ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 08.11.2018

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4754/2018

HOTĂRÂRE
08.11.2018
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4754/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)

Ședința publică din data de 8 noiembrie 2018

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 25.08.2015 sub nr. x/2015, pe rolul Judecătoriei Bolintin Vale reclamanta S.C. A. S.R.L., a chemat în judecată pârâta Comuna Joița, prin primar B., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la achitarea contravalorii reparațiilor și îmbunătățirilor efectuate asupra imobilului din județul Giurgiu pe care le-a evaluat la suma de 172.282,6 RON.

Prin sentința civilă nr. 252/20.02.2017 a Judecătoriei Bolintin Vale a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta Comuna Joița prin Primar, a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 83.300 RON, reprezentând diferența dintre valoarea reparației/consolidării/reamenajării imobilului din jud. Giurgiu și prețul chiriei pe perioada de 1 an; a fost obligată pârâta să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în cuantum de 5570 RON, a fost obligată reclamanta să restituie suma de 2275 RON reprezentând ajutor public judiciar.

Prin decizia civilă nr. 1411/6.12.2017 a Tribunalului Giurgiu a fost admis apelul, a fost schimbată în parte sentința apelată în sensul că a fost admisă în tot acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta Primăria comunei Joița, a fost obligată pârâta Primăria comunei Joița să plătească reclamantei S.C. A. S.R.L. suma de 172.282,60 RON reprezentând contravaloarea reparații și îmbunătățiri efectuate la imobilul situat în județul Giurgiu.

A fost respins ca nefondat apelul declarat de apelanta-pârâtă Primăria comunei Joița împotriva sentinței civile nr. 252/20.02.2017 pronunțată de Judecătoria Bolintin vale în contradictoriu cu intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L..

A fost obligată intimata-pârâtă Primăria comunei Joița să plătească reclamantei suma de 721 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

În baza art. 44 alin. (4) din O.U.G. nr. 80/2013 a fost obligată intimata-pârâtă Primăria comunei Joița la plata sumei de 721 RON reprezentând cotă de 50% din taxa judiciară de timbru de care a beneficiat apelanta S.C. A. S.R.L..

A menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate și înlăturat dispozițiile contrare.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta Primăria Comunei Joița prin Primar, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei atacate.

Curtea de Apel București, secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie prin decizia civilă nr. 259 din 04 iunie 2018 a declinat competența de soluționare a recursului formulat de recurenta - reclamantă Primăria comunei Joița, împotriva deciziei civile nr. 1411/6.12.2017 a Tribunalului Giurgiu, în contradictoriu cu intimata - pârâtă S.C. A. S.R.L., în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Prin adresa emisă de Curtea de Apel București, dosarul a fost înaintat Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării recursului.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, la data de 03 iulie 2018.

În ședința publică din data de 08 noiembrie 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție a rămas în pronunțare asupra excepției necompetenței sale materiale.

Analizând cu prioritate excepția invocată din oficiu, în raport cu actele și lucrările dosarului, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că aceasta este întemeiată și urmează a o admite cu următoarele considerente:

Potrivit prevederilor art. 97 pct. 1 din C. proc. civ. instanța supremă judecă recursurile declarate împotriva curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege.

Astfel fiind, Înalta Curte de Casație și Justiție judecă:

"1. recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege; 2. recursurile în interesul legii; 3. cererile în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor probleme de drept; 4. orice alte cereri date prin lege în competența sa".

Această din urmă sintagmă "în cazurile prevăzute de lege" din cuprinsul art. 97 pct. 1 C. proc. civ. trebuie coroborată cu dispozițiile conexe ale diferitelor legi prin care se reglementează calea de atac a recursului împotriva anumitor hotărâri pronunțate în condițiile legii. Pentru exemplificare, art. 21 din Legea nr. 304/2004 stabilește că secția I Civilă, secția a II-a civilă și secția de contencios administrativ și fiscal ale Înaltei Curți de Casație și Justiție judecă recursurile împotriva hotărârilor pronunțate de curțile de apel și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege, precum și recursurile declarate împotriva hotărârilor nedefinitive sau a actelor judecătorești, de orice natură, care nu pot fi atacate pe nicio altă cale, iar cursul judecății a fost întrerupt în fața curților de apel.

