ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1646/2020

Ședința publică din data de 16 septembrie 2020

asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 4 București la data de 19 septembrie 2006 sub nr. x/2006, A. a solicitat, în contradictoriu cu B. și C., ca prin hotărârea ce se va pronunța să constate intervenită accesiunea imobiliară artificială pentru imobilul situat în București, str. x, Corp B, respectiv etajul și mansarda acestui edificiu și să dispună evacuarea pârâților din imobilul proprietatea reclamantei.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 480 și următ., art. 489 și următ. C. civ.

La data de 17 octombrie 2006, reclamanta a formulat completare la acțiune, solicitând introducerea în cauză, în calitate de pârâți, și a numiților B. și E., copiii pârâților indicați prin cererea introductivă.

Tot la data de 17 octombrie 2006, B. și C. au formulat întâmpinare și cerere reconvențională, prin care au solicitat să se constate existența dreptului de preemțiune al pârâților la cumpărarea părții din corpul B al imobilului din str. x cu privire la care reclamanta poate face dovada dreptului de proprietate. Într-un prim subsidiar, pârâții-reclamanți au solicitat acordarea unui drept de superficie asupra terenului pe care este edificată construcția proprietatea pârâților, precum și a unui drept de servitute pe terenul proprietatea reclamantei, aceasta urmând a fi stabilită în modalitatea cea mai puțin împovărătoare pentru reclamantă; într-un al doilea subsidiar, au solicitat obligarea reclamantei de a le plăti o sumă egală cu cea a creșterii valorii fondului dată de valoarea de circulație a construcției, precum și de zona în care a fost edificată, precum și acordarea unui drept de retenție asupra întregului imobil până la plata sumei solicitate.

La data de 14 noiembrie 2006, reclamanta și-a precizat acțiunea, evaluând provizoriu imobilul la suma de 35.000 RON.

La data de 12 decembrie 2006, pârâții au depus la dosar declarație autentificată sub nr. x/2006, prin care au arătat ca renunță la judecarea punctului 2 din cererea reconvențională.

La data de 29 ianuarie 2007, reclamanta a formulat cerere în temeiul art. 132 alin. (2) C. proc. civ., cu privire la capătul 2 de acțiune având ca obiect evacuarea pârâților, în sensul evacuării acestora din imobilul proprietatea sa, corp B și etaj și mansardă.

Prin încheierea de ședință din data de 27 februarie 2007, instanța a respins cererea modificatoare formulată de reclamanta-pârâtă, ca fiind tardiv formulată.

Prin cererea înregistrata pe rolul Judecătoriei sectorului 4 București la data de 26 februarie 2007 sub nr. x/2007, B. și C. au solicitat, în contradictoriu cu A., Municipiul București, prin Primar general și Ministerul Finanțelor Publice, ca prin hotărârea ce o va pronunța să se constate calitatea de proprietari a reclamanților asupra imobilului situat în București, str. x, Corp B, să se dispună obligarea pârâtei A. la acordarea unui drept de superficie asupra terenului de sub construcția proprietatea reclamanților și a unui drept de servitute pe terenul proprietatea pârâtei, să se dispună ieșirea din indiviziune a părților, prin atribuirea imobilului către reclamanți și obligarea acestora la plata unei sulte către pârâtă, precum și obligarea pârâților Municipiul București prin Primar general și Ministerul Finanțelor Publice la plata despăgubirilor către reclamanți, ca urmare a anularii contractului de vânzare-cumpărare nr. x/1996.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 728 și art. 1704 C. civ., art. 111 C. proc. civ., art. 48 și următ. din Legea nr. 10/2001.

Prin încheierea din 24 aprilie 2007, instanța a respins excepția lipsei dovezii calității de reprezentant a pârâtei A., ca neîntemeiată, a respins cererea de suspendare a judecării cauzei în temeiul art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., ca neîntemeiată și a dispus conexarea dosarului nr. x/2007 la dosarul nr. x/2006.

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 4 București la data de 7 martie 2007 sub nr. x/2007, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu B., C., B. și E., ca prin hotărârea ce se va pronunța să dispună evacuarea pârâților din etajul și mansarda imobilului proprietatea sa situat în București, str. x, Corp B.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 480 și următ., art. 489 și următ. C. civ.

Prin încheierea de ședință din 24 aprilie 2007, instanța a dispus conexarea dosarului nr. x/2007 și a dosarului nr. x/2007 la dosarul nr. x/2006.

Prin încheierea din 2 octombrie 2007, instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Municipiul București, prin Primar general, pe capetele de cerere conexe privind plata prețului actualizat și plata îmbunătățirilor aduse imobilului și a dispus scoaterea acestuia din cauză; a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a reclamantei-pârâte pe capătul de cerere conex privind obligarea sa la plata îmbunătățirilor aduse imobilului și a respins acest capăt de cerere, în privința reclamantei-pârâte, ca fiind formulat împotriva unei persoane fără calitate procesuală activă și a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor, ca neîntemeiată.

Prin sentința civilă nr. 223 din 15 ianuarie 2008, Judecătoria sectorului 4 București a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția civilă.

Prin sentința nr. 302 din 4 martie 2009, Tribunalul București, secția a V-a civilă a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 4 București. S-a constatat ivit conflict negativ de competență și a fost trimisă cauza, spre soluționarea acestuia, la Curtea de Apel București, după rămânerea irevocabilă a hotărârii.

Prin sentința nr. 43 din 15 octombrie 2009, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, la data de 24 februarie 2010, sub nr. x/2008.

Prin încheierea de ședință din 7 aprilie 2010, tribunalul a dispus introducerea în cauză, în calitate de reclamant, a moștenitorului defunctei A., F..

Prin încheierea din 26 noiembrie 2011, tribunalul a unit cu fondul excepția prematurității capătului de cerere privind evacuarea; a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a reclamantului-pârât pe capătul de cerere conex privind plata de despăgubiri constând în îmbunătățirile aduse imobilului și a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a reclamantului-pârât pe capătul de cerere conex privind plata de despăgubiri constând în prețul de piață al imobilului.

