ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1510/2019

Decizia nr. 1510

Ședința publică din data de 26 septembrie 2019

Deliberând, asupra conflictului de competență de față;

Prin sentința civilă nr. 1849/18 aprilie 2017 a Judecătoriei Giurgiu s-a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată din oficiu de către instanță, s-a respins cererea formulată de către S.C. Administrația Domeniului Public și Privat Giurgiu S.A. în contradictoriu cu pârâtul A. ca fiind prescrisă.

Prin decizia civilă nr. 54/29.01.2018, Tribunalul Giurgiu, în baza art. 480 C. proc. civ., a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta S.C. Administrația Domeniului Public și Privat Giurgiu S.A., reprezentată prin administrator judiciar B. în contradictoriu cu intimatul A., împotriva sentinței civile nr. 1849/18 aprilie 2017 a Judecătoriei Giurgiu.

Împotriva deciziei instanței de apel a formulat recurs reclamanta S.C. Administrația Domeniului Public și Privat Giurgiu S.A., în insolvență prin Administrator Judiciar C. SPRL, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și solicitând modificarea acesteia în tot, în sensul admiterii acțiunii și obligării pârâtului A. la plata sumei de 422,15 RON reprezentând contravaloarea serviciilor de salubrizare de care a beneficiat pentru perioada 02.2011 - 02.2012, pentru următoarele motive:

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I Civilă prin decizia nr. 57 din 17 ianuarie 2019 a declinat competența de soluționare a recursului declarat de reclamanta S.C. Administrația Domeniului Public și Privat Giurgiu S.A. prin administrator judiciar C. SPRL împotriva deciziei civile nr. 54 din data de 29 ianuarie 2018 pronunțată de Tribunalul Giurgiu, secția Civilă în favoarea Curții de Apel București.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie la 31 ianuarie 2019.

Examinând excepția necompetenței secției a III-a în soluționarea prezentului litigiu, Curtea a constatat că este întemeiată pentru următoarele motive:

Potrivit art. 3 alin. (2) și (3) din Legea nr. 287/2009 privind C. civ., sunt considerați profesioniști toți cei care exploatează o întreprindere, respectiv exercită sistematic o activitate organizată ce constă în producerea, administrarea ori înstrăinarea de bunuri sau în prestarea de servicii, indiferent dacă această activitate are sau nu un scop lucrativ.

Conform art. 8 alin. (1) din Legea nr. 71/2011, noțiunea de "profesionist" prevăzută la art. 3 din C. civ. include categoriile de comerciant, întreprinzător, operator economic, precum și orice alte persoane autorizate să desfășoare activități economice sau profesionale, astfel cum aceste noțiuni sunt prevăzute de lege, la data intrării în vigoare a C. civ.

În speță, pretențiile formulate de apelanta reclamantă reprezintă contravaloarea serviciilor de salubrizare prestate de aceasta potrivit obiectul său de activitate, în temeiul unui contract de prestări servicii de salubrizare pentru utilizatori. Așadar, reclamanta, persoană juridică ce este constituită sub forma de societate comercială pe acțiuni, pretinde contravaloarea unor prestații efectuate în calitatea sa de profesionist

Prin raportare la aceste coordonate ale pretenției deduse judecății de către reclamanta, Curtea a constatat că litigiul de față este unul care privește aspecte ce țin de activitatea de profesionist, în sensul normelor juridice menționate în precedent.

Criteriul naturii litigiului este esențial în stabilirea instanței competente funcțional să soluționeze o pricină, acest aspect fiind tranșat de instanța supremă prin Decizia nr. 18/2016 pronunțată în procedura recursului în interesul legii în sensul în care "Competența materială procesuală a tribunalelor/secțiilor specializate se determină în funcție de obiectul sau natura litigiilor de genul celor avute în vedere cu titlu exemplificativ de art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., cu modificările și completările ulterioare".

