ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 957/2020

Ședința publică din data de 04 iunie 2020

Asupra recursului formulat:

Din examinarea actelor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov din data de 06.09.2017, reclamanta S.C. RECON SI A. S.R.L. a formulat cerere în pretenții prin care a solicitat obligarea pârâtei la plata a sumei de 239.661,46 RON + TVA reprezentând daune - interese și anume, pierdere efectivă cauzată de utilizarea mărfurilor grund acrilic rugos pentru amorsaj Kraft Plaster și tencuiala decorativă cu aspect granulat pe bază de lianți organici Basik K20- (contravaloare: materiale aplicare; manopera aplicare - desființare; transport; schelă montare - demontare; chirie schelă), pe care pârâta i le-a vândut, fără a deține un agrement tehnic al acestor produse, obligarea pârâtei la plata de dobânzi legale penalizatorii în conformitate cu prevederile art. 3 alin. (21) din O.U.G. nr. 13/2011 referitoare la dobânda legală, de la data rămânerii definitive a hotărârii din prezenta cauză și până la data plății efective, obligarea pârâtei la plata sumei de 13.000 RON, reprezentând contravaloare amendă achitată de reclamantă, stabilită în baza Procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr. x înregistrat la Inspectoratul Regional de Construcții București nr. 56631/02.12.2015, încasată din culpa pârâtei și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 192 din 30 ianuarie 2018, pronunțată în dosarul nr. x/2017, Tribunalul Ilfov a admis în parte cererea formulată de către reclamanta S.C. RECON SI A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L., a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei în cuantum de 109.436,82 RON, reprezentând prejudiciu material, a obligat pârâta la plata către reclamantă a dobânzii legale penalizatoare aferentă debitului de 109.436,82 RON, calculată conform O.G. nr. 13/2011, de la data rămânerii definitive a hotărârii, până la data plății efective și a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 3.293,74 RON, reprezentând taxă judiciară de timbru, proporțională pretențiilor admise, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei hotărâri a formulat apel pârâta S.C. B. S.R.L. prin care a solicitat schimbarea în tot a sentinței apelate și respingerea cererii de chemare în judecată ca nefondată, cu obligarea intimatei reclamante la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând taxa judiciară de timbru din apel.

Prin decizia civilă nr. 2193/A din 6 noiembrie 2018 Curtea de Apel București, secția a VI-a Civilă a admis apelul formulat de apelanta-pârâtă B. S.R.L., împotriva sentinței civile nr. 192/30.01.2018 pronunțate de Tribunalul Ilfov, secția Civilă, în dosarul nr. x/2017, în contradictoriu cu intimata-reclamantă Recon și A. S.R.L..

A schimbat sentința apelată în sensul că:

A respins cererea ca neîntemeiată.

A obligat intimata reclamantă la plata către apelanta pârâtă a sumei de 1646,86 RON cheltuieli de judecată în apel reprezentând taxă de timbru. Împotriva acestei decizii reclamanta S.C. RECON SI A. S.R.L. a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.

În raport de motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă susține că instanța de apel a aplicat în mod greșit dispozițiile art. 25 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 10/1995 și a încălcat dispozițiile 38 din O.U.G. nr. 34/2006.

Aceste dispoziții sunt aplicabile întrucât lucrările executate de reclamantă aveau caracter public. Soluția instanței de apel este nelegală sub aspectul achiziționării și folosirii de către recurentă a unor produse despre care știa că nu fac parte din termosistemul pe care ar fi fost obligată să îl pună în practică conform proiectului.

Dispozițiile legale sus menționate demonstrează că prin caietul de sarcini nu poate fi obligat executantul lucrării să achiziționeze materiale de la un anumit operator economic. Așadar materialele componente puteau fi înlocuite, cu condiția ca acestea să îndeplinească condițiile tehnice prevăzute în caietul de sarcini, iar aceste condiții puteau fi aprobate exclusiv prin prezentarea de către intimată a agrementului tehnic, document pe care s-a stabilit că nu-l deținea.

Recurenta-reclamantă mai arată că pornind de la această premisă greșită, întreaga motivare concepută de instanța de apel este greșită și nelegală.

Instanța de apel nu poate aprecia că proiectul a fost încălcat atât timp cât la dosarul cauzei nu a fost depus proiectul tehnic din care să reiasă că intimata trebuia să folosească anumite produse.

Proiectantul nu a impus folosirea anumitor materiale, ci a impus Specificații tehnice pe care acestea trebuie să le respecte.