Prin sentința nr. 815 din 24 iunie 2016, Tribunalul București, secția a V-a civilă a admis excepția prematurității capătului de cerere din cererea conexă formulată de reclamantul-pârât F. privind evacuarea pârâților- reclamanți C. și B. din imobilul situat în București, str. x, corp B, etaj și mansardă și a respins acest capăt de cerere, ca prematur formulat. A respins excepția prematurității capătului de cerere din cererea principală privind evacuarea pârâților-reclamanți C., B. și a pârâților B., E. din imobilul parter și a capătului de cerere din cererea conexă privind evacuarea pârâților B. și E. din imobilul etaj și mansardă, ca neîntemeiată. A admis excepția autorității de lucru judecat a capătului de cerere conex formulat de pârâții-reclamanți C. și B., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, privind plata prețului actualizat al imobilului ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare nr. x/1996 sau a prețului de piață a imobilului și a respins acest capăt, pentru autoritate de lucru judecat. A admis cererea principală și, în parte, cererea conexă, formulate de reclamantul-pârât F.. A admis, în parte, cererea reconvențională și cererea conexă formulate de pârâții-reclamanți C. și B.. A constatat că reclamantul-pârât F. a dobândit dreptul de proprietate prin accesiune asupra imobilului situat în București, str. x, corp B, etaj și mansardă și s-a dispus evacuarea pârâților-reclamanți C. și B. și a pârâților B. și E., din imobilul parter, precum și a pârâților B. și E. din imobilul etaj și mansardă.

Pe cale de consecință, instanța l-a obligat pe reclamantul-pârât F. să le plătească pârâților-reclamanți C. și B. suma de 230.532 RON, reprezentând prețul materialelor și al muncii și suma de 21.731 RON, reprezentând contravaloarea îmbunătățirilor aduse imobilului, a dispus instituirea unui drept de retenție în favoarea pârâților-reclamanți C. și B. asupra imobilului, etaj și mansardă, până la plata de către reclamantul-pârât a sumei reprezentând prețul materialelor și al muncii, a respins capătul de cerere conex formulat de pârâții-reclamanți C. și B., în contradictoriu cu reclamantul-pârât F., privind plata prețului actualizat al imobilului ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare nr. x/1996 sau a prețului de piață a imobilului, ca fiind îndreptat împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă și a respins, în rest, cererea reconvențională și cererea conexă formulate de pârâții-reclamanți C. și B., ca neîntemeiate.

Prin decizia nr. 1835 A din 20 decembrie 2019, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a respins, ca nefondat, apelul incident declarat de reclamantul-pârât F. împotriva sentinței tribunalului. A admis apelul declarat de pârâții-reclamanți C. și B. împotriva aceleiași sentințe, pe care a schimbat-o, în parte. A admis excepția prematurității capătului de cerere din cererea principală privind evacuarea pârâților-reclamanți C. și B. și a pârâților B. și E. din imobilul parter și a capătului de cerere din cererea conexă privind evacuarea pârâților B. și E. din imobilul parter și a respins acest capăt de cerere, ca prematur formulat. A dispus instituirea unui drept de retenție în favoarea pârâților-reclamanți C. și B. asupra imobilului situat în București, str. x, corp B, până la plata de către reclamantul-pârât a sumei reprezentând contravaloarea îmbunătățirilor aduse parterului, în cuantum de 21.731 RON. A păstrat celelalte dispoziții ale sentinței civile apelate. L-a obligat pe apelantul-reclamant la plata către apelanții-pârâți a sumei de 5 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în apel, constând în taxă de timbru parțială.

Motivul de apel vizând o așa-zisă statuare eronată a primei instanțe sub aspectul reținerii împrejurării că reclamantul-pârât F. și-ar fi exercitat dreptul de opțiune între cele două posibilități prevăzute de art. 494 alin. (3) C. civ. de la 1864, în sensul că a ales să plătească valoarea materialelor și a manoperei, a fost constatată vădit nefondată.

Curtea a observat că tribunalul a stabilit, în privința raporturilor dintre părți, că pârâții-reclamanți B. și C. au edificat construcția situată în str. x, corp B, etaj și mansardă, pe terenul aflat în proprietatea reclamantului-pârât F., conform sentințelor civile nr. 3815/1998 și nr. 2795/1999 ale Judecătoriei sectorului 4, dispoziției nr. 1161/1999 a Primarului general, modificată prin Dispoziția nr. 1179/1999 și certificatului de legatar nr. x/2010, pârâții-reclamanți fiind constructori de bună-credință, conform celor reținute, cu putere de lucru judecat, prin decizia nr. 413/2004 a Tribunalului București, secția a V-a civilă, irevocabilă.

Curtea a reținut, în speță, că prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a solicitat să se constate că este proprietar și al construcțiilor edificate de pârâți, motiv pentru care se impunea ca instanța sesizată cu o atare cerere, prin care proprietarul ridica pretenții cu privire la construcție, să stabilească "despăgubirea ce urmează să fie achitată pârâților în conformitate cu art. 494 alin. (3) teza finală C. civ..".

O precizare a reclamantului reprezentând exercitarea dreptului său de opțiune anterior prezentat a fost făcută de acesta în cursul procesului, prin înscrisul depus la dosar fond (optând pentru valoarea materialelor și prețul muncii "la nivelul anului 1999" și, în subsidiar, la nivelul anului 2004, conform raportului de expertiză întocmit în cauză).

În acest context, curtea a considerat ca fiind justificată și apărarea apelantului-reclamant, în sensul că pentru alegerea variantei convenabile trebuia ca raportul de expertiză tehnică judiciară în specialitatea evaluare bunuri imobile, având ca obiectiv și stabilirea acestora, să fie complet, respectiv ca instanța să constate că expertul a răspuns în totalitate obiecțiunilor încuviințate de aceasta, moment ce nu ar fi putut fi anterior etapei cercetării judecătorești, singurul aspect relevant fiind, așadar, prin prisma obiectului criticii analizate, ca toate părțile litigante să cunoască conținutul raportului pentru a-și face toate apărările în cauză, în aplicarea normelor procedurale ce consacră principiile contradictorialității și dreptului la apărare.

