții aparținând reclamantului, edificată fără autorizație de construire pe domeniul public al pârâtelor, reprezintă o faptă ilicită de natură să atragă răspunderea civilă delictuală a acestora din urmă, iar, potrivit limitelor rejudecării, trasate de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 1563 din 13.10.2017, în vederea soluționării apelului trebuiau analizate exclusiv motivele invocate de către pârâtă prin cererea de apel, deci existența condițiilor răspunderii civile delictuale.

În opinia recurentelor, raportat la verificarea îndeplinirii condițiilor art. 1357 din C. civ., privind răspunderea civilă delictuală, reclamantul avea obligația de a demonstra existența unui prejudiciu, a dreptului de proprietatea cu privire la construcția supusă demolării, precum și existența unui drept de proprietate sau de folosință asupra terenului pe care aceasta era situată, însă la dosarul cauzei nu se află niciun document care să ateste dreptul de proprietate sau de folosință al reclamantului asupra terenului pe care a fost edificată construcția în prezent demolată.

Analizând aceste critici, Înalta Curte constată următoarele:

Trimiterea cauzei spre rejudecare s-a realizat în condițiile în care prima instanță a reținut că sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale prin prisma recunoașterii de către pârâte a săvârșirii unei fapte cauzatoare de prejudiciu, motiv pentru care nu au mai fost analizate în concret aceste condiții; apelantele-pârâte au învestit instanța de apel cu un apel motivat (nefiind, așadar, incidente dispozițiile art. 292 alin. (2) C. proc. civ.), astfel încât cenzurarea sentinței sub aspectul existenței faptei ilicite cauzatoare de prejudiciu putea fi făcută de curtea de apel numai în măsura în care apelantele ar fi criticat sentința Tribunalului Giurgiu sub aspectul recunoașterii săvârșirii unei fapte cauzatoare de prejudiciu însă, din lectura cererii de apel, Înalta Curte a constat că apelantele nu au formulat asemenea critici, care nu puteau fi invocate nici din oficiu deoarece nu constituiau motive de ordine publică.

În contextul recunoașterii în primă instanță de către pârâte a săvârșirii unei fapte care atrage răspunderea civilă delictuală, recunoaștere necontestată în apel, îndrumarea instanței de recurs ca examinarea criticilor din apel care privesc modul de aplicare a dispozițiilor art. 33 din Legea nr. 50/1991 să fie făcută de instanța de apel cu respectarea limitelor învestirii, nu poate fi interpretată în sensul celor invocate de recurente, ca aplicare în cauză a acestor dispoziții legale, ci ca o înlăturare a lor, tocmai pentru a da eficiență recunoașterii pe care pârâtele au realizat-o și care, nefiind contestată în apel, a conturat împrejurări de fapt și de drept în faza devolutivă a judecării cauzei, care nu mai pot fi modificate sau contestate în recurs.

Înalta Curte observă că îndrumarea instanței de recurs a fost respectată în rejudecare, atunci când s-a considerat că exced controlului judiciar criticile referitoare la reținerea eronată de către instanța de fond a faptului că Primăria Adunații Copăceni a demolat construcția fără a înștiința proprietarul reclamant și la aplicarea art. 33 alin. (1) din Legea nr. 50/1991, în condițiile în care raționamentul instanței de fond nu cuprinde asemenea argumente.

Cu aceeași motivare, în sensul că nu poate fi invocată aplicarea greșită a unei legi dacă respectiva lege nu a constituit obiect de analiză în decizia atacată, nu vor fi primite criticile recurentelor referitoare la incidența în cauză a Legii nr. 50/1991.

Tot astfel, cu respectarea limitelor casării, în mod corect instanța de apel nu a trecut la verificarea îndeplinirii condițiilor răspunderii civile delictuale, considerând că singura chestiune rămasă în divergență este contravaloarea prejudiciului.

Cu privire la incidența în cauză a art. 1357 din vechiul C. civ., s-a luat în considerarea faptul că instanța de fond a reținut că, prin Hotărârea Consiliului local nr. 41/09.09.2014 al comunei Adunații Copăceni, pârâta Comuna Adunații Copăceni prin Primar a achiesat, în parte, la pretențiile reclamantului și, în absența unor critici care să vizeze modalitatea eronată de interpretare a Hotărârii nr. 41/09.09.2014, apelanta-pârâtă nu își poate argumenta poziția pe aspecte ce nu au constituit obiect de analiză pentru instanța de fond.

În contextul în care recurentele reiterează criticile formulate în apel asupra îndeplinirii condițiilor răspunderii civile delictuale, aspect care nu a fost analizat nici în prima instanță de fond și nici de către instanța de apel, această împrejurare nu poate fi analizată pentru prima dată în recurs.

Astfel fiind, Înalta Curte consideră că singurul motiv de recurs invocat, cel prevăzut de art. 304 pct. 9 din vechiul C. proc. civ., nu este incident motivul de recurs invocat.

Înalta Curte constată că, în întâmpinarea depusă de intimatul-pârât, se evocă nulitatea cererii de apel pentru netimbrare, aspect care a fost analizat de instanța de recurs, în primul ciclu procesual, și a fost considerat nefondat, astfel că a intrat în puterea lucrului judecat și nu mai poate fi adus în dezbatere în cele de-al doilea ciclu procesual al cauzei.

De asemenea, intimatul-reclamant solicită, în temeiul art. 1084 din C. civ. de la 1864, acordarea de daune-interese, constând în actualizarea sumei stabilite de prima instanță și dobânda legală.

Înalta Curte apreciază că o atare cerere, reiterată în recurs, nu poate fi primită, întrucât în această cale de atac nu este permisă modificarea sau completarea obiectului cererii deduse judecății, nici chiar din perspectiva art. 294 alin. (2) din C. proc. civ., dispoziție specifică apelului care nu devine aplicabilă în recurs, în temeiul art. 316 din C. proc. civ., deoarece este potrivnică celor cuprinse în capitolul privind recursul.

Pentru considerentele expuse și în temeiul art. 312 alin. (1) din C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtele Primăria Adunații Copăceni și Comuna Adunații Copăceni, prin Primar, împotriva deciziei nr. 666 A din 06 iulie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 26 octombrie 2020.