Potrivit art. 35 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 71/2011, în cadrul curților de apel funcționează secții sau, după caz, complete specializate pentru cauze civile, indiferent de obiectul lor sau de calitatea părților, cauze penale, cauze cu minori și de familie, cauze de contencios administrativ și fiscal, cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, societăți, registrul comerțului, insolvență, concurență neloială sau pentru alte materii, precum și, în raport cu natura și numărul cauzelor, complete specializate pentru cauze maritime și fluviale.

Conform art. 223 din Legea nr. 71/2011, dacă prin această lege nu se prevede altfel, procesele și cererile în materie civilă sau comercială în curs de soluționare la data intrării în vigoare a C. civ. se soluționează de către instanțele legal învestite, în conformitate cu dispozițiile legale, materiale și procedurale în vigoare la data când acestea au fost pornite, iar, potrivit art. 225, secțiile comerciale existente la data intrării în vigoare a C. civ. în cadrul tribunalelor și curților de apel se vor reorganiza ca secții civile ori, după caz, vor fi unificate cu secțiile civile existente, prin hotărâre a Consiliului Superior al Magistraturii, la propunerea colegiului de conducere al instanței.

Prin hotărârea nr. 29/2011 adoptată de Colegiul de conducere al Curții de Apel București, s-au înființat complete specializate în litigiile cu profesioniști în cadru Secțiilor a V-a civilă și a VI-a civilă, în următoarele domenii: litigii cu profesioniști, insolvență, societăți comerciale, concurență neloială, registrul comerțului.

În acest context și având în vedere cele expuse anterior, Curtea a apreciat că una dintre aceste două secții este competentă să soluționeze litigiul de față.

Față de aceste considerente, Curtea de Apel București, secția a III-a Civilă și pentru Cauzse cu Minori și de Familie prin încheierea nr. 30 din 08 aprilie 2019 a admis excepția necompetenței funcționale a secției a III-a Civilă și pentru cauze cu minori și de familie a Curții de Apel București și a dispus înaintarea dosarului în vederea repartizării către una dintre secțiile Curții de Apel București specializate în soluționarea litigiilor civile cu profesioniști.

Recursul a fost înregistrat pe rolul secției a V-a Civile a Curții de Apel București la data de 19.04.2019 sub nr. x/2019.

La termenul de judecată din data de 16.05.2019, secția a V-a civilă a invocat excepția necompetenței sale materiale procesuale, pe care a apreciat-o ca fiind întemeiată pentru următoarele considerente:

În primul rând, s-a reținut că potrivit dispozițiilor art. 131 alin. (1) C. proc. civ., aplicabile inclusiv în ipoteza verificării de către secțiile specializate ale instanței a propriei competențe, judecătorul are obligația să verifice competența generală, materială și teritorială la primul termen de judecată, în același sens fiind și dispozițiile art. 130 alin. (2) C. proc. civ.

Deși textele de lege fac referire la verificarea competenței de către prima instanță, același dispoziții sunt aplicabile și în recurs, astfel cum rezultă din cuprinsul prevederilor art. 494 C. proc. civ.

În cauza de față, s-a constatat că la primul termen de judecată a cauzei în recurs, respectiv la data de 10.09.2018, nu s-a invocat excepția necompetenței materiale procesuale de soluționare a acestuia, ci a fost declinată competența de soluționare a recursului în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

De altfel, după cum rezultă și din practicaua deciziei pronunțate la data de 10.09.2018, la acel termen de judecată nici nu a fost avută în vedere excepția necompetenței materiale procesuale a secției a III-a Civile, ci doar excepția necompetenței materiale a Curții de Apel ca instanță de recurs.

În aceste condiții, prezenta instanță apreciază că secția a III-a Civilă nu mai putea invoca necompetența materială procesuală de soluționare a cauzei cu depășirea momentului procesual prevăzut de lege, contrar dispozițiilor art. 130 alin. (2) și art. 131 C. proc. civ.

În al doilea rând, s-a reținut că, în ceea ce privește competența materială procesuală a secțiilor specializate, Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat Decizia nr. 18/17.10.2016 în recurs în interesul legii, obligatorie conform art. 517 alin. (4) C. proc. civ.