Față de toate concluziile comisiei de experți, curtea de apel a reținut că nu pot fi primite susținerile apelanților privitoare la recalcularea valorilor construcției, respectiv a valorii materialelor și manoperei conform celor învederate prin motivul de apel în baza calculelor ipotetice realizate de comisia de experți (valoarea tehnică de 81880 euro și o valoare de piață de 135000 euro și valoarea parterului rămasă din construcția inițială de 7190 euro), aceștia relevând fără echivoc că determinarea acestor valori în conformitate cu susținerile apelanților nu este fundamentată pe documentele care ar fi trebuit să stea la baza întocmirii lor.

Curtea a apreciat în aceste condiții că nu pot fi înlăturate concluziile expertizei tehnice realizată în primă fază procesuală, omologate astfel corect de către tribunal, proba administrată în apel neputând duce la stabilirea unei alte situații de fapt decât cea relevată de expertiza tehnică omologată prin sentința apelată.

S-a observat că raportul de expertiză întocmit în dosarul de fond este o lucrare documentată, curtea reținând în acest sens că valorile calculate de expert, conform metodei costului de înlocuire, recomandat de standardul internațional de evaluare, au fost determinate corect avându-se în vedere, pe de o parte, structura parterului și, pe de altă parte, structura etajului și a mansardei, o atare divizare în estimarea valorilor tehnice (negată de comisia experților desemnați în apel) impunându-se prin prisma regimului juridic al acestora reținut pin hotărâri judecătorești.

Totodată, curtea a constatat că, față de individualitatea oricărui raport de expertiză, caracteristică care nu permite combinarea concluziilor unor asemenea lucrări de specialitate întocmite într-o cauză, nu poate ignora în privința analizării și aprecierii concluziilor la care au ajuns specialiștii prin rapoartele de expertiză tehnică depuse la dosar privitor la valorile calculate, că s-a impus respingerea unora dintre punctele de vedere exprimate prin expertiza întocmită în faza procesuală a apelului, pentru considerente ce au fost expuse în cadrul deciziei.

Curtea nu a putut valida critica apelanților referitoare la stabilirea caracterului voluptoriu al lucrărilor realizate la parter care sunt aferente supraetajării construcției inițiale parter cu structura etajelor.

A constatat că art. 48 alin. (1) din Normele de aplicare a Legii nr. 10/2001 aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 250/2007 a fost avut în vedere de prima instanță care a omologat concluziile raportului de expertiză întocmit în cauza de față cu privire la acest aspect, expertul G. stabilind fără echivoc care sunt lucrările de îmbunătățire executate la parter (identificarea acestora nefiind contestată în apel).

Textul normativ invocat, chiar dacă nu are caracter limitativ în ceea ce privește menționarea îmbunătățirilor necesare și utile, nu poate fi, însă, interpretat în sensul dorit de apelanți, curtea reținând astfel că este corectă excluderea din această categorie a acelor îmbunătățiri realizate pentru supraetajarea construcției parter inițiale, în condițiile în care nici această supraetajare - conform normelor incidente raportului juridic dedus judecății - nu poate fi calificată ca fiind o simplă îmbunătățire necesară sau utilă a construcției inițiale, reținându-se, în speță, în raport de aceasta incidența normelor din materia accesiunii imobiliare artificiale.

În acest sens, expertul sus-menționat a arătat că toate îmbunătățirile aferente supraetajării construcției inițiale nu erau necesare și utile pentru construcția parter, fiind edificate strict pentru confortul suplimentar al constructorilor, mai precis, în vederea extinderii imobilului inițial prin supraetajarea acestuia .

Din această perspectivă, curtea nu a putut accepta nici opinia comisiei de experți desemnați în faza procesuală a apelului care au apreciat că întreaga construcție edificată conform autorizației de construcție ar reprezenta o lucrare necesară și utilă, întrucât a fost realizată "cu acceptul autorității locale" și răspunde unei "dorințe generale a oamenilor de a-și îmbunătăți condițiile de locuit", justificată de faptul că suprafața minimă necesară unei familii alcătuită din 4 persoane este de 74 mp (conform Legii locuinței nr. 114/1996), casa cumpărată având doar o suprafață de 33,02 mp - aceste criterii neavând legătură cu definiția dată de normele anterior evocate lege acestui tip de lucrări, respectiv acele "dotări încorporate sau aduse unității locative ori spatiilor comune" și, fiind, în mod evident, în contradicție cu calificarea dată prin sentința apelată lucrărilor de supraetajare, calificare necontestată, după cum deja s-a reținut.

De asemenea, curtea nu a putut primi nici argumentul apelanților referitor la aprecierea făcută asupra lucrărilor respective într-o altă cauză de către un alt expert judiciar, concluziile raportului de expertiză întocmit în dosarul nr. x/2008 al Curții de Apel București la care apelanții au făcut trimitere nefiind opozabile părții adverse, expertiza evocată fiind doar o probă extrajudiciară care nu a putut fi valorificată ca atare în cauza de față.

A fost găsit fondat motivul de apel vizând dreptul de retenție asupra spațiului de la parter și dispoziția de evacuare din acest imobil.

S-a observat că în speță, instanța de fond a justificat refuzul de evacuare a pârâților din etajul și mansarda imobilului prin instituirea unui drept de retenție, în considerarea calității de constructori ai acestora și, respectiv, a existenței unui drept de creanță împotriva proprietarului, reclamantul-pârât F., ceea ce face ca dreptul la restituirea imobilului să nu fie actual.

Tribunalul a arătat astfel că suma pretinsă de pârâții-reclamanți de la reclamantul-pârât, reprezentând contravaloarea materialelor și prețul muncii, se află în conexiune cu imobilul proprietate a acestuia din urmă, fiind prilejuită de îmbunătățirea acestuia (statuările referitoare la dreptul de retenție nefiind necriticate, de altfel, de apelantul-reclamant).