Față de interpretarea greșită a dispozițiilor art. 25 lit. f) din Legea nr. 10/1995 se arată că meritul agrementului tehnic este acela că certifică performanțele unui produs, componentele termosistemului putând fi înlocuite cu produse livrate de alți operatori.

Soluția instanței de apel cu privire la acest motiv de apel vine în contradicție cu dispozițiile H.G. nr. 766/1997, singura condiție fiind legată de faptul că produsele trebuie să îndeplinească anumite condiții tehnice, conform agrementului obținut de vânzător.

În concluzie, interpretarea instanței de fond în sensul că reclamanta a fost amendată pentru că nu a prezentat documente care să ateste conformitatea termosistemului, prin aceea că nu a prezentat agrementul tehnic este corectă.

Se mai citează dispozițiile art. 5 și 6 din Legea nr. 10/1995 potrivit cărora comercializarea de către Recon către pârâtă a unor produse care nu dețineau agrement tehnic în baza căruia să se verifice îndeplinirea cerințelor de calitate aduce atingere Legii nr. 10/1995.

Sub un alt aspect se arată că decizia instanței de apel se fundamentează pe greșita calificare a faptei contraventionale reținute în sarcina recurentei prin procesul-verbal de contravenție, aspect ce atrage incidența motivelor de casare prevăzute de art. 488 pct. 6 și 8 C. proc. civ.

În mod greșit a reținut instanța de apel că aplicarea sancțiunii a avut în vedere și folosirea de către reclamantă a unui polistiren și a unei plase de armare cu caracteristici necoprespunzătoare fișei tehnice din caietul de sarcini.

Soluția instanței de apel este în contradicție cu art. 10 din O.G. nr. 2/2001, iar motivarea instanței de apel este una superficială și contradictorie în condițiile în care înscrisurile pe care se fundamentează au alt conținut decât cel menționat în cuprinsul hotărârii.

Prin urmare, sub aspectul obligării intimatei la despăgubirea recurentei pentru amenda cu care a fost sancționată, apreciază că sunt îndeplinite condițiile angajării răspunderii contractuale, sancțiunea fiind aplicată pentru lipsa agrementului tehnic care atestă similitudinea dintre produsul vândut de intimată și cel prevăzut în termosistemul certificat.

În raport de motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ. recurenta-reclamantă arată că instanța de apel a încălcat reguli de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Prin hotărârea atacată instanța de apel a adus atingere principiului disponibilității prevăzut de art. 9 C. proc. civ., în conformitate cu care obiectul și limitele procesului sunt stabilite prin cererile și apărările părților.

Intimata nu a argumentat prin apelul formulat că nu există legătură de cauzalitate între faptă și prejudiciu în sensul că desfacerea lucrării s-ar fi produs din alte motive, singurul său argument fiind că recurenta nu ar fi respectat proiectul.

Cu toate acestea instanța de apel a admis apelul pârâtei și a construit o argumentație nouă, străină de cererea de apel, prin care a arătat că recurenta ar fi în culpă pentru realizarea unor lucrări de slabă calitate.

Așadar, cu încălcarea principiului disponibilității, instanța de apel s-a pronunțat asupra unui motiv de apel nou, ce nu a fost inclus în cererea de apel cu care a fost investită.

Pe de altă parte, instanța de apel a încălcat principiul contradictorialității, sens în care a recalificat argumentația pârâtei în sensul că refacerea lucrării s-a datorat unor deficiențe semnificative ale lucrării, fără a supune acest aspect dezbaterii contradictorii a părților.

Recurenta-pârâtă citează dispozițiile art. 14 alin. (6) C. proc. civ. potrivit cărora recalificarea unui motiv de apel și folosirea unor argumente ce nu au fost supuse în prealabil dezbaterii părților este de natură să aducă atingere principiului contradictorialității, având în vedere faptul că recurenta nu a avut ocazia să aducă explicații cu privire la aspectele reținute în decizia atacată în ceea ce privește lipsa legăturii de cauzalitate între faptă și prejudiciu.

În raport de motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., recurenta-reclamantă susține că motivarea instanței de apel în ceea ce privește lipsa legăturii de cauzalitate între faptă și prejudiciu este superficială.

Expertiza respectivă nu era utilă pentru soluționarea cauzei și nu trebuia să fie folosită de instanța de apel în motivarea sa.

Motivarea instanței de apel în sensul că intimata nu răspunde pentru desfacerea și refacerea lucrării, atâta vreme cât tocmai lipsa agrementului tehnic a dus la încheierea procesului-verbal de control, la informarea proiectantului cu privire la controlul ISC și apoi al efectuarea unei expertize în urma căreia s-a dispus refacerea lucrării este lipsită de fundament juridic.