Prin această decizie, s-a stabilit că determinarea competenței materiale procesuale a tribunalelor/secțiilor specializate se face în funcție de obiectul sau natura litigiilor de genul celor avute în vedere cu titlu exemplificativ de art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., cu modificările și completările ulterioare.

Totodată, Înalta Curte de Casație și Justiție a avut în vedere că potrivit dispozițiilor procedurale în vigoare, criteriile de determinare a competenței materiale sunt instituite după natura, obiectul sau valoarea pretenției, iar interpretarea în sens contrar, dată de instanțele de judecată care au calificat litigiile nu după obiectul sau natura pricinii, ci după calitatea de profesionist a uneia dintre părți, este fără nicio acoperire în dreptul pozitiv, contravenind practic prevederilor art. 122 din C. proc. civ. și dispozițiilor art. 126 alin. (2) din Constituția României.

S-a mai reținut în considerentele acestei decizii faptul că o hotărâre a Consiliului Superior al Magistraturii, respectiv HCSM nr. 654/31.08.2011, nu poate crea reguli de competență în afara cadrului legal, fiind doar un act administrativ menit a pune în aplicare dispozițiile legii nr. 71/2011 (par. 171).

În aceste condiții, nu se poate considera că o hotărâre a Colegiului de Conducere a Curții de Apel București, la care se face referire în motivarea încheierii pronunțate de secția a III-a Civilă ar putea crea reguli de competență în afara normelor legale.

S-a mai menționat în cuprinsul deciziei pronunțate de instanța supremă că revine judecătorului, ca prim interpret al legii, rolul de a decela elementele comune, cum sunt cele avute în vedere de legiuitor la stabilirea celor patru categorii de litigii exemplificate, și de a aprecia asupra competenței materiale procesuale proprii în soluționarea litigiului cu judecata căruia a fost învestit.

Conform dispozițiilor art. 226 alin. (1) lit. a)-d) din Legea nr. 71/2011 de punere în aplicare a noului C. civ., prin hotărâre a CSM, la propunerea colegiului de conducere al instanței, se pot înființa, în cadrul secțiilor civile, complete specializate pentru soluționarea anumitor categorii de litigii, în considerarea obiectului sau naturii acestora, precum:

a). cererile în materie de insolvență, concordat preventiv și mandat ad hoc;

b) cererile în materia societăților comerciale și a altor societăți cu sau fără personalitate juridică, precum și în materia registrului comerțului;

c) cererile care privesc restrângerea, împiedicarea ori denaturarea concurenței;

d) cererile privind titlurile de valoare și alte instrumente financiare.

În cauza de față, s-a constatat că prin încheierea pronunțată de secția a III-a a Curții de Apel București nu au fost identificate elemente comune cu aceste categorii de litigii care să atragă eventual competența de soluționare a recursului în favoarea unei secții specializate în soluționarea litigiilor cu profesioniștii.

S-a reținut în cuprinsul încheierii că față de problemele de drept ce se cer a fi dezbătute s-ar impune soluționarea litigiului de către o secție specializată, însă nu s-a făcut referire la nicio normă care să fie de natură să justifice specializarea judecătorilor și necesitatea valorificării experienței profesionale, avute în vedere în momentul reorganizării fostelor secții comerciale în secții civile.

De asemenea, nu prezintă relevanță faptul că recurenta reclamantă se află în procedura insolvenței, întrucât prezentul litigiu nu are ca obiect soluționarea vreunei cereri incidentale din cadrul procedurii insolvenței recurentei, ci este o cerere în pretenții formulată de către un profesionist împotriva unei persoane fizice.

În ceea ce privește calitatea de profesionist a recurentei reclamante, aceasta nu atrage per se, competența de soluționare a cauzei în favoarea secțiilor specializate în soluționarea litigiilor cu profesioniștii, astfel cum s-a reținut în cuprinsul Deciziei nr. 18/17.10.2016 pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii (par. 173).

A mai reținut Înalta Curte de Casație și Justiție (par. 157) că în contextul abrogării Codului comercial (prin art. 230 alin. (1) lit. c) din legea nr. 71/2011), nu mai există suport în cadrul normelor de drept material pentru calificarea litigiilor în funcție de natura comercială sau civilă a pricinii, aptă să atragă o anumită competență în favoarea instanțelor specializate.

