ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5212/2018

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2016 pe rolul Judecătoriei Bistrița, la data de 31.03.2016, reclamanții A. și B. au chemat în judecată pe pârâtele C. S.A. BUCUREȘTI și C. S.A. - prin AGENȚIA VIIȘOARA BISTRIȚA, solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța să dispună: constatarea caracterului abuziv al clauzelor contractuale indicate la pct. 1.1. - 1.3. după cum urmează: 1.1. clauza contractuală prevăzută la pct. 5 din Contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr. 388 pf av/15.05.2007; 1.2. clauza contractuală prevăzută la pct. 9 pct. A, lit. a) din Contractul de credit pentru persoane fizice nr. x din data de 03.01.2011 și la art. 3, pct. 3.3 din Condițiile generale de creditare, care prevăd perceperea unui comision lunar de administrare credit de 10 euro, reprezentând un procent de 0,05% din valoarea creditului contractat; 1.3. clauza contractuală prevăzută la pct. 9, pct. A, lit. b) din Contractul de credit pentru persoane fizice nr. x din data de 03.01.2011 care reglementează plata unui comision de rambursare anticipată a creditului; ca o consecință a constatării caracterului abuziv al clauzelor arătate la pct. 1.1. - 1.3., constatarea nulității absolute a acestor clauze; modificarea contractului reclamanților, Contractul de credit pentru persoane fizice nr. x din data de 03.01.2011, prin eliminarea clauzelor arătate la pct. 1.2. - 1.3; s-a cerut obligarea pârâtei la restituirea către reclamanți a sumelor plătite nedatorat în baza clauzelor arătate la pct. 1.1. - 1.3., clauze ce urmează a fi declarate nule absolut, după cum urmează: - sumele percepute în mod abuziv de la data încheierii convenției, respectiv a Contractului de credit bancar pentru persoane fizice nr. 388 pf av/15.05. 2007 în temeiul clauzei identificate la punctul 1.1. privitoare la dobândă, până la data încheierii Contractului de credit pentru persoane fizice nr. x din data de 03.01.2011, plus dobânda legală calculată la acestea, inclusiv pentru perioada în care Contractul de credit a fost cesionat către D.; - sumele achitate cu titlu de comision de administrare prevăzută la pct. 9, pct. A, lit. a) din Contractul de credit pentru persoane fizice nr. x din data de 03.01.2011, de la data încheierii convenției până la data introducerii acțiunii și în continuare până la restituirea efectivă a acestora, precum și dobânda legală; cu obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 1084/2017 din data de 07 aprilie 2017 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosar nr. x/2016, s-a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții A. și B., în contradictoriu cu C. S.A. București, având ca obiect constatare nulitate absolută clauze contractuale, pretenții.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel în termen legal și motivat pârâta C. S.A. BUCUREȘTI, solicitând anularea hotărârii atacate, ca fiind nelegală și netemeinică în ceea ce privește capetele de cerere admise, și, rejudecarea cauzei, cu consecința respingerii cererii de chemare în judecată; precum și obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată ocazionate acesteia de soluționarea cauzei, al căror cuantum urmează a fi probat cu ocazia dezbaterilor.

Prin decizia civilă nr. 210/2018 din 1 martie 2018 a Tribunalului Bistrița- Năsăud, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a fost admis apelul declarat de intimata C. S.A. București, împotriva sentinței civile nr. 1084/2017 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosar nr. x/2016, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că:

Împotriva hotărârii instanței de apel au declarat recurs, recurenții- reclamanți A. și B., iar cererea de recurs a fost înaintată Înaltei Curți de Casație și Justiție de către Tribunalul Bistrița- Năsăud - prin intermediul Curții de Apel Cluj, prin adresa emisă la 09.08.2018 și înregistrată la Înalta Curte sub nr. x/13.08.2018.

Instanța competentă să soluționeze recursul este Curtea de Apel Cluj.

După cum rezultă din dispozitivul Deciziei nr. 369/2017 a Curții Constituționale, a fost declarată ca neconstituțională sintagma "precum și alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv", cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

Cuprinsul alin. (2) al art. XVIII este următorul: (2) "În procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la data de 31 decembrie 2016 nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv. De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului".

Prin urmare, decizia Curții Constituționale are în vedere doar această sintagmă, iar nu întregul cuprins al art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, ca atare, nu intră sub incidența acestor dispoziții și referirile la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, cele în materie de expropriere, cele în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și procesele în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului.

Rezultă că sintagma declarată neconstituțională se referă la recursurile care, potrivit legii, au aptitudinea de a ajunge la Înalta Curte de Casație și Justiție, adică cele care pornesc în primă instanță de la tribunale.