În soluționarea excepției de necompetență materială, invocată din oficiu, Înalta Curte consideră că este necesar a se ține seama de existența normativă a recursului și de faptul că exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru, prestabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigențe, cărora li se subsumează și instituirea unor condiții de acces la anumite căi de atac.

În speța supusă examinării, Curtea de Apel București a apreciat că împotriva deciziei nr. 1411 din 06 decembrie 2017 pronunțată de Tribunalul Giurgiu, secția Civilă nu se poate exercita recursul la curtea de apel, în condițiile art. 96 alin. (3) C. proc. civ., reținând că prevederile art. 483 alin. (3) C. proc. civ. permit Înaltei Curți de Casație și Justiție să se pronunțe asupra recursului îndreptat împotriva unei decizii emise de tribunal ca instanță de apel.

Contrar celor reținute de către Curtea de Apel București, secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie, Înalta Curte constată că numai recursurile reglementate de legiuitor pot face obiectul examinării la instanța supremă și că, pe lângă necesitatea existenței normative a recursului, este important a se avea în vedere condițiile exercitării respectivei căi de atac, în lumina art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

Din dispoziția legală menționată rezultă faptul că Înalta Curte de Casație și Justiție soluționează recursuri declarate împotriva altor hotărâri decât hotărârile curților de apel doar în cazurile în care legiuitorul a prevăzut în mod expres competența ratione materiae a instanței supreme.

Așadar, art. 97 pct. 1 C. proc. civ. a atribuit Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca regulă, competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curților de apel și numai prin excepție competența de soluționare a recursurilor împotriva altor hotărâri.

Astfel formulată, norma în discuție nu consacră plenitudinea de competență a Înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea recursurilor, indiferent de instanța ce a pronunțat hotărârea supusă recursului. Cu alte cuvinte, norma de drept menționată nu statuează în sensul că Înalta Curte de Casație și Justiție soluționează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competența altor instanțe.

Interpretarea dată de Curtea de Apel București, în sensul că Înalta Curte de Casație și Justiție este instanță de drept comun pentru soluționarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competența altei instanțe, echivalează cu nesocotirea intenției legiuitorului la edictarea normei și cu extinderea nepermisă a sferei de aplicare a normei, în condițiile în care legiuitorul a limitat competența Înaltei Curți de Casație și Justiție la cazurile de atribuire expresă a competenței. Mai mult, s-ar ajunge la o regulă nouă de competență, prin adăugare la lege, rezultat ce contravine prevederilor art. 122 C. proc. civ., potrivit cărora, reguli noi de competență pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod.

Constatări similare se impun și în privința art. 483 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora, recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Nici această dispoziție legală nu conține o formulare de principiu în sensul că Înalta Curte de Casație și Justiție este instanță de drept comun în soluționarea recursurilor.

Dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ. reglementează obiectul și scopul recursului și nu în ultimul rând instanța competentă să soluționeze calea extraordinară de atac în cadrul căreia se înfăptuiește controlul de legalitate.

În ceea ce privește obiectul, respectiv hotărârile ce pot fi cenzurate de instanța supremă, el se determină conform normei de competență stabilită de art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

Așadar, potrivit art. 97 pct. 1 C. proc. civ. pentru a fi competentă Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursului, este necesar să existe o hotărâre a curții de apel sau o prevedere expresă a legii în acest sens.

Or, speța supusă judecății nu se regăsește în niciuna dintre aceste ipoteze fiind vorba de o decizie pronunțată de tribunal în apel în privința căreia nu există o dispoziție legală expresă atributivă de competență în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Totodată, trebuie subliniat că, în materie procesual civilă, funcționează principiul organizării ierarhice a instanțelor judecătorești, învestirea instanțelor de control judiciar făcându-se din treaptă în treaptă.

Această ierarhie instituțională, ce rezultă atât din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, cât și din art. 94-97 C. proc. civ., presupune că instanțele superioare învestite cu soluționarea unei căi de atac pot infirma soluțiile pronunțate de instanțele inferioare, realizându-se astfel controlul judiciar.

Astfel, chiar în lipsa unei prevederi exprese în Legea nr. 304/2004, ansamblul dispozițiilor C. proc. civ. conduc spre concluzia că judecata căilor de atac se face prin luarea în considerare a organizării ierarhice a instanțelor de judecată într-un sistem piramidal, învestirea instanțelor de control judiciar făcându-se din treaptă în treaptă.