Astfel, toți profesioniștii, indiferent de statutul lor juridic (întreprinzător, persoană fizică sau juridică ce desfășoară o activitate organizată, cu sau fără caracter lucrativ, indiferent că este vorba de regii autonome, societăți, companii naționale, asociații sau fundații, societăți agricole, liber profesioniști sau societăți profesioniste) sunt supuși regulilor de drept civil și nu unor reguli speciale.

Constatând astfel că în cauza de față nu au fost identificate elemente comune cu cele patru categorii de litigii prevăzute de art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011, nefiind necesară nici aplicarea unor dispoziții legale speciale din materia societăților, în baza disp. art. 136 alin. (1), (13)0 alin. (2), (13)1 alin. (1) și 132 alin. (3) C. proc. civ., prin încheierea nr. 29 din 16 mai 2019 a fost admisă excepția necompetenței material procesuale a secției a V-a Civile a Curții de Apel București și declinată competența de soluționare a recursului în favoarea secției a III-a Civile a Curții de Apel București, completul învestit de altfel prin repartizarea aleatorie a cauzei.

În baza dispozițiilor art. 136 alin. (1) și 133 alin. (2) C. proc. civ. s-a constatat ivit conflictul negativ de competență, fiind suspendată judecarea recursului față de dispozițiile art. 134 C. proc. civ. și înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului de competență, conform art. 136 alin. (2) C. proc. civ.

Înalta Curte constatând că în cauză există un conflict negativ de competență, în sensul art. 136 C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență stabilind competența material procesuală de soluționare a cauzei în favoarea secția a V-a Civilă a Curții de Apel București, pentru următoarele considerente:

C. proc. civ., prin art. 136, reglementează procedura de soluționare a conflictelor de competență dintre două secții sau complete specializate ale aceleiași instanțe judecătorești.

Astfel, potrivit art. 136 alin. (1) din C. proc. civ.:

"Dispozițiile prezentei secțiuni privitoare la excepția de necompetență și la conflictul de competență se aplică prin asemănare și în cazul secțiilor specializate ale aceleiași instanțe judecătorești…", iar conform alin. (2) al aceluiași articol:

"Conflictul se va soluționa de secția instanței stabilite potrivit art. 135 corespunzătoare secției înaintea căreia s-a ivit conflictul".

Ca regulă, normele de competență din C. proc. civ. se aplică instanțelor judecătorești, enumerate în art. 2 din Legea nr. 304/2004, astfel încât cazurile în care legiuitorul a urmărit extinderea aplicării lor și completelor sau secțiilor specializate din cadrul instanțelor reprezintă excepția, de strictă interpretare și aplicare. Astfel de cazuri sunt cele reglementate explicit în art. 123 din C. proc. civ., privind competența de soluționare a cererilor accesorii, adiționale și incidentale, respectiv în art. 129-137 din C. proc. civ., privind excepția de necompetența și conflictul de competență (în cazul secțiilor specializate din cadrul aceleiași instanțe).

Se reține că, în cadrul competenței jurisdicționale, trebuie distins între competența materială (de atribuție) și competența teritorială, iar în cadrul competenței materiale (de atribuție) se distinge între competența materială funcțională, care se stabilește după felul atribuțiilor jurisdicționale ce revin fiecărei categorii de instanțe (de exemplu, judecata în primă instanță; judecata în apel; judecata în recurs) și competența materială procesuală, care se stabilește în raport cu obiectul, natura sau valoarea litigiului dedus judecății.

Pentru determinarea competenței instanței de judecată sub aspect material procesual, prezintă importanță natura si obiectul litigiului, dincolo de calitatea părților.

Este de menționat că, prin Decizia nr. 18/2016, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 237 din 6 aprilie 2017, Înalta Curte de Casație si Justiție a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de Conducere al Curții de Apel Pitești și, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 226 alin. (1) și art. 228 alin. (2) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., a stabilit următoarele:

"Competența materială procesuală a tribunalelor/secțiilor specializate se determină în funcție de obiectul sau natura litigiilor de genul celor avute în vedere cu titlu exemplificativ de art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., cu modificările și completările ulterioare".