Pentru aceste considerente, solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., prin raport constatându-se că este admisibil în principiu.

Prin încheierea din camera de consiliu din 17 octombrie 2019 a fost încuviințat raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, fiind dispusă comunicarea acestuia părților, potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea din 20 februarie 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a admis în principiu recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. RECON ȘI A. S.R.L. și a stabilit termen de judecată la data de 4 iunie 2020.

Analizând recursul formulat de recurenta-reclamantă, Înalta Curte constată că este nefondat, pentru următoarele considerente:

Sub un prim aspect, recurenta-reclamantă supune analizei instanței de recurs motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susținând greșita aplicare a dispozițiilor art. 25 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 10/1995 și a dispozițiilor art. 38 din O.U.G. nr. 34/2006.

În esență, recurenta arată că din coroborarea acestor două dispoziții legale rezultă faptul că se interzice în mod expres prin caietul de sarcini, ca executantul lucrării să folosească materie primă cumpărată de la un anumit operator economic.

În opinia recurentei, soluția instanței de apel este nelegală sub aspectul reținerii achiziționării și folosirii de către recurentă a unor produse care nu fac parte din termosistemul pe care ar fi trebuit să îl pună în practică.

Așadar, impunerea de către Beneficiar a unui anumit termosistem este interzisă de art. 38 din O.U.G. nr. 34/2006.

Înalta Curte constată critica recurentei nefondată, neexistând nicio contradicție între considerentele instanței de apel și dispozițiile de drept material evocate.

Astfel, obiectul vânzării a fost reprezentat de produsele menționate în Anexa 1 la contractul de vânzare-cumpărare nr. x din 30 iulie 2015, respectiv grund acrilic rugos pentru amorsaj Kraft Plaster și tencuială decorativă cu aspect granulat pe bază de lianți organici pentru prețul stabilit de părți.

La data încheierii contractului, reclamanta în calitate de cumpărător a primit declarația de performanță x pentru tencuială decorativă cu aspect granulat pe bază de lianți organici Basik K20 și declarația de conformitate nr. x privind C..

Reclamanta în calitatea sa de executant și cumpărător avea cunoștință despre obligația de a pune în operă termosistemul nr. 617 din 20 iunie 2013, modificat la 13 ianuarie 2015, sistem care reprezintă un compozit de izolare termică la exterior, care a făcut obiectul certificării de către D., care a expus punctual componentele sistemului compozit cât și producătorii acestora.

În acest context al situației de fapt, corect reținută de către instanța de apel, reclamanta a folosit produsele livrate de pârâtă care nu făceau parte din Termosistemul nr. 617 din 20 iunie 2013, modificat la 13 ianuarie 2015.

Instanța de apel în mod corect aplică dispozițiile art. 25 lit. f) din Legea nr. 10/1995, potrivit căruia executantul lucrărilor de construcții are obligația de a utiliza numai produsele prevăzute în proiect, certificate sau pentru care există argumente tehnice.

În ipoteza existenței unui acord al proiectantului și al beneficiarului, produsele pot fi înlocuite, însă această probă nu a fost efectuată de către reclamantă.

Argumentele recurentei vin în contradicție cu Anexa certificatului nr. 617 care a expus punctual atât componentele sistemului compozit, recunoscute și acceptate de Organismul acreditat pentru Certificarea Conformității Produselor, cât și producătorii acestora, cu indicarea agrementelor tehnice și a rapoartelor de încercare recunoscute pentru fiecare componentă.

De altfel, sancțiunea aplicată recurentei a avut în vedere punerea în operă a unui termosistem care nu deține documente care să ateste conformitatea, procesul-verbal de control concluzionând în sensul că nu au fost puse în operă strict produsele componente ale sistemului certificat.

În consecință, sancționarea reclamantei a avut în vedere punerea în operă a unui produs necertificat, termosistem rezultat prin încorporarea unor produse ce nu făceau obiectul anexei la certificatul menționat, ci nu încorporarea unui produs lipsit de agrement termic, dovadă fiind sancțiunea aplicată în temeiul art. 36 din Legea nr. 10/1995.

Soluția pronunțată de instanța de apel a avut în vedere în mod corect faptul că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile, având în vedere că sanționarea reclamantei și refacerea lucrării de termoizolare a fost cauzată de punerea în operă a unui produs necertificat, ci nu de lipsa agrementului tehnic pentru produsul grund acrilic rugos pentru amorsaj Fraft Plaster.