Relevantă sub acest aspect este prezența sintagmei "instanța ierarhic superioară" în mai multe articole ale C. proc. civ. - putând fi enumerate, cu titlu de exemplu, art. 53 alin. (1), art. 64 alin. (4), art. 132 alin. (4), art. 344, art. 406 alin. (6), art. 410, art. 414 alin. (1), art. 421 alin. (2), art. 437 alin. (1), art. 440 și art. 1071 alin. (1) -, întotdeauna cu scopul de a indica instanța competentă să soluționeze o cale de atac.

Or, toate aceste dispoziții legale reprezintă o aplicație particulară a unui principiu de drept procesual civil (decurgând din principiul de organizare judecătorească în sistem ierarhic de tip piramidal), conform căruia instanțelor de control judiciar le revine competența de a soluționa căile de atac prevăzute de lege, din treaptă în treaptă.

Nu în ultimul rând, se impune precizarea faptului că în cauză nu se poate pune în discuție aplicabilitatea deciziei Curții Constituționale nr. 369/30.05.2017, astfel cum reține Curtea de Apel București, întrucât aceasta ar fi relevantă într-un alt context decât cel al competenței ratione materiae de soluționare a recursului, anume cel al admisibilității căii extraordinare de atac.

Mai mult, sub aspectul aplicării deciziei Curții Constituționale nr. 369/30.05.2017 se reține faptul că, prin decizia nr. 52 din 18 iunie 2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial nr. 609/17.07.2018, instanța supremă a statuat în sensul că ea se aplică doar proceselor civile începute după data publicării hotărârii instanței de contencios constituțional.

Având în vedere considerentele arătate, precum și faptul că în cauza supusă judecății decizia recurată este pronunțată de Tribunalul Giurgiu în privința căreia nu există o dispoziție legală expresă atributivă de competență, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 132 alin. (3) C. proc. civ., va admite excepția necompetenței sale materiale și va declina competența de soluționare a recursului în favoarea Curții de Apel București căreia îi aparține competența ca instanță ierarhic superioară celei care a pronunțat decizia în apel.

Potrivit dispozițiilor art. 135 alin. (2) C. proc. civ.:

"nu se poate crea conflict de competență cu Înalta Curte de Casație și Justiție. Hotărârea de declinare a competenței sau de stabilire a competenței pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție este obligatorie pentru instanța de trimitere".

Admite excepția de necompetență materială.

Declină competența de soluționare a recursului declarat de recurenta-pârâtă COMUNA JOIȚA PRIN PRIMAR împotriva deciziei civile nr. 1411 din 06 decembrie 2017 pronunțată de Tribunalul Giurgiu, secția Civilă în favoarea Curții de Apel București, secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 noiembrie 2018.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2018-03-14
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 764/2018
Decizia nr. 764/2018 Asupra recursului civil de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 6299/2015, Judecătoria Giurgiu a admis acțiunea formulată de reclamanta SC A. SRL București în contradictoriu cu pârâții B. și C.; a obliga
ÎCCJ 2019-09-26
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1510/2019
Decizia nr. 1510 Ședința publică din data de 26 septembrie 2019 Deliberând, asupra conflictului de competență de față; Prin sentința civilă nr. 1849/18 aprilie 2017 a Judecătoriei Giurgiu s-a admis excepția prescripției dreptului material l
ÎCCJ 2018-10-17
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4392/2018
Ședința publică din data de 17 octombrie 2018 Asupra cererii de recurs de față, Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 6364 din 19.09.2017 pronunțată de Judecătoria Tg-Jiu în dosarul nr. x/2017 s
ÎCCJ 2018-12-06
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5226/2018
Ședința publică din data de 6 decembrie 2018 Asupra recursului de față; A. Obiectul cererii introductive. 1. Prin cererea înregistrată sub nr. x/2017 pe rolul Judecătoriei Giurgiu, la data de 26.01.2017, reclamanta S.C. "ADMINISTRAȚIA DOMEN
ÎCCJ 2018-02-15
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 458/2018
s-a admis apelul declarat de pârâta-reclamantă reconvențional SC A. SRL, împotriva sentinței civile nr. 488/2016, pronunțată de Judecătoria Hațeg, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a fost obligată pârâta-reclamantă reconvențional
Sursă