Considerentele expuse de Înalta Curte de Casație și Justiție, în cuprinsul Deciziei nr. 18/2016, susțin interpretarea conform căreia pentru determinarea competenței materiale procesuale a secțiilor specializate în cadrul aceleiași instanțe se va ține seama de criteriile legale referitoare la obiectul sau natura litigiilor, de genul celor avute in vedere cu titlu exemplificativ de art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 și nu de calitatea de profesionist a uneia dintre părți.

Așadar, art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 prezintă o enumerare exemplificativă, iar nu limitativă, a cererilor care sunt de competența secțiilor civile reorganizate sau completelor specializate.

Se reține că elementul comun al litigiilor enumerate cu titlu exemplificativ de dispozițiile art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 este reprezentat de existența și desfășurarea unei activități economice.

Potrivit art. 3 din C. civ., "(1) Dispozițiile prezentului cod se aplică și raporturilor dintre profesioniști, precum și raporturilor dintre aceștia și orice alte subiecte de drept civil. (2) Sunt considerați profesioniști toți cei care exploatează o întreprindere. (3) Constituie exploatarea unei întreprinderi exercitarea sistematică, de către una sau mai multe persoane, a unei activități organizate ce constă în producerea, administrarea ori înstrăinarea de bunuri sau în prestarea de servicii, indiferent dacă are sau nu un scop lucrativ".

Conform art. 8 din Legea nr. 71/2011, cu modificările și completările ulterioare:

"(1) Noțiunea «profesionist» prevăzută la art. 3 din C. civ. include categoriile de comerciant, întreprinzător, operator economic, precum și orice alte persoane autorizate să desfășoare activități economice sau profesionale, astfel cum aceste noțiuni sunt prevăzute de lege, la data intrării în vigoare a C. civ.. (2) În toate actele normative în vigoare, expresiile «acte de comerț», respectiv «fapte de comerț» se înlocuiesc cu expresia «activități de producție, comerț sau prestări de servicii»".

În speță, se constată se constată că pretențiile solicitate de reclamanta S.C. Administrația Domeniului Public și Privat Giurgiu S.A. prin cererea de chemare în judecată, reprezintă contravaloarea serviciilor de salubrizare prestate de aceasta, potrivit obiectul său de activitate, în temeiul contractului de prestări servicii de salubrizare pentru utilizatori persoane fizice nr. 4049 din 29 noiembrie 2010, reclamanta acționând deci în raportul juridic cu pârâta în calitatea sa de profesionist, iar cererea de chemare în judecată având ca temei răspunderea civilă contractuală.

Potrivit dispozițiilor art. 35 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 71/2011, în cadrul curților de apel funcționează secții sau, după caz, complete specializate pentru cauze civile, indiferent de obiectul lor sau de calitatea părților, cauze penale, cauze cu minori și de familie, cauze de contencios administrativ și fiscal, cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, societăți, registrul comerțului, insolvență, concurență neloială sau pentru alte materii, precum și, în raport cu natura și numărul cauzelor, complete specializate pentru cauze maritime și fluviale.

Art. 223 din Legea nr. 71/2011 stabilește că, dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel, procesele și cererile în materie civilă sau comercială în curs de soluționare la data intrării în vigoare a C. civ. se soluționează de către instanțele legal învestite, în conformitate cu dispozițiile legale, materiale și procedurale în vigoare la data când acestea au fost pornite, iar potrivit dispozițiilor art. 225 secțiile comerciale existente la data intrării în vigoare a C. civ. în cadrul tribunalelor și curților de apel se vor reorganiza ca secții civile ori, după caz, vor fi unificate cu secțiile civile existente, prin hotărâre a Consiliului Superior al Magistraturii, la propunerea colegiului de conducere al instanței.

Față de considerentele anterior expuse, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în Curții de Apel București, secția a V-a Civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 septembrie 2019.