Or, aceleași considerente justifică instituirea dreptului de retenție și asupra parterului, având în vedere că prin sentința apelată s-a reținut în sarcina reclamantului-pârât obligația de plată a contravalorii îmbunătățirilor aduse acestui spațiu locativ, în aplicarea art. 48 din Legea nr. 10/2001, republicată și modificată, conform căruia obligația de despăgubire a chiriașilor pentru sporul de valoare adus prin imobilelor prin îmbunătățirile necesare și utile revine persoanei îndreptățite, indiferent dacă imobilul a fost preluat cu titlu sau fără titlu.

Curtea a constatat, prin urmare, că este întemeiată cererea privind instituirea dreptului de retenție și pentru parter exclusiv prin prisma necesității realizării creanței apelanților pârâți-reclamanți având ca obiect despăgubirile acordate acestora în temeiul art. 48 din Legea nr. 10/2001, despăgubiri legate de conservarea, întreținerea sau îmbunătățirea imobilului respectiv, avându-se, deci, în vedere natura de garanție reală imperfectă a acestui drept .

Raportându-se la finalitatea instituirii acestui drept de retenție, curtea a constatat că este întemeiată și critica apelanților vizând evacuarea pârâților din imobilul-parter solicitată de reclamant prin cererea conexă, evacuare care va fi respinsă ca fiind prematură, întrucât dreptul la restituire nu este actual nici în privința acestei părți a imobilului.

Curtea nu a primit, însă, argumentul apelanților pârâți-reclamanți privind imposibilitatea "exercitării" dreptului de retenție recunoscut în favoarea acestora prin sentință asupra etajului și mansardei în situația evacuării din parterul imobilului, o atare susținere neavând legătură cu conținutul acestui drept, respectiv cu întinderea prerogativelor retentorilor asupra bunului - aceștia având dreptul în baza dreptului de retenție doar să rețină bunul până la realizarea integrală a creanței.

Apelul incident a fost constatat nefondat.

S-a constatat, că în mod corect, prima instanță a stabilit că trebuie avută în vedere pentru stabilirea acestui preț valoarea din momentul exercitării dreptului de accesiune, deoarece îmbogățirea proprietarului terenului se produce în momentul exercitării dreptului de accesiune, adică în momentul manifestării de voință a acestuia de a intra în stăpânirea materială a terenului și a lucrării.

Stabilirea momentului la care trebuie să se raporteze instanța de judecată pentru a calcula despăgubirea cuvenită constructorului pe terenul altuia trebuie să respecte principiul îmbogățirii fără justă cauză, principiu care stă la baza reglementării raporturilor dintre constructor și proprietar sub aspectul analizat.

Astfel, constructorului - indiferent de opiniile exprimate în doctrină și jurisprudență referitor la modalitatea și momentul dobândirii dreptului de proprietate prin accesiune în conformitate cu reglementarea cuprinsă în C. civ. de la 1864 - i s-a recunoscut un drept de creanță împotriva proprietarului terenului pentru materialele încorporate, având în vedere, în esență, avantajul patrimonial pe care I l-a creat acestuia din urmă.

Prin urmare, dacă proprietarul terenului își însușește construcția, constructorul devine un creditor, având o creanță în despăgubire, ce poate fi valorificată numai din momentul în care proprietarul ridică pretenții asupra construcției, pentru a beneficia de efectul achizitiv pe care îl produce accesiunea imobiliară artificială.

Acest moment, al modificării obiectului dreptului de proprietate aflat în patrimoniul proprietarului terenului, prin valorificarea dreptului de accesiune, trebuie să fie și momentul stabilirii despăgubirilor datorate constructorului, situație în raport de care tribunalul a reținut justificat că suma de 230.532 RON, stabilită de expertul G. ca fiind contravaloarea materialelor și prețul muncii pentru construcția compusă din etaj și mansardă, situată în București, str. x, corp B, la momentul recepției finale a construcției, corespunde argumentelor anterior prezentate, în condițiile în care valoarea a fost stabilită prin raportare la un moment foarte apropiat de cel al exercitării dreptului de accesiune de proprietarul terenului.

Curtea nu a putut valida nici teza apelantului-reclamant conform căreia nu s-au mai executat lucrări de construire după 2004, o atare teză fiind combătută de probele administrate, respectiv de aspectele învederate de experți în cauză.

În ceea ce privește motivul de apel referitor la soluționarea capătului de cerere având ca obiect evacuarea pârâților-reclamanți din imobilul etaj și mansardă, curtea a constatat că a statuat prin decizie asupra legalității și temeiniciei instituirii dreptului de retenție în favoarea apelanților-pârâți asupra imobilului.

Curtea a remarcat, totodată, că apelantul F. nu a formulat apel în legătură cu acest capăt de cerere și nu a formulat nicio critică în legătură cu instituirea dreptului de retenție, invocând în susținerea cererii de evacuare exclusiv calitatea sa de proprietar al construcției și faptul că pârâții nu dețin un titlu de proprietate.

Or, din această perspectivă, recunoașterea calității de proprietar a reclamantului asupra întregii construcții ca urmare a accesiunii imobiliare, chiar dacă partea adversă nu deține un titlu de proprietate sau un alt drept real ori, după caz, un alt titlu locativ derivând din raporturi contractuale opozabile apelantului-reclamant, nu poate duce la restituirea imobilului, cererea de evacuare a pârâților persoane fizice fiind prematură, în condițiile instituirii dreptului de retenție până la plata despăgubirilor, fiind evident că o atare garanție ar rămâne fără nicio finalitate în privința achitării sumelor datorate chiar de către apelantul-reclamant în situația executării obligației de predare a imobilului anterior realizării creanței respective.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâții- reclamanți C. și B., solicitând admiterea acestuia, casarea, în parte, a deciziei atacate și, în principal, trimiterea la instanța de apel în vederea rejudecării apelului, cu privire la stabilirea corectă a valorii materialelor și manoperei pentru lucrările de construcții/îmbunătățiri aduse imobilului situat în București, str. x, Corp B, incluzând și corecta identificare a lucrărilor necesare și utile aduse parterului, iar în subsidiar, rejudecând apelul, admiterea sa, schimbarea, în parte, a sentinței apelate, în sensul obligării reclamantului-pârât F. la plata contravalorii materialelor și prețului muncii pentru construcția compusă din etaj și mansardă și a contravalorii lucrărilor de îmbunătățiri aduse parterului imobilului, fie în cuantum de 142.100 euro, reprezentând valoarea actualizată a sumei de 339.040.000 ROL cuprinsă în declarația nr. 55860/1999 depusă la finalizarea lucrărilor de B. la Administrația Financiară sector 4, fie în cuantum de 81.880 euro, reprezentând valoarea tehnică a imobilului (materiale+manoperă) încorporate de recurenți constructori de bună-credință, calculate la data expertizei efectuată în apel.