Pe de o parte, prin contractul de vânzare-cumpărare, pârâta nu s-a obligat să vândă produse componente ale certificatului de conformitate nr. 617. Mai mult decât atât, o dată cu cumpărarea produselor au fost înmânate și certificatele aferente, prin care se putea cunoște că produsele nu sunt parte a Termosistemului nr. 617/2013.

Pe de ală parte, procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor din 2 decembrie 2018, consemnează două fapte pentru care s-a dispus refacerea lucrărilor și anume: "la termoizolare nu au fost puse în operă materiale care nu intră în componența termosistemului ce face obiectul certificatului de conformitate nr. x din 13 ianuarie 2015 eliberat de D. S.A. prezentat pe perioada controlului, și, pentru termosistemul pus în operă nu au fost prezentate documente care să ateste conformitatea acestuia,,

Pentru aceste considerente criticile recurentei formulate în raport de motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu vor fi reținute.

În ceea ce privește criticile privind greșita calificare a faptei contravenționale, subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., se constată că sunt nefondate.

Statuările instanței de apel nu pot fi apreciate străine de natura cauzei, prin interpretarea observațiilor cuprinse în procesul-verbal de control, în mod corect apreciindu-se că aplicarea sancțiunii a avut în vedere și folosirea de către reclamantă a unui polistiren termofix și a unei plase de armare cu caracteristici necorespunzătoare fișei tehnice din caietul de sarcini.

Se reține că interpretarea situației de fapt și a probelor administrate reprezintă atributul suveran al instanțelor devolutive, reinterpretarea acestor aspecte neputând face obiect de analiză în această etapă procesuală.

În consecință, valabilitatea procesului-verbal de contravenție nu face obiectul pricinii de față, instanța fiind ținută de verificarea îndeplinirii condițiilor angajării răspunderii civile contractuale sub aspectul neexecutării obligațiilor contractuale și prejudiciului cert care ar fi produs prin această faptă.

Cu privire la al treilea motiv de recurs, recurenta susține că instanța de apel a încălcat principiul disponibilității și contradictorialității, întrucât s-a pronunțat asupra unui motiv de apel nou, ce nu a fost inclus în cererea de apel și a statuat în sensul că reclamanta este în culpă pentru realizarea unor lucrări de slabă calitate.

Se reține că instanța de apel a fost investită cu o cerere prin care s-au adus argumente pertinente care determină concluzia potrivit căreia în cauză nu sunt întrunite cerințele angajării răspunderii civile a pârâtei, raportat la împrejurarea potrivit cu care sancționarea reclamantei și măsura de refacere de către aceasta a lucrării de termoizolare nu au fost cauzate de lipsa agrementului tehnic pentru produsul grund acrilic rugos pentru amorsaj Kraft Plaster.

Cu alte cuvinte, prin apel se invocă lipsa legăturii de cauzalitate între fapta pârâtei și prejudiciul reclamat de reclamantă, fiind invocate dispozițiile art. 1371 C. civ. și utilizarea de produse neconforme.

Pentru stabilirea vinovăției și a legăturii de cauzalitate, instanța de apel a verificat cauza sub toate aspectele și a reținut că nu sunt întrunite elementele necesare răspunderii pârâtei sub aspectul legăturii de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu astfel cum a fost cuantificat de către reclamantă.

Având în vedere aceste considerente, criticile recurentei privind încălcarea principiului contradictorialității și al disponibilității nu subzistă.

În ce privește ultimul motiv de recurs, recurenta susține incidența motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., raportat la motivarea superficială a hotărârii instanței de apel.

Din argumentarea criticilor, se observă că aspectele criticate de către recurentă vizează aprecierea probelor administrate în dosar și reinterpretarea acestora de către instanța de recurs, care nu se încadrează în motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., care se referă la existența motivelor străine de natura pricinii sau la nemotivarea hotărârii.

Se impune observația că, în ierarhia căilor de atac, recursul este o cale de atac extraordinară nedevolutivă ce are ca obiect decizia prin care s-a soluționat calea de atac a apelului împotriva sentinței instanței de fond și este limitat numai la motivele de nelegalitate ale deciziei instanței de apel enumerate de art. 488 C. proc. civ.

Această cerință va impune cenzurarea argumentelor propuse de recurentă în sensul limitării analizei la cele care ar fi de natură a genera un control de legalitate și înlăturării celor care privesc aspecte de netemeinicie.

Pentru aceste motive, Înalta Curte constată nefondat recursul și îl va respinge ca atare, potrivit dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. RECON ȘI A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 2193/A din 06 noiembrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă S.C. B. S.R.L.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 iunie 2020.