De altfel, acest lucru rezultă cu claritate din paragraful 31 al Deciziei nr. 369/2017 a Curții Constituționale. Conținutul acestui paragraf este următorul:

Ca atare, este clar că, pe de o parte, Curtea Constituțională confirmă faptul că, în anumite cazuri prevăzute de lege, recursurile se soluționează de către instanța ierarhic superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată, iar pe de altă parte, că decizia sa se referă (cel puțin în dispozitiv) la recursurile ce intră în competența Înaltei Curți de Casație și Justiție, dar și că doar anumite recursuri ajung să fie soluționate la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Potrivit dispozițiilor art. 95 pct. 1 C. proc. civ., tribunalele judecă toate cererile care nu sunt date prin lege în competența altor instanțe, aceasta însemnând că, în concepția actualului C. proc. civ., tribunalul este instanța care are plenitudine de competență, în primă instanță, legea prevăzând, anume, cazurile în care alte instanțe au competența în primă instanță.

În ce privește criteriul valoric, potrivit art. 94 pct. 1 lit. k) din C. proc. civ., litigiile în valoare de până la 200.000 RON sunt soluționate de către judecătorii, indiferent de calitatea părților, profesioniști sau neprofesioniști, aceasta însemnând că, în ce privește criteriul valoric, litigiile în valoare de peste 200.000 RON, sunt de competența, în primă instanță, a tribunalelor.

Coroborând aceste dispoziții legale cu Decizia Curții Constituționale nr. 369/2017, rezultă că acestea din urmă au în vedere, atât în dispozitiv cât și în considerente, doar litigiile care pornesc de la tribunale, cu referire la aptitudinea de a fi atacate cu recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție, indiferent de criteriul valoric, fiind clar că au această aptitudine doar cele care depășesc, după acest criteriu, suma de 200.000 RON, fără a mai fi relevantă suma de 1.000.000 RON.

În altă ordine de idei, se poate reține că din considerentele Deciziei nr. 369/2017 a Curții Constituționale, respectiv paragrafele 26, 27, 28, 30 și 32, ar rezulta că trebuie supuse căii de atac a recursului și hotărârile pronunțate în primă instanță de judecătorii, care pot fi atacate, cu apel, la tribunale, însă, în acest caz, competența de soluționare a recursurilor revine instanțelor imediat superioare, respectiv curților de apel.

Faptul că intră în competența curților de apel soluționarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate, în calea de atac a apelului, de tribunale, în litigiile al căror obiect valoric este mai mic de 200.000 RON, care sunt soluționate în primă instanță de judecătorii, rezultă și din prevederile art. 96 pct. 3 C. proc. civ., coroborat cu dispozițiile art. 95 pct. 1 și art. 94 pct. 1 lit. k) C. proc. civ., acesta fiind un caz anume prevăzut de lege, în sensul că în această situație tribunalul nu are plenitudine de competență, soluționarea litigiilor având obiect valoric mai mic de 200.000 RON, fiind dată, anume, în competența judecătoriilor.

Nu se poate reține că dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., trebuie interpretate în sensul că toate recursurile trebuie să ajungă la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru ca aceasta să poată examina conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Aceasta rezultă, pe de o parte, chiar din conținutul dispozițiilor alin. (3) al alt. 483 C. proc. civ., care se referă la examinarea recursului de către Înalta Curte de Casație și Justiție "în condițiile legii", aceasta însemnând că Înalta Curte de Casație și Justiție examinează recursurile care sunt în competența sa "în condițiile legii", adică examinează recursurile în cauzele care pornesc în primă instanță de la tribunale, iar pe de altă parte, rezultă din prevederile alin. (4) ale aceluiași articol, care nu a fost declarat neconstituțional, care arată, în mod expres, că recursul se poate soluționa de către instanța ierarhic superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată, în cazurile anume prevăzute de lege, or, așa după cum s-a arătat mai sus, în speța de față aveam de-a face cu un caz anume prevăzut de lege.

De altfel, potrivit dispozițiilor art. 97 pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege.

Totodată, este de remarcat faptul că în sistemul dreptului procesual civil românesc nu se poate "trece" peste un grad de jurisdicție, în sensul că în nicio o normă legală, inclusiv în C. proc. civ., nu regăsim vreo dispoziție care să permită "sărirea" vreunei instanțe imediat superioare celei care a pronunțat hotărârea atacată, regula fiind aceea că în cazul căilor de atac de reformare, instanța competentă este cea imediat superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată.

În plus, o interpretare care să atribuie competența de drept comun a Înaltei Curți de Casație și Justiție în materia recursului, indiferent de hotărârea ce face obiectul acesteia, ar însemna crearea, pe cale jurisprudențială, a unei norme noi de competență, situație ce ar fi în contradicție cu dispozițiile art. 126 alin. (2) din Constituție și cu cele ale art. 122 C. proc. civ.

Mai mult, prin Decizia nr. 18/2018 din 1 octombrie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție- Completul competent să judece recursul în interesul legii, s-a stabilit că:

Având în vedere cele de mai sus, în baza art. 131 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție, va admite excepția de necompetență și va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Cluj.