În motivarea recursului, pârâții au susținut următoarele critici de nelegalitate:

-Hotărârea instanței de apel este rezultatul încălcării unor forme de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., cu referire la art. 129 alin. (5) din același cod, art. 24 din Constituție și art. 6 par. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului (motiv de recurs ce a fost încadrat în prevederile art. 304 pct. 5 C. proc. civ.)

Recurenții au arătat că, prin încălcarea normelor incidente, prin decizia atacată, s-a stabilit că valoarea materialelor și manoperei necesare pentru transformarea unei construcții parter, de 33,02 mp (obținută din modernizarea în anii 1950 a unui garaj cu materiale recuperate), intr-o clădire P+E+M modernă (foto relevante în anexa 1), cu toate dotările și instalațiile necesare, este de cea 50.000 euro, ceea ce este lipsit de orice veridicitate.

În esență, au criticat împrejurarea că, fără să pună în discuția părților și să li se dea dreptul de a se apăra, curtea de apel a înlăturat din materialul probator expertiza administrată în apel și a dat eficiență celei realizate în etapa procesuală a fondului, invalidată prin însăși încuviințarea refacerii sale în apel.

Încălcarea formelor de procedură de către instanța de apel, sub sancțiunea nulității, invocată în temeiul acestui motiv de recurs, se referă la nerespectarea unor norme legale care alcătuiesc principii fundamentale ale procesului civil, respectiv contradictorialitatea, dreptul Ia apărare și dreptul la un proces echitabil, sancționată potrivit art. 105 alin. (2) C. proc. civ.

Evocând jurisprudența, recurenții au arătat că este încălcat principiul contradictorialității în situația în care instanța de judecată a avut în vedere la pronunțarea hotărârii alte împrejurări pe care nu le-a pus, în prealabil, în discuția părților, aceasta constituind o vătămare în sensul art. 105 alin. (2) C. proc. civ. și care nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului de procedură pronunțat în aceste condiții.

Hotărârea primei instanțe s-a bazat, sub aspectul dovedirii situației de fapt (incluzând contravaloarea materialelor și prețul muncii pentru construcția compusă din etaj și mansardă și contravaloarea lucrărilor de îmbunătățiri aduse parterului imobilului, identificarea lucrărilor necesare și utile, etc.) pe raportul de expertiză tehnică specialitatea construcții realizat de expert G..

Prin motivele de apel, pârâții au criticat conținutul și concluziile raportului de expertiză și valorificarea acestora de către instanța de fond, invocând incorecta stabilire (prin metoda folosită și determinarea concretă) a contravalorii materialelor și prețul muncii pentru construcția compusă din etaj și mansardă de 230.532 RON și a contravalorii lucrărilor de îmbunătățiri aduse parterului imobilului de 67.132 RON (din care, în mod nelegal, s-a reținut că 45.403 RON sunt lucrări voluptorii). Au mai arătat că în mod greșit expertul a calculat valorile de piață, deși obiectivul se referea la stabilirea unor valori tehnice, raportate la cantități și categorii concrete de lucrări, aspect impus de art. 494 C. civ. și art. 48 din Legea nr. 10/2001.

Potrivit art. 212 alin. (1) C. proc. civ., dacă instanța nu este lămurită prin expertiza realizată, poate dispune întregirea expertizei sau o nouă expertiză, iar conform art. 295 alin. (2) din cod, instanța de apel va putea încuviința refacerea sau completarea probelor administrate la prima instanță, precum și administrarea de probe noi.

Soluționând cererea pârâților din apel de refacere a probei cu expertiza tehnică specialitatea construcții, instanța de apel a încuviințat-o prin încheierea din 18 ianuarie 2018, reținând că "apreciază utilă în cauză efectuarea unei expertize tehnice construcții de către o comisie compusă din 3 experți...", stabilind obiective ce vizează și toate aspectele de fapt necesare soluționării cauzei. La termenul din 28 noiembrie 2019, s-a consemnat că părțile nu mai au obiecțiuni la raportul de expertiză completat, iar instanța a închis etapa cercetării judecătorești, atât recurenții, cât și intimatul-reclamant-pârât solicitând omologarea expertizei din apel, cu luarea în seamă a completării sale.

Punctele de vedere contradictorii exprimate în etapa dezbaterilor s-au referit exclusiv la alegerea unuia din modurile de calcul cuprinse în raport și nicidecum la înlăturarea raportului aferent expertizei realizată în apel în ansamblu, ori la compararea conținutului și concluziilor acestuia cu cele ale raportului de expertiză realizat în fața instanței de fond.

Instanța, în cadrul cercetării judecătorești ori al dezbaterilor, nu a pus în vreun fel în discuție, aspecte privind înlăturarea expertizei realizată în apel, pentru motive intrinseci, ori prin comparare cu cea realizată în fond.

Cu toate acestea, în mod nelegal, instanța a înlăturat expertiza dispusă și realizată chiar de aceasta în apel și a rejudecat cauza pe baza raportului de expertiză realizat la fond, dându-i eficiență în defavoarea celui din apel.

În opinia recurenților, conduita instanței încalcă flagrant principiul contradictorialității și dreptului la apărare, câtă vreme nu a pus în discuția părților și nu le-a dat posibilitatea să se apere în legătură cu invalidarea și înlăturarea raportului de expertiză realizat în apel (mai ales că ambele părți solicitaseră validarea sa).

