ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5383/2019
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5383/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)
Ședința publică din data de 7 noiembrie 2019
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanțele cauzei
Cererea de chemare în judecată
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, la data de 17.01.2019 sub nr. x/2019, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat în contradictoriu cu pârâții Agenția Națională de Administrare Fiscală, Președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală și Ministerul Finanțelor Publice - suspendarea executării, în parte, a Ordinului Președintelui A.N.A.F. nr. 3236/27.12.2018, care abrogă O.P.A.N.A.F. 1849/2016 pentru aprobarea procedurii de înregistrare a operatorilor economici care comercializează în sistem en-gros sau en-detail produse energetice - benzine, motorine, petrol lampant, gaz petrolier lichefiat și biocombustibili, precum și pentru aprobarea modelului și conținutului unor formulare, până la pronunțarea sentinței pe fond.
Hotărârea instanței de fond
Prin sentința civilă nr. 47 din 4 februarie 2019, Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Ministerul Finanțelor Publice și Președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală, a respins acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor Publice și Președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă; a respins acțiunea în contencios administrativ fiscal exercitată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală, acțiune având ca obiect suspendarea executării, în parte, a Ordinului Președintelui A.N.A.F. nr. 3236/27.12.2018 până la pronunțarea sentinței pe fond.
Calea de atac exercitată
Împotriva acestei sentințe, în condițiile art. 483 C. proc. civ., reclamanta S.C. A. S.R.L. a formulat recurs, solicitând admiterea recursului și suspendarea executării, în parte, a Ordinului Președintelului ANAF cu nr. 3236/27.12.2018 care abrogă Ordinul Președintelui ANAF nr. 1849/2016 pentru aprobarea Procedurii de înregistrare a operatorilor economici care comercializează în sistem angro sau en detail produse energetice, precum și pentru aprobarea modelului și conținutului unor formulare, până la pronunțarea instanței de fond.
Decizia instanței de recurs
Examinând sentința atacată, Înalta Curte constată că recursul este fondat, în limitele și pentru considerentele ce urmează.
Astfel, recursul recurentei-reclamante urmează a fi admis, în considerarea evenimentului legislativ reprezentat de abrogarea dispozițiilor Ordinului nr. 1960/2018, referitoare la obligația deținerii în depozite a produselor accizabile din sfera de referință a ordinului, prealabil comercializării lor.
Reține Înalta Curte că, la data de 28.12.2018, în Monitorul Oficial al României nr. 1115, a fost publicat Ordinul Președintelui ANAF nr. 3236/2018, care, la pct. 9, a prevăzut că se abrogă Ordinul Președintelui ANAF nr. 1849/2016, publicat în Monitorul Oficial al României Partea I nr. 474/24.06.2016, cu modificările și completările ulterioare.
De asemenea, în Monitorul Oficial nr. 171/04.03.2019, a fost publicat Ordinul ANAF nr. 508, prin care a fost modificată Anexa 1 la Ordinul nr. 3236/2018 al Președintelui ANAF, în sensul că au fost abrogate dispozițiile care impuneau deținerea de spații de depozitare de către operatorii economici care comercializează în sistem angro sau en detail produse energetice, dispoziție criticată de reclamantă în prezenta cauză.
În atare context, cererea de suspendare a executării Ordinului nr. 1960/06.08.2018 a rămas fără obiect, urmând a fi respinsă ca atare.
Soluția instanței de control judiciar se impune și în contextul în care instanța de contencios administrativ poate, în principiu, să analizeze pe fond legalitatea unui act administrativ și după ieșirea din vigoare a acestuia, dar cu condiția să fi produs efectele vătămătoare prevăzute de art. 1 din Legea nr. 554/2004. Or, în cauza de față, pretenția dedusă judecății nu este aceea de anulare a actului administrativ, ci solicitarea acordării măsurii de protecție provizorie împotriva efectelor actului administrativ, presupunând, așadar, executorialitatea actului, ceea ce nu mai este cazul.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 496 C. proc. civ., urmează a admite recursul, a casa sentința recurată și a respinge cererea de suspendare ca rămasă fără obiect.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul formulat de S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței nr. 47 din 4 februarie 2019 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal.
Casează sentința recurată și, rejudecând cauza, respinge cererea de suspendare ca rămasă fără obiect.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 7 noiembrie 2019.