Mai mult, în cadrul obiectivelor stabilite pentru expertiza încuviințată, instanța de apel nu a inclus obiective care să vizeze conținutul raportului de expertiză de la fond, ori metoda aleasă de autorul acestuia și modul de aplicare concretă (eronate, în opinia lor), ceea ce, în context, la închiderea cercetării judecătorești în apel, le-a creat ferma convingere ca raportul expertizei realizată la fond a fost invalidat și înlăturat odată cu încuviințarea refacerii expertizei în apel și ca soluționarea apelului se va face în baza expertizei realizată în apel, rămânând ca instanța să aleagă unul din modurile de calcul cuprinse în aceasta din urmă.

Pe de altă parte, au apreciat că punerea în discuție era cu atât mai necesară cu cât prin încuviințarea unei expertize tehnice, realizată de o comisie de 3 experți, cu obiective vizând toate aspectele cauzei și fără solicitări privind expertiza realizată anterior, aceasta din urmă a fost invalidată în mod implicit de către instanța de apel.

Dincolo de încălcarea normelor de procedură, recurenții au criticat considerentele deciziei întrucât în cadrul expertizei administrată în apel nu s-a stabilit niciun obiectiv vizând aprecierea asupra conținutului și concluziilor raportului de expertiză întocmit la fond; afirmația potrivit căreia proba administrată în apel nu poate duce la stabilirea unei alte situații de fapt decât cea relevată de expertiza tehnică omologată de către instanța de fond este în contradicție flagrantă cu realitatea, câtă vreme în cadrul expertizei din apel s-au folosit alte metode și alți parametri de calcul, rezultând alte valori; a priori, raportul de expertiză întocmit în apel este superior calitativ, fiind întocmit de o comisie formată din 3 experți, cuprinzând o analiză amplă, prin utilizarea mai multor metode de determinare, inclusiv cele solicitate expres de intimatul-reclamant-pârât și folosind un volum mai mare de informații.

În susținerea acestui motiv de recurs, au invocat cu titlu de jurisprudență hotărâri considerate relevante, de speță, ale instanței supreme și ale altor instanțe.

- Hotărârea instanței de apel este rezultat al încălcării și aplicării greșite a legii, cu referire la art. 494 C. civ., art. 48 din Legea nr. 10/2001 și art. 48.1 din Hotărârea Guvernului nr. 250/2007, motiv de recurs întemeiat pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Subsumat acestui motiv, recurenții au pretins că metoda și modul de calcul alese de către instanța de apel, prin luarea în considerare a raportului de expertiză tehnică judiciară întocmit în etapa fondului de către expert G., încalcă dispozițiile menționate. Aceasta, în referire la împrejurarea că prin decizia nr. 413 din 23 aprilie 2004 a Tribunalului București, secția a V-a civilă, s-a reținut situația recurenților de constructori de bună-credință, iar din cuprinsul art. 494 C. civ. se degajă principiul potrivit căruia debitorul nu poate fi obligat să restituie nici mai mult decât valoarea sărăcirii creditorului, nici mai mult decât valoarea propriei îmbogățiri.

Expertiza încuviințată de instanța de fond (expert G.) a stabilit eronat o valoare de piață a materialelor și manoperei necesare edificării etajului și mansardei și pentru îmbunătățirea parterului la momentele 1999, 2004 și 2007, în timp ce expertiza realizată în apel (comisie de 3 experți) a folosit metodele valorii de înlocuire și a costului standard, raportând cantitățile și dimensiunile constatate prin verificări proprii asupra construcției la valorile cuprinse în metodologia recomandata de Ministerul Lucrărilor Publice și amenajarea teritoriului și de Corpul Experților Tehnici din România (pag. 8 alin. (4) din raport).

Raportat la art. 494 C. civ. și art. 48 din Legea nr. 10/2001, recurenții au precizat că metoda și modul de calcul utilizate în cadrul expertizei realizată de comisia de experți în apel este corectă, vizând toate aspectele cauzei și cuprinzând o analiză amplă, prin utilizarea mai multor variante de determinare, inclusiv cele solicitate expres de intimatul-reclamant-pârât, iar metoda folosită de expert G. în cuprinsul expertizei si calculul concret al valorii (prin aplicarea parametrilor/coeficienților), validate de instanța de apel sunt eronate.

Justificarea dată de către instanța pentru înlăturarea expertizei realizată în apel și valorificarea celei realizată la fond este eronată, bazându-se pe o prezentare alterată a conținutului și concluziilor raportului expertizei realizată în apel, considerentele instanței bazându-se pe o prezentare incompletă și, în unele aspecte, eronată a conținutului expertizei din apel, referindu-se, în principal, la completarea raportului de expertiză, prin care comisia de experți a arătat că își menține concluziile din raportul inițial.

Lipsa documentelor la care face referire instanța nu este imputabilă recurenților, neconstituindu-se într-o culpă, care să atragă sancțiuni de vreun fel. Lucrările de construcție au fost realizate în regie proprie de către recurenți, de profesie profesori, în lipsa unor resurse materiale, iar la data realizării nu exista perspectiva unui litigiu precum cel pendinte, în care să trebuiască să dovedească contravaloarea lor.

Pe de altă parte, instanța a omis să redea și să valorifice faptul că cei trei experți, după ce au indicat lipsa anumitor documentații (care în baza legislației de la data realizării lucrărilor nu erau obligatorii), au arătat că se poate realiza expertiza, indicând metoda.

În ceea ce privește stabilirea valorii pe baza unor devize întocmite pro cauza în timpul realizării expertizei de expertul consilier al apelantului-reclamant-pârât, la care face referire instanța de apel, au susținut că acesta au fost realizate, la solicitarea expresă a acestuia, realizată prin obiecțiuni, comisia precizând expres acest lucru, cât și faptul că își menține concluziile din raport referitor la metoda folosită și valorile obținute, formulate cu respectarea prevederilor legale și folosirea tuturor informațiilor, inclusiv cele din rapoartele de expertiză tehnică judiciară din fazele anterioare de judecată.

Valoarea de 142.100 euro, stabilită prin actualizare la data de 23 aprilie 2004 (la care s-a constatat nulitatea contractului de vânzare-cumpărare) a sumei de 339.040.000 ROL, cuprinsă în declarația nr. 55860/1999, poate fi reținută de către instanță.

Au criticat considerentele deciziei atacate prin care s-a realizat o apreciere greșită a raportului expertizei realizată la fond, față de metoda utilizată și calculul realizat în aplicarea acesteia și normele legale incidente.

În opinia recurenților, din conținutul celor două expertize în discuție, rezultă că cea de la fond (G.), pe lângă utilizarea unei metode greșite și realizarea unui calcul eronat (prin aplicarea greșită a unor parametri și coeficienți), a folosit și o documentație sumară, cea din apel valorificând mai multe documente în realizarea expertizei, care au putut oferi date concrete privind conținutul și caracteristicile lucrărilor de construcții realizate.

Pe de altă parte, deși instanța de apel a susținut că a realizat expertiza pentru a le da posibilitatea să dovedească criticile cuprinse în motivele de apel, nu le-a analizat în niciun fel și nu le-a înlăturat, limitându-se la a aprecia, într-o manieră absolut general, lipsită de punctualitate, expertiza realizată la fond (G.).

De asemenea, subsumat acestui motiv de recurs, recurenții au criticat și încălcarea art. 48 din Legea 10/2001 și a art. 48 pct. 1 din Normele de aplicare (Hotărârea Guvernului nr. 250/2007) în privința caracterului necesar și util ori voluptoriu al lucrărilor constând în consolidarea parterului în vederea edificării etajului și mansardei.

Potrivit lor, consecința este greșita excludere, din îmbunătățirile aduse parterului, a sumei de 45.403 RON, ca reprezentând lucrări voluptorii, reținându-se cu titlu de valoare îmbunătățiri necesare și utile doar suma de 21.731 RON, prin raportare la valorile stabilite (eronat) prin expertiza realizată la fond.

Afirmația instanței în sensul că recurenții nu ar fi contestat identificarea de către expertiza G. a lucrărilor de îmbunătăți realizate la parter, respectiv caracterul lor necesar și util/voluptoriu stabilit de această expertiză, este nereală. Aceste aspecte au fost contestate explicit și categoric, argumentat, atât prin obiecțiunile formulate la fond, cat și prin motivele de apel.

Au argumentat instanței că aceste lucrări nu pot avea caracter voluptoriu, prin natura, necesitatea și utilitatea lor, acestea fiind necesare și utile, în sensul arătat, în lipsa lor construcția existentă neputând fi utilizată ca spațiu de locuit, iar extinderea prin etajare și mansardare fiind imposibilă.

La data de 15.09.2020, a fost depusă la dosar întâmpinare de către intimatul-reclamant, act de procedură calificat de către instanță a avea valoarea unor note scrise ca urmare a realizării sale cu depășirea termenului procedural stabilit de lege.

În recurs nu au fost administrate probe noi.

Analizând recursul formulat, ale cărui critici se circumscriu, după distincțiile ce vor fi arătate în cele ce urmează, în motivele legale de recurs prevăzute de art. 304 pct. 5 și pct. 9 din C. proc. civ., Înalta Curte reține caracterul întemeiat al acestuia.

- Prin cel dintâi motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., pârâții au invocat încălcarea flagrantă de către instanța de apel a principiilor contradictorialității și dreptului la apărare atunci când, deși a încuviințat administrarea unei noi probe cu expertiza tehnică construcții în apel, apreciind-o ca fiind utilă cauzei, a înlăturat-o totuși din ansamblul probator care a fundamentat soluția dată litigiului, în urma unei analize comparative cu expertiza administrată în fața tribunalului,analiză asupra căreia părțile nu au fost avertizate, nu li s-a cerut părerea și nu au exprimat vreun punct de vedere.

În esență, recurenții-pârâți reclamă faptul că au fost surprinși cu totul de procedeul instanței întrucât au avut convingerea că prin încuviințarea administrării unei noi probe cu expertiza tehnică în apel, cea de primă instanță - pe care o criticaseră în calea de atac promovată - a fost invalidată, astfel că s-au concentrat atât ei, cât și partea adversă, pe formularea de apărări și concluzii în raport cu variantele propuse prin noua expertiză.

Raportat la criticile formulate, Înalta Curte reține că în calea de atac a apelului, pârâții au criticat în mod consistent raportul de expertiză ce a fundamentat soluția de primă instanță - sub aspectul determinării valorii materialelor, a prețului muncii și a îmbunătățirilor aduse - invocând incorecta stabilire a valorilor acestuia la fiecare din cele trei momente propuse (anul 1999 - al edificării construcției, anul 2004 - al ultimei lucrări efectuate și anul 2007 - al recepției finale), în cuantumuri care sunt lipsite de orice veridicitate în raport cu situația construcției litigioase.

După ample dezbateri (care au avut loc la termenul de judecată din 18 ianuarie 2018) în care pârâții au prezentat instanței de apel argumentele pentru care contestau expertiza ce fundamentase hotărârea primei instanțe și în urma unui termen de gândire, curtea de apel a încuviințat, la cererea acestora, administrarea unei noi probe cu expertiza tehnică construcții ce urma a fi realizată prin concursul a trei experți și cu obiective identice celei validate prin hotărârea tribunalului.

Justificarea măsurii a fost aceea că, în aprecierea curții de apel (potrivit încheierii din 25 ianuarie 2018), expertiza este utilă cauzei.

Administrarea probei, întinsă pe durata a aproximativ doi ani de zile, a presupus întocmirea unui raport de expertiză, formularea de obiecțiuni și realizarea unei completări la raport, urmare a încuviințării acestora de către instanță. La termenul de judecată din 28.11.2019, ambele părți au depus la dosar note de ședință prin care își exprimau poziția lor în raport cu valorile rezultate din raportul de expertiză din apel și completarea la acesta; totodată, întrucât niciuna dintre părți nu a formulat obiecțiuni la completarea la raport, s-a procedat la dezbaterea apelurilor, ocazie cu care din nou fiecare din părțile litigante a prezentat argumentat varianta de calcul din raportul administrat în faza apelului, pentru care a optat în rezolvarea litigiului.

În urma unei analize comparative a rapoartelor de expertiză administrate în fond (cel pe care s-a întemeiat hotărârea de primă instanță) și a celui din apel, curtea de apel a înlăturat cu totul din ansamblul probator al cauzei expertiza încuviințată și administrată în faza apelului deoarece a conchis că nu ar putea fi înlăturate concluziile expertizei tehnice realizată în prima fază procesuală, despre care a apreciat că a fost în mod corect omologată de tribunal, arătând că proba echivalentă din apel nu duce la stabilirea unei alte situații de fapt decât cea relevată de expertiza omologată prin sentința atacată.

Este de precizat și că, în timp ce expertiza validată prin hotărârea de primă instanță a stabilit că valoarea materialelor și prețului muncii pentru etajul și mansarda imobilului în litigiu este de 23.0532 RON, iar a îmbunătățirilor aduse parterului acestuia este de 21.731 RON (după excluderea valorii de 45.403 RON constând în costurile necesare asigurării supraetajării parterului clădirii, considerate voluptorii), expertiza administrată în apel a determinat valoarea tehnică a construcției ca fiind de 81.880 euro, valoarea de piață a acesteia ca fiind de 135.000 euro (incluzând și valoarea construcției cumpărate, de 7.190 euro), iar prin completarea la raport s-au determinat valori ale materialelor și manoperei la mai multe repere de timp relevante cauzei.

Înalta Curte constată, în aceste circumstanțe, ca fiind îndreptățite deplin susținerile recurenților-pârâți care au arătat că, prin acțiunile sale, instanța de apel a încălcat principiul contradictorialității și al dreptului la apărare câtă vreme nu a pus în discuția părților și nu a dat acestora posibilitatea de a se apăra în legătură cu posibila invalidare și înlăturare din ansamblul probator al cauzei a unicei probe administrate în apel pe durata celor doi ani de zile cât cauza s-a aflat în acest stadiu procesual. Aceasta cu atât mai mult cu cât, în concluziile lor pe fond, ambele părți s-au raportat în mod exclusiv la rezultatul acestei expertize și la variantele de despăgubire prezentate în cuprinsul său și al completării la raport.

Potrivit art. 295 (1) C. proc. civ. "Instanța de apel va verifica, în limitele cererii de apel, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță. Motivele de ordine publică pot fi invocate și din oficiu", în timp ce, potrivit alin. (2) al aceluiași articol "Instanța va putea încuviința refacerea sau completarea probelor administrate la prima instanță, precum și administrarea probelor noi propuse în condițiile art. 292, dacă consideră că sunt necesare pentru soluționarea cauzei".

Încuviințând în calea de atac a apelului "refacerea sau completarea probelor administrate la prima instanță" - în cazul concret, a probei cu expertiza tehnică construcții -, instanța de apel nu putea acționa altfel decât în limitele legale în care ar fi putut-o face și prima instanță, respectiv cu respectarea prescripțiilor art. 212 C. proc. civ., putând dispune, deci, întregirea expertizei sau o nouă expertiză dacă nu era lămurită prin expertiza deja administrată în cauză ori dacă aceasta era afectată de vicii grave de legalitate, de natură să-i pună în discuție valabilitatea în condițiile art. 105 C. proc. civ.

Însă, în legătură cu criticile din apelul pârâților îndreptate împotriva expertizei omologate prin hotărârea primei instanțe, instanța de apel reține ea însăși prin hotărârea atacată că reprezintă în fapt "obiecțiuni" la concluziile respectivului raport formulate și în fața primei instanțe și că menținerea de către expert a concluziilor sale inițiale (așadar, prin respingerea obiecțiunilor pârâților) nu îndreptățea în mod legal instanța (tribunalul) să dispună refacerea lucrării de specialitate. De asemenea, în evaluarea acelorași critici, instanța de apel reține că acestea nici "nu relevă aspecte de nelegalitate în ceea ce privește administrarea acestei probe, ci se constituie, în esență, în punte de vedere contrare concluziilor la care a ajuns expertul" ce a întocmit lucrarea validată prin sentința tribunalului.

În alte cuvinte, instanța de apel admite ea însăși că nu erau date condițiile legale pentru încuviințarea în apel a administrării unei noi probe cu expertiza tehnică construcții, care să o reproducă în privința obiectivelor pe cea omologată prin sentința tribunalului și care să fie încredințată unei comisii de trei experți, aceasta, în mod contrar aprecierii sale din încheierea din 25 ianuarie 2018 prin care justifica încuviințarea administrării în apel a unei noi probe cu expertiza construcții ca fiind utilă cauzei.

Faptul că evaluarea criticilor de apel formulate de pârâți a avut loc la o dată ulterioară (cea a pronunțării deciziei) celei a discutării și încuviințării probelor în apel nu îndreptățea instanța să procedeze de o asemenea manieră întrucât acest moment procesual - al discutării și încuviințării probelor - nu este străin și nu poate avea loc în afara unei pipăiri a fondului care presupune o observare a soluției adoptate în cauză, a probelor pe care aceasta se sprijină și a criticilor ce se aduc activității primului judecător al cauzei.

Încuviințarea administrării unei noi expertize în apel (cu obiective identice expertizei ce a fundamentat soluția tribunalului) în scopul limitat al dovedirii/verificării criticilor apelanților - după cum justifică doar prin decizia sa o atare măsură instanța de apel - nu se înscrie în uzanțele instanțelor și, la o primă vedere, nici în temeiul dat de prevederile art. 212 C. proc. civ., o atare practică fiind în afara exigențelor unui proces echitabil și a unei utilizări optime a resurselor (de ordin financiar și temporal). Deși nu este cu totul exclus ca, pentru verificarea corectitudinii și obiectivității concluziilor unei expertize judiciare administrate deja în cursul unui litigiu, instanța de judecată să recurgă la părerea critică a unei alte lucrări realizate prin mijlocirea unor specialiști, astfel de situații pot, cel mult, interveni în cauze de o complexitate deosebită (accidente aviatice, incendii de mari proporții), în rândul cărora nu se înscrie, totuși, litigiul dedus prezentei judecății.

În tot cazul, atunci când procedează de o atare manieră, instanța trebuie să pună în discuția părților, în condiții